Acest “scenariu” ,dintr-o serie de cateva zeci, a fost adaptat, dramatizat pentru televiziune si difuzat intr-o dupa-amiaza linistita de toamna a anului 1994, la Tele7 abc. Piesele de teatru, in care au jucat pe rand mari personalitati ale scenei noastre politice, au fost filmate cu doua camere (una pentru prim-plan si cealalta pentru cadrul general), fara repetitii, fara cortina si fara mila. De multe ori personalitatea politica, singura care nu stia textul, a fost silita sa improvizeze, spre stupefactia telespectatorilor si a colegilor sai de partid.

Personaje:

Viorel Gaita – reporter- cascador. Filosof existentialist in timpul liber.

Radu Campeanu – om politic

Dinuta Campeanu – sotie si militanta pentru drepturile femeii intr-o Romanie in tranzitie

Suzy – “sunetista” in timpul liber, in timpul ocupat studenta la A.S.E Va avea grija ca pe tot parcursul interviului sa atraga atentia lui Radu Campeanu, prin “body language”, asupra faptului ca e gravida in luna a opta.

Vasile – “electrician” in timpul liber. Usor handicapat din punct de vedere intelectual, sotul Antoanelei, pe care o pomeneste ori de cate ori are ocazia. Compozitor de muzica House in restul timpului.

Ema – “asistenta de obstretica si ginecologie”, altfel fata de treaba si ziarista la Evenimentul Zilei.

Electrician, sunetist, operatori, de data asta nu doar in timpul liber.

Decor: acasa la Radu Campeanu, interior living, o canapea rosie pe care va sta chiar personalitatea politica, masa, scaune, covoare pe jos, tablouri pe pereti, reflectoare, camere, microfoane, cabluri.

Viorel Gaita: Bun gasit dragi prieteni la o noua emisiune de “Dialoguri politice”. De data aceasta il avem invitat pe domnul Radu Campeanu, fost vicepresedinte al Senatului, membru P.N.L. din 1943, actulamente presedinte al aceluias partid.
(Radu Campeanu zambeste sigur pe el, instalat confortabil pe canapeaua rosie.)
V.G. : Domnule Campeanu, care considerati ca este numarul dumneavoastra norocos?
R.C. (rade surprins): ha, ha, ha. Nu stiu. Numarul meu? Da, exista un numar care mi s-a parut intotdeauna norocos: numarul 7. De ce 7, nu stiu sa va spun.
V.G. Am sa incep atunci interviul de astazi cu intrebarea numarul 7.
(R.C. rade mirat.)
V.G. : ati declarat intr-unul din ziarele de tiraj ca formula din cadrul Conventiei Democrate e depasita si nu mai corespunde realitatilor din Romania. La ce v-ati referit?
R.C.(foarte sigur pe el): iata la ce m-am referit. M-am referit la experienta ultimilor doi ani, de altfel care n-a venit decat sa dovedeasca ceea ce am spus cred, aceasta asociere de partide cu doctrine diferite, cu programe diferite, cu metode diferite si cu stiluri diferite, nu puteau sa...
Suzy (ridicandu-se de pe scaun si venind spre R.C. cu o geanta de voiaj in mana): Ma scuzati ca trebuie sa va intrerup, dar mi s-a comunicat prin casti ca nu sunteti bine incadrat la camera unu. Asteptati putin.
(R.C. e perplex, nu intelege ce se intampla. Suzy scoate din geanta de voiaj o rama de tablou si o intinde lui R.C.)
Suzy: trebuie sa tineti rama asta in dreptul fetei, ca sa poata operatorul sa va incadreze ca lumea.
R.C. (luand rama si punandu-si-o in dreptul fetei): si cum s-o tin? Asa?
Suzi: mai spre stanga.
R.C. (din interiorul ramei): asa?
Suzy: mai spre dreapta si mai sus, eventual.
R.C. (nedumerit, din interiorul ramei): acum e bine?
Suzy: aproape bine. Ia inclinati rama la 45 de grade.
(R.C. inclina rama la 45 de grade.)
Suzy: e bine acum.
(Ii ia rama din mana si-i aranjeaza nodul la cravata. R.C. priveste incoltit in stanga si-n dreapta, cautand parca o scapare.)
V.G. (ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat): Domnule Radu Campeanu, in anul 1945 ati fost presedinte al Tineretului Liberal din judetul Dambovita. Cum era pe atunci tineretul?
R.C. (rade, dar nu e rasul lui): am fost, e-adevarat, insa foarte putin timp, fiindca pe vremea aceea eram si presedintele P.N.L.- ului Universitar pe toata tara. Cum era pe vremea aia? Era foarte bine, era insa si foarte riscant. Acolo am trait una din experientele cele mai interesante, fiind foarte tanar, deci eram student si-am participat la campania electorala din 1946 si-am fost invitat in comuna Racari. Am fost invitat, acolo erau tot felul de persoane, era un fost magistrat, un om foarte bine, era un om exceptional, diverse notabilitati ale zonei si vreo 200 de locuitori, de tarani, de fermieri, iar eu, studentul, tanarul student, plin de drept constitutional, de drept public, de tot felul de expresii si de terminologii juridice, m-am apucat sa vorbesc. Si dupa vreo 7-8 minute mi-am dat seama cu stupoare ca nu sunt urmarit si-atunci...
Vasile (de pe lada lui cu scule): Domnu’ Campeanu, referitor la asta eu as vrea sa va spun un lucru. Eu am o sora la Suceava, in organizatia liberala de tineret.
R.C. (stanjenit): da, se poate.
Vasile: o cunoasteti? Are o alunita deasupra sanului drept, ca de-aia nici nu face nudism vara la Vama Veche.
R.C.: n-o cunosc personal. Dar sa revenim la ce spuneam mai inainte. M-am oprit atunci si-am reinceput discursul. Am reinceput sa vorbesc si acelasi efect negativ total. M-am asezat si noroc ca dupa mine a luat cuvantul preotul. Era un preot de vreo 50 de ani, c-o barba asa frumoasa, sura. Domne si-a inceput sa vorbeasca, in stilul biblic, cu plante, cu pomi, cu frnze, cu graul, cu neghina, pur si simplu a indepartat completamente caracterul negativ al cuvantului meu.
(Pe tot parcursul ultimei fraze a lui Radu Campeanu, de afara s-a auzit un cocos cantand cu disperare, ca si cum ar fi anuntat Sfarsitul Lumii).
Vasile(usor impcientat): nu va suparati, e cocosul dumneavoastra?
R.C.(contrariat): nu. De ce?
Vasile: pai ma gandeam ca v-ati apucat de zootehnie, ca si asa cu politica...
V.G.: (cu blandete, dar si cu hotarare): Vasile, te rog sa nu ne mai intrerupi. E un interviu politic, nu o discutie cu vecinul la o bere. Domnule Radu Campeanu, daca ati fi fost japonez, ar fi existat vreun moment in care sa fiti tentat sa va faceti harachiri? Dupa 1989 bineinteles?
R.C. (pe ganduri): nu, hotarat, nu. Oricat de dificile au fost momentele prin care am trecut, si slava Domnului ca au fost destule, nu m-am gandit niciodata ca sinuciderea este o solutie.
Vasile (jucandu-se cu o cheie universala): eu am vrut sa-I fac harachiri lu’ nevasta-mea, Antoanela, cand a ramas gravida din cauza c-a uitat sa-si ia bulinele, si nici nu vroia sa avorteze spontan, ca zicea ca-i lipseste spontaneitatea.
R.C. (razand silit): da, da, la japonezi poate ca acest act poate insemna si o manifestare de onoare. E o cultura si o civilizatie care merge pe niste coordonate foarte diferite de cele europene.
V.G.: pentru ca tot a venit vorba de avort, c-a adus Vasile vorba, ce parere aveti de numarul mare de avorturi inregistrat dupa revolutie? Sunteti de acord cu pozitia bisericilor crestine care militeaza pentru interzicerea avorturilor?
R.C.: tin sa va spun ca problema asta a starnit si-n occident niste dispute interminabile. Nici acuma nu sunt rezolvate. Eu cred, pana la urma, ca femeia are dreptul sa hotarasca, cuplul are dreptul sa hotarasca, pana la urma, cati copii trbuie sa aiba. Dar nici nu pot sa condamn biserica in valorile ei fundamentale.
Suzy (cu picioarele desfacute, in pozitia tipica a femeii gravide): domnule Campeanu eu sunt gravida in luna a opta si sotul meu e gropar de caini, ca nu-l angajeaza nimeni, ca cica e prea calificat, ca are doctoratul in biotehnologie, da’ ne-am casatorit din dragoste, ca doi prosti ce suntem.
R.C. (sfatos si protector): asta-i foarte bine.
Suzy (din ce in ce mai disperata): ce sanse are viitorul nostru copil, ce sanse are el intr-o lume bantuita de neiubire si de lupta pentru putere? Ce sanse are el, domnule Campeanu?
R.C.(vadit marcat): aaa, doamna, as vrea sa fac o deosebire. Lupta pentru putere este una, si lumea de neiubire si de ura de care vorbiti dumneavoastra, intr-adevar, este alta.
Suzy (cu patos): dar se imbina, asta-i mai rau domnu’ Campeanu ca se imbina.
R.C. (starnit): nu stiu daca se imbina, nu cred ca se imbina. Viata asta de ura, aproape personala, intre oameni, aproape ca s-ar lovi unii pe altii, s-ar musca unii pe altii, este intr-adevar o stare pe care o constatam, si nu numai la noi in tara, o constatam aproape in mai toate tarile care-au trecut prin experienta comunista. Ce sanse are copilul dumneavoastra? Pai eu cred ca are mari sanse. Sigur, nu pot sa ma pun in locul nimanui. Am mai spus-o si cu alte ocazii. In Tara Romaneasca se va trai bine. Primul efort trebuie sa-l facem noi. Copilul dumneavoastra va trai sigur intr-o Romanie fericita.
Suzy (intinzand mana catre farfurioara de pe masa): pot sa iau o bombonica? Stiti, cand m-apuca poftele...
R.C (cu generozitate in glas): dar va rog, luati, nu va sfiiti.
Dinuta (de undeva din afara cadrului, dintr-o alta camera, semn ca statuse cu urechea la panda): puteti sa luati tot, tot ce e pe masa, va rog foarte mult.
V.G. (luand si el o bomboana): va multumim. Domnule Radu Campeanu, sa ne intoarcem la interviul nostru politic. Vi s-a intamplat sa plangeti vreodata, dupa ce-ati intrat in viata politica?
R.C.: mi s-a intamplat sa plang, insa nu pe teme politice. Eram la Paris cand a murit un foarte bun prieten al meu care se chema Florin Boitean. Marturisesc ca la biserica m-au inecat lacrimile. Recunosc asta.
Vasile (transportat): domnu Campeanu eu am fost vara asta la Delfinariu la Constanta si m-am cutremurat. Si delfinii plang, ma credeti? Lacrimi uite-asa de mari, nu chiar cat cele de crocodil, dar in orice caz cat, cat bobul de porumb.
R.C. (derutat, se uita la Vasile ca la un nebun): bine, acuma depinde, depinde. Sunt oameni care plang mai repede. Eu nu sunt dintre cei care plang foarte usor.
V.G. ( adresadu-i-se ca unui copil): cum sa planga delfinii Vasile?
Vasile (aproape plangand): plang, plang, ca eu am fost acolo si-am vazut, si nimeni nu-i intreaba de ce plang…
R.C. (din ce in ce mai derutat): se poate.
V.G. (usor mustrator): si oricum, ce legatura are asta cu interviul nostru politic? (apoi aparte, catre R.C.): Vasile a lucrat inainte ca sudor, l-a prins flama de cateva ori si de atunci are mici ciudatenii. Da-n rest e baiat cuminte, nu-i asa Vasile?
(Vasile da din cap aprobator si ranjeste tamp.)
V.G. : domnule Campeanu, ati declarat intr-o conferinta de presa ca fractiunea Quintus a P.N.L. nu va mai intereseaza, intru-cat asociatia de oameni de afaceri Quintus nu mai poate fi numita partid. Pe ce va bazati aceasta afirmatie?
R.C. (hotarat): ma bazez pe ce stie toata lumea. Eu, inca odata, nu condamn pe nimeni ca face afaceri. Evident, sa faca afaceri in limita legii. Dar e foarte posibil ca oameni din interiorul partidului sa foloseasca partidul ca pe o trambulina economica.
Suzy (avand parca o revelatie): domnu’ Campeanu, indraznesc prea mult daca va rog sa fiti nasul copilului meu? Daca e baiat, am sa-i zic Radu, si daca e fata Radita.
R.C. (destins dintr-o data): ha, ha, ha. Eu va stau la dispozitie si va multumesc pentru propunere. Contati pe mine.
Dinuta (din camera alaturata, cu vocea sugrumata de emotie): hai c-ai fost draguta fetito, cu mare bucurie.
V.G. (mustacind pe sub o mustata imaginara): Suzy, nu ti se pare ca esti cam obraznica.
Suzy (cu inocenta): pai daca tot sunt aici…
V.G. : domnule Campeanu, dumneavoastra sunteti si presedinte al Consiliului de Administratie al Bancii Romanesti. Banca dumneavoastra poate acorda credite pe termen lung, fara garantie, asa cum fac mai toate bancile din Romania, bineinteles doar pentru anumiti clienti?
R.C. (decis): nu, nici o banca din lume nu poate acorda in principiu imprumuturi pe termen lung fara garantie.
Vasile(de pe lada lui cu scule): pai si ce faceti cu oamenii simplii, oamenii nevoiasi, asa ca mine, la astia nu va ganditi? Uite eu de exemplu as avea nevoie de vreo 25000 de dolari, ca un prieten al meu, preotul Gore, vrea sa deschidem impreuna o carciuma, chiar langa biserica lui, ca el stie multa carte, a citit si scriptura, si-a zis ca la betie oamenii marturisesc mai usor pacatele.
R.C. (surprins): adica sa-si marturisasca pacatele la carciuma? Ha, ha, ha. Hai ca asta-i buna.
Vasile: pai sigur ca e buna, ca de-aia si vrem sa facem carciuma asta. Ati putea sa ne imprumutati banii astia? 25000 de dolari?
R.C. (serios): in dolari? E cam greu. Cel putin pentru banca noastra. Deocamdata.
Vasile: dar in lei?
R.C. (brusc interesat): in lei da.
Vasile: pai sa vorbesc cu Gore si sa vedem. Va caut eu saptamana viitoare.
V.G. (usor iritat): Vasile, te-am rugat foarte mult sa nu ne mai intrerupi, ca n-or sa mai inteleaga telespectatorii nimic din interviul asta politic. Domnule Campeanu sunteti superstitios?
R.C. (nedumerit): nu, nu sunt superstitios. Sunt un om cu capul pe umeri.
Suzy: ba eu sunt superstitioasa. Pai in drum spre dumneavoastra, cand veneam cu masina, mi-a taiat calea o pisica neagra, uite-asa a facut:zzzup! A trebuit pe urma sa fac trei pasi inapoi, ca sa n-am ghinion.
V.G. (ironic): trei pasi inapoi cu masina?
Suzy: nu ca am tras pe dreapta si m-am dat jos.
R.C. (uitandu-se mirat cand la unul cand la celalalt): nu, categoric nu sunt superstitios.
V.G.: Suzy, sunetista noastra are puteri paranormale. Cel putin asa sustine ea.
R.C. (neincrezator, catre Suzy): cine, dumneata?
V.G. : cica poate ghici trecutul si viitorul oamenilor politici. Da’ nu in palma ci in talpa. Ia sa te vedem Suzy.
Suzy (se apropie de Campeanu, ii ridica unul din picioare si-l pune pe masuta din fata lui): mai precis ghicesc in talpa pantofilor. La dumneavoastra de pilda talpa e roasa spre interior, vedeti? Asta inseamna ca sunteti o persoana dinamica, orgolioasa, cu mare succes la femei...
R.C.(curios): unde vezi dumneata asta?
Suzy:... va place sportul, tenisul, boxul...
R.C.(de-a dreptul consternat): e adevarat. Am facut box, da, da, da. Am facut box in facultate. Exact.
Suzy (netulburata, ca si cum ar fi intr-o transa, ii tot rasuceste talpa pantofului intr-o parte si-ntr-alta): ... reusiti sa ocupati functii inalte, aveti succes in afaceri, toate astea se datoreaza unor femei influente.
R.C. (scormonindu-si memoria): unor femei influente? Asta sa va spun drept n-am constatat inca.
Suzy: (implacabil): mai aveti inca timp.
Se ridica si da sa plece la locul ei, langa Vasile, apoi se intoarce brusc:
Suzy: pot sa mai iau o bomboana?
R.C. : da, va rog.
Suzy se apropie din nou de masa, ia o bomboana si cateva servetele cu care incepe sa-si tamponeze fruntea, ca si cum ar transpira abundent.
V.G. : domnule Campeanu, ce veti face in cazul ca veti pierde procesul pe care vi l-a intentat domnul Quintus?
R.C. (vizibil stanjenit de intrebare) : in primul rand procesul nu e cu Quintus. Este un proces facut de domnul Quintus cu grupul lui, impotriva unui congres care a avut loc la Bucuresti, intre 5 si 6 februarie. Acest congres, ce-a facut? A facut un program, pentru ca partidul...
Vasile (cu vocea gatuita): domnu reporter, i-e rau lu’ Suzy.
Suzy se prelinge incet de pe scaun pe covor, gemand si gafaind, sub privirile ingrozite ale lui Campeanu. Incepand din acest moment actiunea se va desfasura cu repeziciune.
Suzy(facandu-si vant cu fusta): aoleu, ma ia cu calduri. Valuri, valuri.
V.G. (pastrandu-si sangele rece): Vasile, ajut-o tu te rog.
Vasile (sigur pe el, luind-o in brate pe Suzy): lasati dom’ reporter, ca ma pricep la de-astea. Pai io si cu taica-meu chiar am mosit o vaca la tara, la bunica-meu, iarna trecuta. Si-au trait amandoi: si vitelu’ si vaca.
V.G.(punand mana pe telefon si formand un numar): eu am sa chem totusi salvarea, pentru mai multa siguranta.
Radu Campeanu e paralizat pe canapeaua rosie. Aproape ca nu mai respira de emotie.
R.C. (trage aer in piept si o striga disperat pe nevasta-sa): Dinuta, ia vino draga.
V.G.: Vasile, ce faci? Da-i cateva palme lu’ Suzy. Nu vezi ca lesina.
Vasile (calare pe Suzy, ii lipeste doua palme, cu zgomot, plici, plici): pai se poate Suzy? Tine-te tare!
Suzy (gemand): Vasile, ah, Vasile, mi-e tare cald, Vasile.
Dinuta (apare si dispare, meteoric din camera): ce e, ce s-a-ntamplat?
R.C. (pierdut): Dinuta, sa dam telefon undeva.
Suzy: mi-e cald. Mi-e din ce in ce mai cald.
Dinuta (calma): stai linistita fetito. (apoi catre Vasile): Nu puneti mana pe ea.
R.C. (perplex, se gandeste parca: “tocmai mie sa mi se intample una ca asta? Si nici macar nu apucasem sa termin interviul”.)
R.C. (cu vocea tremuranda): sa chemam pe cineva, sa dam un telefon...
V.G. (stapan pe situatie, ca sa nu zic calare): nu mai e nevoie, ca am chemat eu salvarea. E pe drum.
R.C. (mai usurat) : da?
(Vasile se tot mosmondeste pe langa Suzy, vizibil nepriceput)
Dinuta (intrand din nou in camera): ce face, o doare burta?
(Suzy geme)
Vasile: las’ ca-ti trece. Nasti, si-ti trece dupa aia.
(Vasile se tavaleste si el pe jos alaturi de Suzy si-o maseaza pe burta)
Vasile: o sa fie bine. Si domnu Campeanu a zis c-o sa fie bine, si pentru tine si pentru copilul tau, intr-o Romanie fericita.
(R.C e parca sub efectul unui anestezic)
Suzy (gemand): sa vina Salvarea... A, a, a.
V.G. (in picioare, facandu-i vant lui Suzy cu un ziar): am dat telefon la salvare. E pe aici pe-aproape. (apoi ca pentru el): asa ceva n-am mai vazut. O nastere in timpul unui interviu politic.
Dinuta: e, nu-i nimica, nu-i nimica. Lasati ca nu e...
Vasile: sa-i punem geanta mea de scule sub cap.
Dinuta (igrozita de idee): lasati ca aduc o perna. Radule, da-i tu o perna de pe canapea, te rog.
R.C. (inca amortit): da.
Dinuta: da-i o perna, da-i o perna.
R.C. (intinzandu-i o perna de pe canapea): uitati.
V.G.: sa deschidem usa putin, sa se faca curent.
Dinuta (catre unul din operatori): deschide usa putin. (apoi catre Suzy, asezandu-i perna sub cap): stai asa, mamica, stai asa, mamica.
V.G. (cu ziarul in mana): sa-i dam cu putina apa pe fata.
(R.C. ofteaza din toti rarunchii)
Dinuta (iesind iar din camera): da, da, da. Aduc si putina gheata.
Suzy (zvarcolindu-se pe covor): gheata, gheata, da. Mi-e cald, mi-e din ce in ce mai cald.
(brusc se deschide usa de la intrare la perete si intra in fuga o asistenta medicala cu un halat foarte scurt, si in general foarte sexy.)
Asistenta (rotindu-si ochii prin camera): unde-i pacienta? (apoi o vede si se aseaza in genunchi langa ea, pe covor. Isi pune stetoscopul la urechi si-ncepe s-o consulte pe Suzy, aceasta din urma gemand din ce in ce mai tare)
Asistenta (cu un ton obraznic): stai sa-mi pun manusile, draga, ce-ai de tipi asa? Cand te-ai imperecheat tot asa ai tipat?
(sub privirile perplexate ale lui Campeanu, Vasile ii pune mana pe fund, asistentei)
Asistenta (fulgerandu-l cu privirea pe Vasile): cand ti-oi carpi una acuma. Ia uite la el de ce-i arde. Ajutati-ma careva. Tine-ti-o de maini si de picioare. Domnu’ Campeanu, copiii astia sunt de-a dreptul nebuni.
R.C. (amortit): da.
Asistenta (catre Suzy): hai draga, impinge. Impinge ca lumea, hai.
Dinuta: Radule, du-te de-aici, te rog. (catre toata echipa de filmare): plecati de-aici barbatilor. Si va rog sa stingeti luminile...
V.G.(in piciore, facandu-i in continuare vant lui Suzy cu ziarul si privind intr-una din camerele de luat vederi): dragi telespectatori, imi pare rau, dar emisiunea noastra...
Dinuta (catre unul din operatori): stinge domnule lumina.
V.G.(imperturbabil) ... a luat sfarsit. Va multumim pentru atentie...
Dinuta: stingeti luminile, va rog, stingeti luminile.
V.G. (de neoprit) ... pe saptamana viitoare. La revedere.
Asistenta: impinge draga. Hai ca-i vad capul. Gata! (se ridica in picioare si odata cu ea se ridica si Suzy, amandoua razand in hohote. Toata echipa de filmare rade si aplauda)
Dinuta (nelamurita): cum gata? A fost o gluma?
R.C. (cu superioritatea pe care ti-o da vitejia de dupa lupta): pai ce draga, tu nu ti-ai dat seama c-a fost o gluma?
V.G. (razand): da, a fost o gluma.
Dinuta (osciland intre suparare si veselie): lua-v-ar naiba sa va ia de copii nebuni ce mai sunteti.
R.C. (preocupat): io vreau sa va intreb un lucru. Voi faceti figura asta de fiecare data?