****************************************************
Sub pecetea destinului
~partea I a ~
****************************************************
Ne-am apropiat din prima clipa. Era foarte buna la invatatura. Ne-am pomenit
acolo amandoua, intr-o clasa de “picati”, un fel de refugiu al celor
“picati” la liceele unde concurenta era acerba. Era ceva, un compromis
pentru a nu ajunge la un liceu industrial. O intreceam la limba romana si la
limba engleza. In rest, era foarte buna, genul de fata mai mult dornica sa
invete, sa afle, decat silitoare. Cu timpul am devenit prietene. Mama ei
avea cancer si ea o ingrijea. Fratele si tatal ei isi inecau amarul in
bautura mai tot timpul. Odata am vizitat-o pe mama ei. Mi-am dat seama cat
de greu este sa-ti ingrijesti mama bolnava, s-o vezi cum se descompune sub
ochii tai. Erau saraci, oameni simpli, plini de nevoi. Cum se facea ca fata
asta era atat de ambitioasa si talentata?! Facuse scoala de muzica si
fireste picase la liceul de muzica, in situatia actuala nu se mai gaseau
bani de meditatii cand in casa aveau o asemenea tragedie. Mama ei se
ingrijise s-o dea la scoala de muzica, s-o duca, s-o aduca. In plus, nu era
vorba numai de bani, Vali gatea, spala dupa doi barbati, ingrijea o mama in
agonie.
Venea deseori pe la noi si tata o ruga sa aduca si vioara. Ne canta Vivaldi.
Parca o si vad in camera mea, transpusa undeva in lumea muzicii si pe tata
cu fatza radiind de placere, admirand-o de parca era in fatza un miracol. Si
de ce nu? Talentul e un miracol mai mic, la urma urmei! Dar destinul avea sa
iroseasca acest talent, care n-am inteles nicodata de ce i-a mai fost dat.
Dumnezeu stie.
Mama ei murise si de atunci in casa, ca tot aveau un motiv in plus,
barbatii nu se mai trezeau cu zilele din betie. Varsau pe unde apucau, o
maltratau daca nu ii ingrijea cum se cuvenea (Vali avea totusi doar 16
ani!). Ba o data chiar s-a luptat cu ei sa nu arunce telivizorul de la
balcon. Vazand asa, Vali a mea s-a vazut nevoita sa treaca la seral si sa-si
caute un serviciu. Isi gasise ceva de lucru la o tipografie, intr-un mediu
jalnic, vulgar. Fata asta, desi provenea dintr-o familie atat de modesta
avea ceva, parea de os domnesc. Ma gandesc cat o fi suferit sa se vada
aruncata intr-o fabrica, sa lucreze pe banda, ea care manuia cu atata
maiestrie arcusul. Mereu o intrebam daca a renuntat la visul ei si-mi spunea
ca mai spera.
O placea fiul croitorului, un vecin care o cunostea de cand era copila. Era
frumusica si ochioasa de mica, dar acum, adolescenta ii daduse un aer
misterios de femeie- vampa, avea niste buze superb arcuite si rosii cum rar
mi-a fost dat sa intalnesc. In plus avea ochi de chinezoiaca si o distinctie
care sincer, nu stiu de unde venea, din atitudine, fizic, nu stiu, cert e ca
mama imi spunea adesea sa nu mai ies cu ea la plimbare ca o sa-mi fure toti
prietenii.
De cateva ori iesise la plimbare cu baiatul croitorului. O magulea prin
grija pe care i-o purta, nu era obisnuita ca un barbat sa fie bland, atent
si grijului cu ea. Intr-o zi nu a aparut la intalnire. Cunoscandu-i familia
si-a imaginat el ca trebuia sa se fi intamplat ceva rau. Ceea ce nu era
deloc departe de realitate.
S-a dus la ea, a sunat. Nimeni. Bate, suna iar. Nimic. In casa se auzea
radioul. Incearca usa, era descuiata, intra, striga si cand, ce vede? Vali
zacea intinsa pe jos in bucatarie, mai mult moarta decat vie. O ia in brate,
da sa o duca in sufragerie, s-o intinda pe un pat, ceva, si-i vede pe
barbati beti critza. Suna la salvare si medicul, vazand situatia din casa,
hotaraste sa o duca la spital. Spasmofilie, anemie. Manca foarte prost
avand de platit cota parte din datoriile casei, dintr-un salariu infim.
Baiatul croitorului o vizita de doua ori pe zi, ii aducea bunatati si o
incuraja. Insa Vali era atat de trista! Chiar daca se va inzdraveni, acasa o
va lua de la capat, cu tot calvarul unei vieti intre doi betivani, care de
multa vreme nu o mai tratau decat ca pe o sluga tolerata in casa. Nicu, asa
il chema pe baiatul croitorului, era si el ingrijorat sa o duca inapoi intre
ei. Asa ca ii propuse sa se mute la el, n-ar fi avut ea bani de chirie
undeva. Dar Vali refuza pe motiv ca ce-o sa zica lumea, familia lui.? Dupa
alte cateva zile acesta veni la spital radiind de fericire. O ceru de
nevasta. Vali avea doar 18 ani. Nu-i ardea ei de maritat. Nicu era bland si
bun, o iubea de cand il stia, dar.Insa nici acasa nu se mai putea intoarce.
Cum ziua externarii era aproape, trebuia sa ia o decizie. S-a maritat cu el.
O nunta fara fast si fara rochie de mireasa. O formalitate consumata la
Sfatul Popular.
De cand plecase de la noi de la liceu, nu mai stiam nimic de ea, aparea
cand si cand, dar din ce in ce mai rar. Mi-era dor de ea, dar nu avea nici
telefon. M-am dus la poarta fabricii sa o astept. Am gasit-o, trista, palida
si resemnata. Unde era Vali pe care o stiam eu?! Am invitat-o la mine, am
stat un pic de vorba si de atunci nu am mai vazut-o.
Intre timp m-am maritat si eu. Incepusem serviciul si intr-o dimineatza ma
grabeam spre statia de autobuz. Cand dau sa urc, cine coboara? Vali a mea!
Abia am recunscut-o, ochii aia misteriosi si buzele arcuite m-au ajutat.
Purta o jacheta maronie, cu o pata lunguiatza de arsura, ca si cum a fost
pusa la uscat pe o soba prea incinsa.Era trista si cum ne grabeam, am apucat
doar sa-i dau numarul meu de telefon si s-o fac sa-mi promita ca ma va
cauta.
A venit singura, la fel de saracacios imbracata. De fapt erau singurele
haine pe care le mai avea, pentru ca se mutasera cu chirie intr-o camarutza
si la scurt timp le-a ars totul, tot ce agonisisera. El nu lucra, doar ea
pastrase serviciul si a fost nevoita sa renunte la scoala, ca Nicu era
gelos. In timp s-a dovedit ca totusi nu era asa de bland si bun, mai ales in
accesele de gelozie, din ce in ce mai dese. Si nici sa lucreze nu-i placea,
incercase diverse meserii si nu se tinea de nici una. Il dadeau afara pentru
absente. In schimb, nu-i placea sa bea. Aveau doi baietei si el le gatea, ii
ducea la gradinitza. Desi era diferenta de cam doi ani intre ei, parca erau
gemeni.
O vreme iar s-a dat la fund si n-am mai stiut nimic de ea. Mi-a spus ca ar
fi bine sa n-o caut, barbatul ei nu e de acord ca ea sa aiba o prietena. Am
ramas fara replica.
Apoi a reaparut peste cativa ani, mai trista si mai saraca. I-am pregatit
cateva haine de la mine. Candva era foarte cocheta. I-am dat si eu ce-am
avut mai bun de-ale gurii prin casa si dusa a fost pentru alte cateva luni.
Cand a venit din nou, era abatuta si amarata ca nu mai facea fatza cu toate
cheltuielile.Dupa ce ca nu aveau bani, cand lucra in tura a doua, l-a prins
pe el urmarind-o cu taxi-ul, in spatele troleibuzului. Cu banii castigati de
ea! Adica ei n-aveau dupa ce sa bea apa, el nu se impaca deloc cu munca si
mai arunca si banii pe taxi! Am sfatuit-o sa divortzeze, promitzandu-i ca o
voi sustine. Fosta noastra profesoara de engleza, care ii botezase un
baietel i-a promis acelasi lucru. S-a facut luntre si punte, a imprumutat
bani de la CAR si a inaintat actele de divort. Locuiau inca impreuna cand el
a gasesit in cutia de scrisori citatia pentru divort.
Furios si crezand ca e vorba de un alt barbat, a batut-o in asemenea hal ca
a doua zi cand am vazut-o purta ochelari de soare, avea hemoragie la ambii
ochi, nasul spart si vanatai imense in zona ficatului. Iata monstrul! Omul
bland si bun dinainte!
In acea noapte fussese la Politie, plina de sange si pe el l-au ridicat din
scutece, pe motiv de vagabondaj. Nu lucra, la zdup cu el, sase luni. Prin
familia lui ii trimitea vorba din inchisoare ca o omoara cand va iesi. Era
ingrijorata, nu atat pentru ea, cat pentru alte scene traumatizante la care
ar putea asista bietii copilasi, socati de la ultimul eveniment. Sa pleci de
mana cu mama plina de sange, in toiul noptii la politie , pentru un copil nu
e tocmai un eveniment usor de uitat.
Nicu a iesit din inschisoare si si-a gasit consolarea in bratele unei
vanzatoare de aprozar. De fapt singur marturisea ca visul lui e sa traiasca
boiereste si sa fie intretinut. Vanzatoarea avea patru copii si se descurca
bine, de fapt era responsabila raionului si mai ciupea si ea cat sa-si
rotunjeasca binishor venitul.
Nu s-a mai prezentat la nici o infatisare. La una dintre ele, avocatul ei
m-a chemat ca martor. Nu am mintit nimic desi mi-a sugerat ca e mai bine sa
zic totusi ca am vazut eu cand o maltrata. Atunci am asistat pentru prima
data la un proces de divort. Pana sa ne vina randul, au fost alte procese si
toate mi-au lasat un gust amar. Oamenii astia chiar se iubisera inainte de
casatorie? Atunci ce se intamplase, ce schimbare se produsese cand au ajuns
sa convietuiasca? Eterna poveste cu haina de ideal, cea cu care noi insine
ne imbracam partenera(ul) si pe care o descompune lent realitatea fara sanse
de esec? Unde e macar bruma de respect pe care oamenii ar trebui sa si-o
poarte unii altora? De la neintelegere la incrancenarea asta e o distanta ca
de la cer la pamant?! Oare pentru o imparteala mai buna a averilor, trebuie
chair sa arunci in joc atata mizerie umana? Oare merita sa-ti pangaresti
persoana iubita, chiar daca aceasta iubire a fost destramata , resemnata in
fatza realitatii ? Cred ca inainte de casatorie, aspirantii la unire ar
trebui sa faca mai intai un agnajament oficial, cu martori, ca in cazul unui
esec se vor desparti civilizat si fiecare va lua inapoi bunurile proprii,
avute inaintea casatoriei.
Am vazut oameni aruncati in strada din propria lor casa, vorba ‘ceea, mori
cu dreptatea in brate, cand e vorba de tribunale si judecatori si avocati
corupti. Am vazut oameni care se judecau pentru antena de pe casa , care
ramnea pe casa ei, pentru ca ea o castigase la procesul de partaj. Mare Ti-e
gradina, Doamne!
Oameni care pierdeau procesul de partaj pentru ca nu pastrasera de acum 15
ani chitantele de la faiantza, gresie, tamplari, zidari. Asa ca aveti grija
oameni buni, pastrati cu grija chitantele ca nu se stie niciodata..Am vazut
o mama care a pierdut orice drept la casa comuna, pentru ca avocatii lui
erau mai buni. Si asta dupa cinci ani de lungi si costisitoare procese, in
orasul lui, care era departe de capitala. In tot acest timp e aplatea si
deplasarea ei si a avocatului in acel oras de provincie.

~adria~ 15 octombrie 2000~

Sub pecetea destinului
~Partea a III a~

Trecuse mult de la intalnirea cu betivanul. Parea ca-si revine, insa prieten tot nu-si mai facuse. Nu
mai avea incredere in nimeni, de fapt. Se bucura de copii si de faptul ca se insanatosise fara complicatii. Pentru prima data pretuia chiar si saracia ei, pentru ca era sanatoasa. Vazuse atatia oameni bolnavi in spitalul ala cat pentru o viata. Oameni fara speranta, oameni rapusi de destin. Sau condamnati, condamnati la imputinarea trupului si
aerului. Nici unul dintre ei nu-si imaginase vreodata ca va ajunge in asemenea hal. Si totusi sperau la o insanatosire.
Nici Vali nu s-a gandit vreodata ca altceva decat ghinionul si saracia o vor speria. Sanatatea nu face doi bani, cand o ai. Cand esti pe cale de a o pierde insa….

Era cocheta, ceea ce ma indreptatea sa cred ca starea psihica ei e destul de buna . Avea un psihic puternic, asa gandeam. Nu stiu, cateodata nici nu ne trece prin cap ca sunt momente cand din cauza starilor emotionale atat de puternice, suntem mai aproape decat ne-am putea imagina de patologic. Un soc emotional, chiar unul care pare ca a fost suportat cu bine, lasa urme adanci, care oricand pot reveni in forta sa-ti strice echilibrul zilnic si asa incredibil de fragil.
In rest, avea prieteni, dar de fapt, nu era tot singura, conamnata sa tina carma micii sale familii? Doar mutritele nostime ale celor doi baieti ii dadeau forta sa nu clacheze.
Era o zi placuta, insorita. Nu era mult de lucru si citea un ziar. Nu-si permitea sa-l cumpere, dar un coleg il cumpara zilnic si o tachina cu matrimonialele! Ar fi putut sa-i spuna patania ei cu betivanul? Asa ca a trebuit sa i-o taie scurt spunandu-i ca a avut nu tocmai o experienta fericita cu cineva cunoscut prin matrimoniale. Acesta ii replica:
- Bine, dar la o agentie ai incercat? E cu totul altceva, ii triaza ei pentru tine, gandeste-te….
Mereu se gandea Vali la un post mai banos, asa ca citea frecvent “Mica publicitate”. Urma sa termine in curand liceul la seral, deja se temea pentru Bac-ul care batea la usa.

Era mai apropiata de o colega. Ii stia toata situatia si din cand in cand ii imprumuta bani . Odata , vazand-o cum se zbate singura cu toate, ii dadu sa inteleaga ca daca a avut asemenea ghinioane in viata, nu insemna sa dezarmeze, trebuia explorata orice sansa, fie ea cat de mica, de a cunoaste pe cineva. Vali s-a enervat, parca toata lumea o luase razna! Toti isi pusesera in cap s-o marite. Nu mai vrea si pace! In orice barbat e un lup in blana de oaie, pana la urma. Asa gandea atunci…

Dar iata ca soarta ii pregatise ceva, ca lup sau oaie, va afla mai tarziu. Deocamdata, se pomeni raspunzand unui anunt sobru, tot de la matrimoniale. Culmea e ca era scris negru pe alb: doamna fara obligatii! Dar ea avea! Si inca doua mici….Poza ei, cateva randuri despre ea si ridica receptorul sa sune la agentie. Peste o ora se si intalnea cu secretara agentiei, care paru incantata de Vali. Era cea mai placuta din cate vazuse pana acum pentru X, cetatean francez, adica francez sadea, de data asta. Dar cand afla de copii se dezumfla total. Doar scria clar in anunt, de ce o pune pe drumuri degeaba? Totusi, Vali arata superb, era imposibil sa n-o placa francezul asa ca-i veni o idee nebuneasca. Sa-i spuna dupa ce o descrie si-i vede poza, ca cine stie?! Ceea ce s-a si intamplat! La ora 3 cand Vali iesea de la serviciu, se pomeni cu ei la iesire. Francezul! Ii vazu de departe si i se muiasera genunchii, ii venea sa fuga, sa intre in pamant. Dar trebuia sa para stapana pe situatie, nu?
Prima impresie era buna. Inalt, grizonat, pesemne cu cel putin zece ani mai mare decat ea, sportiv, zambaretz. Macar parea , pe cat de glumet era, culmea! Parea serios. Isi cantarea cuvintele si gesturile ii erau cumpatate.
O invitara la masa, secretara traducea, era cel putin bizar sa foloseasca o traducatoare pentru a incerca o conversatie. Totusi, ii paru bine ca nu era singura cu el si vazu in asta pana la urma ceva benefic. Printre dinti, secretara, zambind, ii mai spunea:
-Unde nu da si peste mine asa noroc! Ce-ai tu si n-am eu?!
Zilele urmatoare au colindat prin magazine, muzee, s-au plimbat prin parc, trio ratata. Se gandea cu disparare la ziua cand vor ramane singuri. Nu mai vorbise franceza de secole! Abia daca- si mai gasea cuvintele in romana, dar in franceza!?
Francezul ii comunca secretarei ca e cazul sa incerce o intalnire in doi, pentru ca deja pare decis. O ruga pe secretara sa le contramandeze pe toate celelalte…Subit, ii placeau copii.
Vali s-a speriat, dar el a propus o solutie salvatoare. Va vorbi doar el. Daca ea va intelege va fi perfect, primul pas spre a-si aminti e cel greu. Zis si facut, ea raspundea zambind, apoi razand, OUI sau NON. Alaturi de el se simtea iar plina de incredere in ea si in viitor, aripile ii cresteau de la zi la zi…pana…Pana cand trebuia sa-l aduca acasa la ea! El isi exprimase dorinta sa vada unde locuieste si sa cunoasca baietii.
Vai, in saracia ei? Parca era o zana deconspirata! Abia acum, dupa miezul noptii el va vedea, de fapt ca ea e doar cenusareasa! O fata amarata care si-a permis sa viseze. Vazand el ca s-a schimbat brusc la fata, dadu inapoi spunand ca pot amana acel moment pana se va simti pregatita sa-l primeasca in vizita la ea. Ea, nu, ca nu, dar stai sa vezi, ca-i da maine raspunsul. Care fireste, a fost afirmativ. Fie ce-o fi!
Toata saptamana venea mai devreme acasa sa roboteasca, sa fie totul luna. Pe copii ii instruise bine sa nu vorbeasca neintrebati, sa nu raspunda obraznic. Arunca multele lucruri nefolositoare, deh, cum tine omul la casa lui, pentru ca astfel micutul ei apartament confort II sa para mai incapator. Ii iesisera ochii din cap de stat noaptea pana tarziu sa deretice, dar ii era rusine cu micul ei palat , cum ii spunea uneori. Imprumuta bani, le lua copiilor hainute noi. Era deja pe minus cand constata ca n-are nici macar doua cani sau doua pahare la fel, ca farfuriile si cratitele sunt ciobite. Mai imprumuta alti bani si cumpara ceva vesela. In timp ce aranja prin casa, Vali se gandea ca nu se face primavara cu o floare, oricat ar incerca sa mascheze, el isi va da seama cat de saraca e! Asa ar fi trebui sa schimbe si canapeau cu arcurile rupte si …si..totul era jalnic…
Erau in taxi, in drum spre casa. Inima ei se facu cat un purice, pe masura ce se apropiau de blocul ei zambetul ii devenea tot mai crispat. Oare ce va zice cand va vedea scara aia de bloc, scorojita, ca vai de ea, copiii aia multi adunati in fatza scarii? Macar de-ar merge liftul! Cand a plecat de acasa mergea, slava Domnului.
Cand intra pe usa fu uimit de dimensiunule apartamentului. Dar o linisti ca si la ei sunt apartamente mici in centru si se inchiriaza chiar foarte bine. Apoi atentia se concentra pe copii, facand astfel situatia mai putin penibila. Ii invita la plimbare cu taxi-ul, ceea ce fireste ca starni chiote de veselie. Copiii nu se prea plimbasera cu masina. Cand ajunsera in dreptul unei piete, o intreba:
- De aici faci tu piata? Hai s-o vad si eu!
Si incepu sa cumpere una alta, legume, carne, oua, branza ulei , ba chiar si un sac de cartofi! Si nu-l vezi pe francez
cu sacul de cartofi in spate? Bine, doar pana la taxi, pe care il inchiriase cu ziua.
Copiilor le-a cumparat hainutze, jucarii, dulciuri, de saracii nu mai stiau ce sa creada. Vali se simtea umila, umilita, ar fi vrut sa refuze tot, ba chiar a incercat, dar el ii spuse ca vrea neaparat sa petreca impreuna cateva zile, inainte sa plece. Din punctul lui de vedere, luase deja o decizie. S-i dadu sa intelega ca va urma sa doarma separat cumva, sa nu se teama de ceva. Vazand ca ea tot refuza, se gandi ca poate nu-l place.
- Cred ca trebuia sa vorbim mai intai un pic intre patru ochi. Iarta-ma, m-am luas dus de val. Sunt fericit
ca ai doi baietii asa zburdalnici si ma bucur sa-i fac fericiti. Uitasem de mult cum e sa ai copiii mici. Al meu e mare, dar parca n-a fost niciodata asa mic…
Vali avea inima in gat, i se parea ca totul se petrece prea repede, il cunoastea de pana in zece zile, cum sa-l primeasca langa copiii ei in casa? Ce sa le zica baietilor? Ca le-a adus un pretendent la rolul de tata? Oare cum vor reactiona cand il vor vedea in casa? Oare n-o vor face de ras cu apucaturile lor de la scoala saptamanala?
A doua zi ii spuse ca s-a hotarat sa-si ia cateva zile libere si pe copii i-a invoit trei zile de la scoala. Toti patru erau entuziasmati. Fiecare de altceva, dar toti cu gandul la acelasi mare pas: o familie! Oare cum e sa ai o familie unita, gandea Vali? N-o sa sufar cand imi va mustra copiii? Oare ii va iubi sau doar vrea sa ma castige pe mine prin ei?
Dar ce nu stia ea era ca el aflase din surse diverse ca femeile din Romania prefera sa se marite cu straini
pentru a scapa din tara. Asa ca tot timpul ii studia reactiile. Ce primeste din cadourile lui, ce nu, la ce ii fug ochii prin magazine, ce cumpara din piata, cum gateste. Dac-ar fi stiut Vali s-ar fi simtit atat de ofensata incat ar fi renuntat imediat , norocul ei a fost ca nu stia.
La plecare a pus in plic 100 de franci pe care l-a lipit spunandu-i sa nu se atinga de el decat daca se intampla ceva foarte grav, cum ar fi sa se imbolnaveasca ea sau copiii. Dar era tot un test! Sa vada daca rezista ispitei. Si mare ii fu intr-adevar ispita, sa stai tu cu banii in casa si sa n-ai de nici unele, e ceva! Unde mai pui ca baietii erau suspecti de raie. I-a si internat. Acum da, era ceva grav, avea nevoie de bani pentru copii, dar cum sa-i spuna lui ca au avut copii raie? Pana la urma n-a fost raie, dar toata povestea a bagat-o in sperieti. Mai mult, nu-i spusese francezului ca avusese TBC. Si nu stia ce sa faca, cum sa-i spuna, sa nu-i spuna…
Lunile treceau greu si biata de ea ajunsese sa creada ca gata, asta a fost tot. El o suna
saptamanal, ea mergea de doua trei ori pe saptamana sa ia lectii de fanceza de la o profesoara batrana. Francezul era incantat, mai ales ca nici nu-i lua vreun ban batranica. Invata cu ravna, pana noaptea tarziu, isi amintise mult, acum lucrau la fluenta.
Au depus actele, alergatura mare si ziua venirii era atat de aproapre. Ceea ce i se paruse, privind inainte ca trece greu, acum trecea ca fulgerul.
Nu a venit singur, ci cu doi prieteni, care, chipurile au dorit sa viziteze Romania. De fapt el i-a adus pentru ca erau prietenii lui si ar fi vrut o parere. Intre timp, Vali a luat toate testele, desi nu stia ca e supusa unor teste. Cand toate testele au dovedit ce ar fi trebuit sa dovedeasca i s-a spus despre ele , cu scuza ca situatia l-a silit sa procedeze astfel, pentru ca s-au vazut prea putin si riscul pe care si-l asuma el era imens. Sa iei in Franta 3 persoane pentru a avea grija de ele, nu e putin lucru. Si ce auzise despre cateva fete din Romania il pusese pe ganduri. De fapt el venise tocmai pentru ca un prieten se casatorise cu o romanca si era incantat de alegere. Eforturile pe care el le-a facut acolo, cat au stat despartiti pentru primirea lor au fost considerabile. Renuntase la masina lui (sport, cu doar 2 locuri) la care tinea ca la ochii din cap, masina relativ noua, cumparase in rate o casa mare, pentru a avea fiecare baiat camera lui, isi schimbase serviciul , sa fie mai aproape de noua casa, care era in alt oras(oras satelit).
L-am cunsocut si eu, ne-am vazut de doua ori, odata m-a dus cu masina in centru, m-au cules de pe drum sa le dau ceva si avand drum in centru, m-a dus la serviciu. Cand am vazut-o pe Vali in masina aia, mi-am amintit-o cu jacheta aceea arsa de la soba, de ochii ei vineti de la bataie, de TBC…de foamete. Nu-mi venea sa cred! Era atat de frumoasa!Francezul ei chiar ca arata extraordinar, nu exagerase cu nimic.
Apoi, ultima oara ne-am vazut la ea, sa ne luam ramas bun. Pleca in lume, cu doi copii si un necunoscut. In total nu statusera impreuna mai mult de cel o luna, o luna si cateva zile. Era iubire ? Nebunie, disperare? Curaj? Destin? Nu stiu. Era trista. Stiu ca n-a facut-o pentru ea. Sper ca e fericita. Nu mai tinem legatura, am vorbit o vreme la telefon, ne-am scris. Suferea pentru ca el era foarte cumpatat, deh, ca francezii. Intelegea ca facea eforturi pentru a-i plati ei scoala, copiilor…totusi, ea nu avea niciodata banii ei pe mana. Dar nici nu suferea privatiuni, nu, insa cunsocand-o, stiu ca se simtea “tolerata”. El era foarte mandru de ea si talentele ei culinare. Isi luase in serios rolul de tata si copiii l-au acceptat definitiv. Nimeni nu facuse niciodata atatea pentru ei trei! Abia acum realizau cata foame facusera acasa, cate privatiuni indurasera. Nici nu mai vroiau sa auda de tara lor. Insa Vali…Vali suferea, pentru prima data ii era dor de tzara, de prieteni, de “palatul” ei, care era numai si numai al ei. Se bucura ca nu fusese nevoita sa-si vanda casa. Suferea pe zi ce trecea tot mai mult, pana a fost nevoita sa apeleze la psiholog. Acesta i-a explicat ca ar fi bine sa se implice mai mult in diverse activitati pentru a se integra mai repede. A asigurat-o ca totul va fi bine si i-a recomandat sa amane calatoria in Romania, pentru..cativa ani. Nu mai stiu nimic de ea. Ne-am certat. O neintelegere. Era foarte orgolioasa si mi-a gresit cu ceva, capatase un ton nepotrivit fatza de mine si am fost nevoita s-o uit. Ne legau niste amintiri. Multe, frumoase. Un capitol se incheia pentru totdeauna. … Nu mai stiu nimic despre ea. As putea afla fara probleme. Dar n-o fac, nu din orgoliu, nu, pur si simplu face parte din categoria oamenilor care se schimba cand isi schimba pozitia sociala. Daca acesta e pretul pentru ca ei sa-i fie bine, merita sa sacrifici o prietenie de dragul familiei. Ceva ma face sa cred ca francezul nu e strain de asta, de ruptura, pentru ca , de fapt, ea a rupt relatiile cu tzara. Probabil doar asa se putea adapta mai usor.
Inteleg si ma bucur pentru ca are acum o familie intreaga.
~adria~