agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-10-05 | |
Autobuzul opri în stație lăsând împrejur un nor gros de praf stârnit de pe drumul de țară.El coboară și se îndreaptă spre casa bunicilor săi.E cam 1km de mers.A luat vacanță de curând și vrea să scape de zilele sufocante din oraș.Satul este o oază de liniște și deși căldura e la fel în miezul zilei,seara aduce o răcoare umedă și revigorantă.Soarele la asfințit pare mai roșu ca niciodată și înconjoară pădurea cu nuanțe de un galben patrunzător.Mâine sunt Sânzienele iar lumea spune că în această noapte se deschid cerurile.A auzit și el despre credințele acestea,însă le consideră a fi doar superstiții și chiar vrea sa-și petreacă noaptea în pădurea de lânga sat.
"-Gândește-te că pentru inițiați,în noaptea asta are loc ceva extraordinar",îi spunea parcă o voce interioară. "-De ce însă numai pentru inițiati și nu pentru toată lumea?Eu vreau sa fiu martor la așa ceva",își spunea nefiind însă prea sigur de cele afirmate. Soarele a asfințit pe nesimțite și iată-se singur în mijlocul pădurii într-o noapte fără lună,cu stele sclipind pe cerul întunecat. "E nebunesc ce fac eu acum,și totuși aștept parcă să mi se întample ceva." Se uită la ceas:un sfert de oră până la miezul nopții.Sunt doar superstiții...de mult nu m-am simțit atât de relaxat.Nici o adiere și totusi răcoarea răzbate de pretutindeni.Timpul se scurge în secunde ce țin cât o veșnicie și parcă miezul nopții întârzâie deliberat.Dar eu nu aștept miezul nopții,eu vreau doar să mă relaxez și acest loc și moment nu fac decât să amplifice starea de calm pe care demult mi-o doream. Deodată sclipește un fulger,așa din senin."Mâine o să plouă",gândi el și deodată simți cum întreaga ființă i se prăbușește.Dar a fost doar un moment și n-a avut timp să-și dea seama ce se întâmplă prea bine.Era să cadă."Oboseala probabil",îsi spuse el.Se uită la ceas:12:10. "Când oare s-a facut așa de târziu?...nici macar un semn.Nu sunt inițiat,asta e..." Toată noaptea s-a simțit neobișnuit de ușor și de nou.Dimineața a început să plouă și bunica sa l-a trezit să meargă cu ea la biserică.Ploaia l-a prins pe câmp,în timp ce se ducea la slujbă.S-a adăpostit sub o cocioabă unde fusese odată o stână. "În sfarșit ai venit !",auzi el din spatele său și tresări deodată.Ea era udă din cap până-n picioare și-si storcea bluza.I se păru ciudat că semană izbitor de mult cu cineva de care nu-și putea aduce aminte. "Pari cunoscută,îi spuse el,deși e foarte ciudat..." "că nu știi de unde mă cunoști nu-i așa?" “ -Exact.Cum te cheamă?" "-Oare chiar contează?Numele meu n-are să te ajute să știi cine sunt.Numele meu ESTE și NU ESTE.Eu nu te întreb cum te cheamă pentru că știu cine ești.Te-am văzut și în anii trecuți pe aici.Tu nu m-ai observat însă." "-Bine dar trebuiue să-ți spun și eu cumva." "-Spune-mi cum vrei,deși cel mai bine e să-mi spui 'tu'. "-Dar ce făceai pe ploaia asta?" "-Mergeam să ud trandafirii,dar uite că a avut grijă Dumnezeu.Este mai sus o grădină de trandafiri pentru dulceață puși mai demult de bunica mea.” „-Curios,n-am văzut-o niciodată până acum.” „-Asta pentru că este peste deal.Dacă vrei,te duc până acolo când stă ploaia…Încă te mai întrebi de unde mă cunoști nu-i așa?Întrebarea e “de ce mă cunoști?”,iar unul din răspunsuri ar fi”Ca să te ajut” Tu încerci să cunoști prin învațare,însă nu totul se învață.Poți cunoaște și prin credință,dar tu nu crezi,oscilezi între îndoială și încredere iar eu te voi ajuta să nu mai ai dubii. Dar a ieșit soarele! Hai în grădină.Ia-mă de mână!” Și zicând acestea ea îl prinse de mână cu palma ei caldă.Atunci simți în trupul său un fior înălțător,se simți mai viu ca niciodată și ar fi putut zbura dacă nu era ținut de aceeași mână care îl făcea să o urmeze întocmai. Niciodată soarele nu sclipea mai frumos prin boabele de ploaie prinse pe câmp.Acum trăia și simțea bucuria vieții. Grădina îi întâmpină cu un parfum amețitor iar el uită de drumul său și se lăsă dus ea. „-În anii trecuți nu păreai să ai nevoie de ajutor,de-aia nu m-ai cunoscut,nici măcar n-aveai cum să mă vezi prea des în cercul tău de prieteni.” „-Tu de unde știi că am nevoie de ajutorul tău ?” „-Eu nu știu multe dar simt.Simt că ești singur și nelămurit.Nu pot să te lămuresc.Tu însuți îți vei da seama care-ți sunt răspunsurile,dar pentru asta trebuie să știi cine ești,ceea ce vrei va veni îndeaproape ca răspuns.” Tăceau acum amândoi furați parcă de frumusețea tufișurilor de trandafiri roz ce sclipeau în lumina soarelui iar tăcerea asta părea să prelungească timpul dilatându-l și în același timp să aducă o lumină nouă în sufletul său. „-Trebuie să înțelegi că nu tot ce vezi este atât de concret pe cât pare,că nu poate fi schimbat.Sunt atât de multe forme pe care lucrurile le iau sub impresia realului.Sunt însă doar forme…Hai să bem niște apă,e deja cald.” S-au dus lângă o fântână curată,îngrijită ce adăpostea o apă rece și reconfortantă. „-De aici iau apă să-i ud când nu plouă,îi spuse ea.Tot cu apa asta au fost plantați aici…sunt atât de frumoși !Fântâna asta are o poveste minunată aș putea zice,dar ți-o voi spune altă dată.” Timpul a trecut cu repeziciune și acum soarele își trecea ultimile raze după culmile munților din depărtare iar el simțea o oboseală dulce copleșindu-l în tot trupul. „-Acum trebuie să plec.Nu uita de ziua asta și gândește-te cât de mult contează să vrei…” „-Dar stai !Încă nu știu nimic despre tine deși îmi ești parcă o prietenă de demult.” „-Þine minte că sunt multe iluzii pe lumea asta.Trebuie să-ți dai seama de ele altfel poți deveni și tu una ca mulți alții.La revedere,poate ne mai întâlnim.” „-Dar când,cum ?” „-Oricând vei vrea.Depinde de tine doar.”Și spunând acestea se îndepărtă în desișul pădurii de la marginea grădinii.Îngândurat,el plecă acasă și odată ajuns,adormi buștean. … „-Scoală odată și grăbește-te că azi sunt Sânzienele și e păcat să dormi până hăt târziu.Tot satul e gătit,numai tu umbli nopțile aiurea”, îi spuse bunica sa dimineață trezindu-l din visele sale numeroase care-l urmăriră toată noaptea. „-C-c-cum sărbătoare?”, bâlbâi el.Trupul nu-I mai era la fel de ușor ca în ziua trecută dar totul părea atât de real.”Nu,nu putea fi vis”,își zicea el. „-Spune-mi te rog,e pe-aici vreo grădină cu trandafiri cu o fântână ?” și-i descrisese locul unde a fost aievea cu o zi înainte. „-Da,e o fântână acolo,dar e seacă.De fapt nici n-a fost,Oamenii au încercat zadarnic să dea de apă.E un loc uscat și nu-s decât mărăcini acolo.Trandafiri zici ?Vorbește lumea de o femeie care demult a zis că e apă acolo.De aia au și căutat oamenii să facă fântână acolo,să fie și locul ăla bun la ceva.Femeia zicea că o să facă cea mai frumoasă grădină de trandafiri acolo iar despre ea nu s-a mai auzit nimic de atunci.” „-Grăbește-te și lasă prostiile,oi fi visat ceva azi-noapte.Uite ce zi frumoasă e astăzi !” Deschizându-I fereastra razele soarelui îl izbiră pe chipul uimit.Nici urmă de nor pe cer.Urma o vară toridă. -------------------------------------------------------------------------------- |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate