Actul al Doilea

O tăcere cumplită va cuprinde întreaga lume. Actorii politici vor deveni captivi într-o distribuție complet aleatorie, jucându-și propria supraviețuire pe o scenă imensă.

Personaje

(în ordinea intrării în scenă):
Grigore Cavalcan
Vasile Comănescu
Paul Georgescu
Ion Popovicescu
Septimiu Staviuc
Ștefan Rapass
Sergiu Pavelin
Vandalim Ciudor
Femeia leșinată
Doamna Staviuc
 

Tabloul I

Hanul lui Brumar se arăta în toată splendoarea lui, iar razele de soare, care-i loveau fațadă cu o viteză amețitoare, subliniau contururile-i clasice. Cerul era senin. Ora nouă dimineața găsea hanul aruncat într-o liniște mormântală. Totul era pustiu. Piața Unirii se transformase într-un deșert urban.


Scena 1

Grigore C., Vasile C.

Grigore Cavalcan se trezi în sfârșit după somnul lung în care-l aruncaseră beția și veștile proaste. Își găsi hainele, se îmbrăcă și părăsi hanul. Ajuns în stradă, observă că surprizele se țineau lanț.

GRIGORE C. (extrem de nedumerit, vorbind singur): Ce mama dracu?!...
(Alergă în sus pe bulevard. Stupefacția i se putea citi pe chip. Își sună soția. Aceasta nu răspunse. Formă numărul șoferului. Același rezultat. Reușise să dea de un membru din partidul al cărui președinte încă era sau încetase definitiv să mai fie.)
GRIGORE C. (răsuflând ușurat): Vasile? A, ce bine că am dat de tine! Vai, ce m-am speriat! Vasile, ceva nu-i în regulă! Unde ești acum?
VASILE C. (căscând la telefon): Uite, acum m-am dat jos din pat. Am băut cam mult azi-noapte. Mă doare capul de nu mai pot! Tu cum ești? Din câte am putut să-mi dau seama, pentru că eram și eu cherchelit, abia te țineai pe picioare. Cred că ai o mahmureală de toată frumusețea!
GRIGORE C.: Lasă astea acum! Avem o mare problemă! (Scăpă telefonul pe jos) Scuze, mi-a scăpat telefonul din mână. Deci, nu știu mâncați-aș ce se întâmplă!... Și da, am o durere de cap de nu mai știu pe ce lume mă aflu! Uită-te și tu pe geam, te rog eu, că nu mai pot, cred că am pulsul 120, și zi-mi... mi se pare mie sau vezi și tu ce văd și eu?
VASILE C.: Păi tu ce vezi?
GRIGORE C.: Nimic!
VASILE C. (contrariat): Cum nimic?
GRIGORE C.: Așa cum ți-am zis!
VASILE C.: Ce-ai pățit, Grigule, ai orbit? (Bătând în lemn) Doamne-ferește!
GRIGORE C.: Nu-i vorba de asta, cumetre, nu mi-am pierdut vederea! Dar nu e nimeni pe stradă! E luni, ce pizda mă-sii se întâmplă? A pus cineva la cale vreo glumă proastă? Nu mai înțeleg nimic! Și mă doare și capul de nu mai pot...
VASILE C.: Acum privesc pe fereastră, nici la mine pe stradă nu e nimeni, dar în general nu e nimeni la mine pe stradă, căci locuiesc în cel mai select cartier din capitală, am foarte puțini vecini. Niciodată nu e forfotă aici la mine. Nici nu înțeleg ce vrei să-mi spui...
GRIGORE C. (tremura ca un câine în frig): Bine, uite cum facem, suie-te în mașină și vino în centru. Ne întâlnim la KFC-ul de la Unirii. Stai liniștit, am impresia c-o să fim singuri.
VASILE C.: Singuri? La ora asta?! Te-ai apucat să închiriezi și KFC-ul acum? (Râzând cu poftă)
GRIGORE C. (deloc impresionat de gluma lui Vasile): Fă cum și-am zis și o să vorbim la fața locului. O să ajungi repede, nu e trafic!
VASILE C.: Ok, ok, cum spui tu. Mă îmbrac, mă urc în mașină și ne vedem. Sper să nu fie vreo farsă!
GRIGORE C.: Mă jur pe ce-am avut mai sfânt! Hai odată!
VASILE C.:Hai că te-ai scrântit de-a binelea. Viu acuși, la revedere!
GRIGORE C. (privind în toate direcție ca un om urmărit): Pa, pa...

Tabloul II

Palatul Parlamentului. Ceața reapăru în peisaj. Duba care transporta o parte din supraviețuitori intră în curtea Palatului. Câinii care se strecuraseră în curte alergând după autovehicul fură imediat anihilați. De atâta liniște, Palatul Parlamentului părea mai mare ca niciodată.

Scena 1

Septimiu S., Ștefan R., Grigore C., Ion P., Vasile C.

Holul Palatului. Șase persoane stăteau împrăștiate pe ici, pe acolo. Septimiu Staviuc trânti ușa principală. Ștefan Rapass și Sergiu Pavelin schimbau câteva vorbe în șoaptă, trăgând cu ochiul la cei șase indivizi care tocmai intrară, în special la Grigore Cavalcan.

SEPTIMIU S. (declamând): V-am adus carne proaspătă!
ȘTEFAN R.: Vedem, vedem.
ION P.: Câtă lume bună!...
SERGIU P.: Câtă lume nebună, vrei să zici!
SEPTIMIU S. (ridicând tonul): Să nu vă aud că vă certați, că nu știu ce am să vă fac!
GRIGORE C. (calm): Nu este cazul, sunt persoane în această încăpere care pentru mine au dispărut alături de marea majoritate a oamenilor. Și, crede-mă, n-am obiceiul de a mă certa cu morții!
VASILE C. (citindu-se pe chipul său o îngrijorare autentică): Stăteam și mă gândeam pe drum, oare cât o să mai fie utilizabile rețelele de telecomunicații? Până când o să mai putem lua legătură cu cei de la distanță?
SEPTIMIU S. (tranșant): Cel puțin o săptămână, dacă nu o să avem prea multe pene de curent.
GRIGORE C.: Trebuie să strângem toți supraviețuitorii laolaltă și să creăm mini-ministere. Trebuie să avem mai multe echipe către care să putem distribui responsabilități în materie de chestiuni urgente. Avem nevoie de o echipă care să se asigure că nu rămânem niciodată fără provizii, spre exemplu.
SEPTIMIU S.: Da, să știi că și eu mă gândeam la același lucru. Fiecare dintre noi trebuie să încerce să dea de cunoscuți, rude, prieteni etc. Va trebui, de asemenea, să căutăm supraviețuitori prin tot orașul, cu două sau trei mașini. Dacă este nevoie, luăm niște coli A4, scriem pe ele numerele noastre de telefon și le lipim peste tot prin oraș. Dacă în caz cineva le citește, ne sună și ne spune unde se află. Astfel ne putem deplasa la față locului și îi putem ridica pe respectivii supraviețuitori.
GRIGORE C.: Să știi că este o idee foarte bună. Trebuie să descindem în librării, în magazine, în supermarketuri și să luăm tot ce putem lua, ca să aducem aici. Cât preconizezi că o să mai avem curent electric?
SEPTIMIU S.: După calculele mele, și după informațiile pe care le am, orașul va mai fi alimentat cu energie electrică fără să intervenim la nivel de centrale, hidrocentrale și alte bazaconii de-astea maxim două săptămâni. Nu ar fi bine să mai rămânem pe-aici prea mult timp.
GRIGORE C.: Da, într-adevăr, nu ar fi deloc bine. Câți suntem acum aici de față? (Cavalcan îi numără pe toți)Deci douăsprezece persoane, opt bărbați și patru femei. Șase dintre noi trebuie să se deplaseze pe teren numaidecât. Paul Georgescu și domnul Popovicescu să formeze o echipă, Ștefan Rapass și Sergiu Pavelin o a doua echipă, iar Vasile Comănescu și șoferul tău (întorcând capul către Staviuc) să alcătuiască o a treia echipă.
SEPTIMIU S.: Șoferul meu, așa cum i-ai spus tu, este de fapt mâna mea dreaptă, și poartă numele de Petrică. Dar da, sunt de acord cu împărțeala făcută de tine. Încă ceva (se adresa celor trei echipe) Există în fiecare echipă măcar un șofer? (Toți dădură din cap în semn de aprobare)
GRIGORE C.: Perfect! Uite cum veți proceda: Mergeți toți șase cu duba până la cea mai apropiată reprezentanță de autovehicule tip van. Mai luați două dube de acolo și o să avem trei autovehicule. Apoi o luați în direcții diferite, căutați supraviețuitori, lipiți afișe cu numerele noastre de telefon, strigați, țipați, colindați străzile, luați și niște portavoce cu voi, intrați în blocuri, spargeți apartamentele, luați tot ce credeți că ne-ar trebui, iar după ce o să se lase întunericul, treceți toți pe la niște hipermarketuri și luați de mâncare, de băut și tot ce ne mai trebuie. Înainte să plecați, treceți toți pe la mine și pe la Staviuc să vă lăsăm numerele de telefon, cei care nu le aveți, și să ni le lăsați și voi pe ale voastre. Totul e clar?
ION P. (prinzând curaj): Clar ca lumina zilei! Că tot veni vorba de resurse, avem rezerve suficiente de combustibil?
SEPTIMIU S. (își scărpină obrazul drept): Asta nu mai știu, dar benzinării sunt destule. Le secăm pe toate, după aceea mai vedem noi.
ION P.: Și arme? Cred că o să avem nevoi de arme în timpul expediției noastre.
GRIGORE C. (interveni brusc): Ai dreptate! Știi să tragi cu pistolul?
ION P. (cu jumătate de gură): Nu…
GRIGORE C. (schiță un rânjet forțat): Știam eu. Dar ce știi să faci, mai bine zis?
ION P. (intrând în defensivă): Vorbesc trei limbi străine la nivel avansat, sunt traducător și scriitor! Sunt un om al artelor!
GRIGORE C.: Și la ce te ajută toate astea acum? Cu limbile tale străine nu poți să îmblânzești nici câinii, nici foamea! În fine, ai noroc, te-am băgat în echipă cu domnul detectiv, trăgător de meserie - trage cu arma, trage pe sfoară, trage la măsea și câte și mai câte.
SEPTIMIU S. (interveni pentru a aplana un eventual conflict): Mda! (către cele trei echipe) Ați înțeles ce aveți de făcut? (toți aprobară) Bine, atunci scoateți-vă telefoanele din buzunar și scrieți (Îi așteptă pe toți, apoi începu să-și rostească numărul de telefon) Îl invit pe Grigore Cavalcan să facă același lucru.
După ce toți își notaseră ce aveau de notat, se îndreptară către dubă fără să schițeze nici cel mai mic gest. Doar Paul Georgescu și Ion Popovicescu făcură cunoștință și se angajară într-un dialog de complezență.

Scena 2

Septimiu S., Grigore C.

Septimiu Staviuc își condusese soția și cele două fiice într-una dintre camerele Palatului. Întors în holul cel mare, îl invită pe Cavalcan într-o sală de ședințe. Sala avea în mijloc o masă ovală. Totul era confecționat din lemn masiv și tapiserie scumpă.

SEPTIMIU S. (după ce închise ușa, adresându-i-se lui Cavalcan pe un ton defensiv): Sper să poți lăsa deoparte tot ce s-a petrecut ieri. S-a întâmplat într-o altă lume. Și tu ai fi făcut la fel în locul meu. Odată ce ai intrat în rol, trebuie să joci până la capăt. Păpușarilor nu le scapă nimic, știi și tu.
GRIGORE C. (zâmbind forțat): Ai dreptate, și este exact ceea ce am să fac: am să joc până la capăt.
SEPTIMIU S.: S-o iau ca pe-o amenințare?
GRIGORE C. (râzând): Nu, ia-o ca pe-o provocare. He! He! He!
SEPTIMIU S. (se întunecă dintr-o dată): Nu crezi că este prea târziu acum să faci ceea ce trebuie să faci?
GRIGORE C.: Dacă ar fi prea târziu, n-ar mai trebui. Așa că…
SEPTIMIU S.: Tot ce vreau de la tine este să colaborezi. Știi foarte bine că în condițiile date avem mare nevoie unul de celălalt. Noi suntem conducătorii lor acum. Puținii oameni care au mai rămas depind întru totul de inteligența și abilitățile noastre de conducere.
GRIGORE C. (cu gândul în altă parte): Așa o fi… Știi, eu nu am primit încă nicio veste de la soția mea. Unde au dispărut cu toții? Ce s-o fi întâmplat?! (se străduia să-și ascundă cele câteva lacrimi din colțul ochilor)
SEPTIMIU S. (cu mâinile la spate, privind în zare haitele de câini de la fereastra sălii de ședințe): Eu am o bănuială, dar nu pot spune nimic până nu aflu mai multe. Oricum am lua-o, ne aflăm într-o situație fără precedent.
GRIGORE C. (privind în gol): Să fie oare Proiectul Alpha care a scăpat de sub control?
SEPTIMIU S. (întorcându-se spre Cavalcan): Nu știu, ți-am zis, nu îmi permit să speculez nimic pe tema asta, până nu aflu mai multe!
GRIGORE C.: Ne-a mai rămas altceva de făcut în afară de a specula?
SEPTIMIU S. (așezându-se pe un scaun): Dragă Grigore, dacă înainte ne permiteam să speculăm, dacă înainte ne permiteam să mințim, să manipulăm, să înșelăm, să ne vedem de propriile interese, acum suntem mult prea puțini ca această roată a norocului să se întoarcă iar în favoarea noastră. În plus, dacă bănuielile îmi vor fi confirmate, atât pot să îți spun: în viață nu vor fi rămas decât oamenii așa-zis importanți, politicienii, oamenii de afaceri, magnații cei mai mari din toate statele, deci crema cremelor. Dar văzându-i pe individul acela cu care ai venit și pe cumătrul Paul, nu putem fi siguri. Până atunci, știi cum zic anglo-americanii (cu un accent stâlcit) we must come clean.
GRIGORE C.: Și oamenii de știință, medicii, savanții, inginerii?
SEPTIMIU S.: Da, câțiva. Dar nu de la noi. Momentan cred că am rămas descoperiți.
GRIGORE C.: Noi ne-am pricopsit cu un scriitor și cu un detectiv! Ha! Ha! Ha! O să-l trimitem să le recite câinilor, poate o să moară toți de plictiseală!
SEPTIMIU S. (conturându-i-se un zâmbet în mijlocul feței): Găsim noi ceva și pentru cei mai amărâți dintre amărâți. (O scurtă pauză) Ne-am luat cu vorba și avem foarte multă treabă. Încearcă să-ți mai suni rudele, apropiații, soția etcetera. Eu o să cobor până la mașină să iau ceva. De fapt, vino cu mine.
(Cei doi părăsiră sala de ședințe. Coborâră scările și ajunseră în holul cel mare.)
SEPTIMIU S.: Tu stai aici de pază, eu am de făcut niște drumuri. Te las în grija soției și fiicelor mele.
GRIGORE C. (încruntându-se): Nu crezi că este o dovadă de imprudență să pleci singur? Ai vreo armă la tine, măcar?
SEPTIMIU S.: Da, am două pistoale în mașină și multe cartușe. Am și un încărcător de telefon, ca să pot fi contactat tot timpul. Tu cum stai cu bateria?
GRIGORE C. (își scoase telefonul din buzunar și-l inspectă cu atenție): Mă mai ține maxim o jumătate de zi. Trebuie să-l sun pe Vasile Comănescu să-mi facă rost de un încărcător. (După o scurtă pauză) Spune-mi, unde te duci?
SEPTIMIU S. (expeditiv): Nu este o chestiune care să te privească în mod direct.
GRIGORE C. (calm, zâmbind malițios): Ba din contră, acum că am ajuns să batem palma, orice întreprinzi din acest punct mă privește în mod direct.
SEPTIMIU S.: Dacă e chiar așa de urgent să știi, află că am să mă duc până în Poiană. Niște persoane dragi mie locuiesc sau cel puțin locuiau acolo. Trebuie să văd ce s-a întâmplat cu ele. Să știi, apreciez că te-ai decis să mi te alături, mai ales că acum suntem doi împotriva tuturor.
GRIGORE C. (aproape deloc impresionat): Dacă așa vrei tu să fie!... Însă ai grijă, doi împotriva tuturor înseamnă că trebuie să fim complet sinceri unul cu altul. În altă ordine de idei, să mai încerci să intri în legătură cu oficialitățile americane și canadiene. Eu o să încerc să dau de nemți și de ruși.
SEPTIMIU S.: Foarte bine! Te-am lăsat. Dacă se trezesc soția și fiicele mele înainte să mă întorc, spune-le că m-am dus pe teren să-i ajut pe băieți. Între timp, ia o masă și un scaun, așază-le într-un colț și stai de veghe. Dacă vin băieții cu produse, să le treci pe toate într-o condică. La fel, să încerci să întocmești o gestiune a tuturor oamenilor în viața.
GRIGORE C.: Da, așa am să fac. Poate mai încolo vom organiza și niște alegeri, ca unul dintre noi să devină regele prăpădiților!
SEPTIMIU S. (râzând): Așa îmi place să te văd, domnul meu, hâtru ca întotdeauna, nu bosumflat și proferând insulte în stânga și în dreapta. Te-am lăsat! Noroc. Ne auzim la telefon, dacă intervine ceva.
GRIGORE C.: Salve. Da, ne auzim.

Cei doi își strânseră mâna. Staviuc părăsi clădirea și curtea Palatului, iar Cavalcan începu să facă pregătirile necesare.