“Dacă religia e opiul popoarelor, tradiția e un analgezic încă și mai sinistru, pentru simplul fapt că rareori ni se pare sinistră. Dacă religia înseamnă un garou strâns, o venă care pulsează și un ac, tradiția e o găselniță mult mai domestică: semințe de mac amestecate în ceai; o băutură dulce din boabe de cacao, asezonată cu cocaină; genul de băutură pe care ți-ar fi făcut-o bunica.”

Zadie Smith – Dinți albi


Într-o lume care oferă din ce în ce mai multe variante sociale și culturale, literatura a devenit o simplă opțiune. Nu contează dacă creatorii acceptă sau nu asta, contează realitatea, care este evidentă. Dacă vrei să ajungi la cititori, trebuie în prealabil să îi convingi că merită să te citească. Iar pentru a face asta trebuie să înțelegi că sistemul de referință al cititorului nu poate corespunde cu orizontul creatorului.
Critica literară oglindește realizările și eșecurile literaturii. Criticii sunt aidoma unor analiști, care analizează fenomenul și încearcă să tragă concluzii. Acestea pot însemna mult pentru cititori, pentru că ei se ghidează adesea după opinia criticilor, aleg cărțile pe care acestea le recomandă. Asta se întâmplă astăzi în Occident, pentru că acolo vocile critice înseamnă cu adevărat mult. În România, criticii au o imagine negativă, pentru că oamenii îi asimilează automat cu prețiozitatea și cu mândria exagerată. Când ne gândim la critică în România, ne apar instantaneu în minte acele cărți groase, cu mii de pagini, pe care niciodată nimeni nu are răbdare să le citească. Iată de ce oamenii tind să respingă opinia specialiștilor, iată de ce critica literară nu are în România vizibilitate. Nu ne plac oamenii mândrii, pretinsele genii neînțelese sunt respinse aproape de fiecare dată.
Dacă vor să se apropie de public, criticii trebuie să-și adapteze discursul, să-l simplifice și să găsească elemente de interes. Nu teoriile literare sterile îi vor atrage pe oameni, pentru că aceștia nu citesc pentru a descoperi o tehnică rafinată. Vrem să vedem elemente atractive, vrem să descoperim motive pentru a citi o carte și nu argumente în favoarea capacității intelectuale a criticului. Criticul care vorbește despre carte și despre valoarea intrinsecă a acesteia va fi respins de public. Oamenilor nu le pasă de ierarhii literare, oamenii nu dau doi bani pe premii sau pe declamațiile unor presupuși specialiști. O carte este citită sau nu în funcție de senzațiile pe care reușește să le inducă și în funcție de vizibilitatea creatorului. Ne plac imaginile senzaționale, ne plac oamenii moderni. Vrem să vedem sentimente, vrem să descoperim motive pentru a citi.
Criticul literar reprezintă literatura în general, de aceea criticul literar trebuie să caute elementele care merită promovate din cadrul acesteia. Nu orice autor poate avea priză la public, pentru că nu orice stil poate fi adaptat cerințelor acestuia. Criticul literar trebuie să înțeleagă foarte bine piața, pentru a putea să se adapteze. Nu are rost să scrii despre o carte pe care o consideri fără perspective, pentru că demersul tău va fi inutil. Scrie doar despre cărțile în care crezi, însă bazează-ți credința pe argumente reale. Scrie despre cărțile care merită publicitatea.
În momentul în care analizezi o carte, opiniile tale, fie pozitive, fie negative, vor asigura acelei cărți vizibilitate. Oamenii sunt atrași atunci când văd că se vorbește despre ceva, pentru că este mult mai ușor să ajungi la elemente proeminente. Oamenii se concentrează de obicei asupra imaginilor aflate la îndemână, de aceea un critic literar trebuie să știe ce să aleagă pentru a își îmbunătății în primul rând propria imagine și pentru a îmbunătății imaginea literaturii în general.
Critica literară trebuie să acționeze ca un serviciu de relații publice, pentru că este singura legătură directă între autori și publicurile lor. Să renunțăm la stilul scolastic, să renunțăm la critica literară care folosește termeni pur teoretici și să ne concentrăm asupra cititorului. Acesta este singurul care contează, iar critica literară trebuie să fie direcționată către el. Trebuie să îi convingem pe oameni că o carte merită sau nu citită, nu trebuie să demonstrăm că acea carte este bună. Valoarea nu are nicio legătură cu critica literară, pentru că părerea noastră contează de fapt foarte puțin. Trebuie să ne gândim la impactul pe care acea carte îl va avea și la modalitatea prin care oamenii vor putea relaționa cu ea în urma cronicii noastre. Pentru a face asta, ideile noastre trebuie să fie accesibile, astfel încât cititorul să fie atras de carte. Dacă rămânem închistați într-un stil greoi, cititorii ne vor respinge. Oamenii vor simplitate, oamenii caută divertisment. Dacă nu suntem în stare să le oferim asta, ei vor renunța la lucrările noastre.
De foarte multe ori criticii își construiesc discursul pe baza teoriei literare. Vedem cum ideile acestora se concentrează asupra valorii textului, asupra integrării acelui text într-o generație sau într-alta. Curente literare, procedee de tehnică literară, poziționarea autorului în cadrul universului cultural, iată ce găsim în aproape toate recenziile. Lucruri care nu interesează cititorul, lucruri complexe care nu înseamnă nimic pentru omul care alege să se relaxeze citind o carte. Criticul român nu a înțeles că problemele lumii literare nu îi privesc pe cititor.
Oamenii nu vor să știe cum se fac produsele pe care le consumă, pentru că a ști asta răpește tot farmecul. Nu vrem să știm cum se scriu cărțile, nu vrem să aflăm luptele care se duc între scriitori pentru pozițiile din lumea literară. Vrem să ne simțim bine, vrem să ne bucurăm, vrem să fim distrați. Criticul literar, dacă vrea să spună cu adevărat ceva, trebuie să descopere care sunt elementele apreciate de cititorii săi și să le scoată în evidență. Cartea este un produs pe care nu îl poți vinde în absența unei campanii bine gândite. Nu poți impresiona dacă nu înțelegi cum gândesc cei pe care vrei să îi impresionezi și nu poți înțelege dacă nu ești dispus să accepți dorințele acestora fără a le pune la îndoială. Aici nu poate fi vorba despre îndoială, nu poți contesta dorințele oamenilor, pentru că acestea sunt evidente. Atâta timp cât milioane de oameni citesc anumiți autori, a îi contesta pe aceștia și a pretinde că nu înseamnă nimic înseamnă a îți bate joc în mod gratuit de toți cititorii lor.
Criticul literar trebuie să înțeleagă și să respecte dorințele oamenilor. Nu îți poți permite să contești evidența, statistica oferă o privire de ansamblu necesară. Nu ignora voința oamenilor, pentru că ei sunt cei care cumpără cărți, doar prin prisma lor și pentru ei există literatură. Desigur, există și excepții și există și autori care se adresează direct acestor excepții. Cei mai buni scriitori știu însă că trebuie să își aleagă un public țintă cât mai numeros. Poziționarea de nișă nu este o soluție, pentru că poziționarea de nișă nu aduce șanse foarte mari de progres. Doar pus față în față cu marele public va reuși creatorul să-și îmbunătățească creația și să descopere care sunt mecanismele prin care o poate promova.
În Occident, critica literară (cel puțin critica literară vizibilă, de impact) nu este făcută cu încrâncenare. Spre deosebire de situația din România, unde criticii încearcă de fiecare dată să iasă în față construind teorii complexe și axându-se pe elementele tehnice, în Occident critica literară este făcută aproape în toate cazurile de mari ziare și reviste. Chiar și autorii de prestigiu care fac critică literară adoptă modelul acestora, încercând să îi explice cititorului de ce merită să citească acea carte. Cuvintele unui Dan Brown sau Stephen King înseamnă automat vizibilitate, iar aceștia știu că trebuie să folosească o exprimare explozivă, atrăgătoare. Nu stilul literar contează, ci senzațiile pe care le va resimți cititorul. O carte bună trebuie promovată intens, iar criticii literari occidentali au înțeles că până la urmă cu toții avem de câștigat de pe urma acestui profesionalism.
Astăzi a scrie este echivalentul unei meserii. Criticul literar nu trebuie să se lase orbit de propriile orgolii, ci trebuie să încerce să gândească ca un simplu cititor. Doar aceștia din urmă pot vorbi coerent despre o carte, pentru că doar ei știu ce înseamnă să dai bani pentru a te simți bine. Singura critică literară autentică este cea venită din partea cititorilor. Aceștia nu țin partea nimănui, ei nu se împiedică în teorii complexe. Să privim prin ochii cititorilor atunci când vrem să scriem despre o carte și vom reuși să ne bucurăm de acea carte, vom descoperi elemente pe care nici nu le observasem înainte.
Critica literară trebuie să fie un mijloc de promovare al cărții. Trebuie trezit interesul cititorului, iar asta este aproape imposibil prin intermediul teoriilor complexe. Nu avem nevoie de tehnică literară, avem nevoie de elemente senzaționale. Nu poți atrage prin banalitate. Oamenii vor evenimente mereu surprinzătoare, vor să se simtă transpuși într-o lume de basm. Doar oferindu-le asta vom reuși să îi ținem aproape de carte. Critica literară trebuie să trezească interesul, să fie asemenea unui teaser. Doar dacă inciți vei putea să vinzi, doar dacă trezești interesul cititorului vei transmite mai departe mesajul.
