Scoici pe nisipul fierbinte
Personaje:
Gina
Lizet
Tamara
Doruțul
Jucătorul
Actul I
Scena I
Gina și Lizet în sufrageria din apartamentul Ginei. Orice zi a săptămânii, dimineața nu prea devreme.
Gina (cască simulat, e un tic care o trădează de fiecare dată când toarnă minciuni): Nici vorbă! Nu ne-am mai spus niciun cuvânt de atunci... din ziua aceea (Lizet își face unghiile, zâmbind ironic). Da’ deloc, da’ deloc.
Lizet: Deloc... cred.
Gina (aranjându-și părul, tușește scurt simulat, e un alt tic care o trădează în timp ce toarnă minciuni. Va uza de ambele ticuri foarte des.): Erau aici, și el nu mai putea tăgădui, călărind-o pe Tamara, iapa de Tamara, încremenită cu ochii holbați la mine, necheza precipitată – Nu e ceea ce pare. Nu este. I-am pălmuit, lui aruncându-i lenjeria intimă și pantalonii pe geam, ei sandalele, acelea de i le-am ales toate trei săptămâna trecută.
Lizet: Canalii mărunte. Ea ce-a zis?
Gina (trăgându-i o palmă peste genunchi): Mă întrerupi, Tamara îmi este, mi-a fost apropiată.
Lizet: Sandalele?
Gina: S-au dus. Nu mi-a părut rău, nici măcar de portmoneul lui ... gol.
Lizet: Dacă tot ai adus vorba, miercurea asta la River, după vreo trei cafele amare...
Gina: Ai cerut una dulce. – E o fiară, dragă Gina, m-a luat ca din oală. Mi-a zis parașută.
Lizet: Tocmai îmi pusesem ochelarii de soare când în cafenea intră unul.
Gina: Cu buzunarul gros? (Lizet o privește nedumerită) De la portmoneul plin, bineînțeles, doar nu de la ...
Lizet: S-a așezat în dreapta mea. Îl priveam sfioasă cu coada ochiului. Un barosan în carne și oase, de cinzeci și ceva... fata de la bar, o blondă, plinuță, atentă, studentă, evident... că știa o mulțime de amănunte despre el și că și-ar fi schimbat mașina, recent divorțat.
Gina: Vorbești despre o categorie de porci cu care și eu am tot avut de a face.
Lizet: Ne-am privit insistent și mult, pe urmă fata mi-a adus încă o cafea dublă, amară, bineînțeles eu refuzând-o. Știi că de la a patra în sus o iau razna. Fata însă–mi face un semn discret că el barosanul de cinzeci și ceva, mi-o trimisese. Să-i fac pe plac lui, o beau , convinsă fiind că aveam să dobândesc o anumită vulnerabilitate.
Gina: Inconștiento, cu mâna asta ți-am decupat din revista „Despre toate” studiul grupului de savanți americani.
Lizet: Nemți, grup de nemți.
Gina: Nemți din America.
Lizet: Ba din Stuttgart. Când mi-am ridicat privirea din ceașcă, în fața mea stătea un rahat de cinzeci și ceva într-un costum la trei nasturi, lucios. Din cap până-n picioare l-am umplut de vomă.
Gina: Fără niciun motiv? Nu l-am iubit, acum cu atât mai puțin.
Lizet: Gogu al tău e bun și muncește... Cum fără niciun motiv? Să-l fi văzut așa lucios, aburind. Un rahat de cinzeci și ceva,cu ochi, asta vedeam eu după patru cafele.
Gina: Nu vorbesc despre Gogu al meu, ci de Doruțul meu.
Lizet (prefăcută): Doruțul la tine-n casă cu prietena noastră cea mai bună?
Gina: I-am dat o cheie după ce Gogu a luat-o rău pe ulei cu delegațiile. Nu credeam că jigodia o să-mi călărească prietena acasă la mine pe covorul de la mama. Orașul e plin de hoteluri.
Lizet: În criză, economiile...
Gina: Tu ești proastă?
Litez: Barosanul acela de cum intrase m-a privit în ochi, puteam să mă prefac că o beau și să mi-o torn în sân.
Gina: Uitasem... Ieri cam pe la ora asta , sună telefonul.
Lizet: Nu riscam nimic, se răcise... Are tupeu Tamara.
Gina: Nu ea, Doruțul m-a sunat.
Lizet: După toate cele petrecute, Doruțul te-a sunat.
Gina: Doruțul, da... A sunat.
Lizet: Și ea?
Gina: Mult după telefonul lui, târfa mi-a mai făcut o scenă.
Lizet: O scenă zici că ți-a făcut ea și el te-a sunat, ieri cam pe la ora asta.
Gina: Asta încerc să-ți spun.
Lizet: Nesimțiții... Am încercat să-l șterg cu un șervețel umed, dar barosanul a ieșit val-vârtej. L-am așteptat toată ziua pentru explicații, să-i cer scuze dar nu s-a mai întors , nici joi, nici vineri, nici azi, înainte să ajung la tine, băusem una mică, amară, de aia te-am refuzat când am ajuns. Acum parcă ar merge (întinde o cană), toarn-o plină cu rom.
Gina: Gâfâia suspinând, plângea înșirându-mi jurăminte, dar nu i-am scos niciun sunet, nici măcar alo.
Lizet: Ce tare, tare... săracul.
Gina: Nu ești atentă, înțelege, nici măcar nu-i confirmasem că eu eram la capătul celălalt. Dragul de Gogu n-ar fi înțeles oricum mare lucru. (moțăie).
Lizet: Dar nu se face (obosită, adoarme pe scaun)
Gina (vorbind prin somn): Am izbucnit: Secătură, nedreptule, profitorule, îți dau cheia și tu...
Lizet (vorbește prin somn): Rahatul era lucios aburind.
Gina (adormită) La capătul celălalt un gâfâit de porc.
Lizet (adormită): Gogu al tău... porc?

Scena a II-a

Apartamentul Ginei, în sufragerie Doruțul o călărește de zor pe Tamara. Are ochii fixați pe ceasul cu cuc, care cântă de două ori.
Doruțul: Tamara, Tamara!
Tamara: Arde-mă Doruțule, fiară nesătulă!
Doruțul: Iubi, numai cu tine am și eu satisfacții ample.
Tamara: Bagă viteză, că–mi iese Lică din schimb și-i tare suspicios dacă nu-i caldă supa. (râde)
Doruțul (râzând): Lasă că i-o țin eu caldă. Cine duce greul aici de când a plecat? Grăbește-te tu! Gina e în piață la ora asta, mai avem treizeci de minute.
Tamara: Pistonaș, mi-ai promis că nu o mai vezi pe boarfă.
Doruțul (alintând-o): Trebuie s-o mai văd, cuibușorul ăsta e sigur, doar știi, la mine nu se poate. (râde) Nevastă mea e șefa comitetului de bloc, cum intru în scară din spatele ușilor, pensionarii mă iau în primire. Pentru orice informație, se aleg cu o sticlă de votcă.
Tamara: Fii mai implicat, în cincisprezece minute îmi sună sirena și n-am apucat să pun nimica în gură.
Doruțul: Ai răbdare, când scăpăm din criză, o să te port prin niște camere de hoteluri. Te îngrop în mătăsuri printre pernițe cu micul dejun la pat și șampanie.
Tamara: Nu mă mai umilești în casa asta, și nici în broscuța ta albă?
Doruțul: Las-o în pace, broscuța să mi-o lași în pace.
Intră Gina încărcată cu plase.
Gina: Aoleu... (leșină, pauză, Doruțul și Tamara o ridică așezând-o pe pat. Doruțul se preface că tocmai a intrat în casă descoperindu-le)
Doruțul: (către Gina) Am tras o sperietură, abia intrasem, iar tu făceai una din crizele tale misterioase. (către Tamara) Spune ceva, erai aici înainte ca eu să apar.
Tamara (răutăcioasă către Gina): Picioarele ți-au fugit spre dreapta, pesemne ți se înmuiaseră, aveai ochii dați peste cap, iar din gură ai scăpat un țipăt.
Doruțul: Ne-am speriat.
Tamara (ținând capul Ginei la piept): Cum arătai printre morcovi și verze.
Doruțul (către Tamara): Îi revine culoare în obraji.
Gina: Prieteni... prietenă dragă, vino să te pup. (Tamarei la ureche) Târfă.
Tamara (masându-i Ginei tâmplele îi șoptește la ureche): Boarfă.

Scena a III-a

Gina în patul din sufrageria ei, somnoroasă.
Gina: Gogule! (caută ceva pe sub cearceaf) Trezește-te, am avut un coșmar cu tine, Tamara și Lizet. Eram la Mediterana pe nisipul fierbinte, întinși toți patru la nudiști. Noi, fetele, ne bronzam între picioare și pe sub sâni, iar tu leneveai tolănit în geanta mea de piele. Deși bârfeam, mai tot timpul, pentru câteva clipe mi-am pierdut gândurile în întinderea banală a Mediteranei, vântul nu bătea, valul nu mișca, parcă un pic am și moțăit. Un urât de-al nostru, Gogule dragă, mi-a smuls geanta de sub cap și te-ai fi prăpădit negreșit, dacă salvamarul grec cu laba lui uriașă nu-i punea piedică trântindu-i fața dizgrațioasă în nisipul fierbinte. Gogule, scumpule, m-am trezit transpirată, cu ochii în lacrimi. Iubitule, doar cu tine pot fi sinceră, numai tu nu mă faci să sufăr. Când mă gândesc că te-am luat de la colțul străzii cu doar 59 de lei. (scoate de sub cearceaf un vibrator pe care îl așează pe pernă). Mă, tu mai ai baterii?

Scena a IV-a

Gina, Tamara și Lizet în sufrageria din apartamentul Ginei, beau cafea îmbrăcate sumar.
Tamara (către Gina): Gogu e plecat iar?
Gina: S-a dus azi-noapte săracul.
Tamara: Când ni-l prezinți și nouă, dragă? Tot așa bine se ține?
Lizet: Plictiseală și cafea, cafea și plictiseală.
Gina: Bărbații, bărbații, niciunul suficient de bun, o să ți-l prezint, odată.
Tamara: Lică al meu nu a mai trimis nici un cent de doi ani.
Gina: Primul meu soț...
Lizet: Þi-a scris după cinci ani că-i căsătorit și-o duce rezonabil, așteptând cu nerăbdare să-i meargă copiii la școală.
Gina (către Lizet, îmbrățișând-o): Niște perverși, bine că nu ai avut de-a face cu niciunul... În poze, micuții erau drăgălași, dar nu-i semănau lui deloc.
Lizet: Odată... unul mi-a intrat puțin în păsărică. Cuprinsă de greață i-am strigat: Ieși imediat, te rog. Se întâmpla în anul când am scris poezia „Întunericul geros mi-e tată.”, anul întâi de facultate.
Gina: Nu amesteca lucrurile, poezia aceea e chiar bună.
Tamara: Nu știai ce pierzi.
Gina: Ce pierdea?
Tamara: Păi pierdea.
Gina: Ce, obraznico?
Tamara (Către Lizet): Ai auzit-o? M-a făcut obraznică. Și de ce aș fi eu așa și nu ai fi tu așa?
Gina: Uite de aia. (Lui Lizet) Tu știi, nu?
Lizet: Eu? Mai tot timpul sunt confuză. (Către Gina) M-am îndrăgostit de tine. (Către Tamara) Apoi de tine, amândouă făcându-mă să sufăr cu mizeriile voastre povestite, repovestite.
Gina: Ale ei în casa mea.
Tamara: Ale tale în casa ta, mai scutește-mă. Totdeauna când torni minciuni, ticurile te dau de gol.
Gina: Ipocrito!
Lizet: Când mi s-a întâmplat în cafenea cu barosanul gândul îmi era la voi. Aici, pe covor, toate trei încinse. Lică tocmai plecase în Spania, iar Gogu era în una din interminabilele lui delegații.
Gina (îmbrățișând-o pe Lizet): Fostul meu, mi-a trimis mai multe poze cu micuții lui, sunt tare drăgălași, nu-i seamănă deloc , blonzi cu botic, probabil seamănă leit mamei lor. Cu ea nu mi-a trimis niciuna, dar lui nu-i seamănă. (către Tamara) În ce hal e trebuia dusă demult la un psiholog.
Tamara: În ce hal ești tu, egoisto. Doruțul e cel mai bun în branșă, sunt niște porci toți bărbații, da’ cei cu buzunarele groase, sunt mai ușor de suportat. Unii foarte puțini cum e si Doruțul oricât de dizgrațios ar grohăi ... nu put, pot afirma că miros chiar bine.
Gina : (către Tamara) Infamo, Doruțul meu .(lui Lizet) Vorbește despre Doruțul meu. (o îmbrățișează).
Tamara (către Lizet): Îți spun, deși sunt puțini, când dai de unul, îl apuci de flit (cască obosită).
Gina: Pe orișicare, dar nu pe-al meu. De atâția ani îl spăl cu mâna mea, iar ce-i miroase bine ei este săpunul ce l-am făcut în casă din resturile porcului crescut ecologic de maică-mea la țară.
Lizet (prin somn): În cafenea intrase un domn bine/ De cinzeci și ceva/ Și ce miros avea/ Săpunul cu care-l spălase nevastă-sa/ Probabil îl făcea ea-n casă/ Că tare i se potrivea.
Tamara (prin somn): De flit să-l ții.
Gina (prin somn): Þine-l pe-al tău, eu pe Doruțul meu.
Lizet (prin somn): Mare aburind, că tare i se potrivea.

Scena a V-a
Doruțul în fața oglinzii din sufrageria Ginei se bărbierește.
Doruțul: Rahat. (se taie căutându-și în buzunarul pantalonilor un șervețel dă peste biletul de la Tamara, citește) Pistonaș nu mai suport, ea sau eu. Au! (vorbește cu un personaj imaginar) Doctore, în timp ce mă consultai, simțeam cum ți se schimbă tonul – Ce aveam noi aici... Ce avem? Mi-am mușcat buzele gata să-ți răspund. Ce să avem, savantule? Un hău mare. Bezna în care te-ai afundat de nenumărate ori, gaura neagră din creierul tău pervers. Dar ai devenit brusc extrem de familiar, cald, șoptindu-mi – E de rău vecine. Nu ai simțit nimic până acum? Tremuram sufocat de emoție, venisem pentru un control de rutină la singurul doctor cu care avusem o relație în cei treizeci și ceva de ani petrecuți de la nașterea mea în acest cartier sărăcăcios. Apoi mi-ați spus rar și foarte clar în ceafă. – Doruțule, chistul ăsta e un cancer (se privește îndelung în oglindă). Cel mai mare Don Juan din cartierul ăsta sărac, dar plin de fufe, e pe ducă, fără urmași, casă sau soție, nimic, zero. Pistonaș fermecat, ești plin de viață, încă douăzeci de ani mi-ar fi de ajuns pentru a vizita toate numerele, în cartier sunt patru mii de apartamente, trei mii cinci sute de femei singure, motive diverse, jumătate le-am vizitat deja. Dar ce sunt eu? Cine să mă ajute? Pentru un biet iubăreț dintr-un cartier sărăcăcios al estului nu ridică degetul nici întunecatul , nici luminosul (se aud bătăi în ușă) Gina? Nu ai cheia la tine? Intră, e deschis.
Intră jucătorul
Jucătorul: Am venit... Se poate?
Doruțul (dezorientat): Domnul Gogu?
Jucătorul: Jucătorul din cartierul dumneavoastră.
Doruțul: Jucătorul ? Eu sunt Doruțu.
Jucătorul: Pot să te ajut.
Doruțul: Tragi cu urechea, ia hai. Hai, am treabă!
Jucătorul (scoate din geantă un afiș de campanie): Mi-l lipesc pe perete, apoi vorbim.
Doruțul: Ce fel de farsă-i asta?
Jucătorul (lipindu-și afișul): E drept?
Doruțul: Un pic mai sus din partea stângă.
Jucătorul: Arăt bine?
Doruțul: O, da!
Jucătorul: Þi-am lipit unul fără cravată, sloganul ți se potrivește „Eu te ajut, tu cu ce pe mine?” Candidez.
Doruțul: Candidați?
Jucătorul: Anul acesta, aici, la dumneavoastră. O singură dată într-un loc, îndeplinesc vise, împiedic tulburări, vindec tumori, după care o iau de la capăt oriunde aiurea.
Doruțul:Wow și tumori?
Jucătorul: Mai ales.
Doruțul: Mai ales așa la întâmplare.
Jucătorul: Nu te plângeai că în cartierul ăsta pentru un Don Juan prăpădit nu vine niciunul?
Doruțul: Și prețul?
Jucătorul: După cum am aflat ai mare trecere în rândurile electoratului majoritar de sex frumos, celălalt sex lipsind din motive multiple conform listelor.
Doruțul: O nimica toată, ideea e să mă scapi.
Jucătorul: Atunci în genunchi, pe pistonașul tău, să-mi juri credință. Ce bine miroși, a ce? Miroși bine! Și eu folosesc săpun făcut în casă, dar al dumitale ascunde total mirosul celălalt, dă-mi și mie o bucată.
Doruțul: Mai ales pe sub brațe să te dai este eficient. Jur. Pe mandatul tău jură și tu că scap.
Jucătorul: Jur. (intră Gina)
Gina (face o scenă): Găozar pervers (leșină)
Jucătorul iese, Gina revenindu-și.
Gina: Doruțule, mi-ai promis că nu mai faci, ia-l de pe perete până nu dau foc sufrageriei.
Doruțul: Dumnealui e noul candidat, rămâne unde e.
Gina: Candidat, iubitule, candidat îi zici?
Doruțul: Candidat, și-am să-l sprijin și eu și tu.
Gina: Eu pentru ce să-l sprijin?
Doruțul: Pentru ăsta (se întoarce indicându-și fundul).
Gina țipă, leșină, intră Tamara.
Tamara (către Doruțul): Ce are iar, dragă?
Doruțul ridică din umeri, plictisit, continuă să se bărbierească.
Gina (revenindu-și, către Tamara): L-ai văzut?
Tamara: Pe cine? (către Doruțul) Are iar crize?
Gina (Imitând-o): Are iar crize.... Ce scenă oribilă.
Tamara (lui Doruț): Pistonaș, eu fac cu nervii.
Gina: Pistonaș? Cui îi spui tu pistonaș? Doruțul meu era îngenunchiat, iar cheliosul ăla vânos se mirosea pe sub braț, niște perversiuni, pervers de neînțeles.
Tamata (către Doruțul): Þi-a dat unul și ție? Al meu e în tricou. (către Gina) Domnul e jucător.
Gina: Doruțule, crezi c-o s-o mai înghit și pe asta?
Tamara (aparte): O înghiți negreșit.
Gina (către Doruțul): Spune ceva!
Tamara: Spune-i, pistonaș, ce te-am rugat eu în bilet?
Gina: L-ai rugat tu? În bilet... ce?
Scena a VI-a
Tamara și Lizet în sufragerie privind afișul electoral al Jucătorului.
Lizet: Domnul acela bine de cinzeci și ceva...
Tamara: Jucătorul !Este candidatul din cartierul nostru.
Lizet: Găsindu-mi nu știu cum adresa mi-a trimis o ciocolată și trei garoafe. Tu crezi că mă iubește?
Tamara: Negreșit te iubește, florile erau roșii?
Lizet: Roșu aprins, naturale.
Tamara: Ce galant.
Lizet: Dar eu, dacă ar fi să fiu sinceră, dintre toți bărbații, doar pe Doruțu l-aș alege.
Tamara: Biată nefericită!
Lizet: Zic așa, doar dacă ar fi să fie.
Tamara (răsuflă ușurată): Dar nu e.
Lizet: Nu e. Nici vorbă. Tot pe voi, fetele, vă iubesc. Dacă ar fi s-o fac cu domnul acela bine de cinzeci și ceva, pentru voi, fetele,... aș consimți.
Tamara: Te-ai sacrifica?
Lizet: Afirmativ.
Tamara: Chestia asta cu Doruțul pare serioasă. Vecinul nostru, doctorul Castană.
Lizet: Vorbește prin tot cartierul că nu se mai poate face nimic, doar o minune...
Tamara: Crezi?
Lizet: În minuni?
Tamara: Da, în minuni.
Lizet: Nu știu.
Tamara: Zii pur și simplu ce îți vine.
Lizet: Nu am trăit niciuna, dar am auzit că ar fi...
Tamara: Posibile?
Lizet: Da, că s-ar produce în unele locuri ,așa, fără niciun semn prealabil.
Tamara: Și tu crezi că în cartierul ăsta de căcat o să se întâmple una adevărată?
Lizet: Aș vrea să cred că e posibil, Doruțu o merită.
Tamara: O merită din plin, nu încape tocmeală. Te mai întreb o dată, crezi că în cartierul ăsta sărac și plin de târfe ca noi se va petrece o minune adevărată?
Lizet: Sunt confuză, mai tot timpul mă gândeam la tine sau la Gina, acum mult mai des la Doruțul, da, pentru el aș vrea să se producă singura minune din ultima sută de ani, aici.
Tamara (o îmbrățișează): Nefericito, ești bine, dintre noi tu mai ai ceva bun în tine.
Lizet: Sunt confuză.
Tamara: Confuză pe dracu, îndrăgostită, asta ești, îndrăgostită.

Actul II
Scena I
Lizet în sufrageria Ginei scrie ghemuită în pat.
Lizet: Copilăria: întunericul geros mi-e... tată erai mai mult beat decât treaz, mama plângea des până noaptea târziu, eu dormeam greu, visând urât. Adolescența: erai mai mult beat decât treaz, mama plângea des până noaptea târziu, eu dormeam greu, visând urât. În cartier toate spațiile verzi erau îmbibate de urină amestecată cu bere, înjurai scărpinându-te pe spate cu un cuțit, maieul alb transpirat îți era pătat cu zacuscă. Mama făcuse treizeci și două de borcane și un infarct în aceiași zi. Tu băuseși treizeci și două de beri în bomba de tablă la colțul blocului, multe blocuri pe atunci și acum încă aveau, au alipit un cubuleț mic, gri metalic cu rafturi din scândură mucegăită de pe care cele câteva sticle goale etichetate având prețurile scrise gros de cariocă neagră, vorbesc despre nopțile mele din copilărie și adolescență. Mama deja de un an se odihnea uitată sub prunii zgribuliți de pe deal, era trei noaptea când m-au sunat că el înghețase bocnă la câțiva pași de îndrăgita lui evadare metalică. Am stat în întunericul geros, dezorientată, pe jumătate dezbrăcată. – Þi-e tată? M-a întrebat polițistul chipeș. Mi-e tată, i-am răspuns polițistului chipeș. Apoi am urcat la o cafea cât să ne încălzim și eu să uit. Polițistul băiat din cartier, băiat bun, mi-a vorbit despre nopțile din copilăria lui, din adolescența lui cu spații verzi și trunchiuri de copaci pe care-i era silă să se cațere, apoi mi-a intrat puțin în păsărică, dar atât de încet și de puțin că mi s-a făcut rău, rău de tot.

Scena a II-a
Gina și Doruțul fac curățenie, reamenajând sufrageria.
Gina: Tu și gândurile tale negre, oricum nu ai mai ajunge nici la tine, nici la mine. Acum te duc direct ambalat în capela mare a cimitirului. Dacă nu vrei să pui mâna stai în fotoliu, trage beri și citește ziarul. Și apoi prietenul tău are să vină.
Doruțul: Salvatorul meu.
Gina: Am obosit toți anii ăștia sperând la fericire, exceptând bucata scurtă cât ai fost doar al meu... m-am lăsat de slujbă pentru tine, Doruțule.
Doruțul: Nu, nu te-ai lăsat pentru mine.
Gina: Dar pentru cine, iubițelule?
Doruțul: O făceai pe detectiva.
Gina: Și am greșit? Spune tu? Am greșit? De când închid eu ochii la destrăbălarea ta cu Tamara.
Doruțul: Tamara în sus, Tamara în jos. E prietena ta, la fel de singură și nefericită ca tine.
Gina: Tu ai un răspuns la toate, și soția, șefa asociației de locatari, prietena pensionarilor cu simț civic pe ea de ce și de unde ai scos-o?
Doruțul: Dă bine la CV, căsătorit e mai ușor în branșa mea.
Gina: Tu ai o meserie?
Doruțul: Cea mai nobilă, salvatorul inimilor zdrobite, refugiul nesatisfăcutelor, eliberatorul de tensiuni, într-un cuvânt amantul ideal. Spune tu când te-am bătut eu la cap cu Gogu?
Gina: De Gogu nu te lua, e mai bărbat decât tine, numai delegațiile astea repetate ne-au ucis relația.
Doruțul: Dacă-i mai bărbat decât mine atunci te las și să mă lași și tu, cu votul tău să mor.
Gina: Doamne ferește, ziceam și eu așa să te supăr, fără tine Doruțule viața e chin curat. Haide să-ți maseze mămica piciorușul.
Doruțul: Piciorușul și fundicul. E lăsat? Spune tu, medicul ăsta Castană zice că nu mai e cum era.
Gina: Doruțule, Doruțule! Nu o să te cumințești decât sub pământ. Stai și lenevești în fotoliu dar să știi doamne ferește, dac-o fi să fie tu o să stai întins pe masa murdară cu vata din nas plină de... praf.


Scena a III-a
În sufrageria Ginei, Tamara vorbește la telefon cu Gina.
Tamara: Gina ascultă-mă și tu, dragă... să nu închizi... boarfă. Și ce dacă sunt o stricată? Ai fost lângă mine de fiecare dată când îmi venea să-mi dau cu capul de pereți, cu venele de un cuțit. Nefericită dinainte de-a mă naște, nefericitei mele mame. Mutilată când moașele nepricepute în a mă opri, mi-au speriat sufletul. Ai putea înțelege cât de rău? Am fost urâtă că am venit, dată altora care m-au dat altora, care m-au dat „alor mei”. Oameni buni, n-au înțeles niciodată, cum nu mă satur de tristețe. Te-am iubit în pizda mă-tii de parașută, iar cu armăsarul ăsta al tău breaz, mă joc. E un prost ca toți nespălații care m-au călărit încă de pe vremea când nu puteam să port șea. Și ce-i dacă sunt o stricată? Totdeauna am ajuns să iubesc după ce am fost siluită. Nu sunt dependentă de putoarea lui pe care tu i-o ascunzi cu săpunul ecologic făcut de maică-ta din porcii ei blânzi. Sunt dependentă de tine, Gina, o dependență tristă, nu mai zici nimic în fond ce ai putea spune tu o biată târfuliță? Alo, alo, alo. A închis. (din lada de așternuturi a patului scoate vibratorul) Gogule, scumpule, numai tu ne înțelegi și când mă gândesc că atâtea luni ai stat nebăgat în seamă în magazinul de la colțul străzii, numai tu nu ne faci să suferim, Gogule. Iar te-a lăsat fără baterii.

Scena a IV-a
Sufrageria Ginei, masă întinsă câteva pachete cu alimente ambalate, unele chiar în hârtie de ziar. Gina, Tamara, Lizet, Doruțul, apoi Jucătorul.
Doruțul: Dragi prieteni, vă mulțumesc.
Gina: Numai de-ar veni.
Tamara: Vine, vine negreșit. Vine. (către Lizet) Ai gusturi, în materie de bărbați indiscutabil ești matură.
Doruțul (către Lizet): Așa o frumusețe risipită.
Gina: Și tumoarea asta a ta cum ți-a descoperit-o medicul, bunul nostru vecin Castană?
Doruțul (către Lizet): Iubirea vine cu timpul, frumusețea se duce. (către Gina) Și Gogu? Tot plecat, tot plecat?
Tamara: Gina zice că s-a dus iar săracul, măcar cineva mai muncește... Cum arată Gogu ăsta?
Gina: Poate nu vine.
Doruțul: Vine, vine negreșit, v-ați gândit ce să-i cereți?
Gina: Gogu e un bărbat bun, mai fidel și înțelegător decât orice alt bărbat, asta e tot ce am să vă spun despre el.
Lizet: Să mă ia de soție. E prea mult?
Tamara: Să te ia și să ne meargă bine la toți. (către Doruțul) Vreau exclusivitate pe ... pistonașul tău.
Intră Jucătorul.
Jucătorul: Scumpii mei alegători. (sărutându-i lui Lizet mâna) Scumpa mea aleasă.
Gina (către Tamara): Ce galant. Acum îl văd și eu mai bine. E arătos.
Tamara: Gâsca asta a început să bată din aripi.
Doruțul: Le-am prezentat aranjamentul, dar fiecare în parte ar mai avea mici cereri, nevinovate dorințe.
Jucătorul: De ce mici? Eu pot orice.
Doruțul: Nu am vrea să vă-ncărcăm foarte mult.
Jucătorul: Îndrăzniți cu mult curaj, într-un fel vom fi chiar rude.
Lizet: Aș bea o cafea mare, amară!
Tamara (către Lizet): Abține-te dragă, măcar până pleacă. (către Jucător) Călătoriți mult?
Jucătorul: Zilnic undeva, mai tot timpul în interes de serviciu.
Gina: De profesie sunteți?
Jucătorul: De la începutul începutului am fost numit jucător.
Gina: Interesul dvs. de serviciu trebuie să fie mereu foarte important.
Tamara: Lasă-l dragă să se așeze, omul vine de pe drum, i-o fi foame.
Doruțul (către Jucător): Vecinul meu doctorul Castană...
Gina (către Jucător): Cel care-a descoperit-o.
Doruțul: Zicea că nimeni nu mai poate face nimic.
Tamara: În afară de-o minune.
Doruțul: Așa zice: - Doar o minune te mai scapă, vecine.
Jucătorul: Astfel te-ai adresat mie specialistului numărul unu în minuni. Luați și mâncați și voi. (către Lizet) Toarnă-mi puțin rom. Haideți cu curaj.
Gina: O vilă la Mediterana, șefă undeva pe bani mulți.
Jucătorul:Credeam că nu mai sparge nimeni gheața E prea puțin, cereți ceva mult mai complex.
Gina: Două baterii de unu virgulă cinci volți cu autonomie nelimitată.
Tamara: Baterii din acelea mici, mici.
Gina: Gogu are o lanternuță pe care o folosește des la muncă.
Doruțul: Vă rugăm cererile să fie mai serioase.
Tamara: Sandale cu cristale, șefă la ape, eșarfe colorate, un covor și-o sufragerie mai mare, iar lui Doruțul, pistonașul tare.
Jucătorul: Doar nimicuri. În alte vremuri prin cartiere erau unii care vroiau viață veșnică, vă vine să credeți?
Tamara: Stranie dorință.
Gina: Baterii de unu virgulă cinci v-au cerut mulți?
Jucătorul: Sunteți prima în toate cartierele, vorbim bineînțeles de alte vremuri. Majoritatea și-o doreau... viața veșnică.
Lizet: Atunci în cafenea.
Tamara: Taci dragă că-i povestesc eu. Ați emoționat-o, nici nu mă mir, aveți din plin cu ce.
Gina (către Tamara) :Cu ce?
Tamara: Sunteți un galant, sincer.
Gina: Iar tu o lingușitoare siropoasă.
Tamara: Tare aș călători în timp.
Jucătorul: În viitor, în trecut cu cazare , croaziere, hoteluri de câte stele doriți, pentru mine sunt nimicuri.
Au început să bea binișor, încet se vor ameți.
Lizet: Să pot iubi?
Tamara (aparte, către Lizet): Taci nu mai spune nimic. (către Jucător) Tineretul, tinerețea confuzia, și politețea
Jucătorul: Ce?
Tamara: A , nimic... Aviația, transpirația, dă senzația și te face să iubești. (către Lizet) Ce bine e să iubești!
Jucătorul: Înapoi la problemele noastre. (Scoate un teanc de voturi și un tabel) Scrieți-vă citeț numele, seria și codul numeric de cât mai multe ori. Semnați.(Arătându-le buletinele de vot) Pe astea le ștampilez eu. Scumpii mei alegători încă o dată fiți siguri, efortul vostru va fi răsplătit. Curajoșilor, spuneți tot ce vă doriți. Mulțumesc ,cu respect și demnitate o meritați.

Toți adorm beți culcându-și capetele pe masă, Jucătorul ridică ușor privirea și convingându-se că ceilalți dorm, iese pe vârful picioarelor.

Scena a V-a

În sufrageria Ginei. Gina , Tamara, Lizet și Doruțul dorm cu capetele culcate pe masă.
Gina (trezindu-se): Creme bune, masaje... Domnule Jucător!
Tamara și Lizet se trezesc , mai puțin Doruțul.
Tamara: Mi-ai speriat somnul, visam tare frumos.
Gina (către Lizet): Vezi nu a căzut în baie?
Lizet: Baia e goală și-a luat cu el tot săpunul.
Gina: Stai-ar în gât, Doruțul o să se supere.
Tamara: Voi simțiți vreo schimbare? De când încep să se îndeplinească? Nu a plecat... Domnule Jucător.
Lizet: Jucătorul nu a fixat un termen anume. (către Doruțul) Scoală-te leneșule, se pare că salvatorul tău și-a luat tălpășița.
Tamara: Ce tot vorbești? Unde să plece? Mai are nevoie de noi.
Gina: Nevoie? Pentru ce?
Lizet (către Doruțul punându-i mâna pe ceafă): Trezește-te somnorosule, salvatorul tău s-a evaporat. (Þipăt) Doamne ferește, e rece ca tatăl meu în noaptea aceea geroasă.
Gina: În miezul verii?
Tamara (țipăt): Pistonaș!
Gina: Doruțul meu!
Gina apasă din greșeală cu cotul telecomanda televizorului, pe ecran un interviu cu Jucătorul care tocmai e declarat câștigător în alegerile din cartier.
Jucătorul: Ați putea spune despre mine: - Ce departe a ajuns, l-am cunoscut , nu era mare lucru de capul lui, mereu a fost ajutat, mai tot timpul a pupat dosul cuiva, la fel cum părinții lui au pupat, ca apoi să fie pupați. O lungă dinastie veritabilă de pupincuriști, dar vă înșelați. De mic, Luminosul mi-a hărăzit îndoiala, lumina amestecată cu beznă. Amurgul și zorile coapselor sterpe ale morții, m-au hrănit cu frig și zădărnicie. (Râde) Pot susține orice. De mic nimănui nu i-a păsat, ajutorul de la niciunul dintre voi nu am primit. Nici mai bun, nici mai rău, doar așa cum a vrut Luminosul și mai mereu am fost deasupra. (Râde) Afirm ce vreau. Sunteți o adunătură de leneși, destrăbălați, doritori pofticioși de toate câte sunt. Eu vreau și pot dar pentru cine. Este vreunul de seama mea?! Când m-a numit Luminosul pentru prima dată, Jucătorul unui cartier pe atunci erați foarte mulți care vă doreați... viața veșnică. Jocul avea o miză. Nu ațipeam bine, că iar îmi luam aripile-n spate zburând înspre vreun cotlon al unei străduțe îmbâcsite unde adeseori ratam misiunea cu vreo băbuță îndărătnică. Nu o dată am adormit în zbor obosit. Mustrat, penalizat de Luminosul, era alergătură și toate mi se spărgeau mie în cap. (Râde) De mic mi-a fost al dracului de greu, singur am ajuns aici, poate unii nemulțumiți mă consideră nerecunoscător, insuficient implicat, iresponsabil. Prostii, dragii mei cetățeni. Prieteni, eu sunt Jucătorul din cartierul acesta, spuneți-mi cu curaj tot ce doriți. Cereți-mi lucruri serioase, nu veniți cu nimicuri, cereți-mi-o, încă pot! Spuneți după mine: Vrem bunăstarea veșnică... bunăstarea (programul se întrerupe, tăcere lungă).
Gina (îmbrățișând-o pe Tamara): În ce lume trăim!
Tamara: Mă sufocă minciunile, să ieșim!
Gina: Þine-mă strâns, Doruțule!
Tamara: L-am pierdut.
Gina: Așa de ușor, mă sufoc.
Tamara: Mergem la piață, am să car și eu plasele.
Gina: S-o ia naiba de ipocrizie, nu vreau nimic altceva. Ia-mă în brațe. Ne furișăm afară din cartierul ăsta nenorocit, fără să ne vadă Jucătorul.
Tamara: Aleg verzele, morcovii, târguindu-mă cu țărăncile... car eu tot ce-i greu. Te desparți de Gogu.
Gina: Vrei și tu o viață liniștită, retrasă? (scoate capul pe geam înspre stradă țipând) Jucătorule, bagă-ți-o undeva bunăstarea veșnică, noi ne avem una pe cealaltă!
Tamara: Noi două avem ... o să ținem o armă în casă. Jucătorule, ar fi bine să ții cont. Ar fi bine.
Gina (către Lizet): Eu cu ea ieșim.
Tamara (către Lizet): Înțelegi de ce?

Scena a VI-a

Doruțul e mort într-un cărucior cu rotile împins de Lizet pe malul mării.
Lizet: Îți pun o păturică, aerul e plăcut, dar vânticelul ăsta rece ar putea să te tragă la spate. Doruțule, câtă liniște! Voi, bărbații, sunteți niște îngerași, așa, când sunteți tăcuți. (îi pune o scoică imensă la ureche) Auzi, frumușelule? Ce auzi? Nu auzi nimic? Scoica asta minunată, până mai adineauri tăcută, întinsă în nisipul fierbinte, avea nevoie de-o ureche... atentă, negrăbită Așa-i că nu e moartă? (i-o apasă pe ureche) Spune după mine: - Nu e moartă,... în ea se aud marea, vântul și mai ales pașii, toți pașii de la începutul nisipului până la sfârșitul lui. Spune după mine: - Tu care-mi ții scoica la ureche și eu aud marea, vântul, pașii toți risipiți printre grăunțele de nisip. Tu... vrei să fii...?



Sfârșit.

Flavius Lucacel