agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2201 .



Stelele sunt niște globuri de foc animate de îngeri
proză [ ]
pentru cei care au cerul pastrat in suflet

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [morgana_criss ]

2006-11-13  |     | 



Inceputul


Pe pereții de marmură albă cuvântul “libertate” limpezea razele roșii, aurii și albastre, ca niște îngeri nicicând frumoși, loviți de fericirea stanei de piatră în cadrul ferestrelor luminate. M-am trezit înconjurată de zăpada pură a muntilor, cu materialul alb și umed pe ochi și pe frunte. M-au înghețat drapată în catifea. Parcă eram înveșmântată în întregime într-o vîlvătaie imortalizată de marmură rece și purpurie, cu tiv auriu în dreptul inimii și cu plete lungi cuprinse de flăcări albastre, împletite pe umerii absenți.
Cine erau? Ce îmi făceau? De ce mă trezeau din somnul în care nimic nu mă durea?



Nemișcarea


Mă legăna în brațe ca pe-un copil neajutorat, în mijlocul unui vis. Capul mi s-a prăvălit într-o parte lovit de acele splendori mărețe dar care apăreau în imagini fugare, câte o doză pentru fiecare durere. Eram un copil neajutorat.
Mica mea iubire pură, aș vrea să te pot scoate din infinitul care te-a înghițit dar nemișcarea mă poartă pe scări în jos și-n sus, mereu urcă și coboară, iar mâinile mele atârnă moarte și mirosind a atingeri pe care le-am plâns și le-am acoperit cu alte mângâieri damnate.



Fericirea


Flacăra înghețată îmi cuprindea rana pieptului și paraziți cu delicate tentacule lungi s-au cuibărit între coastele mele furându-mi căldura micii iubiri. Imi furau sufletul?! Ce proști!!! Nu știu că trupul nu înseamnă nimic... Am doar o inimă: carne, apă și sânge; care bate doar ca să pot respira.
Nu sunt decât niște vânători amărâți și letargici, înroșiți și umani, care se tem de lumină.
Nu-mi vor fura fericirea.



Cerul


M-au închis în întunericul unei camere roșii, tapițată cu chipuri lipsite de orice expresie. Toate erau la fel. Buzele și obrajii lor palizi și întunecați păreau să aibă culoarea sângelui proaspăt. In întunericul camerei, ochii lor arzând de un foc demonic păreau ca niște stele. Mă aflam singură în mijlocul lor. Tot ce trebuia să fac ca să îi mulțumesc era să rămân nemișcată și să tac. Priveam îngrozită miile de stele demonice, zâmbeam când se stingea câte una, așteptam să moară toate, să cadă ca și cometele să se închidă și să rămân doar eu, să zmulg valul de pe trupurile lor înmărmurite de demoni și să dau la iveala aripile pure de îngeri, frânte sub marmura purpurie.
Eu n-am să-mi frâng aripile. Trebuie să zbor spre mica mea iubire.



Eliberarea


Purtarea mea le câștigase încrederea. Ani la rând am zâmbit, am răsuflat palid și mi-am chinuit ochii cu întunericul ascuns de trupuri și chipuri. N-am simțit. Mi-am interzis să simt pereții negri ca fuminginea sau aripile rupte ale ghinioniștilor greieri care aduceau accidental câte-o rază de lumină în locul blestemat. Oh, aă fi râs, și-aș fi fost fericită, dar trebuia să mă prefac. Mă clatinam la ura lor, crezându-mă un simplu pion pe-o tablă incoloră de șah. Fatală greșeală. Lumina era în mine. Când ultimul ochi s-a închis, când ultima stea s-a stins, am deschis proprii mei ochi, mai luminoși și mai curați decât ai lor. Cât timp i-am privit a început să mi se facă milă de ei. Stelele nu mor mi-am zis, lumina doar se unduiește spre alt întuneric.
Am deschis fereastra din mine, și-am lăsat lumina să pătrunda prin marmura purpurie ce le acoperea trupurile. Atunci, mii de vieti s-au trezit, mii de aripi imaculate au simțit din nou tijele florilor și-au deslușit straturile de iriși albi ce-au înflorit în așteptarea lor.
Cei ce-au adus întunericul au pierit și iriși roșii răsăreau pe lângă chipurile lor, desenînd frumosul tablou unduit de vînt și ridicat de lumină.
Degetele mi-au fost străbătute de un fior. Nu mai puteam picta parfumul, nu mai puteam scrie versurile și nu mai puteam cânta eliberarea. Mica mea iubire mă astepta undeva. Dar știam că am avut dreptate:
“Stelele sunt niște globuri de foc animate de îngeri.”

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!