SCENARIUL DE FILM ”EMINESCU – GENIU SUBLIM”, CONTRACTAT OFICIAL DE CINEMATOGRAFIA ROMÂNÃ ÎN 1969. (FRAGMENT)

SCENA CU IDILA DINTRE POET ȘI REGINA POETÃ CARMEN SYLVA (Fragment din cartea cu scenariul care a apărut în două ediții).

Secvența 67:

La Palatul regal, cu regina Carmen Sylva:

O sală strălucitoare, aurită… (Interioarele pot fi cele de la Castelul Peleș din Sinaia.) Eminescu vine cu un faeton regal tras de patru cai albi, pus la dispoziție de regină, un vehicul splendid care oprește la scările palatului. Un ofițer, îmbrăcat în costum militar de gală,. îi deschide portiera și-l ajută pe Eminescu să coboare. Poetul este îmbrăcat într-un costum negru, impecabil, cu redingotă neagră, frac și papion negru, probabil toate împrumutate. În mâini are mănuși albe și un baston negru cu mâner rotund, pe cap un joben. El este condus în holul palatului și pe scări de alți doi ofițeri purtând aceleași costume militare de paradă, care merg înaintea lui. Este lăsat într-o anticameră unde se așează într-un fotoliu, lângă un gentlemen în vârstă care imediat se angajează într-o discuție, străinul vorbind relativ bine românește, cu un puternic accent englezesc:
– Și dumneavoastră, sir, așteptați pe majestatea sa? Poate ați cerut ca și mine o audiență la rege…
– Nu, pe mine m-a chemat regina Elisabeta Carmen Sylva pentru niște probleme literare.
– Dar cu cine am onoarea? întreabă străinul.
– Mihai Eminescu, redactor-șef la ziarul ”TIMPUL”.
– All right! All right, sir! I know you very well. Sunteți la ”Romanian newspaper”, deci… La ”The Times”? Perfect… După nume, eu vă cunosc foarte bine, sir, fiindcă, prin meseria mea, trebuie să citesc toate ziarele mari din România. Vorbiți englezește?
– Nu vorbesc bine engleza, sir. Sunt însă fluent în germană și dacă nu știți germana, conversa în franceză, italiană ori în spaniolă și, oarecum, chiar și-n elementara mea sanscrită.. Dar văd că vorbiți destul de frumos românește…
– O, yes, însă nu perfect. Îmi dați voie: Schuyler, ministrul Statelor Unite la București…
– Foarte încântat ! Am auzit de dumneavoastră de la domnul Maiorescu pe care știu că îl cunoașteți.
– O. K.!… De la domnul Maiorescu? Suntem prieteni buni, mister Eminescu, și chiar săptămâna trecută am fost invitat la dânsul acasă… Apoi am fost împreună la Snagov cu domnul Jacques Negruzzi și cu soția sa, mistress Anette.
– Sâmbăta viitoare sunt și eu invitat la masă la domnul Maiorescu, zice poetul.
– O, my God, dacă este așa, ne vom întâlni acolo din nou, căci și eu am fost invitat. Personal, eu apreciez stilul dumneavoastră spiritual și elegant. Numai de așa ziariști am avea nevoie în America. Nu ați dori oare să lucrați la noi într-o mare gazetă de limba germană din New York? Directorul ei, mister Werner, îmi este un fost coleg de universitate. Ați avea un salariu excelent.
– Îmi pare rău, dar am renunțat la gândul de a imigra în Statele Unite, gând pe care l-am avut cândva, într-adevăr, însă știu că America, pe lângă ziariști de seamă, a dat omenirii pe Edgar Allan Poe, pe Walt Whitman și pe Mark Twain, scriitori mari, citiți de mine în traducere germană, și cu care vă puteți mândri pretutindeni, domnule Schuyler. Din Edgar Poe am tradus și eu…
– Mă bucur că ne cunoașteți literatura noastră, însă versurile dumneavoastră nu-s cu nimic mai prejos decât ale lui Poe. Le cunosc bine din revista ”Convorbiri literare” și îmi plac foarte mult, mister Eminescu. Eu, deși știu bine românește, păcat că nu pot să traduc aceste versuri… Aș obține un mare succes de librărie în USA… Dar am intenția să editez o antologie de poezie românească deja traduse în engleză, pe care vreau s-o tipăresc la Boston, în America. Aici doresc să includ și unele poezii scrise de dumneavoastră.
Un ofițer al Palatului se apropie de ministrul american aflat pe post de ambasador și îi comunică în engleză că regele îl poftește în audiență în cabinetul său. Schuyler dă mâna cu poetul, îi spune: ”good-bye, mister Eminescu, it was nice to meeet you” și pleacă însoțit de ofițer. Un alt ofițer îi ia redingota, jobenul și bastonul poetului și i le duce la o garderobă. În același timp, apare regina Carmen Sylva,în haine albe, luxuriante, cu trenă, iar Eminescu se ridică din fotoliu și pășește cu demnitate spre dânsa… Se oprește la doi pași și îi face o mică plecăciune.. Regina este o femeie foarte frumoasă, cu ochii albaștri-violet, și îi răspunde printr-un zâmbet cuceritor, umbrit totuși de o tristețe ascunsă, dar care îi pune în evidență o dantură impecabilă. Ea este cu șapte ani mai în vârstă decât poetul, însă apare mult mai tânără.. Amândoi par neobișnuit de frumoși. Se apropie de Eminescu, și îi întinde mâna pe care poetul i-o sărută cu respect, după care regina îl ia ușor de braț și îl invită să se așeze alături de dânsa pe o recamieră plușată, aflată lângă o măsuță scundă și aurită. În spatele lor este fereastra ornată cu draperii lungi, iar alături de fereastră o plantă exotică (un ficus) și o colivie cu doi papagali ara… Regina vorbește o românească relativă, cu un vizibil accent german:
– Noi chemat la tumneavoastră prin Frau Kremnitz, care ve admiră profund, precum și eu ve admir… Demult voiam se facem cunoștințe,, tomnule Eminescu. Nici nu știam cum arătați, dar acum ved che aceste poezii frumoase trebuiau să aibă un autor la fel…
– Iar o regină-poetă este tot ce poate fi mai frumos. Majestate, cunosc la perfecție limba germană și putem conversa mai ușor în nemțește dacă altețea voastră dorește…
– Știu asta, dar refuz. Mie îmi place se forbesc in limba romină in care am inceput se scriu deja chiar și versuri simple… V-am chemat, tomnule Eminescu, pentru a vă intreba de ce un poet atât de distins ca tumneavoastră ocolește curtea regală? Tomnul Vasile Alecsandri și chiar tomnul Maiorescu joacă biliard cu soțul al meu și ne citesc cu plăcere din lucrerile lor…
– Eu nu știu biliard, alteță… Nu mă pricep decât la popice și la jocul de șah.
– In schimb, tumneavoastre scrieți versuri inchintătoare, iar tomnul Maiorescu mi-a spus că traduceți bine din limba germană…
– Numai când timpul îmi permite, alteță.
– Ziarul ”Timpul”?
– Da… Timpul de lucru și ziarul ”Timpul^, dacă vreți….
– Păreți nostim… Zunteți format la școala poeziei germane, nu-i așa?
– Într-adevăr, am studiat la Viena și nu pot nega influența literaturii germane în opera mea lirică ori în proză, dar pot zice că sunt format la școala poeziei populare românești.. Folclorul a fost întotdeauna sângele poeziei mele.
– Aproposito, ați primit de la toamna Mite Kremnitz poezia noastre ”Vârful cu Dor”, după legendă folclorică ?
– Da, am și tradus-o zilele trecute în românește. Are un subiect destul de interesant. Poftiți, aceasta este…
– O, ce bine! Vă foarte mulțumesc. Oare v-a plăcut? Cred că ați găsit multe greșeli… Ce credeți? Mai trebuie să schimb ceva înainte de publicare?
– Mi-a plăcut, chiar dacă eu personal aș fi schimbat anumite versuri. Greșeli propriu zise nu am găsit. V-am făcut niște semne cu creionul șii am scris peste acolade acolo unde poate ar trebuie să mai interveniți cu vreo modificare… Cred că nu vă supărați…
– O, nu, nu mă supăr, căci eu sunt o poetă amatoare și voi vedea ce trebuie să schimb. Știu că tumneavoastră zunteț un specialist in poetică și trebuie să ve ascult. Care zunt acoladele?
– Uitați, aici, pe pagina a treia am trei însemnări. Și ar mai fi două, pe pagina a patra și una pe pagina a cincea…
– A, nu sunt prea multe. Va fi ușor de indreptat și o se ve urmez sfaturile. Iar aici, in caietul de pe masă, sunt primele mele poezii scrise de mine direct in rominește.
– Pot să le văd?
– O, desigur, desigur. Nu sunt grozave, recunosc… Luați și citiți mai intâi pe aceasta, apoi următoarea…
Eminescu ia caietul în mână și citește cu glas tare:
– Un ger năprasnic a frânt
Crăcile toate din tei,
Căci ploaia pe ele a-nghețat
În chiciură și-n polei.
Odată și-a mele lacrimi
De ger au fost înghețate,
Pân’ ce și eu fusei frântă
Gemând sub a lor greutate.
Mă aflu pe recea câmpie
Și brațele-n ceață întind
Chemnd amintirile toate,
Ce-n neguri le văd plutind…
– Vai, ce frumos citiți tumneafoastră! Aproape că nu mi-o recunosc… Cum vi se pare?
– Pentru o poetă de limba germană care scrie prima dată în românește, mi se pare incredibil de perfectă… Felicitări ! Spuneți, v-a ajutat cineva la traducere?
– O, nu, nu dechit un manual de gramatic rominească. Și ve rog să mi-o citiți și pe aceasta – ”Scrum”…
Eminescu citește impecabil și a doua poezie:
– De ce ți-e ochiu-ntunecat?
Mă-ntreabă ea… – Copilă,
Din tot ce-n viaț-am încercat:
Noroc, durere, silă,
Vezi, a rămas în ei acum
Cenușă, numai scrum !
Ceea ce-mi suflă-argint în păr
și fruntea mi-o pălește,
Ceea ce-n vis, – ca adevăr, –
În jurul meu plutește,
De fapt, nu este nicidecum
Decât cenușă, scrum !
Aceea ce s-așterne lin
Pe inimă, de pare
Că fără vis. fără-un suspin,
Ea doarme, – nu-i uitare,
Nu ! ce-o acoperă acum
Este cenușă, scrum !…
Deodată regina izbucnește într-un hohot năvalnic de plâns. La început Eminescu nu înțelege ce se întâmplă, apoi , dumirindu-se, o întreabă timid, cu glas blând și scăzut:
– Ați scris-o pentru principesa Maria?
– Da, tomnu’ Eminescu… Da, pentru fetița mea iubită, pentru micuț’a mea .. Ah, ingerașul mamei drag, care m-a părăsit chind avea doar patru anișori… Sunt șapte ani de chind plâng dupe ea in fiecare zi… Oh, meine Gott ! O, Doamne, Doamne! O, meine liebe ! Fetița mea dragă… Uitaț portretul ei in tabloul de pe peretele acestea… Tomnule Eminescu, ve rog să iertați la mine emoția… Dar nu mai pot… (îl ia pe poet de mână, pune câteva clipe capul pe umărul lui, apoi pe pieptul lui, își apleacă fața și plânge peste mâna lui Mihai. Poetul o mângâie timid peste păru-i blond și parfumat, cu bucle frumos aranjate. Are și el lacrimi în ochi. Peste câteva clipe, regina își îndreaptă capul, potrivindu-și ușor părul și ștergându-se la ochi cu o batistă fină, îi spune printre suspine ridicându-se încet de pe canapea:
– Te rog se mai vii se me vezi, drag tomnule Eminescu… Apreciez foarte mult pe tumneata. Și vreau să ne mai vedem… Eu, la palatul acesta me simt foarte singure fără copilul meu… Foarte singure și părăzită… Și freau se te mai ved…
OBSERVATIE: Mica idilă dintre Eminescu și regina Carmen Sylva a fost reală și a îngrijorat-o destul de serios pe Veronica Micle care l-a acuzat cu durere din această cauză pe iubitul ei, presupunând că ar exista o mare pasiune între poet și regină, ceea ce, evident, exagera. Veronica era încântată mult de poezia eminesciană ”Atât de fragedă”, dar în același timp, se arăta sigură că versurile pe care le primise ca fiind adresate ei, fuseseră, în realitate, adresate reginei Elisabeta Carmen Sylva… Veronica îi scria lui Eminescu, implicând-o pe regină, al cărei nume îl pune în paranteză: ”E un sentiment atât de înalt, atât de curat, atât de adânc – însă adresat unei ființe cu care, din nefericire sau din fericire, poate eu nu mă pot nici măsura, nici compara (Elisabeth). …Versurile tale m-au făcut să simt dureros că o figură Souverenement Superieure m-a alungat afară din sufletul tău, unde poate fără drept și fără veste mă introdusesem.”

Nota editurii „Anamarol, București, 2017”, unde a fost publicat scenariul:

Singurul scenariu despre viața lui Mihai Eminescu asteaptă sa fie transformat in film artistic. A fost contractat oficial de Cinematografia română in 1969, dar autorul, scriitorul și artistul plastic Cristian Petru Balan, in 1985, a fost nevoit să fugă din țară, fiind urmărit de regimul dictatorului Ceausescu.