agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1934 .



Lingușitorii 13/14
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Traian ]

2004-08-03  |     | 



13

- Lasă-mă, bă, să dorm, dă-te-n gâtu’ mă-tii, aruncă Gâtu înjurătura preferată, de la care i se trăgea și porecla.
Celălalt boschetar, zis Găleată, îl apucase de-o ureche și
i-o răsucea, când în stânga, când în dreapta.
- Cum poți, bă, să dormi, tu n-auzi ce gălăgie face Deget?
Cel despre care vorbea Găleată era un infirm, așezat
într-un cărucior. I se spunea Deget, avea ambele brațe și ambele picioare amputate. Dormea laolaltă cu vagabonzii, ziua cerșea, și câștiga o groază de bani, din care cea mai mare parte intra în buzunarele familiei Domazic. Soții Domazic îl luau acasă pe cerșetor, cam de două ori pe săptămână, îl spălau, îi dădeau să mănânce, și bineînțeles își opreau suma, care era din ce în ce mai substanțială.
Deget recita, cu voce tare, o strofă pe care ajunsese s-o repete probabil a suta oară:
- Nu am mâini și n-am picioare
Nici în deget nu mă doare!
Că m-am dat cu Calmalut
Durerile mi-au trecut!
Vlase intrase în gașca lor la două luni după ce fusese dat afară de Tărcan. Fără servici, fără bani, a trebuit să abandoneze garsoniera unde stătuse în chirie, nemaiavând cu ce să plătească. Dormea prin cele mai ciudate locuri, pe bănci, în parc, pe lângă blocuri, pe tot felul de spații virane. Mânca, împreună cu noii săi tovarăși de viață, resturi de prin lăzile de gunoi, cartofi putreziți, aruncați de țăranii din piețe, ce se găsea. Cerșea, împreună cu ceilalți, și “dona” o parte din banii obținuți. Nici el nu știa unde ajungeau banii ăștia, pentru că Scai, șeful bandei, își lua tainul și nu spunea nimănui ce făcea cu “marafeții”.
Singurul din bandă care avea un statut oarecum special era Deget. El “cotiza” direct soților Domazic, care erau, se pare, “pe mână” cu “baștanii”, cu cei care colectau sumele. Dintre toți, Deget se bucura de cel mai mare succes. Văzându-l infirm, oamenii îl miluiau. El stătea prin locuri mult depărtate de ale celorlalți, ca să fie sigur că “nu le ia vadul”.
În timp ce își striga strofa, mustățile îi săltau, voioase parcă, dezvelind dinții puternici, dar galbeni.
- Nu am mâini și n-am picioare
Nici în Deget nu mă doare!
Că m-am dat cu Calmalut
Durerile mi-au trecut!
- Și te simți ca nou-născut, și drept în gât să te fut, îi completă Gâtu poezia. Ce gâtu’ mă-sii are ăsta, bă, s-a căpiat, ce-are, că de juma’ de oră urlă ca dementu’ și tot aia zice?
- Deget s-a înscris la concurs, anunță Scai cu
importanță. Firma care fabrică alifie “Calmalut” face un clip de reclamă, le trebuie idei. Va fi concurs. Cine iese câștigător apare în clip, îl vede lumea la televizor, și primește o groază de lovele.
- Nu am mâini și n-am picioare
Nici în Deget nu mă doare!
- Ia veniți încoa’, băi boschetarilor!
Deget se opri din strigat. Cel care îl întrerupsese era Stelian Tărcan, patronul la care lucrase Vlase. Când îl văzu, Dan se ascunse mai bine după piciorul podului lângă care își făcuse culcuș. Ceilalți se apropiară de Tărcan. Acesta le spuse că Sandu Ganea, fostul coleg al lui Vlase, pescuia undeva în afara orașului. Era ora 4 dimineața, și Ganea se dusese la baltă cu noaptea-n cap, după obiceiul pescarilor, să-și aranjeze sculele. Tărcan le promise celor trei boschetari, Scai, Gâtu și Găleată, o sumă mare de bani, ca să-l bată pe Ganea și să urineze pe el.
Auzind ce i se pregătea lui Sandu, Dan se furișă încet-încet și o luă din loc, hotărât să ajungă pe malul lacului cât mai repede, să-și găsească fostul coleg și să-l pună în gardă.
Lacul era foarte întins. Se crăpase binișor de ziuă. Vlase îl zări pe Ganea după îndelungi căutări, dar își dădu seama că venise prea târziu. Scai, Gâtu și Gâleată se înființaseră deja acolo. Cei trei priveau în tăcere cum pescuia Sandu. Tocmai voiau să înceapă scandalul.
Tărcan venise și el, cu mașina. Intrase cu ea pe câmp, lăsând motorul să toarcă lin, ca să nu fie auzit, și parcase în spatele unor tufe. Mai treceau auomobile prin zonă. Șoseaua nefiind departe, zgomotul lor tulbura, din când în când, liniștea începutului de zi. Tărcan aștepta în mașină, fumând.
Sandu se întoarse către cutia cu viermișori pe care o adusese cu el. Își alegea o nouă momeală. Părea că nu observă prezența celor trei. Un câine i se ivi în față și începu să latre.
- Taci, bă, din gură, îi aruncă Ganea.
Animalul continua să latre. Era câinele lui Scai, dresat să
muște pe oricine i-ar fi indicat stăpânul.
- Astâmpără-te, bă, că te omor! – tună Ganea. Enervat, se repezi către câine. Acesta sări și își înfipse dinții în pieptul lui Sandu, lângă claviculă. Atacase probabil beregata, dar greșise cu câțiva centimetri.
Cei trei boschetari apărură la fața locului, strigând și întărâtând potaia. Ceea ce urmă se petrecu în câteva zeci de secunde. Cu mișcări fulgerătoare, Sandu îl apucă pe câine cu mâna stângă de cap, ținându-l strâns de urechi, și îi îndepărtă botul de gâtul său. Printre colți, se vedeau bucăți de carne însângerată. Mâna dreaptă prinse picioarele din spate ale câinelui. Sandu își izbi “adversarul” cu capul de trunchiul unui copac, de patru ori. Animalul rămase lat, cu capul zdrobit. Picioarele i se mișcau spasmodic, iar din gâtlej îi ieșea un chelălăit subțire.
Boschetarii se holbau înmărmuriți. Plin de sânge, cu
ochii scoși din orbite, Sandu se apropie de ei. Îl apucă de urechi pe Găleată, îl mușcă de pometul drept și îl pocni cu fruntea în fruntea lui, făcându-l să se prăbușească. Pe Scai îl trase către el, ținându-l de umeri, și îi trosni clavicula între dinți. Apoi, luă câinele și se duse cu el în spatele tufelor. Nu îi trebui mult ca să găsească mașina în care fuma Tărcan. Animalul încă mai dădea din picioare. Sandu propulsă câinele pe fereastra automobilului, direct pe genunchii lui Tărcan. Bordul se umplu de sânge.
- Ieși puțin până afară. Tărcan nu se clinti.
- Ieși afară că te omor, te omor, te omor în morții mă-tii, ieși că te omorrrelleaaarrllîîîhhîîî... Limba lui Ganea atârna, tremurând. În timp ce urla, șiroaie de sânge îi curgeau din gură.
Tărcan se dădu jos din mașină. Rămase în picioare,
alături. Sandu se așeză pe un butuc, puse picior peste picior și vorbi cu un aer pedant, politicos:
- Vreau să te informez că acest câine mi-a ținut calea și a lătrat la mine, în pofida faptului că i-am făcut cunoscut dezacordul meu cu privire la acest tip de atitudine. Amănuntul că patrupedul în cauză nu înțelege totdeauna ce spun oamenii nu prezintă, din punctul meu de vedere, nici un fel de relevanță. Cine mă supără pe mine va trebui să îmi înfrunte agresivitatea, iar cine nu dorește să aibă parte de această luptă, să renunțe la ideea de a mă supăra, vreodată. Cine nu știe ce înseamnă “a mă supăra” – să învețe; conviețuirea în interiorul unei societăți, alături de alți indivizi, presupune o continuă instruire și perfecționare a cunoștințelor. Este extrem de periculos să dai ochii cu Alexandru Ganea și să-l superi, chiar și din greșeală. Cu mine trebuie să te comporți cu foarte multă atenție. Regulă pe care animalul ăsta, că altfel nu pot să-i zic, a încălcat-o. Ca să fiu mai clar, domnule Tărcan: eu nu am lătrat la câine, dar câinele a lătrat la mine. Eu nu l-am mușcat pe el, dar el m-a mușcat pe mine. Trebuia, deci, să moară. Asta e legea lui Alexandru Ganea: orice agresiune la adresa lui Alexandru Ganea se pedepsește cu moartea. Bineînțeles, de obicei nu aplic legea asta bună și dreaptă, deoarece ar însemna să vin în conflict cu legea penală, fapt ce ar atrage după sine cazarea vorbitorului la penitenciar, situație nedorită; din informațiile pe care le dețin, rezultă că viața la închisoare se derulează conform unor standarde inferioare pretențiilor și aspirațiilor mele.
