agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-05-08 | |
Sa ratacesti in singuratatea noptii, intr-un oras necunoscut, in care totul e nou si vechi in acelasi timp, sub luminile cetoase ale felinarelor, ce pot fi crude, blinde sau indiferente ochilor ce le intilnesc...
In noaptea aceea, o silueta alba ratacea pe strazi in umbra trista a palmierilor, lungita pe caldarim sub lumina difuza... o umbra alunecind absenta sub privirile nedumerite ce se opreau o clipa atinse de savoarea discreta a unui parfum de margaritar... Umbra nu stia nimic despre timp, inainta mereu privind albastrul de cerneala al cerului, ce avea sa i-l spuna cindva, atunci cind avea sa paleasca cetos inspre zori... ... si urmele se suprapuneau mereu si mereu, peste aceleasi ori peste altele, in straturi nevazute de personalitati care-si lasasera amprenta trecerii la tarmul melancolic unde innoptau corabiile leganate de apele pline de stralucirea lunii... Pasii pornisera spre lumina magica a farului, dar se oprisera sovaitori la inceputul cararii inguste ce urca intr-acolo... si nu-l urmasera, caci prea multa singuratate ar fi fost acum la capatul lui, sub vintul taios al noptii, in locul acela ce fusese un liman al clipelor fericite... ... si iar pasi suprapusi, peste altii si peste altii, cu prea scurte ragazuri din care vintul sarat al noptii ii alunga din nou, ca intr-o poveste al carei sfirsit nimeni nu-l stie... Cu cit noaptea devine mai tirzie, cu atit devine mai tacuta si cu atit mai mult se imputineaza pasii ce-o strabat... si poate intunericul ei dens ii va mistui la fel si pe acestia... sau poate doar ei vor ramine s-o strabata... si-atunci acolo, la marginea timpului, unde visele uitate beau apa de luna din miinile noastre intinse catre mai tirziu, paloarea fara somn a zorilor va gasi undeva, pe o nestiuta scara de piatra, o femeie in alb, dormind cu capul pe genunchi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate