agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-26 | |
Sfarsit de august. Sfarsit de vara, in acelasi timp, in acest colt de lume in care a ales sa traiasca nesilita de nimeni. Alti oameni, alte obiceiuri, alte perspective...
Aerul rece al noptii o infiora si intr-un gest reflex se ghemuise mai tare in pledul calduros care-i proteja trupul. Tanara isi scutura parul si se lasa invaluita intr-un suav parfum floral. Isi cufunda ochii in cerul tintuit cu stele. Era atat de multa liniste in jur, iar stelele erau atat de palide si atat de departe... In fond, schimbarea din viata ei a venit brusc si total. Nici nu a prea avut timp sa se gandeasca de doua ori inainte de a face acest pas, asa cum avea obiceiul. Pur si simplu a ascultat glasul inimii. Si nu s-a inselat... Insa in adancul sufletului tanjea dupa ceva. Nu era acel dor de casa, de pamant, de parinti ori de prieteni, intr-un cuvant de viata pe care a lasat-o in urma, ci pur si simplu ii era dor de cerul instelat din tara in care s-a nascut si care, paradoxal, aici nu mai era acelasi. Ciudat cum se schimba impresiile si lumea, nu? Acasa la parintii ei a petrecut nenumarate nopti privind necuprinsul cerului si traind cu senzatia ca daca intinde mana poate atinge si chiar culege stelele... Ce senzatie! Ce traire! Ce miracol! Statea cu ochii larg deschisi uitand sa clipeasca, pana ii dadeau lacrimile, si uneori i se parea ca vede stele care isi daruiesc lumina unor lumi paralele, unui timp viitor in care ea nu va ajunge sa traiasca niciodata. Strania si palida lor palpaire o faceau sa tresara de fiecare data ca si cum ar fi fost intaia oara cand se lasa furata de miracolul intunericului. Era fascinant cat de aproape erau stelele in gradina parintilor ei si cum se lasau alintate si dezmierdate. Iar linistea noptii era sfanta. Aici lucrurile stateau cu totul altfel. Stelele erau prea sus... in zadar incercase de mai multe ori sa le dea un motiv sa straluceasca mai tare, ori sa coboare un pic si sa invete sa se lase rasfatate... In incapatanarea lor ramaneau in aceleasi locuri. "E uimitor cu cati ochi se uita cerul la noi, iar noi privim mereu in jos..." se gandise odata. Au durut-o cuvintele mai mult decat ar fi crezut. "Poate din aceasta cauza aici stelele sunt asa departe..." Zambi amar. Avea cu adevarat o viata imbelsugata si toti spuneau despre ea ca "s-a realizat prin munca ei", insa la randu-i purta in suflet o scanteie celesta. O scanteie de stea. A zabovit pana spre ziua gandindu-se ce ar putea aduce stelele mai aproape de ea. Si brusc isi aminti: acasa in gradina parintilor ei il purta pe EL in suflet; aici era singura pentru ca EL si-a dorit sa mearga pe un drum separat de-al ei. Si nu s-a opus. Insa acum ii parea rau pentru ca EL a speriat toate stelele. Dar intr-un tarziu ii aparu un zambet ca o slaba falfaire pe fata: daca din cauza lui stelele nu vor sa vina mai aproape, tot EL va trebui sa faca in asa fel incat stelele sa aiba din nou incredere in oameni. Cum? Nu stia inca, dar era ferm convinsa ca raspunsul plutea undeva in aer si tot ce trebuia sa faca era sa nu renunte sa priveasca spre cer.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate