ACTUL II

În casa lui Lupu Ciomag

(Odaie țărănească, foarte asemănătoare cu cea a lui Codru Topor.)

SCENA I

(Lupu și Iza)

Lupu (stând pe un scăunel, lângă cuptor, se încalță în opinci): Să nu uiți să-mi pui uiaga cu pălincă și țigările.
Iza: Þi-am pus deja și pălinca, și țigările și obiele curate, numai grăbește-te că-i noapte și să nu dai, Doamne ferește, peste vre-o sălbăticiune! Că noaptea are legea ei!
Lupu: Nu te teme nevastă, nu mi-e frică mie de sălbăticiuni!
Iza: Frică-nefrică, dar mai bine să nu te întâlnești cu ele. Ai utat cum l-a sfâșiat un urs pe bătrânul Pupăză?
Lupu: Pupăză a tras cu pușca-n urs și l-a rănit, iar cu o fiară rănită și înfuriată nu-i de joacă, aia te rupe în două. Altfel ursul fuge de oameni.
Iza: Fuge, nu fuge, da mai bine să nu te întâlnești cu el.
Lupu: Of, spăimoasa mea! (Se ridică de pe scăunel, se apropie de ea și o îmbrățișează.)
Iza: Dacă ai ști tu Lupule... câte nopți nu am dormit făcându-mi griji pentru tine? Ah, dacă ai ști câte lacrimi am vărsat și câte rugăciuni am șoptit, ah dacă ai ști?
Lupu: Păi, dacă ești prostuță... mă bocești de parcă aș merge la război. Păi ce aș putea păți la stână? Stâna nu-i pădurea, unde se întâmplă să mai moară câte un țapinar strivit de bușteni.
Iza: Ce să fac, dacă îmi ești drag ca lumina ochilor?
Lupu: Să nu bocești după mine, și să dormi noaptea. Acum mă duc. (Își pune desagii pe umăr și o sărută.) Rămâi cu bine Iza!
Iza: Du-te cu Dumnezeu Lupule! (Se preface că-și șterge lacrimile.) Și întoarce-te cât mai repede că mi-e tare urât fără tine.
Lupu: Poimâine mă întorc draga mea, poimâine! (Iese.)

SCENA II

(Iza singură)

Iza: Bine că s-a dus și nu s-a răzgândit, că altfel nu mai putea veni la mine Codru. Acum poate veni liniștit. Doamne că tare mi-e drag de el, nu că Lupu nu ar fi om fain, da așe cum îi Codru Topor nu-i altu sub soare! Se comportă așe ca un domn, nu degeaba-i pădurar – om cu scaun la cap care știe carte și miroase tot timpul a odicolon, nu ca Lupu al meu, pute a oi de mi se întorc mațele pe dos. (Se aude bătaie în ușă, Iza se duce să deschidă ușa.)


SCENA III

(Iza și Codru Topor)

Codru: Bună seara mândră dragă!
Iza (mirată): Codrule, tu! Doamne! (Îl îmbrățișează și îl sărută.) Ce bine-mi pare că ai venit! Dar te-ai cam grăbit, Lupu de abia a plecat.
Codru (râde): Ha-ha-ha!... Parcă eu nu l-am văzut cum pleca?
Iza (speriată.): Te-ai întâlnit cu Lupu? Te-a văzut?
Codru: Liniștește-te turturica mea, nu m-am întâlnit cu Lupu al tău, și nici nu m-a văzut.
Iza: Nu înțeleg... dacă nu te-ai întâlnit cu Lupu, atunci cum l-ai văzut și de unde ști când a plecat?
Codru (râde): Ha-ha-ha!... Aici l-am văzut, în casă. Am văzut și cum vă morfoleați...
Iza: Codrule, tu ai pândit sub geam.
Codru: Da, am văzut și am auzit tot.
Iza: Doar, nu te roade pizma că-mi pup bărbatul?
Codru: Nu, dar m-a umflat râsul cum îl speriai cu ursul.
Iza: Nu te juca cu focul, Codrule, că o se ne arzi pe amândoi.
Codru: Þi-e frică turturico? Păi, tu nu ști că cine se teme de apă nu mănâncă pește?
Iza: Am vedea noi doi numai pește... dacă ar afla Lupu că sunt ibovnica ta!
Codru: Nu te teme, pădurarul găsește pricină să intre ori la cine în casă, în orice ceas din zi sau noapte, că nu degeaba-i pădurar.
Iza: Și la multe neveste din sat găsești pricină să intri, în orice ceas din zi sau noapte?
Codru: Ești curioasă tare?
Iza: Da!
Codru: Atunci îți voi spune: numai la una singură.
Iza: O durea-m-ar capul, dar de ce numai la una singură?
Codru: Pentru că nu doarme toată noaptea, ci stă vărsând lacrimi, și șoptind rugăciuni pentru bărbatul său drag.
Iza: Și asta ai auzit hoțomanule?!
Codru: Ha-ha-ha!... Cine are urechi de auzit aude! (Se așează la masă și scoate din port-hart o sticlă de lichior, o cutie de bomboane de ciocolată și un pachețel învelit în hârtie lucioasă de culoare roșie.)
Iza (Pune pe masă două pahare.): Dar în pachețelul acela roșu ce ai?
Codru: O surpriză pentru tine.
Iza: O sur-r-rp... ce?
Codru (răde): Ha-ha-ha!... O surpriză!
Iza: Da ce-i aia supr-r-riză?
Codru: Un dar pe care-l primești, așa... pe neașteptate.
Iza: Pe așteptate sau pe neașteptate, dar tu nu-mi umbla mie pe aici cu asemenea cuvinte de poți să-ți rupi limba-n ele! Du-te cu ele la cucuoanele și domnițele de la oraș. Aici noi, nevestele de la sat, suntem cinstite și ne iubim ibovnicii și fără supriză, sau cum dracu o mai spune la pachețelul ăla frumos și hai desfă-l odată să văd ce-i în el.
Codru (desface pachetul): Și pe mulți ibovnici iubești și fără surprize?
Iza: Te roade curiozitatea?
Codru: Nu!
Iza: Atunci, nu întreba că cine știe multe îmbătrânește repede.
Codru: Și își caută una mai tânără.
Iza: O, ia te uită la tăurașul comunal!... Hai scoate odată ce ai acolo!
Codru (scoate din pachet o pereche de chiloței roși și îi desface în fața ei): De abia aștept să văd cum îți stă în ei.
Iza (se așează pe genunchii lui și îl sărută.): Ai răbdare că nu vin turcii.
Codru (desface sticla și toarnă în pahare, ciocnesc.): Să fim sănătoși!
Iza: Să fim sănătoși Codrule! (Se aud ciocănituri în ușă.) Doamne! Ascunde-te că s-a întors Lupu! Ascunde-te repede că te omoară!...
Codru (scapă paharul din mână): Sfânt, sfânt, sfânt ești Tu Doamne! Te rog nu-mi prăpădi sufletul! (Făcându-și semnul crucii se ascunde sub pat.)
Iza (ascunde sticla și paharele sub masă): Acum, acum vin să deschid! (Se uită în spate și apoi se duce să deschidă ușa.)

Scena IV

(Iza, Ionașcu mai târziu și Codru)

Ionașcu (intrând pe ușă): Seara bună vecino!
Iza: Seara bună vecine! Dumneata erai? Iar, eu, am crezut că s-a întors Lupu.
Ionașcu (uitându-se la picioarele lui Codru, care se văd de sub pat): Da-a-a Lupu nu-i acasă?
Iza: Nu vecine, nu-i acasă!
Ionașcu: Da unde-i?
Iza: Tocmai a plecat la stână, dumitale sigur aveai vre o treabă cu el?...
Ionașcu (râde arătând cu degetul spre picioarele lui Codru): Ha-ha-ha!... Cum mama mă-si putea Lupu să plece la stână fără picioare?...
Iza (se dă câțiva pași în spate și încearcă să împingă cu piciorul sub pat, picioarele lui Lupu.) A-a-astea nu-s picioarele lui Lupu.
Ionașcu (mirat): Nu-s a lui Lupu?!
Iza: Nu!
Ionașcu: Nu-u-u?
Iza: Nu, vecine, nu!...
Ionașcu (răde): Ha-ha-ha!... Atunci ale cui sunt vecino? Ha-ha-ha!...
Iza: Ascultă vecine! Eu îți dau o damigeană de cinci chile de pălincă, iar dumneata uiți ce ai văzut sub patul meu.
Ionașcu: Cinci chile de pălincă zici vecino?...
Iza: Cinci vecine, cinci!
Ionașcu: Apăi vecino... bag sama, că tu mă crezi nărod...
Iza: Vai de mine, cum aș putea crede așe ceva tocmai despre dumneata vecine?!
Ionașcu: Apăi, altfel nu ai încerca să mă cumperi cu cinci chile de pălincă.
Iza: Da, cât ai vrea vecine?...
Ionașcu: He-he, eu am o ținere de minte... nimic nu pot să uit... nimic... nimic, de mic copil eram așe... nici dacă vreu nu pot să uit!
Iza: Dacă nu poți uita, atunci măcar să nu spui la nimeni că ai văzut... (Arată spre picioarele lui Codru.).
Ionașcu: Ei, păi tocmai aicea-i hiba, eu am mari mâncărimi de limbă și cu cinci chile de pălincă nu cred că pot s-o țin înapoia dinților.
Iza: Da, cât ai vrea vecine?
Ionașcu: Apăi să zicem... măcar... zece!
Iza: Zece?
Ionașcu: Zece vecino, din aceea de prune bistrițene!
Iza: Bine, fie cum spui dumneata! Dar...
Ionașcu: Stai că n-am gătat!
Iza: Păi, ce mai vrei vecine?...
Ionașcu: Vreau să-l văd pe stăpânul picioarelor de sub pat!
Iza: Vai și amar de capul meu... dracu te-a adus la ora asta, și pe mine tot el m-a pus să-ți deschid! De ce nu iei dumneata zece chile de pălincă și nu-ți vezi de drum? De ce vrei neapărat să mă nenorocești?
Ionașcu: Apăi vecino, aici eu pun condițiunea, și dintr-al meu n-o să las!
Iza: Da la ce-ți folosește dumitale vecine, să ști cine-i sub patul meu?
Ionașcu: Poate-mi folosește la ceva, poate nu-mi folosește la nimic... De unde să știu până nu-l văd?
Iza (aplecându-se sub pat): Hai ieși de acolo Codrule, îl știu eu bine pe Ionașcu, lua-r-ar dracu! E încăpățânat ca un catâr, până nu ieși de acolo nu va ieși din casă.

(Codrul Topor iese târâș, cu spatele, de sub pat.)

Ionașcu (râde arătând cu degetul spre Codru): Ha-ha-ha!... Au-au-au!... Dar dumneta domnule pădurar ce naiba cauți sub patul lui Lupu Ciomag?
Codru: E-eu... eu... hm... eu... am venit... m-a rugat Lupu să-i marchez doi stejari și eu...
Ionașcu: Ha-ha-ha!... Și de când, rogu-te frumos, sub patul lui Lupu cresc stejari? Și cu ce ai vrut să-i marchezi, nu cumva cu chiloțeii pe care-i ți în mână? Ha-ha-ha!...
Codru (își ascunde mâinile la spate): Eu... eu... am venit doar să... să stăm de vorbă...
Ionașcu: Aha, dumneata ai venit doar să stai de vorbă?
Codru: Da, doar să... să stăm de vorbă!
Ionașcu: Ha-ha-ha!... Și cu cine, rogu-te frumos, ai stat de vorbă sub pat?
Codru: Păi, e-e-eu... eu...
Iza: Gata! Acum ai văzut cine era sub pat, hai să-ți dau din șură o damigeană de zece chile cu pălinca și dute cu Dumnezeu!
Ionașcu: Cinșpe!
Iza: Cu-u-um cinșpe?!
Ionașcu: Apăi, așe cum ai auzit vecino! Cinșpe chile de pălincă din prune bistrițene!
Iza: Păi, vecine... așe ne-a fost vorba?
Ionașcu: Eh, vorba-i una, iar târgu-i alta, noi încă n-am încheiat târgul!
Iza: Dumneata, nu te temi de Dumnezeu vecine? Eu am vrut să-ți dau de bună voie cinci, iar dumneta... zece, iar acum... cinsșpe...
Ionașcu: Apăi, ce să fac? mi-e tare drag să mă târguiesc.
Iza: Þi-e drag când nu te coastă nimic!
Ionașcu: E, nu mă coastă... mă coastă vecino, mă coastă și încă mult! Va trebuii de acum încolo să-mi mușc limba, ori de câte ori mă va ustura.
Iza: Și zece e mult vecine, darmite cinșpe...
Ionașcu: Dacă am zis așe, așe rămâne!
Iza: Îți dau doișpe.
Ionașcu: Cinșpe!
Iza: Of, da căpos mai ești vecine! Hai că-ți dau cinșpe.
Ionașcu: Și două găini!
Iza (furioasă): Ce-e-e?! Nimic nu-ți dau nimic, nimic! Crucea cui te-a închinat de potlogar! Ia cară-te la dracu-n praznic din casa mea, că pun mâna pe măturoi și...
Ionașcu: Apăi, vecino... de nu-mi dai, nu-mi dai și pace! Io mă bucur că nu va trebui să-mi mușc limba, ș-apoi îs tare nerăbdător ce-o zice Lupu când o să afle?!... (Iese.)

SCENA V

(Codru Topor și Iza)

Codru: De ce l-ai lăsat să plece?... Trebuia să-i dai și găinile, lua-l-ar dracu, căci o să bată toba prin sat și dacă află Lupu ne omoară pe amândoi!
Iza: Of mămuca mea, ce pacoste a căzut pe capul meu!
Codru: Ce ne facem acum?
Iza: Mă duc după el și-l întorc.
Codru: Du-te Iza, du-te și dăi tot ce îți cere numai să tacă.
Iza: Tăce-ar în copârșeu să tacă de bitangă! (Iese.).

Scena VI

(Ionașcu singur)

Codru: Doamne Dumnezeule, dacă ies cu bine din harababura asta, jur că nu mai calc pragul nici unei ibovnice. Asta-mi lipsea să afle nevastă-mea și soacra, că apoi... Dar ele ca ele, să nu afle Lupu că-i în stare să bage cuțitu-n mine. Numai să-și țină gura Ionașcu că altfel...

SCENA VII

(Intră Iza cu Ionașcu)

Iza (scoate de sub masă sticla și paharele): Beți câte un pahar, până mă duc să pregătesc pălinca și orătăniile. M-am înțeles cu vecinul, n-o să spună nimănui nimic, așe-i vecine?
Ionașcu: Apăi așe-i! La mine, cuvântu-i cuvânt!
Codru: Asta-i bine, foarte bine!
Iza: Bine, atunci beți câte-un pahar, că eu mă duc să...
Ionașcu: Apăi, o să bem că tot am o vorbă cu domnul pădurar.
Iza: Vecine!
Codru: Ce vorbă?
Ionașcu: Apăi, aș vrea să mă târguiesc cu dumneata un pic.
Codru: Ce?!
Iza: Cum așe?!
Ionașcu: V-am spus că-mi tare drag să mă târguiesc.
Iza: Tărgu-i deja încheiat! Acuma bem aldălmașul.
Ionașcu: Apoi ce-i drept e drept, la mine cuvântu-i cuvânt! Cu tine vecino am încheiat târgul, cu domnul pădurar vreu să mă târguiesc acum.
Iza: Târguiți-ar dracu pielea de tâlhar!
Codru: Dumneata chiar nu ai nici un pic de conștiință?
Ionașcu (Râde): Ha-ha-ha!... Apoi bag seama, că pe dumneata domnule pădurar conștiința te-a împins sub patul lui Lupu.
Codru: Ajunge! Spune ce dorești de la mine și să terminăm odată cu circul îsta!
Ionașcu: Așe, că bine zici! Dumneata ești om cu carte, ști bine că tăcerea-i foarte scumpă, se cumpără și se vinde cu preț mare.
Codru: Zi odată, ce vrei pentru tăcerea ta?
Iza: Îsta nu are nici un Dumnezeu! O să ceară pentru tăcerea lui cât a cerut dracu pentru mă-sa.
Ionașcu: Apăi, eu nu am Dumnezeu? Eu, care târguiesc cinstit, sau voi care preacurviți? Unde scrie în Sfânta Scriptură că-i păcat să te târguiești cinstit? Nu scrie niciunde! Dar «Să nu râvnești la soția altuia!», scrie!
Codru: Destul! Spune ce vrei?
Ionașcu: Apoi, aș avea nevoie de lemne pentru la iarnă, patru căruțe, da să-mi aduci acasă că eu nu am timp de mers după ele.
Codru: Bine o să pun pe cineva să-ți ducă acasă.
Ionașcu: Și să mi le taie cu drujba, că n-oi sta să le tai cu joagărul.
Codru: Bine! Și acum...
Ionașcu: Apoi, nu vă grăbiți, că asta nu-i totul!
Codru: Cum nu-i totul?...
Ionașcu: He-he... tăcerea-i scumpă!
Codru: Ce mai vrei?
Ionașcu: Ceasul!
Codru: Care ceas?
Ionașcu: Acela de pe mâna dumitale.
Codru: Dumneta ești nebun?
Ionașcu: Doamne ferește! Ce vorbă-i asta, domnule pădurar?
Codru: Acest ceas e din aur, din aur curat!
Ionașcu: Apoi, asta știe tot satul, de aceea îl și vreau, că «Pobeda» am și eu.
Codru: Ionașcule, dumneata ești cu mult mai rău decât un hoț la drumu mare!
Ionașcu: Apoi, dacă începeți iarăși circul, eu mă duc!
Codru și Iza (amândoi deodată.): Nu, nu, nu!
Ionașcu: Eu nu bag mâna în buzunarul nimănui, dați-mi ce-i al meu și gata! Că de nu-mi dați...
Codru: Dar gândește-te, ceasul e din aur! Ceri prea mult!
Ionașcu: Apoi, domnule pădurar, și tăcerea-i tot de aur!
Codru (își ridică de pe mână ceasul și îl dă lui Lupu): Sper că pot fi sigur de tăcerea ta!
Ionașcu: Apoi, eu nu știu despre ce vorbiți... de mic copil nu prea am avut ținere de minte, iar acum uit și ce am mâncat dimineață, uit totul. Foarte repede uit.

CORTINA