Angela: - Dragii mei. Astăzi mergem cu toții la psiholog. Este obligatoriu, anual și în conformitate cu legea. Hai, Maria. Hai, că ești și tu pe listă… Repede.

Maria: - Ia uite ce coadă e la cabinetul ăsta! Să vezi cât o să ne țină…
Angela: - Nu dragă, noi avem planificare, bon de ordine. Intră, hai intră! Noi nu stăm la coadă. Hai Maria, cu tupeu!
Maria: - N-ar fi mai bine să intri tu prima? Că le cunoști… Ãă, bună ziua.
Doctorița: - Bună, ești singură?
Maria: - Nu, cu Angela. A rămas pe hol. S-o chem?
Doctorița: - Nu, nu încă. Ia loc acolo, te rog. Numele?
Maria: - Maria Popescu.
Doctorița: - Maria, Maria… Gata, te-am găsit în calculator. Vezi ce eficienți suntem? Am devenit com-pu-te-ri-zați! De la ce spital vii și cine e medicul tău?
Maria: - De la nici un spital…, din Libelula și n-am un medic anume.
Doctorița: - Am înțeles... Ce frumos, te tragi din libelulă. Ai văzut pe lac, primăvara, umblă și libelule cu două motoare. Dar nu-i așa, în perioada aceea ele de fapt se împerechează. Dar hai mai bine să trecem la treabă: începem testarea psihologică. Cum ne simțim astăzi?
Maria: - Plictisită.
Doctorița: - Să revenim la ce-ai zis mai devreme. Dacă te tragi din libelulă înseamnă că și tu ești o libelulă… Și cu ce te ocupi, draga mea?
Maria: - Joc teatru.
Doctorița: - Foarte interesant! O libelulă care joacă teatru. Hai pentru început să luăm câteva desene și să le explici cum poți tu. Ce zici, putem? Apoi, o să-ți pun câteva întrebări simple. Începem? Ia zi, ce vezi aici?
Maria: - O albinuță.
Doctorița: - Cum adică, o albinuță?
Maria: - Sau o muscă, mă rog, nu se vede bine. Oricum, ceva cu aripi.
Doctorița: - Și nu scrie nimic? Nu vezi niște litere?
Maria: - Litere? A, ba da! Pe spate apare o notă: interzis minorilor și celor infestați cu virusul HIV. Ãă…, am glumit, doamnă, ce va uitați așa?
Doctorița: - Nu Maria, nu ai glumit. Hai să lăsăm desenele…, uite, răspunde-mi mai bine la câteva întrebări. Ești pregătită?
Maria: - Sunt.
Doctorița: - Ai plâns mult când erai mică?
Maria: - Nu, doar noaptea când veneau ai mei târziu de la serviciu.
Doctorița: - Ai fost la înmormântări în copilărie?
Maria: - Da, la cimitirul Reînvierea că primeam colivă și orez cu lapte. Îmi plăceau mai ales bomboanele colorate de deasupra.
Doctorița: - Ai îndreptat vreodată cuie?
Maria: - Ce să fac??
Doctorița: - Cuie strâmbe, ai îndreptat?
Maria: - Nu, că eram neîndemânatică și m-aș fi lovit cu ciocanul peste degete. Și apoi, nici nu mi-a trecut prin minte să îndrept cuie…
Doctorița: - Când aveați musafiri, te puneau părinții să spui poezii sau alte lucruri d’astea?
Maria: - Au încercat, săracii... Cel mai greu a fost cand m-au pus să zic ceva în germană, pentru că m-au dat de mică la o grădiniță unde se vorbea numai limba asta. Primul cuvânt nemțesc l-am învățat după o lună.
Doctorița: - Și care a fost cuvântul ăsta magic?
Maria: - ‘Der Elefant’, dar nu-i magic. Și întrebarea asta e acolo, în foile dvs.?
Doctorița: - Numai eu pun întrebări Maria, ai uitat? Așa... Ai jucat leapșa când erai mică?
Maria: - Doar pe ouate, pe cățărate nu mă lăsau părinții.
Doctorița: - Ai fost vreodată deocheată?
Maria: - Da, aveam șapte ani și eram la Govora, în gazdă, la mama Jenica. Mă durea capul și gazda mi-a dat să beau apa în care stinsese cărbuni aprinși. M-a frecat și pe frunte, în vreme ce-mi zicea ‘Tatăl nostru’.
Doctorița: - În copilărie iți plăcea să sperii bătrânii?
Maria: - Foarte mult. Aruncam de la etajul opt pungi pline cu apă, le ținteam mai ales pe babe. Pungile se spărgeau la picioarele lor și țipau. O speriam și pe tanti Zina, de la Brașov, când venea în vizită la noi. Era surdă și nu observa că mă ascundeam în șifonier. Apoi, când trecea prin dreptul meu, îi săream în față și ridicam mâinile, așa! Mă pâra părinților…, cică o înțepa inima de la sperieturi.
Doctorița: - În copilărie, ți-au tăiat moțul?
Maria: - Cum adică? Ãă…, nu știu,
Doctorița: - Ai mâncat vreodată cretă ca să chiulești de la școală?
Maria: - Nu, cretă n-am mâncat.
Doctorița: - Nu se poate, testul arată că în copilarie ai chiulit de la ore. Așadar ai mâncat cretă.
Maria: - De chiulit, am chiulit, recunosc. Dar creta n-am mâncat. Puah! Ce gust trebuie să aibă…
Doctorița: - Rândul trecut ai recunoscut că-ți plăcea creta. Maria, nu-i frumos sa minți. Cheam-o, te rog, pe doamna asistentă Angela și până atunci iți fac trimiterea. Te vei duce frumușel la Predeal, la sanatoriu, să te refaci.
Maria: - Care asistentă? Dar ce am? Sunt bolnavă?
Doctorița: - Din cauza stresului prelungit ai căpătat un comportament deviat și multiple ticuri.
Maria: - Ce ticuri?
Doctorița: - Îți rozi unghiile și te tragi de sprâncene.
Maria: - Aa! Uneori, de la emoții…
Doctorița: - Uite ce e, draga mea. Dacă nu te trimit acum la sanatoriu boala va avansa și cine știe unde mai ajungi. Azi libelulă, mâine… Și-ai mai văzut și albina. Þi-e dor de casă, așa-i? Înțeleg… Hai, cheam-o pe asistentă.

* * *

Maria: - Angela!
Angela: - Ce naiba ai stat atât de mult?
Maria: - Lasă-mă Angela, că-s bolnavă rău. Văd albine, nu mănânc cretă, îmi rod unghiile și mă trag de sprâncene. Asta vrea să mă trimită la sanatoriu în Predeal. Apropo, știi de ce-ți spun ăștia asistentă?
Angela: - Ce frumos, la Predeal. Ce asistentă?
Maria: - Ce-i frumos la sanatoriu, Angela? Hai, c-a zis să intri cu mine.
Angela: - Dar ce-s eu, maică-ta?
Maria: - Habar n-am..., nu știu. Cică-s libelulă.

* * *

Doctorița: - Doamna Angela? Bună ziua. De ce-o lăsați, doamnă, să umble singură? Vă dați seama la ce riscuri ne expuneți? Acum se crede artistă, știați? Dați-mi, vă rog, trimiterea.
Angela: - Ce trimitere?
Doctorița: - Trimiterea de la spital! Auzi, ce trimitere… De la psihiatrie.
Angela: - Doamnă doctor, noi suntem de la teatrul Libelula. Am venit pentru medicina muncii.
Doctorița: - Libelulă? Ce libelulă? Ce-aveți toți cu libelulele? A! stați asa! Acu’ vin eu de-acasă. Sunteți de la teatru! Artiste la teatrul Libelula! De ce nu spuneți doamnelor așa? Mă scuzați, doamna Maria. V-am crezut… bolnavă, înțelegeți. Aștept câteva paciente de la salonul de psihiatrie din Giulești. Uitați, gata, v-am semnat fișa, sunteți sănătoasă, aptă să vă continuați meseria de artistă.
Maria: - Dar comportamentul meu deviat?
Doctorița: - Ei, lăsați.
Maria: - Dar…, ticurile cu mâncatul unghiilor, a sprâncenelor, chestia cu albina…
Doctorița: - Să fim serioși, doamnă. Toți avem ticuri, iar dvs. ați venit aici pentru medicina muncii, știu și eu legea… Următorul.