agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-06 | |
Nimic nu mai este cum a fost... construcțiile sunt tot mai mari, oamenii tot mai mici în compensare, unelte rafinate, constituții debile. O consolare: cu aceleași imperfecțiuni, date prin voia zămislirii, firea omenească e neschimbată de mii de ani.
De aceea oamenii slabi, supuși greșelii, trebuiesc îndrumați spre binele colectiv ce ființează deasupra regimurilor. Unealta există: în câteva imobile moderne Instituția mai păstrează, pentru știutori, locul discret moștenit ce se numește fântâna transfigurării. Este o fântână virtuală. Cel ce vrea să ajungă între inițiați, ca și cel ce nu se așteaptă la asemenea nominalizare, poate să petreacă ani de zile în slujbele înconjurătoare Instituției (toate sunt!), neștiind de chemare; căci încorporările se fac fără grabă, după un tipic știut în întregime doar de câțiva superiori. Dezbrăcat de hainele pentru exterior, dezbărat de îndoieli, neofitul surprins este coborât fără sine în fântână – o incintă aflată oriunde, pe orice axă; dar, ca și celelalte, este deplină. În prima zi – ziua spaimelor îndoite - se zbuciumă și pretinde, nu înțelege. Măsoară timpul și spațiul, realizează că scara valorilor s-a răsturnat și este mânios. Imprecațiile sunt pline de trufie comunitară și argumente implicite. În ziua a doua – ziua fără răsărit - fireștile trebuinți ale trupului se nevoiesc a fi naturale; foamea se ogoiește, somnul e izbăvitor. Subiectul slobod este să vorbească oricât, să strige potrivit firii, poate este, poate nu este auzit; dar este. Grija pentru ciclurile existenței cotidiene se împletește cu nimicnicia restanțelor sociale. În ziua a treia – ziua lungă - încep să fie schimbate durerile. Ceea ce odinioară însemna ceva e nimic acum, ceea ce nu existase vreodată fățiș inundă trupul îndurerat. Durere și întristare, așa se străvede scurta existență. În ziua a patra – ziua remușcărilor - vede fulgerând felurite căi ce dau speranțe și se zbuciumă de dorul cotlonului de acasă, ocrotitorul. Căința domestică întrece spațiul fântânii și alină trecător. În ziua a cincia – ziua umilinței - își aduce aminte de credință și se roagă. Se micește în dorințe, redevine copil pentru a reconstitui Tatăl nostru, - cuvinte ce prea puțin și prea încet aduc alinare. În ziua a șasea – ziua nimicniciei - începe să mărturisească tot ceea ce trebuie întru inițiere, slăbit de neputință. Scrie, declară, confirmă, reiterează, amănunțește, revine și semnează. Recunoaște că a greșit, este pătruns de adevărul rătăcirii subversive. Așteaptă dreapta sancțiune. Pare că a trecut mult timp, căci ceea ce este scurt este lung și ceea ce trece încet trece repede dar nu: este tocmai timpul care duce la cumpăna neliniștii, unde un brânci face trecerea. În ziua a șaptea – ziua regăsirii - șade întins în răstignire și atinge pragul (însă nu toți ajung la această zi aleasă, rețeaua sitei este calibrată pentru anumite forme și reține ceea ce trebuie, lamura care se strecoară printre ochiuri rămâne să viețuiască precum crupele), când străvede toți zeii și toată slava, încât al treilea ochi înviază. Într-o clipită se află dincolo, trupul vlăguit se înveșmântează, i se deslușește încrengătura ierarhică a inițiaților și viermuiala celorlalți, a vulgului ce veșnic se plânge și nu răzbate nicăierea. Apoi... constată că n-a fost mare lucru; chiar nimic. Își vede de treabă, are parte de câte o mică înlesnire, priorități; doar din când în când raportează. Fleacuri de altminteri, cum face toată lumea, doar n-o să încrimineze cineva un cetățean obișnuit; de ce-ar face-o când toți au procedat la fel? Răzbate dintre ceilalți dacă este zelos, cheagul sporește, se înfiripă comuniunea; cu cât este mai supus, cu atât i se dezvăluie mai mult din scara Instituției; dacă vădește vicii, se iartă prin promovare... sigur, trebuie să existe și ceilalți, subiecții, altminteri pe seama cui s-ar dobândi nebănuitele, atotcuprinzătoarele privilegii? Banat nr. 3–4, martie–aprilie 2005 (Lugoj) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate