agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-07-19 | |
O SÃPTÃMÂNÃ MARIA nu se îndepărtă de casă. De la fereastră vedea plaja, goală, și la un kilometru ghicea Calul de Salcie. Simțea un fel de ură pe toate, începând cu marea și sfârșind cu soarele. Duminică nici măcar nu coborî de la mansardă; zăcu în pat, inertă, cu ochii în tavan, până ce obosi, și albul de var se făcu negru. Atunci de născură în ea senzații funerare; i se părea că e moartă, cu funcțiile organice și sentimentale anulate, dar cu conștiința intreagă; simțea și înțelegea totul, fără să doară nimic și fara sa regrete.
Restul zilei și toată noaptea rămase astfel, moartă, controlându-se încontinuu, gândindu-se la propria ei înmormântare. Luni dimineața se ridică din pat, deși nu-i revenise de loc dorința să trăiască. Trebuia să coboare, să-și ia postul în primire; nu anunțase că e moartă și nici n-ar fi avut cine s-o înlocuiască. Ploua rău și urât, de parcă ar fi fost toamnă. Simțea o durere rece în oase, o simțea mai de mult, știa de unde pornește; nu vroia să recunoască. Era în ea o altă ființă, căreia i se împotrivea revoltată. La ora șase iși puse impermeabilul, își înfășură gâtul într-un fular mov, unul din multele ei fulare mov, și porni pe plajă. A două ființă nu învinsese nici nu fusese învinsă; războiul continua, sub ploaia mizerabilă. Îl găsi așezat pe Calul de Salcie. Era ud, dar pe față nu i se citea nici o suferință; ploaia îl înviora, ca pe plante. Maria îl privi cu ură; să fi fost încovoiat, să nu fi avut genele atât de dese și grele, împodobite cu picături de apă ca niște ștrasuri, să-l fi simțit trist sau neliniștit, s-ar fi apropiat de el dintr-o dată. Avea nevoie de o întâmplare deplină, care să depășească moartea din orele când o cunoscuse și o examinase cu luciditate. -Ce faci aici? întrebă, rece. -Te aștept, răspunse Alber. Privea în sus, la ea; nu se ridicase. Era atât de ud, că părea ieșit din mare. Maria puse o mână pe Calul de Salcie. -Bună seara, Cristofor! Era gravă, cu o sinceritate deplină; trunchiul acesta adus de valuri, semănând cu un cal eșuat, fusese un prieten real, până la însuflețire. Acum ar fi petrecut o oră de împăcare și nostalgie, aplecată pe grumazul lui, legănându-l și spunându-i cuvinte calde în ploaie. Între ei apăruse un bărbat; avea nevoie de el și-i venea să scrâșnească de furie. -De când aștepți? -De când n-ai venit. Era nebun? Sau îi plăcea să se joace cu vorbele? Dar poate spunea adevărul, și atunci avea datoria să-l iubească, măcar provizoriu. Ar fi trebuit să-l ia de mână, numai că până să ajungă acasă, era prea târziu; nu trebuia să treacă nici o clipă. Nu se vedea nimeni; seara cădea prematură. Maria își scoase impermeabilul, îl aruncă jos, își scoase rochia, rece și fără grabă; păstră numai fularul de la gât și se întinse pe nisipul ud; ploaia țârâia pe impermeabilul inutil. Picăturile de apă de pe genele lui îi cădeau în ochi, o ardeau, simțea că orbește. Nisipul părea insuportabil de fierbinte, iar pielea lui ca de gheață. Intercepta invers senzațiile. Poate îl și ura, cu adevărat, intr-o clipă când, dinamitată, credea că-l iubește. Singurul adevăr nedeformat rămânea ploaia, constantă. Nu păstra nici un gând, il privea cu indiferență, și totuși trebuia să-i recunoască însușirea de a înțelege viața, de a ști cum s-o trăiască, de a-i cere ce se cuvine. O vroise pe ea și o așteptase, patru seri, patru după-amieze; era cinstit să i se supună, deși nu venise să-l caute; îl căutase pe Cristofor, sau poate nici pe el, și nici măcar pe sine. Căutase un gol. Golul se transformase acum intr-un bărbat, care aprindea focul ca să usuce hainele. Se dusese în șosea, venise cu husa mașinii și făcuse un cort la adăpostul Calului de Salcie, care îi apăra de vânt sau de fantome dinspre partea mării. De unde adunase mărăcini și găteje, și cum izbutise să le aprindă, când toate erau ude, și ei asemeni? O învăluiră fumul și căldura, aducând o trâmbă violentă de fericire. Mai mult decât frumusețea lui dezgolită o fascina îndemânarea. -Tot ce știi ai învățat la vreo școală? -Nu. M-am născut cu aptitudini pentru toate. Când m-am aruncat prima dată în apă, eram sigur că am să înot dintr-o dată, și nu m-am înșelat; nu m-am înșelat cu nici o ocazie. Pot să fac tot ce-mi trece prin minte. Simt că aș putea să zbor dacă aș avea aripi. -Ai fi dezgustător, dacă nu te-aș crede. Caută o pereche de aripi; vreau să te văd zburând. -Am să le caut. -E groaznic să fii lucid, și să crezi în abusrd! Zboară acum, fără aripi! Haide, nu mă chinui! Alber se ridică în picioare, făcu o mișcare cu brațele, își arătă frumusețea extinsă, dar n-avu puterea să rămână mult așa; zâmbi stânjenit. -Dă-mi fularul să ți-l usuc. Maria își strânse fularul la gât. -Lasă-l, se usucă pe mine...De ce n-ai vrut să zbori? (Se întristase. Nu mai putea să-l privească.) De ce te-ai detronat tocmai acum? -Haide, zise el, punând gătejele pe foc, am mers prea departe! -Nu! N-ai făcut nici un pas! Îmi pare rău că te-am găsit aici. E drept că nu-mi pare rău de ce s-a intâmplat. Are să se mai întâmple și altă dată, dar ține minte că n-am să îngenunchez niciodată în fața ta; nu vreau să știi când am nevoie de tine. Dacă nu-ți convine, ridică-te, pleacă si nu mai veni. Nu te simți jignit? -Nu. După gesturi, vorbele nu spun nimic. Þi-e frig! Vrei să te încălzesc? -N-am nevoie. Gesturile s-au terminat pe ziua de astăzi. Dă-mi o țigară! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate