“Dicroismul linear (DL) reprezintă fenomenul prin care o probă, străbătută de o radiație policromatică, linear polarizată, își schimbă culoarea odată cu rotirea planului de polarizare”
Nimic mai simplu și totuși, nimic mai complicat. Citatul de mai sus este extras dintr-un curs de biofizică pentru anul întâi, MG. Dacă sunteți în dubiu asupra fenomenului de dicroism linear, puterile mele se opresc aici. Dacă, dimpotrivă, dubiul dumneavoastră planează asupra prescurtării, deloc fericite, a locului de predare a biofizicii, pot să vă asigur că ea nu este intenționată, cât mai degrabă inerțială. Inerțială datorită inerției gândurilor, iar acest lucru deja intră în domeniul obscur (citiți “ocult”, dacă vreți) al metafizicii. Undeva mai sus am caracterizat prescurtarea ca “deloc fericită”. Am motivele mele. Dar dacă totuși insistați, am să vă dezvălui o serie de motive, dintre care dumneavoastră puteți alege unul, le puteți combina, sau chiar le puteți ignora, creând unul cu totul original. Ca o mică observație: dacă vă hotărâți asupra unuia cu totul original, trebuie să aveți în vedere două lucruri : 1. Nu va avea legătură cu fizica, tocmai pentru că este original și 2. Cu siguranță este singurul, unicul, formidabilul motiv și, ca o consecință, este și adevărat.
Așadar, motivele:
a. este prescurtarea din engleză a construcției proprii “Much Glum”, unde “Much” înseamnă way past it, iar “Glum”, ei bine, are menirea de a deschide butoiul cu lehamite.*
b. este singura prescurtare de pe caietele mele de cursuri și, prin osmoză, s-a infiltrat în obiceiurile mele zilnice
c. neg orice legătură cu Medicina Generală, astfel că orice altceva ce se potrivește, merge.
d. pur și simplu nu are nici o logică, dar se potrivește de minune cu caracterul științific al textului
Motivele fiind astfel prezentate, aș dori să mă opresc asupra asteriscului (*): construcția “butoi cu lehamite” provine întradevăr de la “butoi cu melancolie”, dar are și un substrat metafizic, deoarece butoiul cu melancolie este o stare prin excelență romantică, pe când cel cu lehamite este în aparență o stare comună. Spun “în aparență”, pentru că butoiul de care vorbim are anumite caracteristici metafizice. Astfel, în butoiul cu pricina putem introduce, fără teamă că ne-am putea accidenta, o sferă de carton generată după un cerc cu circumferința 2r2 . Pătratul exponențial îl putem desena ca pe un pătrat geometric, obținând astfel, prin echivalență pur metafizică, o sferă generată după un pătrat. Având în vedere că sfera este de carton, iar pătratul, nefiind un corp înzestrat cu volum și, prin urmare, nu îl putem construi în plan real, palpabil, va trebui să fim de acord cu substratul metafizic al butoiului cu lehamite. Astfel putem enunța prima axiomă a metafizicii : “Butoiul cu lehamite poate sau nu să conțină o sferă de carton, indiferent dacă aceasta din urmă este generată de un pătrat ireal”.
Datorită regulilor nescrise al metafizicii și ale bunului simț totodată, ne putem imagina că, având Prima Lege a Metafizicii, va trebui, vrând-nevrând, să o descoperim și pe cea de a doua. Acest eseu are această menire, nemaiexistând necesitatea ca cititorii să pună mâna pe un pahar de vin și un biscuite (de pus sub pahar) și să o deducă prin forțe proprii.
Pornind de la definiția dicroismului linear putem deduce următorul fapt : dacă lumina linear polarizată iluminează un corp (mai riguros, o particulă) ordonat și simetric, ea nu va avea nici un efect notabil. Bineînțeles, această constatare poate sau nu să fie adevărată, în funcție de cât e de logică. Dar ea este perfect aplicabilă metafizic, căci, dacă vă aduceți aminte, sferele de carton pot fi generate după un pătrat. Iar metafizic, cuvântul “pătrat” nu este nici ordonat, nici simetric. Astfel, avem cea de a Doua Lege a Metafizicii : “Efectele dicroismului linear asupra sferelor de carton constau în rotația planului luminii linear polarizate, policromatice, după un anumit punct de vedere, direct proporțional cu pătratul generator al sferelor de carton”. Această lege mai poartă și numele, de alfel ciudat de logic, de “Legea efectelor dicroice asupra sferelor de carton”.
Ca o mențiune tulburătoare, nimeni nu a putut explica efectul uman. Acesta constă în degenerarea pătratului și, indirect, degenerarea sferelor în cuburi, atunci când sursa de lumină linear polarizată, policromatică, este înlocuită cu privirile omului, linear îngrădite, policritice.