agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1873 .



Lingușitorii 31/32
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Traian ]

2004-08-16  |     | 



31

Estera se lipise toată de Silviu. Amândoi se uitau țintă la
ecran, și amândoi începeau să înțeleagă că nici unul nici celălalt nu e atent la film. Sala de cinematograf era aproape plină. Capetele spectatorilor, ca niște bulgări mari în semiîntuneric, nu deranjau deloc, ba chiar invitau la intimitate, lăsau cale liberă gândurilor să se adune și să se clarifice.
“Mâna lui pe umărul meu e rece, act de complezență și atâta tot”, se gândea fata. Cu câteva zile în urmă fuseseră la un chef. Într-un moment în care stăteau pe o canapea, mâncau și discutau, un băiat a venit la Silviu și l-a rugat: “mi-o dai și mie pe tovarășa ta, frate, să valsez o lecuță?”. “Ia-o, vărule”, a răspuns Silviu, și pe Estera a iritat-o tonul lui, tonul unui tip căruia nu-i pasă. În timpul blues-ului, mintea ei era departe, nici ea nu știa unde. O enervau toate siluetele din jurul ei, bâțâindu-se leneș pe ritmul melodiei, ar fi vrut să se concentreze la ceva, nu se putea agăța de nimic. S-a smuls brusc din brațele partenerului și s-a apropiat de Silviu. Și-a descheiat primul nasture de la șliț și a dansat în fața lui cât a putut de profund, de real, cu mișcări lente, bine studiate, punctând cu precizie fiecare sunet venit din boxe. Își flexa genunchii, atingându-i ușor de genunchii lui Silviu, își mișca pieptul, abdomenul, brațele, picioarele în acord cu muzica, acum tot mai plăcută. Nu vedea nimic altceva decât pe Silviu, tot ce făcea – făcea ca să dea expresie bucuriei că e alături de el. Băiatul mesteca, preocupat. Estera își amintea acea seară și acțiunea filmului nu-i distrăgea în nici un fel atenția de la cele întâmplate atunci.
Silviu medita și el la ce-i povestise maică-sa, Teodora, despre tatăl Roxanei, Nicolae Dăbănoiu. În ziua în care Baltoș a fost numit în locul lui Crasnaf, Teodora venise acasă și relatase, nervoasă, tot ce se petrecuse. În furia ei, spusese tot, și Silviu auzise, cum la comanda lui Dăbănoiu, Gogaru o legase de cap, laolaltă cu ceilalți colegi ai ei, și cum se alesese noul șef. Îl descrisese pe Dăbănoiu ca pe un individ rapace, astfel că din seara aceea, Silviu vedea într-o cu totul altă lumină prietenia lui cu fiica magnatului.
Așadar, fata pe care o ținea acuma de umeri este fiica individului acela. Un om bogat – bogăție construită pe zbaterile unor oameni care înghit flegme și se dau cap în cap pentru o bucată de pâine mai bună. Și uite, Dăbănoiu alimentase toată deraierea, Dăbănoiu e dezaxatul care a îmbolnăvit la creier atâta lume. Iar el, Silviu, ce să facă? Să fie prieten cu Estera? Să aibă grijă de progenitura dementului, să se plimbe cu ea pe stradă, s-o mângâie, s-o dezmierde, s-o pupe, să-i spună vorbe dulci...
Silviu se gândea la relația lui cu Estera și se apucă s-o analizeze mergând la origine. Carevasăzică, degeneratul de Dăbănoiu și-a luat o nevastă, tot o degenerată ca și el, că altfel ce femeie cu bun-simț ar primi îmbrățișările unui om ce trăiește din flegme trase-n gură? S-au luat, au trăit împreună. Noaptea se culcau împreună, ziua mâncau împreună. Ce mâncau? Flegme, ce să mănânce, că doar din asemenea activități își lua Dăbănoiu banii. Noaptea, înainte de a adormi, se îmbrățișau, se giuguleau, cărnurile lor, mustind de muci și de durerea atâtor căpățâni zdrobite, se amestecau, se apăsau, ajungeau să se confunde. Din frecușul acelor trupuri scârboase a primit viață actuala lui prietenă, Estera. Fata asta era, deci, un boț de jeg. O mizerie. Mizerie încă din prima clipă a contacului cu lumea, clipă în care a orăcăit pentru prima dată, ca să anunțe că a ieșit din pântecele mamei sale, pântece fecundat de Dăbănoiu cel hrănit cu flegme. E clar, un jet de muci țâșnise în mă-sa, și din jetul ăla de zoaie s-a născut Estera.
Și Estera s-a făcut mare, crescută cu muci, desigur. Pe asta s-o adore el, Silviu Nercolan? Avea o viață întreagă înaintea lui, cum o va trăi? Ca un om ce s-a spurcat la tinerețe, frecându-se de o scârnăvie? Dar oare el, el, Silviu Nercolan, era cu ceva mai bun, mai pur, mai demn de prețuire? Păi maică-sa nu se lăsase și ea legată de cap cu fâșia lui Gogaru? Nu se dăduse cap în cap cu ceilalți colegi ai ei, sperând la postul de șef, la pâinea aia mai bună, din care ar fi mâncat și el, Silviu? Ce era maică-sa altceva decât o victimă a lui Dăbănoiu, o piesă din angrenajul lui, cu alte cuvinte o ființă la fel de spurcată ca și nemernicul ăla care chinuia oamenii?
Bieții oameni, voiau și ei s-o ducă mai bine, de-aia se umileau într-un așa hal. Dintr-o dată, lui Silviu i se făcu milă de femeia aceea corpolentă care îi dăduse viață, care îl crescuse... Mama lui era bună, înțelegătoare, simțită. Așa o vedea el, acasă. Probabil că lupta pentru existență o animalizase, oamenii ăia, Dăbănoiu cu toată șleahta lui de profitori o schimbaseră, făcuseră din ea o târâtură... ah, mama lui!
Ura față de tatăl Roxanei crescu.
- Hai! Hai să mergem!
- Unde? – întrebă fata.
- Hai să ieșim de-aici, filmul ăsta mă enervează.




- Te salut cu respect, Adi, zise Renata Lidoi.
Slăbit, cu ochii duși în fundul capului și buza de jos
atacată de un herpes mare, roșu, Corcodea luase loc la o
măsuță joasă, rotundă. De o săptămână, nu mai vorbise altceva
acasă, cu Lili, decât despre pacostea care dăduse peste el. Zicea
că Baltoș nefiind Crasnaf, nu se poate acomoda, deoarece
“nu-și programase niciodată ființa” pentru noul șef. Mânca rar,
se plimba febril prin cameră, vorbind mult, “comunicându-și
dezorientarea” în urechile nevestii, după cum singur se
exprima. Lili tăcea aproape tot timpul, dar asta nu-l deranja
pe Adi. Când obosea să-și mai înșire argumentele, se oprea, și
cu ochii întredeschiși, repeta șoptit, de nenumărate ori,
clătinându-și capul în sus și-n jos: “Crasnaf înapoi,
Crasnaf înapoi…”
Onorase invitația Renatei Lidoi și venise în camera aceea
întunecoasă, de fapt o fostă pivniță, aflată la demisolul unui
bloc. Hruba avea o singură fereastră, rotundă, prin care
pătrundea lumina.
- Te-am chemat aici, Adi Corcodea, și nu vei spune
nimănui, niciodată, că te-ai întâlnit cu mine, reluă femeia. Îți
mulțumesc că ai venit și te rog frumos să-mi răspunzi la o
întrebare. Nu ești obligat s-o faci, dar cu respect îți atrag atenția
că răspunsul ar putea întrucâtva, să te oblige. Continuăm
dialogul?
- Da, de ce nu?
Renata puse coatele pe masă, își împreună degetele,
sprijinindu-și bărbia care înaintă un pic către Adi.
- Permite-mi, te rog, să consider că dorești, într-adevăr,
să dialogăm. Așa am interpretat eu spusele tale și sper că n-am
greșit. Îmi permiți?
- Da, zise Corcodea, obosit.
- Aș dori să-mi spui, dacă ți-ar face plăcere să conduci.
- Poftim?
- Ca să fiu mai explicită, îți solicit să precizezi dacă
accepți să-l ghidonezi pe Andrei Baltoș. Deci tu pe el, nu el pe tine. Mai exact, vrei să fii peste Baltoș? Aș aprecia tare mult dacă rezoluția ta ar fi de tip “da” sau “nu”.
- Da, bâigui Corcodea.
Capul îi intrase între umeri. Își lovea genunchii, unul de altul, iar dinții îi clănțăneau.
- Răspunsul tău afirmativ îmi confirmă așteptările.
Foarte bine, conchise Renata cu o voce de mămică grijulie.
Atunci, uite ce trebuie făcut. În primul rând și-n primul rând,
te avertizez că tot ce vom vorbi din momentul acesta e
ultrasecret. Nu ai voie să spui niciodată, absolut nimănui, altfel
vei fi dureros sancționat. E clar?
- E clar, clănțăni Adi.
- Poate crezi că e o joacă, poate ai impresia că eu
glumesc. Îți repet pentru ultima oară că ne aflăm în cel mai negru secret, și că vei da de dracu dacă îl încalci. Pentru tine, nu va mai fi cale de întoarcere. De altfel, vei jura. Dar e spre binele tău. Așadar! Tu vei conduce. Tu, nu Baltoș. Dar să știi că e puțin mai complicat. Nu vei prelua fotoliul imediat, dar vei fi liderul. Domnia ta va începe curând, și va culmina, se vrea și se
pregătește, cu înscăunarea. Îți convine?
- Da, rosti Corcodea.
- Acum vei depune jurământul. Scoate-ți brațul stâng
afară.
- Poftim?
- Eliberează-ți brațul stâng. Până la umăr.
Adi își trase puloverul peste cap și se descheie la cămașă.
Extrase brațul stâng. Renata I-l îndepărtă puțin de corp, îi
făcu o crestătură, cu un cuțitaș, pe interiorul brațului, în apropiere de subsuoară și lăsă sângele să curgă într-un borcănel. Îi puse pansament și îl informă pe Corcodea:
- Crestătura de la subraț e ultrasecretă. Acum, repetă
după mine: Eu, Adrian Corcodea…
- Eu, Adrian Corcodea…
- Intru acum în Brateda…
- Intru acum în Brateda…
- Și mă pun cu totul în slujba Bratedei.
- Și mă pun cu totul în slujba Bratedei.
- Jur să îndeplinesc toate ordinele…
- Jur să îndeplinesc toate ordinele…
- Pe care mi le vor trasa șefii mei din Brateda.
- Pe care mi le vor trasa șefii mei din Brateda.
- Jur să păstrez secretul negru al Bratedei, pe care nici o
persoană din afară nu-l va afla.
- Jur să păstrez secretul negru al Bratedei, pe care nici o
persoană din afară nu-l va afla.
- Ca fulgii să mi se risipească sângele dacă voi încălca
Jurământul.
- Ca fulgii să mi se risipească sângele dacă voi încălca
Jurământul.
- Te anunț că ai devenit membru al organizației
Brateda, zise Renata. Te felicit și te previn. Dacă vorbești cuiva despre organizația în care ai intrat, vei fi pedepsit, vei plăti cu sânge. Eu sunt singura persoană cu care comunici în chestiunea asta. Faci tot ce-ți spun eu. De azi ești numit adevăratul conducător al celulei sociale în care activezi, și de unde îți primești banii. Þi se va spune cum vei acționa. Când interesele noastre vor cere ca la locul tău de muncă să se ia o anumită decizie, ți se va aduce la cunoștință ce anume trebuie să întreprinzi. Voința ta va fi mai puternică decât voințele tuturor colegilor tăi, indiferent de treptele ierarhice pe care aceștia se află. Te vei impune. Vei doborî toate greutățile din calea ta. Nu vei mai fi angajatul celor care te plătesc, vei fi trimisul Bratedei în bârlogul lor. Ei îți vor da bani, ca să-ți procuri cele necesare
traiului. Și așa e bine, pentru că Brateda are nevoie de oameni
sănătoși, care să se îngrașe din surse externe. Îi slăbim pe
ceilalți ca să ne întărim noi. Viitorul este al nostru. Vei
conduce, Adi, și vei fi liniștit. Întrebări?
Corcodea clipi ușor, orbit de lucirea tăioasă din ochii
Renatei Lidoi.
- Dacă se va bănui ceva, dacă noul meu comportament
va trezi suspiciuni, și voi fi îndepărtat?
