agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-17 | |
Cadru1:o bancă așezată la marginea lumii, în departare se vede nimicul oglindit în micul lac ce se întinde în fața băncii. Undeva in spate, umbra ta și a mea vorbesc în șoaptă.
TU și EU stăm pe bancă, TU trebuie sa fii neapărat în bătaia razelor soarelui, așa că pe parcursul scenei te vei muta dupa soare,ochii tăi trebuie să strălucească... EU:știi vreau să-ți șoptesc ceva TU:spune(în acest timp se joacă cu picioarele în apa vieții) EU:te iubesc Cadru2:simultan cu rostirea celor 2 cuvinte, realizez ce am facut, știu că pentru aceste 2 cuvinte mă vei disprețui, așa că bag mâna în buzunarul interior și scot pestisorul de aur pe care îl conving să-mi indeplineasca o dorință, o ultima dorință, sa oprească timpul..să-mi dea ragazul să-mi retrag cuvintele. Peștișorul îmi indeplinește dorința, și suspendă clipa. Mă dezbrac de mine și cu unghia de la degetul mic îți crestez sanul drept, iar prin orificiul încă aburind intru în tine. Alerg bezmetic printre organe încercând să-mi găsesc cuvintele, le zăresc chiar în stânga inimii. Dintr-un singur pas ajung pe inimă în momentul "tac"..și propulsat mă găsesc exact deaspura lui "te", îmi infing degetele in el până cand rămâne fără răsuflare..și îmi continui urmărirea lui "iubesc". Fuge nebunul mai are atât de puțin până să ajungă la creier..odată ajuns acolo totul va fi pierdut. Mă agăț cu gura de fiecare literă, mușc din rasputeri dar e mai puternic decât mine, mă lasă în urmă și își îndeplinește destinul. Îl văd cum sădește semințele disprețului în creierul tău..și nu pot face nimic. TU:te disprețuiesc EU:știu Cadru3:aș fi putut arunca cu alte cuvinte dar peștișorul nu mă mai putea ajuta așa că am decis să nu risc.TU se ridică de pe banca, lasând în urma un EU fară dorinta de a trăi. Pe măsura ce se departează, fiecare atom din corpul ei se transformă în granule de pamânt, galben. Mă ridic de pe bancă și încerc să te urmăresc, adun cu grijă fiecare particică din ce ai fost..la urmă rămân cu un pumn de pământ în mână. Încep să urlu la masa amorfă de pământ..poate îmi vei auzi glasul și vei reveni...degeaba. Mă îmbrac cu mine, afară ploaia cade ușor în acelasi ritm cu lacrimile mele. Pământul din mana mea se transformă progresiv în lut, și disperat încerc să te modelez după chipul și asemanarea ta.Însă nu-mi pot aminti de chipul tău tot ce am reușit să păstrez din amintirea ta sunt ochii. În final lumina se sitnge și o rază de soare se joacă pe suprafața lutului moale modelat în forma cuvântului "TU"
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate