agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-23 | | Căutam pe cineva, nu știu pe cine, dar mă plimbam. Și căutam adevărul existentei mele, care mă chinuia de ceva timp. Mă intrebam, probabil cum fac toti oamenii, de ce trăiești, de ce te-ai născut, dacă nu faci decât să mărești populatia globală cu unu, iar când ajungi sa trăiești, trăiești într-o mizerie lucie, ori esti batjocura altora, mereu mascota lor, niciodată stăpân pe sine. Muti oameni spera pana in ultima clipa ca destinul sa fie darnici cu ei, desi nu se intampla niciodata acel lucru. Multi oameni spera sa traiasca un vis, inca nu ca al meu, ci un vis in care asteapta sa li se impineasca dorintele, si un vis in care ei nu stiu ca pot schimba soarta ce le-a fost data. Nu o sa-i intleg pe unii niciodata cum ei cred ca Dumnezeu le allege viata, si nu ei. Eu de cand am murit, inca nu l-am vazut pe Dumnezeu, inca nu am auzit de el si inca nu stiu ca exista dupa moarte. Poate ca exista, asa cum am crezut eu in ultima vreme si nu asa cum mi s-a spus cand eram mica. Nu credeam in nici un Dumnezeu care statea intre nori si radea de soarta noastra, de pacatele noastre instinctive si de rugaciunile noastra sa ne ajute dupa ce i-am incalcat dorinta lui de a nu musca din marul cunoasterii. O nu, eu credeam intr-un Dumnezeu care exista peste tot, in special in mine, caci uneori chiar poti sa iti schimbi soarta asa cum doresti. Tin minte ca o prietena mi-a spus ca ea crede in soarta, desi poti sa o chimbi, ici si colo, chiar cu niste decizii ce ti se par majore, dar pana la urma tot la acelsi capat de rum ajungi. Pana la urma tot vom muri, asa cum ne-a fost scris. M-a impresionat aceasta idee, dar nu a reusit sa ma convinga, pentru ca eu stiam ce inseamna Dumezeu pentru mine, stiam ca pentru mine acest Dumenzeu este doar tot, si mai stiam ca este de asemenea un mare nimic si o mare minciuna. Stiam totusi ca el a creat totul, stiam ca ceea ce a creat el se va distruge si va incepe din nou, stiam ca el este doar o forma de energie, asa cum este energia electica, ce genereaza functioarea a atator aparate, o energie care genereaza functionarea tuturor legilor fizicii in acest univers. Si acest Dumnezeu tinea cu mine, pentru ca nu m-a luat niciodata de pe acest pamant, si ii sunt recunoscator pentru asta, caci altfel nu exista sansa sa pot sa spun altora adevarul. Nu adevarul despre Dumnezeu, ci adevarul despre moarte. Am ajuns la destinație, dar nu la mine acasă, ci eram în fața casei celui mai bun prieten al meu. Vroiam să vorbesc cu el și stiam că mă și iubea. E adevarat, și eu îl iubisem cândva, dar nu fusese nimic între noi, am fost doar prieteni tot timpul, iar el aculta toate prostiile pe care i le spuneam. Și acum trebuia să-i spun frămantările existențiale pe care le aveam. Am sunat la poartă și îmi răspunse mama sa, cea care îmi transmitea mereu salutări, deși nu o cunosteam. Am întrebat de el, mi-a spus că e acasă și am intrat. L-am găsit jucandu-se ceva pe computer. Păru surprins să mă vadă, insa imi oferi un scaun. Adevarul e ca nici eu nu stiam ce caut acolo, nu aveam nici o idee pentru ce pornisem inspre el, nu stiam nici macar ce pot sa ii spun, asa ca i-am spus ideile ce mi le facusem in toata viata mea, ideile pe care de altfel le-am enumerate mai sus, bineinteles in afara de ultimele idei, pe care le-am adaugat acum, dupa moartea mea, si nu cred ca are rost sa le repet. I-am povestit tot, iar in timp ce ii explicam ce vroiam de fapt sa zic, dadea din cap, ma aproba, insa începuse la un moment dat sa rada cu gura pana la urechi, lucru care mă jicnise profund si pe care nici acum nu il inteleg. Am început să plâng, și nu stiu dacă era sincer plânsul sau foloseam această armă pentru a-l face să nu mai râdă de ideile mele stupide, dar totuși, ale mele. Acest truc a dat roade, căci își retrase râsul isteric pe care l-a avut, îndemnându-mă să nu mai plâng. Dar eu făceam împotriva lui și am inceput să plâng și mai tare. Era șantaj, știu, dar îmi plăcea acest joc în care eu eram victima. Nu stiu exact ce se