- Nu te teme. Vei fi ajutat. Cine a intrat în Brateda nu
va fi niciodată singur. Vei ști, pentru că vei fi învățat cum
să te aperi.
- Și dacă totuși mă vor îndepărta, nu neapărat pentru
că vor afla ceva, ci din cu totul alte motive?
- Þi se va găsi alt loc, în care vei munci, vei fi plătit,
vei servi Brateda și vei avea ocazia să-i lovești, decisiv, pe cei
care te-au lovit. De azi nu mai ești singur, Adrian. Dar trebuie
să faci tot ceea ce ți se spune.
Corcodea își masă fruntea cu degetele, frământat.
- Poate că nu voi reuși să duc la îndeplinire toate
ordinele, am totuși niște limite…
- Nu trebuie să duci toate ordinele la îndeplinire, dar
trebuie, ești obligat, să faci tot ce poți și mai mult decât atât,
în direcția asta.
- Cine îmi garantează că sunteți puternici?
- Nu-ți garantează nimeni. Dar trebuie să recunoști că
tu, de unul singur, ești foarte slab. Foarte slab și dezorientat.

32

Renata se ghemui în brațele lui Marin Forincu. Închise ochii, obosită.
- Să stau eu ca o proastă, să fiu cârpa lui Baltoș și a tâmpitei de Zârlea…
Forincu o cuprinse mai strâns, și o mângâie pe la coate.
- Auzi cine m-a lucrat pe mine, Crasnaf, care a ajuns, vai de capul lui ce-a ajuns… lasă, iepuraș, că vine și vremea noastră… se apropie, se apropie…
- Îi vom săpa, așa cum râurile repezi, de munte, sapă la temelia stâncii, spuse cu glas prețios Renata, frecându-și ceafa de umărul lui Marin. Spune și tu, Rin, să mă marginalizeze ei pe mine, pe mine, care pentru scopurile lor, pentru gloria lor, am aruncat în luptă ce am mai drag pe lumea asta, pe Dudu… scumpul meu Dudu, copilașul meu neprețuit, copil din flori, desigur, nu sunt eu o floare, ce altceva sunt? Băiețelul meu, odorul meu, și-a vărsat el sângele lui de pomană…
- Apropo de sânge, ai adunat toate mostrele?
- Da, Þucule. Sunt aici.
Renata se duse în hol și se întoarse cu o geantă de piele, din care scoase mai multe borcănașe. În ele era sânge, și fiecare borcănaș avea o etichetă cu numele celui de la care fusese recoltat sângele. Erau numele celor care aderaseră la Brateda. Renata îi racolase pe toți, în urma sfaturilor lui Forincu. Analizaseră, împreună, fiecare caz în parte, dacă e bine sau dacă nu e bine ca omul respectiv să fie primit în organizație. Principalul motiv de selecție fusese nemulțumirea. În Bratedă nu era loc pentru “privirile senine” ale celor împăcați cu soarta.
Noua organizație reunea indivizi din toate mediile sociale. Sentimentul cel mai puternic din sufletul bratedistului era ura față de superiorul ierarhic. Bratedistul salariat își ura șeful direct, de la servici. Bratedistul boschetar “avea boală” pe “tartorul găștii”. Bratedistul patron visa să dea la pământ cu alt patron, mai bogat decât el. Bratediștii din structurile statale și din partidele politice așteptau ziua când îi vor goni de la putere pe cei “înfipți în fotolii”, pentru a se așeza pe locurile lor.
Celor doi fondatori ai organizației – Marin și Renata – nu le-a venit deloc ușor să întocmească o listă a tuturor celor apți pentru o astfel de treabă. S-au interesat în stânga și-n dreapta, și-au tras de limbă cunoștințele, cât mai discret cu putință. Când lista a fost gata, Renata a început o migăloasă muncă de tatonare. Nu a mers cu toți la fel de ușor cum mersese cu Adi Corcodea, pe care femeia îl cunoștea, știa cum să-i vorbească. Au existat cazuri când jurământul de aderare la Bratedă s-a depus după 10-15 întrevederi ale Renatei cu viitorul bratedist. La unii dintre cei trecuți inițial pe listă s-a renunțat, deoarece tatonările eșuaseră.
Toți cei care au jurat s-au lăsat crestați cu cuțitul în diferite părți ale corpului (pe tălpi, sub buric, la subraț, la încheietura piciorului), iar sângele fiecăruia a fost pus în borcănelul cu numele scris pe etichetă. Nici un bratedist nu știa cine îi sunt colegi, deși unii se cunoșteau între ei mai demult, se salutau și își vorbeau, fără să aibă habar că fac parte din aceeași organizație. Nimeni nu bănuia măcar ce rol are Forincu în toată afacerea. Știau doar atât: că deveniseră bratediști.
Renata se legase de Marin Forincu. Amanții își descoperiseră o cauză comună: să se răzbune pe “oamenii zilei”, pe cei aflați în poziții privilegiate. Aceștia îi excluseseră din comunitatea lor de favorizați.


- Cum ați reușit, domnule Deget, să vă construiți o
carieră atât de fulminantă într-un interval atât de scurt?
Antoaneta Hafu clătina ușor paharul, pentru ca whisky-ul
să absoarbă cât mai bine gheața din cele două cubulețe. Purta un costum roz, din două piese, croit din material foarte subțire. Bluza nu avea mâneci, și Antoaneta își mișca mereu brațele lungi și slabe. Petrecerea începuse de vreo două ore, invitații se grupaseră în jurul măsuțelor, câte doi, câte patru, conversând în șoaptă. Îmbrăcat într-un costum negru, cu cămașă albă și cravată roșu-aprins cu motive galbene, Deget discuta cu Antoaneta rotindu-și privirile către sală, sever. Orchestra ataca un jazz, în surdină, și vorbele oamenilor, întretăiate, generau un murmur căldicel, adormitor.
- Cariera mea, doamnă Hafu, spuse Deget prelungind ultima silabă, cu colțurile gurii lăsate în jos, cariera mea nu ar fi fost niciodată posibilă fără un soi de patimă a muncii care mi-a zăcut în ființă dintotdeauna. Sunt un paranoic al afacerii. Iar pasiunea pentru promoție m-a mistuit dintotdeauna. Vreau măsline.
- Dar vă rog, vă rog, zise Antoaneta și îi puse direct sub
gură o farfurioară.
Deget luă câteva măsline, le mestecă, înghiți carnea moale și scuipă sâmburii în poala Antoanetei.
- Nu am mâini, o să vă rog să mă ajutați la operațiunea
de igienă, doamna Hafu.
- Desigur, desigur. Vorbeam despre cariera
dumneavoastră.
- Așa cum spuneam, cariera îmi mănâncă tot timpul, aș
putea spune că sunt legat de mâini și de picioare, norocul meu este că îmi lipsesc toate cele patru membre – două inferioare, două superioare.
- Presupun că ați întâmpinat multe dificultăți în
epopeea dumneavoastră, domnule Deget, iar bărbații care știu să treacă marile încercări cu brio mi-au plăcut întotdeauna. Cât despre mine, consider că aș putea să vă fiu de folos, de real folos. Am studii, am educație. O ființă cultă, rafinată, devotată, care să vă țină companie, să vă consilieze, să vă transporte cu căruciorul, oriunde aveți nevoie, este exact ceea ce vă trebuie. Ca să nu mai vorbesc de necesitățile dumneavoastră sexuale. Vă propun să ne căsătorim, domnule.
- Ce ați dori să vă ofer, în calitate de viitor soț,
doamnă Hafu?
- Deși, așa cum spuneam, dispun de o instruire cât
se poate de complexă, sunt gata să mă las și examinată, dacă există, cumva, dubii în această privință, nu am reușit, până în ziua de azi, domnule Deget, să obțin o slujbă pe măsura posibilităților mele. Dar, sunt convinsă că, în postura de soție a dumneavoastră, mi se va găsi un servici care să îmi confere statutul social către care tind. Aveți, desigur, suficiente conexiuni. Mă veți plasa într-un loc unde voi ști să-mi valorific bagajul de cunoștințe și educație.
- Da, doamnă. Veți fi soția mea și veți avea un
servici bun.
- Perfect. Care este numele întreg al logodnicului
meu?
- Mă numesc Frederic. Frederic Deget. Soția îmi va
putea spune Fred.
- Când va fi nunta, Fred?
- Cât mai curând posibil, Antoaneta. E chestiune de
săptămâni.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!