“ALEGE! Nu-ti lasa sufletu-n ceata!
Daca vrei poti obtine orice de la viata,
eu aleg sa fiu bun, ma-ntreb, tu ce alegi?
Hai sa fim Suflete Curate pe veci…”
Zona periferica a unui orasel de provincie. Cartiere uitate de lume, adevarate ghetouri in care populatia cea mai saraca a orasului s-a adunat pentru a-si duce traiul mizer. Un decor dezolant de blocuri gri,rareori albe, vechi, aproape daramate, adevarate “cutii de chibrituri” inghesuite de-a lungul unor stradute inguste, prost pavate, foarte putine dintre aceste blocuri bucurandu-se de luxul unor gradini interioare, folosite de obicei ca spatii pentru batut covoare, sau de cele mai multe ori ca locuri de joaca pentru copii.
Aici, in zonele acestea, delicventele sunt la ordinea zilei.Oamenii fura de foame, fura de frig, fura pentru a-si putea mentine existenta. Oameni disperati, impinsi de soarta cruda la cele mai regretabile fapte. Oameni care au uitat de Dumnezeu, oameni pentru care singura speranta este sa apuce ziua de maine, oameni care nu au nimic de pus pe masa,care de multe ori nu au nici unde sa doarma, si totusi spera la un trai mai bun. Oameni uitati de restul societatii, si totusi oameni, oameni normali, ca si oricare altii. Oameni vitregiti de soarta.
O atmosfera gri, umeda, dezolanta poate descrie aceste zone. Un decor funebru, murdar si totusi mocnind de viata, un décor al disperarii, al saraciei. Aici, vietile apar si se duc la fel de repede ca si clipele. Zi de zi, oameni mor, copii se nasc… Crimele, razboaiele nu cunosc ameliorare,cursele demonice de masini ale mafiotilor locali au loc in fiecare noapte, la lasarea intunericului, si nu trece zi fara sa lase vreo victima, reglari de conturi nedrepte, schimburi de focuri in plina strada, lasand in urma doar corpurile neinsufletite ale vicimelor inocente; copii nou nascuti sunt abandonati de mame, uitati sau lasati intr-adins prin spitale, biserici, sau, in cazuri mai morbide, chiar in containerele de gunoi, ca si cum o fiinta umana ar fi un obiect uzat, de netrebuinta nimanui, un gunoi. Batrani uitati de lume, fara putere de munca si fara nimeni care sa-si mai aminteasca de ei rabda si isi asteapta nerabdatori sfarsitul in odai mici, insalubre, cateodata lipsindu-le chiar curentul electric sau apa potabila.
Zona unde orice speranta devine o nulitate, unde visele sunt considerate luxuri costisitoare, contrastante cu realitatea, zone in care singura speranta a lumii raman copiii, generatiile urmatoare, copii care de obicei nu au posibilitati sa mearga nici macar la scoala. In blocuri vechi, darapanate, in odaite insalubre si mizere, isi duc existenta cate doua trei familii numeroase, care traiesc de pe o zi pe alta. Orice copil nascut, devine o pacoste. O gura in plus de hranit, o responsabilitate in plus, o gaura in plus in buzunarul si asa peste masura de gol.
Speranta nu mai ramane decat in copii. Copii fara vise, copii fara educatie, copii fara viitor, copii “ai strazii”. Si totusi copii. Copii pentru care copilaria nu inseamna decat naivitate, inocenta. Copii trimisi in strada sa cerseasca, sau sa fure….pentru a le putea asigura traiul parintilor lor, si lor insisi…Copii invatati inca din frageda pruncie cu greutatile vietii, cu lipsurile si nevoile ei. Copii care nu au intalnit zambete,sau sentimente curate…
Zona propice educarii viitorilor gangsteri. Micii “baietasi de cartier”, creatori ai muzicii hip-hop, “golani”, sau chiar “derbedei” cum mai sunt etichetati de lumea buna, din clasele sociale inalte, ei reprezinta viitorul acestor cartiere. Copii necajiti, copii cu frica lui Dumnezeu, copii care spera intr-o lume mai buna, si lupta cu tot ce pot ei pentru a o cunoaste, pentru a aduce si in cartierul lor o raza de speranta. De multe ori, acesti copii, mai inteligenti decat altii si poate chiar decat parintii lor, vad viata in moduri nebanuit de realiste. Multi dintre ei nu reusesc sa termine scoala, altii nici nu o fac, dar lor nu le trebuie multa carte. Ei au “scoala vietii”. O scoala mult mai instructiva si mai folositoare decat orice alta institutie de invatamant. Viata grea, plina de lipsuri si nevoi ii invata sa fie duri, de multe ori brutali, pentru a putea la randul lor obtine ceea ce au visat dintotdeauna: o existenta decenta. Pentru ei nu conteaza prea mult mijloacele prin care obtin ceea ce vor, ci doar rezultatul. Multi dintre ei isi dezvolta de la o varsta foarte frageda acest simt al afacerilor, al “camatariei”, indeletncire foarte profitabila in viata acestor cartiere. Spirite vigilente, dar si rebele, ei se revolta impotriva societatii, impotriva nepasarii acesteia fata de problemele lor, a lumii in care ei isi duc existenta. De multe ori, ca tot romanul care “e nascut poet”, baietii simt marea nevoie de a isi exprima nemultumirile in versuri. Versuri crude, uneori chiar dure, critice la adresa societatii, a autoritatilor care nu fac nimic pentru a ameliora situatia mediului lor de viata. De multe ori cenzurati la sange, chiar persecutati si etichetati in mod negativ, acesti copii isi pierd si singura sansa de exprimare a nemultumirii lor fata de traiul mizer pe care il duc. Si atunci, ce le mai ramane de facut decat sa se adapteze la propriul lor mediu de viata?