Vine o vreme când visele noastre nu mai încap în sufletul unuia singur... Pornim atunci pe o poartă a sărutului ce ne deschide drumul către o lume în care până și lacrima se pierde, devenind cerc. Totul depinde de pașii noștri risipiți doar în doi, de răbdarea, de înțelegerea și, mai ales, de dragostea noastră. Iubirea este singura în măsură să ne arate drumul către acea poartă mereu deschisă. Să fie ea o fantomă? Unii dintre noi mai cred în ea... și mai rostesc din când în când, cu sinceritate, privind în oglinda ochilor iubiți: "Atât de mult te iubesc încât simt că lumea aceasta ne strânge și trebuie să devenim nemuritori".