DESPRE LANUL DE PORUMB
- poveste -

A fost odată ca niciodată...
Once upon a time, c'era una volta, il était une fois, jila-bîla...

A fost odată un lan de porumb.

Pe teritoriul unui i.a.s.
Adică întreprindere agricolă de stat.
Lanul fusese destinat, fără a fi fost întrebat, unei operații fitotehnice: trebuiau smulse paniculele, adică elementele masculine ale plantei, de pe șase rânduri consecutive, urmând alte două rânduri lăsate în pace. În felul ăsta, alea două rânduri se autopolenizau prioritar, iar celelalte șase erau heteropolenizate. Mă rog, agrotehnică.

Operația cerea o cantitate mare de muncă manuală fie și necalificată. S-a rezolvat pe filiera organizațiilor de utc. Un detașament format din băieții ce terminaseră anul doi, respectiv anul întâi, fu trimis la muncă patriotică, la Urleasca, lângă Brăila, să scopească 3/4 din batalionul lanului de porumb, care nu auzise de filmul lui Phil Alden Robinson, deci nici de doctorul Archie Moonlight Graham, necum de Shoeless... Liotta. Și nici n-avea cum să audă. Era prea cald, pentru ca timpul să devină transparent.

Detașamentul ajunse cu o zi înainte de finala cupei României la fotbal din anul ăla. Finala fu văzută la televizor, voluntarii organizați în amfiteatru plan, având în focar pe asistentul Ceangâru, comandantul detașamentului de muncă patriotică. Steaua lui Pisti Kovács bătu, firesc, pe Foresta Fălticeni, cu 6-0.

Ray Kinsella era, probabil, copil, încă nu se gândea că o să scrie cândva marea vorbă if you build it, he would come, cu atât mai puțin ease his pain.

Povestea trece peste pitoreștile amănunte ale vieții de acolo, căci e poveste, iar nu proză realistă a deceniului opt(zecist).

Mai ales că eroul poveștii e lanul cela de porumb.

Poate, conform teoriei doamnei doctor Mery Godeanu, lanul scotea un vaier mut, când mâini neîndemânatece îi smulgeau semeața parte bărbătească, scăzând înălțimea plantei de pouimb cu 6-7 inches. Dar nimeni nu-l auzea, cel mai puțin băieții. Care sporovăiau, înaintând, prin lan, de-a lungul rândurilor aliniate, spre gălețile cu apă, plasate perfid la celălalt capat al rândurilor, lungi de cam juma de milă. Terestră. Aproximativ 800 metri.

Sporovăiau despre fotbal, despre femei, despre muzica ușoară... abia peste un an, un asistent deștept și rău avea să le incite auzul cu expresia sintetică "fotbalul muzicii ușoare"...

Unii chiar despre suprema satisfacție a cercetării. Ba chiar a creației științifice. Plecând de la ultimele găselnițe în materie, cineva văzuse un film despre așa zișii tahioni, particule care s-ar deplasa cu viteză superluminică. Alții replicau despre așa zisa temperatură absolut negativă, care ar veni dincolo de infinitul temperaturii termodinamice... ceva ce se întâlnește în sistemele producătoare de unde laser... frumoase vremi de doamne și domnițe...

Oricum, în măsura în care aceste file de jurnal cer o doză de conexiuni... pionice*, care să asigure o anume coeziune ansamblului, e de ajuns să montăm un scurt cadru cu prim planul unui băiat din detașamentul Urleasca, privind, în întunericul dormitorului ce aducea de aproape cu o cazarmă, după stingerea disciplinară, o fotografie primită exact înainte de startul către lanul ăla de porumb, de la fata de care alter egoul său mai tânăr fusese, la 17 ani, vârsta eroului lui Zefirelli, temeinic îndrăgostit.

La lanul mutilat de agrotehnică mă dusese gândul acum exact 15 ani, la prima întâlnire cu alt lan, în care silueta lui Kevin Costner se pierdea, auzind nu mai țin minte ce exact, voices ori noises. În filmul lui Phil Alden Robinson. Oare e același, sau altul? Există, oare, o țară a lanurilor de porumb?

Dacă, vorba lui Gabriel Gafița, sau a personajului său narator, ce contează diferența, iarna e o altă țară, atunci țara lanurilor de porumb are ea atmosfera piezișă și fierbinte, tremurătoare, în care fete morgane îți cer să porți, decent, cravată, la intrarea în oaza amăgitoare? Cu gâtul uscat...

Cum am avut, ca povestitor, marea șansă de a mă fi născut cu un an înainte de foamete, am crescut cu mămăligă cu lapte. Produsul unor necunoscute lanuri d eporumb. Am regăsit humorul conștientizării reintrării în mintea copiilor, în așteptarea celei mai rotunde aniversări, renunțând la micul dejun cu crenwurst de pui în schimbul unei străchini cu lapte, cu fulgi de...... porumb. Asezonat cu o cafea neagră, fără zahăr, obicei reluat, la indicația expresă a unui medic mai bătrân ca mine, dar proporțional mult mai deștept, după o pauză de numai 30 de ani.

Păstrez în minte dilema originii lor, a fulgilor de porumb. Vine ei, oare, din lanul hibridizat acum 40 de ani, din lanul lui Ray Kinsella, sau chiar din lanul, din nou real, descris în povestirea Cu toate facultățile intacte, din finalul cărții

Nisip peste bordul nacelei?


Iar dacă cumva or fi, fulgii de porumb, cine altcineva, din pusta maghiară, din corn belt al aceluiași Iowa, sau chiar din cultura transgenică implementată în sol băștinașă de alde Pioneer, niet broblem.

Căci nimic nu mă împiedică să convertesc, mental, orice lan de porumb, din care îmi extrag micul dejun, într-un câmp de vise.

Nota bene: * metaforă nucleară, sugerând forța tare, intermediată de schimbul de mezoni π, între doi nucleoni.

21.07.2006