întamplase în acel moment, dar începuse să mă sărute pe obraji, pe frunte, pe mâini, iar mai apoi pe buze. Nu-l respingeam, dar nici nu răspundeam la săruturile lui. Intradevar, l-am iubit candva, si el o mai facea inca, dar nu puteam sa inteleg ceea ce se intampla. Era ca si cand ceva s-ar fi schimbat, parca timpul se duse el inapoi, atunci cand Întradevar il iubeam. Uitasem ce anume traiesc ina cel moment, a fost un fel de magie pe care chiar nu le pot intelege. De fapt sunt multe lucruri de la moartea mea pe care nu prea le inteleg, lucruri ce au avut loc in ultimele luni din viata. Am inceput si eu sa-l sarut, insa totul mi se parea doar un vis si nu aveam puterea sa ma opresc de nici ul fel, era poate doar un vis pe care il mai am si acum, si inca astept sa ma trezesc. Iar mai apoi m-am culcat cu el. Nu stiu exact ce s-a intamplat, eu asemenea momente nu le amintesc, doar le traiesc; oricum m-am culcat cu el, , nu stiu de ce, deoarece aveam un prieten pe care il iubeam mai presus de orice. Si acum il mai iubesc. Oare acesta este iadul meu? Acesta este iadul tuturor? Ca iubesti pe cineva pe care l-ai facut sa sufere intr-un mod atat de brutal cum am facut-o eu, iar dupa aceea am rupt legatura cu el, sinucigandu-ma? Nu voi afla niciodata daca e iad sau daca exista iad. Sunt moarta, dar sunt aici, in lumea in care am trait. Suna telefonul meu. Era prietenul meu, care ma astepta de jumatate de ora. Drumul meu pana acasa dura aproape o ora si l-am anuntat in cat timp ajung, caci sunt la capatul orasului. Ma intreba ce fac acolo si i-am spus ca-i povestesc cand ajung acasa. Cand am ajuns acasa la el, era suparat. Nu stia nimic,dar simplul fapt ca am intarziat o ora si jumatate il facu sa regrete ca a venit. Urma o cearta, eram siguri amandoi, dar eu nu aveam de gand sa o provoc. Totusi, era inevitabila. Insa am ramas amandoi calmi. - Am fost la…si i-am spus numele. - Ce-ai facut acolo? Jumatate de ora? - Nu, am plecat la sase (atunci era noua). - Trei ore? - Da. - Si ce-ai facut acolo? Nu i-am spus nimic. - Am vorbit, am spus intr-un tarziu. - Ce ati vorbit? ma intreba curios. Stia ca nu asta am facut. - Am vorbit acelasi lucru ce l-am vorbit odata cu tine. Tu mi-ai spus ca nu am dreptate, dar nu mi-ai explicat de ce. El a inceput sa rada. - Si tu? desi nu stia despre ce vorbesc. - Eu am plans. Nu mai spuse nimic. - Dupa aceea m-am culcat cu el. Ramase trasnit. Nu se astepta la asa ceva. Cred ca se astepta sa-i spun ca il iubeam, pe acel prieten…stia de pasiunea mea pentru el, sau daca nu, macar ceva de genul acela, nicidecum ca ma culcasem cu el. - De ce? - Vroiam sa-ti demonstrez ca te iubesc, ii spusei, dar fara sa gandesc. - Asa imi arati ca ma iubesti? incepuse sa strige in linistea din casa. - Sau am vrut sa ma conving ca te iubesc… - Culcandu-te cu altul? Puteai sa-mi spui ca ne despartim, daca ma iubeai, te intorceai la mine…dar asa? Nu i-am mai spus nimic. - Cred ca nu mai are nici un rost sa continuam relatia, imi spuse el dupa ceva timp, in care eu am tacut. Izbucnii in plans, acum nu mai era santaj, dar nu se lasa impresionat. Ma lasa sa plang, asa cum facea de fiecare data; macar inainte ma lua in brate, acum nu ma mai luase, iar eu simtisem intr-adevar ca nu mai avea nici un rost aceasta relatie. N-am plans mult, pentru ca mi-am dat seama ca ma consum degeaba. - De ce sa ne despartim? ii spusei. O sa ma ierti.. pentru ca ma iubesti. Si eu te iubesc. O sa ma ierti, o sa ne impacam. Facem o pauza, dar nu renunt la tine, ti-am mai spus, esti al meu, pana mor. I se paruse macabra aceasta ultima propozitie. Am observat asta pe chipul lui. Nu-mi raspunsese la aceasta idee stupida, dar disperata, a mea, ma luase in brate si am stat asa multa vreme, pana ce am plecat acasa. Relatia noastra a mers in continuare, dar nu mai era nimic pur, era haos, atat in mintea mea, cat si in a lui. De multe ori aveam accese de iubire, dar ramase imun. Stiam ca ma iubea, si ca ma iubeste in continuare, dar relatia era compromisa. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate