Scena 8


Pe plaja se aud bataile suave ale inimii marii.
Liniste deplina. Cerul doarme si el. Doar o stea mai cade din cand in cand amintind de ploile cuptorului. Luna plina. Sebastian si Marina stau pe nisipul plajei, la cativa metri departare de apa marii. Sebastian se joaca cu parul Marinei. Suvitele i le indeparteaza de pe frunte, apoi ii aseaza o parte din par dupa ureche. O are in dreapta sa, usor aplecata pe pieptul lui. Povestesc momente din viata lor. Amandoi par senini, visatori.

Sebastian ( amintindu-si trecutul): Si sa nu crezi ca toata viata mea am fost asa.

Marina ( curioasa): Cum asa?

Sebastian ( ironic): Asa. Un sfant. ( trist) Am facut si eu greselile mele. ( sufocat de amintiri) Pe unele le regret si acum.

Marina ( intelegand): Si eu am multe lucruri de regretat. ( ganditoare) Insa nu merita. ( lipsita de orice prefacere) Merg mai departe. ( cu o voce senina) Mai departe. ( ia nisip in mana si il lasa sa alunece printre degete) Daca l-as tine in mana m-ar rani. ( lamurind) Trecutul. ( experimentata) Mai bine il lasi sa plece. ( inteleapta) Il uiti. ( stapana pe sine) Ca sa nu fii ranit.

Sebastian ( regretul lui pare si mai adanc): De-ar fi asa de usor. ( intens) Dar nu e.

Marina ( intelegandu-i zbuciumul): Cine a zis ca e ? ( hotarata) Il faci tu sa fie. ( ofteaza)

Ii intoarce fata spre a lui. Ii aranjeaza usor parul. O mangaie tandru pe obraz. Ofteaza. Isi retrage mana.

Marina ( nedumerita): Ce e?

Sebastian ( resemnat): Nimic. ( o priveste adanc) Esti atat de frumoasa.

Sebastian isi apropie buzele de ale ei si o saruta usor, apoi cu pasiune. Tine ochii inchisi. Pare sa traiasca momentul cum nu a mai trait altul.

Sebastian ( prins in farmecul sarutului): Atat de frumoasa. ( privind-o) Stiai? ( zambeste) Stiai, asa-i?

Ii mangaie fata. Este contrariat. Vrea sa zica ceva. Se asigura.

Sebastian ( preumblandu-si degetele pe o cicatrice de pe fata fetei): Ce e asta?

Marina ( vrand sa gaseasca, intimidata): Un mic semn de buna purtare. ( rade) Ia, faceam si eu alpinism pe mobila din sufragerie. ( isi pune mana pe a lui) Si m-am ales cu asta. ( o ia intr-a ei si o saruta) Frumos, nu?

Sebastian ( da sa caute): Parca am asa ceva si eu pe brat.

Marina ( plictisita): Lasa. ( se ridica) Sa nu ne dam mari in semne.

Se apropie de mal. Priveste in orizont, ganditoare, cu o expresie grava.

Marina ( privind insistent, amintindu-si): Nu e de bun augur.

Sebastian incepe sa fredoneze una din melodiile pe care au dansat in discoteca. Isi aminteste versurile. O canta.

Marina ( grav): Sttt! ( pe punctul de a face o descoperire) Asculta.

Sebastian ( se ridica): Vocea marii? ( se apropie) Asta e?

Marina ( captata in intregime): Aha. ( cu spirit de apreciere) Nu e frumos?

Sebastian ( incolacindu-si bratele dupa braul ei): Ba da. ( isi afunda capul in parul Marinei) Asa e. ( miroase parul lung, brunet) Da’ ce bine mirosi.

Marina ( cu gandul in alta parte): Cat as vrea sa inot.

Sebastian ( cu un ton complice): Acum?

Marina ( tresare fulgerata de idee): Acum. ( naiva) Ce e? ( curioasa) Nu e bine?

Sebastian ( facandu-i semn sa inainteze inspre mal): Pai, hai sa inotam.

Marina ( dezaprobandu-l): Ai innebunit? ( surazand) Ca numai asa putem raci. ( contrariata) Sau sa ne inecam.

Sebastian ( intrebator, complice): Dai cumva inapoi?

Marina ( si mai contrariata): Eu? ( dand din cap in sens afirmativ, hotarata) Daa!

Amandoi izbucnesc in ras. Sebastian se apropie din nou de ea. O strange in brate cu pasiune.

Sebastian ( mirosind parul): Chiar ca mirosi bine.

Marina ( zambind): Chiar?

Sebastian ( surazand): Esti un mic inger.

O saruta. O mangaie pe obraz.

Marina ( naiva): Cu aripi?

O saruta din nou.

Sebastian ( copilaros): Si cu din alea daca vrei. ( fulgerat de o idee) Dar una mi-o dai mie. ( misterios) Bine?

Tacere. Se privesc in ochi fara a clipi.

Sebastian ( curios): Bine?

Marina ( surazand): Bine.

Sebastian ii ia mainile intr-ale lui. Se aseaza din nou pe nisip. Ii aseaza Marinei capul pe pieptul sau. Ii mangaie parul, privind luminile orasului din dreapta sa. Marina isi ridica capul. Priveste in ochii lui Sebastian.

Marina ( tresarind): Ma intreb ce face Aitana. ( curioasa, grijulie): E de treaba prietenul asta al tau?

Sebastian ( ironic): O apa si un pamant suntem amandoi. ( cu un calm dezolant) E bine, stai linistita.

Marina isi aseaza din nou capul pe pieptul barbatului din stanga sa. Incearca sa-si gaseasca o pozitie cat mai comoda. Se ghemuieste. Atingandu-si scopul, inchide ochii, dupa ce o stralucire se zarise in ei.
Sebastian incepe sa fredoneze aceeasi melodie de adineauri. Priveste marea. Trage aer in piept. Se uita la Marina. Inchide si el ochii.