Tărcan nu scotea un sunet.
- Cert este că aplic sancțiuni, evident mai ușoare decât cele meritate, ori de câte ori sunt agresat. Desigur, desigur, numai în cazurile dețin această posibilitate, pentru că uneori agresorii sunt mai puternici mai decât mine, și atunci mă văd nevoit să evit aplicarea legii. Nu este momentul și nici locul să țin o dizertație pe marginea noțiunii de “puternic”, care prezintă o semnificație destul de largă. În situația de față, eu am fost mai puternic decât câinele, adversarul a decedat, iar susținătorii lui au părăsit suprafața de luptă. A mai rămas doar întrebarea: oare acest câine și-a primit pedeapsa cuvenită?
Sandu privea în sus, preocupat.
- Dumneavoastră ce părere aveți, domnule Tărcan?
Privirea lui Sandu coborâse, țintuind ochii
interlocutorului.
- Da, eu cred că acest câine a fost deja pedepsit, îngăimă Tărcan, cu o voce stinsă.
- Am toată considerația pentru discernământul
dumneavoastră. Apreciez în termenii cei mai pozitivi inteligența cu care ați analizat circumstanțele înainte de a da răspunsul. Totuși, îngăduiți-mi, vă rog, să am o opinie ușor diferită de cea formulată de dumneavoastră. Ia să vedem. Cu ce a greșit câinele? A lătrat și a mușcat. Buuun. Cum a fost el pedepsit? S-a pomenit, în câteva secunde, zdrobit de copac. Buuun. Câinele, deci, a mușcat, a strâns între dinți părți ale unui corp străin. De atunci și până acum, nimeni nu a strâns între dinți părți din corpul câinelui. A lătrat, a murit, a mușcat, și n-a fost mușcat. Câinele mai are, logic, nu? – un supliciu de îndurat. Quod erat demonstrandum, quod erat demonstrandum, domnule Tărcan. Cineva trebuie să-l muște pe câine, și dumneavoastră veți fi acela. Îi veți lua botul în gură, spre a se împlini fireasca dreptate.
- Bine, dar câinele a murit, scânci Tărcan.
- Asta nu contează, dreptatea se situează deasupra vieții și a morții. Hai, luați-i botul în gură.
- Dar nu știu cum să fac, nu am mai făcut niciodată asta...
- Nu-i nimic, vă ajut eu, zâmbi Ganea prietenește.
Ridică mortăciunea în brațe. Tărcan încercă să fugă, să
intre în mașină, dar Sandu îl opri și îl puse pe sol, proptindu-l de un copac. Îi băgă o mână în gură, și cu cealaltă trase în jos de maxilarul inferior. Înfipse botul câinelui în gura lui Tărcan. Acesta încercă să se opună, dar Ganea împinse cu putere. Botul pătrunse adânc, Tărcan simți nasul câinelui gâdilându-i lueta. Sandu apăsă în sus maxilarul inferior și îi aplică lui Tărcan un pumn în cap. Oasele animalului mort trosniră între dinți. Sandu îi dădu drumul prizonierului. Acesta își eliberă gura, pe care și-o simțea plină de păr, amestecat cu sânge și frânturi de oase. Scuipă de câteva ori.
- Vă felicit, domnule Tărcan, vă felicit! Ați contribuit din plin la înfăptuirea dreptății. Meritați o specială decorație! Sandu își agita brațele în aer, cu pumnii strânși.
Găsi capul câinelui, sau ce mai rămăsese din el, îi înfipse degetul într-un ochi și îl scoase afară. Îl apucă pe Tărcan de frunte și îi băgă ochiul în nara stângă.

14

-N-am reușit să luăm banii de la Tărcan, zise Gâtu.
-Asta mă enervează și pe mine, spuse Găleată. Mi se rupe-n paișpe că m-a umplut de sânge tembelică ăla de Vanea, Ganea, sau cum naiba-l cheamă. Rana trece, stomacul cere haleală, și lovele, de unde?
-Din gât, veni răspunsul. Am bulit-o-n fericire, o să dormim cu foamea-n gât.
-Lasă, bă, mare supărare, parcă n-am mai mâncat bătaie, parcă-i prima oară când soilim cu burta goală, făcu Scai. Așa e viața noastră...
-Viață de boschetar, libertate-n foame, scuipă Găleată. Ia zi, Scaiule, nu ți-ar conveni acuma să stai la masă, cu nevasta lângă tine, să-ți dea să mănânci, să te mângâie, c-ai venit obosit de la servici? Să fie cald în casă, copiii să te tragă de nădragi, "hai tati să ne jucăm de-a fripta"?
-Să mă calce trenu' dacă-mi pare rău ce trăiesc, uite, să nu mă mai scol de-acilea, se jură Scai. Voi nu știți, bă, cum o duc oamenii "cilivizați", nici unul nu face ce-l taie capul. Fiecare - șefu' lui, cum te pune șefu', așa stai, ptiu, mânca-mi-ar robinetu' ce mi-e la Aușviț, ce mi-e la servici. Acasă - griji, vai de moaca lor. Carevasăzică, din douășpatru de ore, câte are ziua, ăștia opt le doarme, opt - slugă la stăpân, și-n alelante opt grijește cum să-mpartă marafeții, că au de plătit o groază. Adică, hai să fim corecți, mai dispune domnii și de "timp liber", da-n timpu' ăsta liber șade apăsați, de câtă balegă i-a pus "superiorii" să-nghită. Pă nemestecate.
-Da, bă, da' unii e patroni, ăia numai toacă banii și se uită la ăilalți cum se zbate, filozofă Gâtu, scărpinându-se sub bărbie.
-Aiurea, îi ajunge și pă ei, n-ai văzut ce-a pățit Tărcan?, nu se lăsă Scai. Te dai ciumec că ești barosan, tartor pă lovele, merge azi, merge mâine, până te iei cu vreun diliman d-ăsta ca Ganea, și ți-o pune de nu te mai scoli. Þine minte de la mine, Gâtoză, somnul tău e mai dulce ca al patronilor. Cine are bani stă cu frica-n oase, să nu-l prindă vreun gealat și să-l lase și fără avere și fără viețișoară. P-ormă au hârtii de aranjat, să se pună bine cu statul, își bat capul ce afaceri să mai învârtă, că banu' dacă nu circulă moare. Și pă mulți din ei îi paște pârnaia, c-au furat, cine-a mai pomenit îmbogățire pă corecte? Bă, dacă nici io nu știu cum mișcă treburile pă lumea asta, nimeni nu știe. Muncitorul face ce vrea șeful, șeful, ce vrea patronul, patronul, ce vrea clientul, consumatorul, cum ar fi, că dacă fabrici bere și nu se mai vinde, gata, trebe să schimbi pe vodcă, pe ce vrea clienții. Nu vedeți că până și la noi, uite, tre' să fie unul care să strângă ce se-adună din cerșit, că d-aia m-ați pus pe mine un fel de șef, parcă am eu ceva de-acolo, parcă o duc eu mai bine ca voi.
-Lasă, bă, că ește șef, dă-te-n gâtu' mă-tii, nu vezi că numai tu vorbești, noi tăcem. Tu de-aia zici că e rău de toți, și de ăia care produce banii, și de ăia care-i numără, că tu ești d-ăla care numără, și vrei să ne fraierești pe noi, ăștia de producem. O să fraierești pă gâtu' mă-tii, eu, unul, dacă te prind vreodată pe picior greșit, ți-o trag în gât de te ia Morga. Ai grijă, bă, băiatule!
-Ce, bă, nu ies și io cu voi la cerșit și la ciordeală...
-Gata, Scaiule, ai comentat destul, ți-ajunge, gata că mi-e somn, mormăi Găleată.
Vlase închisese ochii și încerca să doarmă. Peste câteva minute, ațipi.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!