Jasper nu apucă să bată decât de două ori. Arisa deschise ușa și apăru în prag. Intrară amândoi.

-Salut, blondo. Ce repede ai deschis, stăteai lângă ușă? Lasă, nu-mi răspunde. Doamne, ce m-a plouat...

-Îmi pare rău... Tună... și mi se făcuse foarte frică...

Se îmbrățișară și rămaseră așa mult timp.

-O să te ud dacă te mai țin mult în brațe... Ce face porumbelul ?

Fata râse încet.

-Vino.

Traversară camera de zi, Arisa deschise cu grijă ușa și se strecurară în balcon. Un porumbel stătea în cuib pe crengile din față, aproape de ei. Pasărea își rotea capul și îi privea suspicioasă, când cu un ochi, când cu celălalt.

În liniște, cei doi se așezară pe scaunul pliant, privind ploaia. Câte un tunet o făcea pe fată să tresară și să îl îmbrățișeze pe Jasper.

-Plouă frumos... Vai, știi ce melodie aș asculta acum? "Avril Lavigne", cu "I'm with you". Știu că nu e metal, dar e o piesă prea frumoasă, nu pot s-o ignor...

-Da, știu melodia... Mie mi s-a făcut frig...

-Sunt aici, te încălzesc eu.

O sărută pe frunte.

-Dacă vrei, putem să intrăm în casă.

-Nu. E așa frumos afară... Tu mai ai treabă azi ?

-Ãmmm, oarecum... stabilisem să mă întâlnesc cu băieții...

-O să beți ?

El ezită. Știa că ei nu îi place când el bea.

-Nu știu, cred că nu...

Se mai gândi o clipă, oftă.

-Da, probabil că da...

Ea întoarse privirea și tăcu.

-Am să-l sun pe Peter să-i spun că nu mai vin. Rămân cu tine.

-Nu. Ai vorbit cu el, trebuie să mergi !

-Nu vrei să rămân cu tine ?!

-Dacă ai vorbit cu el, mai bine mergi...

-Părinții tăi vin astăzi ?

-Da.

-Minți.

Băiatul râse, iar după puțin timp ea zâmbi.

-Nu pot să te înțeleg, oricum, o să rămân cu tine în seara asta.

-Cum vrei.

Jasper râse din nou.

-Șșșt. Sperii porumbelul.

-Râd... dacă nu pot să te înțeleg...

Fata se apropie de el și îi spuse la ureche:

-Minți.

Se priviră o clipă, se îmbrățișară stâns și se sărutară cu pasiune.

###

-Mi s-a făcut foame.

-Păi dă-te jos, am amorțit de tot.

Arisa se ridică și porni spre bucătărie. Jasper o urmă după ce scăpă câteva scâncete de durere.

-Ce mâncăm ?

-Pâine cu... De fapt doar pâine.

-Avem doar pâine ? Mai bine facem un ceai și bem, decât pâine goală.

-Te necăjeam... avem mâncare de legume.

-Aha, cred că nu prea știu de glumă azi. Scratch-scratch, cu ce pot să te ajut ?

Ea zâmbi.

-N-ai cu ce, trebuie doar să încălzesc mâncarea.

-Eu încă mai mănânc salate. Toată vara oricum am mâncat numai salate...

-Hm, nu cred, nu cred că reziști...

-Cum să nu reziști, tu ai încercat vreodată, sau doar spui așa ? Trebuie neaparat să-ncerci rețeta mea... ți-aș face salata miraculoasă, doar că deja a trecut vara și ingredientele se găsesc mai greu.

-Spune-mi ce trebuie să conțină.

-Deci, în felul următor... e o rețetă taaare complicată... pentru un copil de 3 luni... Ce-ți spun acum sunt chestii banale, n-ai cum să nu le știi. Legume și fructe cât mai variat colorate, tăiate mărunt, sau tocate pe o răzătoare din plastic, stropite cu lămâie după caz, amestecate bine, eventual puțin ulei și sare, tot la fel, după caz. Tadaaam ! Foarte greu. Salata miraculoasă. Nu știu cum o fi la alții, mie îmi ține perfect de foame, dacă-ți spun, toată vara am mâncat numai așa ceva. Bine, din când în când câte o fiertură de ceva, fără carne, bineînțeles. Carne, bleaaah.

-Hm. Ar putea să meargă.

-Sunt dovada vie că funcționează. Mamă, era să uit, trebuie să-l sun pe Peter cât mai repede.

Băiatul se întoarse în sufragerie. Din bucătărie, Arisa reuși să audă:

-Alo ?... Salut. Băi Peter, eu nu mai pot să vin azi. Îmi pare rău, a intervenit ceva... Bea tu o bere mare în plus, pentru mine... Ce spui ?... Cum, ce explicație mai vrei ? A intervenit ceva, ce mă mai...? Nu mă, pur și simplu a intervenit chestia asta urgentă și nu mai pot să vin.

Jasper râse scurt.

-Da mă, n-am uitat, lasă-mă, îți fac cinste data viitoare. M-ai înnebunit... Da mă, bine, bine... Poate nu bei o bere și pentru mine... Baftă, baftă. Pa.



-Mai bine mergi cu ei...

-Prea târziu, răspunse și o sărută pe obraz. Am ales să stau unde-mi place mai mult.

-Nu regreți că nu poți să bei bere?

-Cum să nu regret, hohoho, râse în hohote. Oricum, e decizia mea. Auzi, până la urmă când vin părinții tăi, adică... eu pot să stau la tine până mâine ?

-Poți să stai, se întorc mâine la prânz.

-Și dacă se întorc mai devreme... dacă mă vede tatăl tău, și mă trezesc de dimineață cu un cap scurt... Mie nu mi-ar părea chiar foarte rău după cap, știi... doar că nu am altul de rezervă și... ce mă fac ?...

Ea râse.

-Îl știi pe tata, nu e violent.

-Hm, ziceam și eu... Până la urmă e capul meu în joc.

###

-Hai să-ți spun o poveste înainte de culcare, nu, nu te-am întrebat dacă vrei, doar ți-am zis că o să-ți spun o poveste înainte de culcare. Deci, se făcea că... erau odată doi iepurași mici mici, un iepuraș și-o iepurașă. Sau, dacă vrei, doi iepurici mici...

Arisa începu să râdă, el zâmbea.

-Stai, nu râde, încă nici n-am început să povestesc. Așa... stai să mă concentrez... Gata, îi văd... un iepuraș și-o iepurasă... iar iepurașii ăștia mici mici... măi, nu mă mai gâdila, nu pot să mă concentrez. Îmi fuge imaginea, mi-a fugit imaginea ! Aha, deci blonda are chef de joacă, da ?



După câteva minute, amândoi stăteau liniștiți în pat ținându-se de mână și privindu-se.

-Poimâine se fac 6 luni... Mergem pe banca unde am vorbit prima oară, când hrăneam porumbeii ?

-Nu, nu acolo. Prin apropiere, da, dar nu chiar acolo. Nu știu, eu nu sunt superstițios, dar nu aș vrea să stăm de ziua noastră exact unde am început... e ca și cum am închide un cerc, e... nu știu cum să-ți spun, nu vreau să-nchidem cercul. Mă rog, tâmpenii de-ale mele. Dacă tu vrei NEAPARAT, atunci e ok, dar aș prefera să nu stăm poimâine CHIAR pe banca aia.

Ea zâmbi.

-Nu vreau neaparat chiar pe banca aia.

-Bun. Sunt multe bănci. O să stăm undeva unde să putem vedea exact locul unde am vorbit prima oară.

-Bine.

-Măi blondo, e târziu, tu de ce nu dormi încă?

Fata râse.

-Mai stăm de vorbă? Mâine ne trezim de dimineață.

-Ești obosit tare?

-Hmmm, stai să mă gândesc.

Ea râse din nou.

-Greu, greu și cică eu sunt blondă...

-Aaaiurea... Vai, știi ce-aș asculta acum? "Bon Jovi"... Doamne, niciodată nu am putut să-l suport, sincer! Da' acum chiar l-aș asculta. Are el o piesă de dragoste, tare... nu știu cum se cheamă... nici melodia nu-mi vine acum... Am memoria slabă.

Se priviră un timp, hlizindu-se fără motiv.

-Hai să ne culcăm... Mmm? Vrei să mai stăm?... A, mi-am adus aminte de un film. Cred că a început. Þi-am mai zis despre el.

-Hai să ne uităm.

Porniră televizorul.

După câteva minute, Jasper o bătu pe umăr pe Arisa.

-Nu te interesează deloc filmul?

-Sunt destul de obosită, gândurile mele sunt departe, nu pot să mă concentrez.

-Ok, dă-l încolo de film, l-am mai văzut.

-Păi, mai de mult mi-ai zis că vrei să-l vezi, că nu l-ai mai văzut.

-Așa am zis? Da?... Ei, asta e, nu mai țin minte, am memoria slabă.

Închise televizorul.

-Oricum, era o porcărie, n-aș avea ce învăța din el. Pierdere de timp. Numai porcării. Nimic educativ, nu se gândesc la copii, ăștia mici se uită la televizor și li se pare că așa e bine... Orice puștan de pe stradă vrea să se facă actor... toate fetele vor să fie cântărețe...

-Of...

-Gata, am tăcut... Hai să facem ceva frumos. Sau, vrei să te mai gândești în liniște ?...

-Nu.

-Hai să facem ceva nebunesc. Hai să... nu știu, nu-mi vine nici o idee... mi-e somn.

-Hai să ne culcăm.

-Da, asta da nebunie. Bine, blondo. Noapte bună atunci.

-Noapte bună.

-Vai, știi ce aș asculta acum?

-Taci.

-Să trăiți.

###

-Neața somnoriciule. Þi-am adus mâncarea la pat.

-Neațaaa... Ce mâncare ?...

-Da, păi... M-am trezit acum 10 minute, am gătit cu mult, mult fast, am transpirat, a fost un efort... deosebit... Am făcut două ceaiuri și niște pâine prăjită... Eu am vorbit cu maestrul bucătar, dar mi-a spus că nu mai avem pe stoc nici purcel de lapte, nici ficat de potârniche, nici icre negre... Nici vin roșu din ăla dulce dulce... Of, Doamne, mare sărăcie...

Ea râse încet, se ridică și porni spre baie.

-Să vii repede, somnoriciule ! Mamă ce foame mi s-a făcut, m-a împuns așa, deodată. Să știi că nu te aștept !... Mănânc singur... Aaaiurea... Un elefant, se legăna, pe o pânză de paianjen. Și pentru că pânza ținea... O să mor de foame până te-ntorci...

Ușa de la baie se deschise și cu pași mărunți, Arisa ajunse în dormitor și intră direct sub plapumă.

-Blondooo, iar umbli cu picioarele goale. Te mănânc! Și-așa mi-e foame. Mamă și mi-e somn...

-Neațaaa !

-Neața. Parcă te-am mai salutat odată azi, nu mai țin minte, am memoria slabă.

-Da... Poftă bună ciufulitule. Merci pentru ceai.

-Da, da, cu plăcere...



-Blondo... Eu trebuie s-o șterg. Am niște treabă de la care nu pot să fug, pe la facultate. Tu mergi la ore acum, sau chiulești ?

-O să chiulesc de la prima oră.

-Foarte frumos. Numai prostii te-am învățat. Parcă văd că o să mă-njuri mai târziu...

-Cred că o să te înjur pe la 11 noaptea, să fie cât mai târziu.

El râse, apoi se încruntă brusc și o privi.

-Vezi ce faci cu afacerea aia... Știi... Afacerea... ții minte ce-am vorbit, da ?

-Afacerea... da, da, cum aș putea să uit ?

Izbucniră amândoi în râs, el o sărută, se întoarse cu spatele și plecă.

-Paaa !

-Pa !

###

-Doamne, ce mă plictisește boșorogu'... Și altfel mie îmi place mult materia, chiar dacă e foarte complicată...

Simy se sprijini cu mâna de balustradă și îl privi pe Jasper, apoi căscă fără să își acopere gura.

-Da, și pe mine mă plictisește. Auzi, dă-mi și mie cursul ăsta...

-Care curs ?

-Ãsta, care s-a terminat acum.

-Ești nebun ?... Da' tu ce, n-ai fost în clasă ? Nu ți-ai luat notițe ?

-Lasă-mă mă... n-am avut timp...

-Păi cum, ce-ai făcut ?

-Ce să fac și eu, am desenat.

-Ai desenat ? Ce ciudat ești. Stai așa... Ia, poftim... Poate nu mi le aduci mâine înapoi, să vezi ce-ți fac.

-Þi le aduc. Merci frumos.

După un timp, Simy întrebă:

-Ce faci acum ?

-Eu merg spre casă. Tu ce faci ?

-Știu că mergi spre casă... Ai vreo treabă azi ?

-Hm. Stai să-mi sun secretara, să-mi verifice agenda... Of, e atât de complicat...

Ea râse.

-Spune întâi de ce vrei să știi.

-Poate mergem să bem ceva mai încolo.

-A, în cazul ăsta cred că pot să contramandez vreo două, trei întâlniri importante... Ãmmm... de fapt, stai că nu-i bine, pe la 6 mă întâlnesc cu niște prieteni... Peter, îl știi și tu... mai este un tip, Nicolas. Cred că o să bem ceva și pe urmă să văd, ei vor să meargă la un film, eu nu cred că o să merg... După, o să fie cam târziu...

-Vin și eu cu voi.

-Vii cu noi la 6 ?... E okay. Știi să ajungi în "Deep" ?

-Mergeți în "Deep" ? E urât acolo...

-Hm, atunci, stai să mă gândesc... nu, înseamnă că nu pot azi, înafară de ora 6, mai am niște treabă acasă...

-Bine, bine, la 6 în "Deep". Rămâne stabilit?

-Da, ok. Îți aduc și cursul înapoi.

-Să mi-l aduci mâine la școală! Nu mi-l aduce acum, poate mă îmbăt și îl pierd!...

-Bine, mâine să fie.

-Da' ce-i cu tine? Ce ești așa anemic?

-Nu știu, cred că sunt obosit. Hai că mai vorbim. Ne vedem diseară, da?

-Diseară. Papa.

###

-Jaspeeer, ia uite, ce tipă...!

-Ãmm ? Unde ? Care tipă ? A, da, o văd.

Simy începu să râdă.

-Măi băiatule, nu-mi vine să cred. Eu sunt fată și mă uit după fete mai mult decât tine... Chiar așa ai ajuns ?...

-Da, da, bine. Măi, eu instincte am... o fustă scurtă nu mă lasă indiferent. Bine, acum sunt cu gândurile duse departe departe... probabil e o chestie de disciplină. Uite, de exemplu dacă acum aș fi la tine acasă și ar fi seara târziu și tu mi-ai spune "Rămâi la mine" și te-ai dezbrăca de tot și te-ai întinde în pat și mi-ai zice "Dormi lângă mine", aș veni lângă tine și aș dormi, aș dormi bine de tot. Exact asta aș face, aș adormi și nimic mai mult. Sunt convins că așa s-ar întâmpla... Asta e pentru că știu că sunt disciplinat, nu pentru că nu mă sensibilizezi. Știu că nu chiar orice băiat s-ar comporta ca mine, bine, eu oricum nu sunt un specimen reprezentativ pentru genul masculin. Și ține minte: o fată care ar face ca în exemplul dinainte, este fără doar și poate o fată inconștientă...

-Măi să fie, câtă disciplină. Măi, măi, măi...

-Nu mă crezi, nu ? Ce, ai vrea să experimentăm ?

-Daa.

-Hm, mai bine nu.

-Câtă loialitate.

Jasper zâmbi scurt. După puțin timp era din nou cu gândurile duse.

Se opriră în stația de autobuz.

-Băi !

-Ce-i ?

-La ce te gândești ?

-La prietena mea.

-Da ?... Și ?...

-Și mă întâlnesc cu ea peste două ore. Azi se fac 6 luni de când am vorbit prima oară.

-Aa. Super.

-Da. Vezi că ăsta care vine e autobuzul tău.

-Merci. Să te speli, să nu te duci să te întâlnești cu ea așa. Ai alergat ca un dement...

-Degeaba am alergat, oricum n-a câștigat echipa mea...

-Bine, hai, pa. Când te mai întâlnești cu prietenii tăi ?

-Þi-a placut în "Deep", nu ?... Ãăă, cred că o să mă văd cu ei mâine.

-Bine, mai vorbim. Papa.

-Pa.

Simy îl sărută scurt pe obraz, el zâmbi. Fata se urcă în autobuz și îl privi până când mașina coti după sala de sport.

###

-Oaaaaaaau !... Ce frumoasă eeești...

-Merci.

-Doaaamne, toate hainele stau super pe tine... Eu nu prea sunt elegant...

-Ei... oricum, nu te-ai îmbrăcat chiar așa de prost cum te îmbraci de obicei...

-A, da, merci. Acum mă simt mult mai bine.

Ea râse și îl sărută apăsat pe obraz.

-Ciufulitule.

-Blondo... Ia ascultă, vreau de mult să facem chestia asta. Închide ochii.

Jasper îi acoperi Arisei ochii, cu palmele.

-Ai ochii închiși ? Hai să mergem, asta e mâna mea dreaptă, am să te țin strâns. Ai încredere în mine ?

Ea zâmbi.

-Nu deschide ochii, ai încredere în mine. O să fiu ghidul tău.

O privi și zâmbi. E ținea ochii închiși și capul îndreptat înainte.

-Whaaa... Ce-aș asculta acum... De fapt, lasă, mai bine n-aș asculta nimic. Ok. Uite, ne aflăm pe o alee... Chiar în acest moment tu strivești sub tălpi pietrele care acoperă aleea. Pe pietre nu pare să le deranjeze... Sunt pietre albe și roșii de diferite forme și se unesc ca un fel de puzzle. Destul de frumoase, se potrivesc cu peisajul. Acum trage aer în piept, am să fac și eu la fel... Simți ? Aer de toamnă târzie... Peisajul e ruginit... În stânga și în dreapta noastră sunt copaci. Foarte, foarte, foarte frumoși copaci. Băncuțe aranjate două câte două pe o parte și pe alta, la distanțe egale. Tu... ții de mână un băiat pletos, cu puțin mai înalt decât tine, încălțat cu bocanci negri. Poartă pantaloni negri și o cămașă albastră, catifelată. Băiatul... ține de mână cu foarte multă grijă... o fată. Fata poartă o rochie de culoare bej, îi stă extraordinar de bine. Spatele gol și-l acoperă cu un șal lung. Florile din parc își întorc capetele să îi vadă mai bine pe cei doi îndrăgostiți... Băiatului... oricine își poate da seama, îi bate inima de 3 ori mai repede decât în mod normal, când ea este aproape. De ce ar putea oricine să-și dea seama ? Pentru că se aud bubuiturile și se vede cum se umflă cămașa în piept cu fiecare bubuitură...

Râseră amândoi.

-Așa... Și băiatul ăsta o ghidează pe fata pe care o ține de mână cu atât de multă grijă, așa cum te ghidez eu pe tine și chiar acum îți spun, NU mai insista, nu mă trage încolo, că dacă mergi în direcția aia, o să intri direct într-un copac. Așaaa, trișează... deschide ochii. Poate mă superi, îți trag fesul peste ochi ! Da, știu că n-ai fes.

Ea râse din nou.

-Nu vrei să te ghidez ?

-Ba da, ba da.

-Închide ochii... Nu-i mai deschide momentan.

-Bine.

-Aleea este lungă... ca și drumul vieții. De multe ori apar bifurcații. Când unul dintre îndrăgostiți are ochii închiși, celălalt, care vede bine în momentul respectiv... poate să fie un ghid bun. Ah, sunt multe de spus despre asta, dar doi îndrăgostiți veritabili nu se vor certa niciodată pe tema "care dintre noi vede clar lucrurile în momentul ăsta". Eiii, stop... Erai cât p-aci să calci... sunt două pene încrucișate, o pană albă și o pană neagră. Sunt două pene lungi, perfecte... O să le păstrez, le pun în buzunar. Pe jos sunt multe frunze... Stai puțin, uite... obiectul pe care ți-l pun în palmă e o frunză. Simți? Este zimțată, verde și patată cu maroniu. O frunză simpatică, aș spune... Ah, în momentul ăsta îmi pare rău că nu suntem îmbrăcați mai urât, tare aș fi vrut să ne tăvălim în frunze, dar lasă, altă dată, nu scapi tu. De fapt scapi, dacă nu nu vrei să te tăvălești... Hai, zi și tu ceva.

-Ceva.

-Ok, super, mulțumesc. Mamă, cred că n-am vorbit în viața mea atât de mult cât am vorbit cu tine azi.

-Ce glumeț ești.

-Da ? Bine, hai să vedem ce mai e pe-aici... Oaaau... ia te uită. Pe o creangă stau două vrăbii.

Arisa chicoti.

-Stai să vezi... Ah, da, tu nu poți să vezi, că ai ochii închiși, mare păcat. Nu deschide ochii ! Una dintre vrăbii are geacă de piele și ghete... Vrabie de cartier. Cealaltă... poartă mănuși pufoase și sandale. Băi... deci... eu înțeleg geacă de piele, înțeleg și ghetele, ce să-i faci, cartieru'... și sandalele până la urmă le înțeleg, da' mănușile, pe căldura asta? S-o fi gândit că în luna asta ar trebui să fie frig, doar că... Blondooo !... Þi-am zis să nu deschizi ochii. Ei, acuma au zburat, le-ai speriat, nu trebuia să deschizi ochii...

Se strânseră în brațe râzând.

-Uite și băncuța noastră... Hai, acum ghidează-mă tu până unde vrei.

-Ce multe s-au întâmplat de când am vorbit prima oară...

-Da... ne-am sărutat de vreo o mie de ori de atunci.

-Numai atât?

-Da, eu așa zic, calculat statistic...

-Ar trebui să ne străduim mai mult.

Chicotiră amândoi.

-Eu țin ochii închiși. Unde mă duci ?

-Aproape. O să stăm aici. Îmi aduc aminte... Porumbeii erau acolo, tu stăteai pe bancă și îl priveai pe băiatul cu bicicleta, eu stăteam între porumbei.

-Știu că te-am auzit cum ai oftat, în spatele meu. Îmi era drag de tine, te vedeam de multe ori în parc, zeiță a porumbeilor...

Se sărutară.

-Hai să ne mai plimbăm. Parcul e același, dar frunzele sunt mereu altfel. Închide ochii. Acum o să îți descriu eu parcul, așa cum îl văd eu.

###

Arisa stătea pe pat, Jasper era lângă ea și privea în jos.

-Nu, nu, a fost o greșeală, ceea ce vrem să facem acum e foarte important pentru mine, nu a fost deloc bine că am planificat. Totul trebuie să se întâmple spontan.

-Spontan... Ce să zic... Din partea mea... sunt pentru, oricând ar fi asta.

-Bănuiesc, dar la mine e altceva. Nu pot să vreau așa, la comandă, chiar dacă știam că stabilisem "să vreau" azi... Chiar nu pot acum... E prima oară, știi, îți repet că e foarte important pentru mine... Îmi pare rău dacă ți-ai făcut speranțe...

-Nu, nu e vorba de speranțe, nu sunt deloc disperat și nu mă așteptam la nimic. Totuși... mă deranjază... Nici nu-mi dau seama ce mă deranjază... Și știi că eu nu te oblig, n-am să te oblig niciodată să faci nimic. Întotdeauna am să te rog, chiar dacă uneori uit să spun și cuvintele "te rog", sau poate îți cer cine știe ce cu un ton mai... poate mai dur, sau... dar nu am să te oblig niciodată la nimic, te încurajez să refuzi ceva ce nu-ți place. Iar faptul că te-ai răzgândit... nu cred că mă deranjază... Ãăă... Da, într-adevăr, am spus c-o să facem asta azi și am plănuit de multă vreme... Of, trebuie să mă gândesc mai mult...

-Îmi pare rău... Îmi pare rău...

-Da... Uite, cred că știu ce mă deranjază. Mă deranjază că mi-ai spus abia acum, în ultima clipă.

-N-am știut nici eu până acum un minut... M-am tot gândit că poate o să fiu pregătită, dar nu... Spune-mi, dacă ai fi știut că nu o s-o facem acum, te-ai fi comportat la fel de frumos cu mine azi?

Jasper râse.

-Da. M-aș fi comportat exact la fel. Și nu pentru că e ziua noastră... Ziua noastră, sau nu, e o zi ca toate celelalte. Singura diferență a fost că azi ne-am plimbat prin parc îmbrăcați amândoi în haine frumoase. Mă rog, de fapt numai tu ai avut haine frumoase.

-Termină ! Ești foarte elegant.

-Vorbești serios ?...

Ea nu răspunse.

-Hmm. Îmi tot spui că mă îmbrac urât, nu știu ce să mai cred.

Fata se ridică și îl strânse în brațe.

-Nu cred că te îmbraci urât. Te îmbraci doar foarte lejer, asta e tot.

-Eh, probabil că am vrut să dramatizez puțin.

Ea râse și se întinse din nou pe pat.

După puțin timp el se întinse lângă ea și se îmbrățișară.

-Și acum ?... Ce urmează ?

-O să așteptăm momentul potrivit. O să ai răbdare cu mine ?...

Jasper zâmbi.

-O să am răbdare cu tine.

###

-De ce ai venit așa devreme?

-Eh, cum să-ți zic... Nici n-o să crezi ce mi s-a întâmplat: m-au dat afară de la bibliotecă. Da mă... când m-a văzut la față bibliotecara... imediat a venit la mine și mi-a arătat ieșirea. Þinea în mână mătura și era foarte hotărâtă. Periculoasă femeie. Eu am început să protestez, nu vroiam să plec și când a văzut că nu vreau să plec de bună voie, mi-a tras o mătură peste urechi de-am văzut stele verzi, m-a apucat zdravăn de guler și mi-a zis: "Afară, afară, afară! Ce înseamnă asta, toată ziua, la bibliotecă. Da' ce, n-ai casă? Ce vrei să faci, să ne citești toate carțile?! Ia mai mergi și distrează-te! Hai, fuga, fuga! Afară cu tine!" Da mă... Așa că... așa am pățit... Numai necazuri pe capul meu... Nu știu ce să mă mai fac... Sunt tare amărât. Să bem. Ce servim?

-Un vin alb, sec.

-Bun.

-Să bem pentru Jasper... Tu ce mai zici ?

-De când ne-am văzut ultima oară, mai nimic deosebit. Tu ?

-Pierd timpul. Mi-ai desenat craniul ăla ?

-Craniul... ăăăm, un craniu cu flăcări și simbolurile alea ? Da, știu despre el, da' nu m-am apucat încă.

-Bine mă... Simy ce mai face ?

-Simy ? Păi ce să facă... Nu știu, o să mă-ntâlnesc mâine cu ea.

-Anul trecut era și ea cu tine în grupă ? Parcă nu o știu.

-Nu, nu, s-a transferat anu' ăsta.

-Þie îți place de ea ?

-Mie ? De ce mă-ntrebi ?

-Nicolas o tot pomenește...

-Nicolas... e treaba lui, nu prea mă interesează. Dacă și ei îi place de el... Dacă pot să-l ajut cumva, poate o vorbă bună, să-mi zică. Eu i-am spus fetei sincer ce cred despre voi, sunteți prietenii mei... În general v-am lăudat...

-Da. Băi și mie îmi place mult de ea... Are ceva atractiv, nu știu exact...

-Da, așa e. Numai că în cazul meu, eu și cu Arisa... adică... Peter, spune-mi, poți să-ți imaginezi cum ar fi să renunți la o halbă mare de bere rece pentru o fată ?... Eu aș renunța la o halbă mare mare mare de bere rece, ca să mă plimb cu Arisa...

-Man... Man... Look at me... E grav. E grav tare... Vrei să spui că tu și Arisa...?! Ești îndrăgostit de ea !...

Jasper izbucni în hohote.

-Ești genial. G.e.n.i.a.l. ! Nu mi-ar fi trecut prin cap niciodată. Mulțumesc. Să bem.

-Să bem.

-Bun vin. Man, eu deja o cunosc pe Arisa de 6 luni... Pentru Simy nu cred că aș renunța la halba aia mare mare mare de bere... Ai observat măi ?... Fiecare vorbește pe limba lui. Eu ți-am învățat limbajul, tu nu prea l-ai învățat pe al meu.

-Da, bine... Man, mie încă nu-mi vine să cred că ești îndrăgostit... Mâine, poimâine aud că te și însori, o să ai copii.

Jasper râse din nou.

-Ce să-i faci măi Peter... Soarta...

-O să ai copii, după aia o să înceapă să ți se albească părul, pe urmă o să chelești... nu mai auzi bine, nu mai vezi bine, îți tremură genunchii...

-Așa e, numai din cauza unei fete. Peter, Peeeter. Pământul către Peter. Revino în prezent. Repet. Revino în prezent. Am încheiat transmisia.

-Gata, gata, sunt aici.

-Băi Peter... ia spune și tu mă, nu facem noi parte din mândrul popor al roacherilor? Neamul roacherilor... Seminția roacherilor... Nu te simți așa... Mândru ? Nu simți cum îți bate alfel inima în piept când te gândești la asta ? Ã ? Ce zici ?

Peter râse.

-Îți mut eu gândurile... Ia spune mă, vă place Simy ? Și ție, și lui Nicolas ? Nu, că mi se pare interesant de știut. Hai mă, răspunde.

###

-Mamă, ce de lume.

-Ãsta e localul meu preferat. Se poate și dansa, vezi ?

-Nu, n-aș fi observat niciodată ditamai ringul de dans plin de oameni care se zbenguie...

Simy râse. Jasper studia locul, ea îl privea pe el.

-Te pomenești că-ți place să dansezi, spuse el netent.

Când se întoarse să o privească, ea îl îmbrățișă.

-Ah. Câtă prietenie...

-Nu am vrut să te îmbrățișez, de fapt vroiam doar să îți pipăi fundul.

-Aha. Au, au... Ãmmm, acum poți să-i dai drumul, l-ai pipăit destul. Băi, gata, termină !

Jasper se depărtă îngrijorat. Ea se hlizea.

-E clar, nu ești sănătoasă... Dacă eu te-aș fi... Eh, lasă... Te rog să-mi aduci aminte să nu mă mai apropii prea mult de tine de-acum încolo.

Ea râse.

-Hai să stăm jos, m-am uitat destul. Uite, hai acolo, de exemplu. Nu mai vreau să văd ringul de dans. Și hai să facem ceva interesant, mă cam plictisesc.

Jasper se așeză la masă, după el veni și fata.

-Ce vrei să facem?... Hai să bârfim.

-Să bârfim? Ce să bârfim?

-Păi nu știu... Hai să te bârfim pe tine.

-Pe mine? Să îl bârfim pe... mine...?

-Da mă. Uite, hai că încep eu: băi... tu-l știi pe Jasper ? Jasper, da mă... prostănacu' ăla !... Băi, să-l vezi cum se îmbracă... cică e roacher, da' se îmbracă numai sport.

-Aha, aha.

-Și să vezi, aruncă la coșul de basket exact ca o fată...

-Aha... și ce mai face ? Chelner... Două beri, vă rog. Da, continuă.

-Da. Măi, eram lângă el, l-am văzut, nu știe să calculeze mă și era o problemă atât de simplă ! Ce să mai, e varză, e prost prost !...

-Măi, măi... să știi: nu e prost...!

Simy începu să râdă în hohote.

-Nu știi deloc să bârfești...

-Soarta.

-Auzi, de mult vreau să te întreb... Tu nu îți scoți niciodată brățara aia de pe stânga ?

-Da tu nu-ți scoți niciodată piercing-ul din buză ?

-Cum, de ce să-l scot ?

-Păi... Și, eu de ce s-o scot ?

-Piercing-ul meu e mic, brățara ta e groasă și foarte lată. Nu îți sufocă pielea ?

-A, ba da, cum să nu... Din când în când, mai simt cum mi se sufocă pielea, din cauză că mi se înfundă porii.

Simy râse din nou.

-Stai mă, stai că n-am terminat.

Chelnerul sosi cu cele două beri.

-Vă mulțumesc. Stați puțin, unde este barul ? Aha, da, mulțumesc. Așa... Spuneam că se înfundă porii pielii și cum sub piele, știi, circulă sângele, presiunea e mare... Din cauza presiunii, din când în când mai pocnesc porii, un soi de erupție vulcanică... I-auzi cum fac... Poc, poc, poc !... Când plouă tare și se văd fulgere pe cer, bubuiturile alea care se aud după ce se vede lumina... până acum nu știai, da' îți spun eu, de fapt pocniturile porilor pielii mele.

Jasper sorbi o gură de bere.

-Nu mai râde, o să te-neci.



-Să vezi ce tare m-am enervat azi, în parc... Când veneam încoace, am văzut o femeie care i-a zis copilului ei "Măi, eu te-am făcut, eu te omor!"... Am mai auzit așa ceva și n-am putut să înțeleg niciodată: cum oare are o femeie curajul să spună că ea a FÃCUT un copil ?!... Adică, poate ea să îl facă cu mai mult de 5 degete ? Poate să îl facă ea să crească mai repede sau mai încet ? Dacă o femeie face un copil, atunci de ce nu știe nici măcar dacă e băiat sau fată, pentru ce să meargă să consulte un doctor ? Dacă ea îl face, ar trebui să stie macar atâta lucru !... Ce prostie infinită... Înțeleg, femeile aduc pe lume copiii, într-adevăr ele îi nasc, niciodată în viața mea nu am să am pretenția că înțeleg prin ce trece o mamă înainte, în timpul, sau după ce a dat naștere unui copil, am pentru femei toată admirația și respectul, dar să spui că tu ai făcut un copil și chiar mai mult, că ai dreptul să-l omori...

-Viața e grea, apar tot felul de probleme... Și când te întorci stresat de la serviciu și te mai bate la cap și copilul... Am fost și mai sunt încă un copil problemă... Mă gândesc... Viața e grea, moartea e atât de simplă... O clipă !... și gata... Nu mă interesează ce cred alții, eu aștept moartea cu seninatate și nu-mi e frică. De durere îmi e frică, într-adevăr, dar de moarte nu.

-Da, nici mie nu-mi e frică de moarte. Știu ce urmează în partea cealaltă. Doar am mai murit de atâtea ori...

-Crezi în reîncarnare ?

-Normal.

-Și eu.

-Hm, știi ce-aș asculta acum ? Cradle of filth.

-Whaaa, ce rău ești.

-Hehehe. Nu mai știu, tu asculți black ? Știu că mi-ai zis, da' nu mai țin minte, am memoria slabă.

-Nu prea, nu e genul meu... Hai să dansăm, îmi place melodia asta.

-Nu, nu dansez.

-Cum să nu dansezi ?

-Vorbesc serios. Doar dacă vrei să mă duci în cârcă până pe ringul de dans, altfel nu...

-Ce ciudat ești.

-...Și n-ai vrea să mă duci în cârcă, sunt mai greu cu un kilogram, de la bere...



-Ce vrei să faci după ce plecăm ?

-O să merg acasă.

-Tu stai departe. Casa mea e mult mai aproape. Nu vrei să vezi unde stau ?

Jasper zâmbi.

-Nu cred... poate altă dată...

-S-ar putea să nu mai existe nici o "altă dată"...

-Da, mi-a trecut prin cap... Ce să-i faci, soarta.

Fata se apropie de el brusc și îl sărută. După o clipă, Jasper întoarse capul, apoi o împinse ușor și se depărtă.

-Simy, îmi pare rău... Ãmmm... îți spun sincer și nu aș vrea să te supăr, sau să te jignesc... dar dacă o să mai încerci așa ceva, am să fug. Și chiar dacă ai să reușești... ai să te simți ca și cum ai săruta o păpușă, eu n-o să reacționez în nici un fel. Îmi pare rău... Nu știu sigur pentru ce...

Ea îl privea fix. După un timp, Jasper spuse:

-Cred că am să plec. La mine acasă. Mă doare capu'... Mă duc să achit consumația, nu mai am răbdare să aștept chelneru'...

-O iubești ?

El rămase cu privirea în jos și dădu din cap de trei ori, afirmativ.

-O iubesc sincer... Uite, nu știu dacă poți să-ți imaginezi cum e să ții incredibil de mult la o fată... Îmi este atât de dragă, aș mângâia-o până când mi se tocesc amprentele din palmă; nu mi-ar fi jenă să o sărut absolut nicăieri; am avut grijă de ea seara când era bolnavă, chiar dacă umblasem toată ziua și eram terminat de oboseală; când ea m-a sunat pentru o problemă la 12 noaptea în timp ce dormeam, m-am dus să mă spăl pe față ca mă trezesc, apoi am început să mă gândesc la cum îi pot rezolva problema...

Simy nu spuse nimic.

-Am înțeles, o iubești... Poți să mergi să plătești consumația acum. Mai ia-mi și mie o bere te rog, vreau să mai stau. Ia și banii ăștia.

-Ok.

Băiatul rămase lângă ea o vreme, gânditor, apoi se ridică și se îndreptă spre bar.

###

Jasper bătu de trei ori. Arisa deschise ușa și apăru în prag.

-Salut, bine am venit. Mi se făcuse dor de tine.

Se apropie de ea și o strânse tare în brațe.

-Ușor, ușor... ăăăăă... mulțumesc. Ce-i cu tine așa dimineață ?

-Ce să fie ? Nimic, am venit să te văd.

-Parcă nu m-ai mai văzut de o mie de ani.

-Ei... Mi se făcuse dor. Pot să intru ?

-Intră...? Pentru ce îmi ceri voie ?!

-Hai să mergem în balcon.

Jasper se strecură în balcon și se așeză în liniște pe scaunul pliant. În scurt timp, Arisa veni lângă el. Porumbelul nu era pe cuib acum, zburase să caute mâncare.

Fata îl privi pe Jasper un timp.

-De ce te uiți așa la mine?

-Ai ceva să-mi spui ?...

Băiatul își roti ochii de câteva ori, cu vinovăție.

-Nu...?

Ea râse.

-Mai încearcă odată. De data asta cu mai multă convingere.

El dădu din cap încet.

-Când o să fii pregătit să-mi spui, am să te ascult, ok ?

Îl mângâie ușor pe obraz și el oftă.

-Mulțumesc...

Jasper o privi un timp în ochi, apoi își sprijini capul pe umărul ei și oftă pentru a doua oară.

-Da... Am ceva să-ți spun...

Porumbelul ateriză pe creanga din fața lor, îi privi nemișcat o vreme, apoi se așeză cu grijă deasupra cuibului.

-Nu știu sigur din ce cauză, dar simt că e și vina mea... Mi s-a întâmplat o chestie... neplăcută... Sper c-o să mă ierți după ce o să înțelegi despre ce e vorba. Înainte, vreau să-ți spun că am venit acum la tine pentru că eram sigur c-o să-ți povestesc ce mi s-a întâmplat, oricum ție nu pot să-ți ascund nimic... Deci... Dar stai puțin, înainte de asta... Þi-am mai zis până acum că te iubesc ? Eu nu mai țin minte, am memoria slabă...

[Dedicatie:] Pentru Fairy Ana.