agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2562 .



Ultimul Demon
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [madman ]

2004-06-02  |     | 



Eu sunt un Demon bătrân... Port în suflet și pe trup rănile aripilor ascuțite ale chiar primilor Îngeri.
Am fost aici încă de la început. Însă timpul meu a trecut. Sunt ultimul din seminția mea. Sunt ultimul Demon creat chiar de Dumnezeu Însuși. Demonii de acum sunt copiile imperfecte ale copiilor imperfecte ale celor ca mine. În imperfecțiunea noastră, nu am reușit niciodată să creem Demoni la fel de buni ca și noi. În acest fel, seminția mea a degenerat. Și a Îngerilor la fel.

Eu sunt ultimul Fiu al lui Dumnezeu. Eu am avut șansa de a fi aruncat din Rai împreună cu Lucifer, Stăpânul nostru, șansa de a lua parte la cruntele războaie împotriva armatei lui Dumnezeu, care au urmat după aceea, și tot eu am avut nenorocul de a asista neputincios la decăderea neamului meu.
Dar înainte de toate, am fost martorul nașterii perfidei rase umane...

Dumnezeu l-a alungat pe Lucifer în Shambala, Þinutul Morții pentru că vroia mai multă Cunoaștere, pentru el și pentru toți Îngerii. Și după aceea l-a blestemat să nu poată muri niciodată. Nu putea accepta să împartă cu altcineva Puterea de a ști. Nu putea renunța la Privilegiul de a fi Unic.
Și atunci Lucifer l-a provocat și l-a învins. Dar imaginea fostului său Stăpân, învins, căzut în noroi, a fost prea mult pentru el. I-a întins mâna, l-a ajutat să se ridice. Dumnezeu însă, nu a ezitat. Cu puterile pe care încă le mai avea, l-a aruncat pe Lucifer din Rai. Dumnezeu A TRIȘAT CA SÃ ÎNVINGÃ! Acesta este adevărul care a fost ascuns dintotdeauna Omenirii. Omul a fost, însă, doar un pion de sacrificiu pe tabla de șah a lui Dumnezeu.

Rănit în orgoliu, Dumnezeu a jurat că imortalitatea lui Lucifer va fi cruntă.
Eu am fost printre primii care m-am răsculat împotriva pedepsei mult prea crude... și printre primii care am fost pedepsiți în același fel. Atunci au început Războaiele, care nici măcar astăzi nu au luat sfârșit. Dumnezeu și-a retras încă de la început blestemul... Aceasta a fost a doua înfrângere a Lui. A trebuit să recunoască greșeala pe care o făcuse blestemându-ne în acest fel...

Am ucis mulți Îngeri de-a lungul secolelor. Foști frați de-ai mei... Unora le mai port încă semnele pe trupul acesta bătrân și obosit. Doar după multă vreme cele două armate au început să folosească înlocuitori în bătălii. Așa au apărut și dispărut dinozaurii. Așa au apărut și dispărut multe bestii despre care Omenirea nu are habar.
Și luptele continuau la nesfârșit. Nimeni nu părea că o să învingă vreodată. Atunci i-a venit ideea lui Shiloh, un tânăr demon alungat recent din Rai, de a crea ființe mai mici și mai slabe, însă înzestrate cu un strop din inteligența divină pe care o posedam cu toții. Așa au apărut oamenii. Acesta este tristul adevăr pe care nimeni nu-l mai știe astăzi în afară de mine. Oamenii sunt creația Demonilor. Oamenii au apărut datorită nevoii de a arunca în luptă războinici mai buni împotriva dușmanilor. A fost o victorie totală... Oamenii erau mult mai cruzi și mai distrugători decât orice alt Mercenar creat vreodată. Balanța părea să se încline definitiv și irevocabil în favoarea noastră. Până când Gabriel, un Demon bătrân și parșiv a furat modelul și l-a dat Îngerilor, pentru a fi reprimit în Rai. Asta se întâmpla puțin după ce Dumnezeu murise... nu înaintea lui Lucifer, din păcate...
Și lucrurile au reînceput să se repete la nesfârșit. Victorii după înfrângeri, înfrângeri după victorii... Pe timpurile acestea eram deja bătrân...
Și atunci Gabriel, care între timp luase tronul fostului Dumnezeu, a creat cea mai puternică armă dintre toate. Cea mai perfidă, cea mai distrugătoare... IUBIREA. Oamenii fuseseră creați asexuați, după chipul și asemănarea noastră. Gabriel le-a creat sexe, și a inventat sentimentul acesta mincinos. Tot el le-a insuflat oamenilor "iubirea" pentru Dumnezeu, un Dumnezeu care murise de mult...
Luptele încetaseră. Oamenii au început să aibă și alte sentimente, precum "altruismul", la fel de fals și fără acoperire ca și iubirea.
Și toate astea pentru o mincinoasă promisiune a Vieții Veșnice. Gabriel nu a acordat acest lucru nici măcar unui singur om până acum... și nu o va face vreodată...

Oamenii au început să-și "iubească" aproapele, și, mai grav, dușmanii. Acesta a fost momentul în care oamenii creați de noi și cei ai lui Gabriel s-au amestecat. Astăzi nu mai există nici un singur om din rasă pură.
Și toți la un loc au început să se închine celui care mai trăia deja doar în amintirile urâte ale celor mai bătrâni dintre noi. Atunci am piedut. Sporadic, din ce în ce mai rar, câte unul dintre noi mai ia forma lui Dumnezeu și apare în viziunile vreunui conducător uman, îndemnându-l să pornească la luptă "pentru gloria și slava Mea" "Războaie sfinte". Însă la fel face și Gabriel. Și în curând vom fi exterminați. În curând, toți oamenii îi vor fi supuși lui.
Atunci se va declanșa Apocalipsa, sfârșitul deja inevitabil. Dar eu nu voi mai fi aici...
Apocalipsa nu este alegerea celor mai drepți și mai credincioși dintre oameni. Apocalipsa este extrminarea Demonilor. Toți oamenii for fi aruncați împotriva noastră, iar noi, deja mult prea slabi și fără puteri, vom fi învinși... Iar după aceea, Gabriel va reda Pământul adevăratului scop al existenței lui. Aceea de Grădină a Plăcerilor pentru Îngerii lui. Gabriel nu și-a imaginat niciodată un Rai sau un Pământ pe care să trăiască Oameni și Îngeri "în bună vecinătate". A fost doar o minciună. Gabriel îi urăște pe Oameni, îi provoacă silă. Îi va ucide pe toți după ce aceștia îi vor elimina pe Demoni. Încă un advăr crunt pe care nu-l știe și nu-l va afla vreodată nici un om, decât când va fi prea târziu. Îngerii nu au să o spună niciodată, pe Demoni nu-i va crede nimeni niciodată.

Însă eu sunt doar un Demon bătrân... Curând nu voi mai fi altceva decât o mână de cenușă. Apocalipsa va fi primul eveniment la care nu voi mai lua parte. Sfârșitul luptei...
Însă și mai ciudat decât acest lucru este părerea de rău pe care în timp am ajuns să o am la adresa dispariției Omenirii. Deși nu au fost creați decât ca să ucidă cu brutalitate, inteligența care le-a fost insuflată le-a permis de-a lungul generațiilor să transforme falsul sentiment de "iubire" insuflat de Gabriel în ceva uman, în ceva ce are șanse să existe... Și deși au luat-o de cele mai multe ori pe căi greșite, sub îndrumarea "Creatorului", poate că, lăsați în pace, ar fi putut să evolueze pe o cale dreaptă... Să-și modifice natura distrugătoare și să Existe.

Dar nu voi ști asta niciodată. Și nici ei.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!