A condamna societatea este din păcate soluția iluzorie adoptată de foarte mulți critici români. Aparenta scădere a nivelului cultural este considerată vinovată pentru situația creată. Oamenii resping însă poziția de forță pe care “intelectualii” încearcă să o adopte, pentru că oamenii nu se pot regăsi în postura frustratului. Nu ne place să vedem cum scriitorii își plâng de milă, așteptând ajutorul statului. Cărțile bune reușesc să vândă, autorii buni știu să se impună în ochii publicului. Iată de ce atunci când cer ajutor, scriitorii români admit că sunt incompetenți, că produsele lor nu pot face față pe o piață competitivă. Dacă vrem să învingem, trebuie să înțelegem care sunt mecanismele sistemului, dacă vrem să ne impunem, trebuie să abordăm problema în mod sistematic.
Criticul literar trebuie să înțeleagă criteriile pe baza cărora judecă cititorul, pentru a ști ce elemente să scoată în evidență. Într-o recenzie nu trebuie să spunem dacă ne-a plăcut nouă cartea sau nu, pentru că părerea noastră nu îi interesează pe cei ce ne vor citi. Într-o recenzie, autorul trebuie să scoată în evidență elementele de interes ale volumului, acele puncte cheie care atrag de fiecare dată.
Scriitorii moderni trebuie să aibă succes, pentru că doar astfel mesajul lor va ajunge la public. Dacă nu ai succes, dacă nu devii o imagine cunoscută în toată lumea, cărțile tale nu vor însemna nimic. Criticul literar care condamnă o astfel de atitudine demonstrează că nu înțelege nimic din progresul umanității. Nu mai trăim în vremea cavalerilor pe cai albi, nu mai trăim în vremea artiștilor universali. Astăzi totul este o imensă afacere, în care fiecare element este interconectat și depinde de o serie de factori externi. Dacă vrem să ne impunem, trebuie să ținem cont de asta.
A condamna marii scriitori ai lumii atacând aplecarea lor spre comercial înseamnă a condamna însăși fundamentul societății noastre. Întreaga noastră viață orbitează în jurul ideilor de marketing și publicitate. În fiecare zi facem numeroase alegeri, iar imaginile pe care ni le formăm cu ajutorul elementelor publicitare sunt foarte importante. De ce un anumit detergent și nu altul, de ce Coca Cola și nu Pepsi, de ce un anumit restaurant, de ce o anumită mașină, de ce o anumită destinație de vacanță, de ce un anumit loc de muncă, de ce anumiți prieteni, de ce o anumită carte... Totul ține de imaginea pe care noi ne-o formăm în legătură cu acele lucruri, totul ține de o formă naturală de publicitate.
Ne scoatem în evidență calitățile, încercăm să impresionăm. Este firesc, pentru că suntem ființe vii, iar respectul celorlalți ne satisface o nevoie avansată. Și atunci, dacă noi înșine facem asta, dacă încercăm în fiecare zi să impresionăm, de ce să îi condamnăm pe autorii care au înțeles că scrisul este la fel ca orice altă meserie?! De câtă ipocrizie are nevoie un critic literar pentru a contesta elementele de atragere a publicului dintr-o carte? Cum putem să vorbim atât de ușor de resemnare, cum putem să spunem că a rămâne în anonimat este o soluție viabilă?!
Nu contează valoarea. Aceasta nu există decât în teoriile noastre, pentru fiecare dintre noi este altfel. Nu putem generaliza un concept care ține exclusiv de subiectivitatea noastră. Dacă căutăm atent, vom descoperi și oameni care urăsc Mona Lisa, oameni care consideră că Luvrul este un imens kitsch sau oameni care cred că orașul Petra ar trebui dărâmat. Iar în acest caz argumentul majorității nu are nicio relevanță. Dacă toată lumea crede ceva, nu înseamnă că este și corect. Să nu mai căutăm sprijinul teoriei, să nu ne mai idealizăm. Este inutil să facem asta, pentru că oamenii nu se vor lăsa impresionați. Putem crede ce vrem, dar să nu mai căutăm adăpostul teoriilor, să ne asumăm consecințele credințelor noastre. Așa vom învăța să ne adaptăm, pentru că abia atunci când imaginea noastră va avea de suferit vom înțelege că ideile se adoptă în funcție de rentabilitatea lor. Când vom înțelege că fiecare cuvânt contează, când vom realiza că nu ne putem ascunde, vom învăța să prețuim sistemul valoric și să îl adaptăm nu atât scopurilor nobile, ci realității care ne înconjoară. Să nu mai construim raționamente pentru a ne justifica, să învățăm să trăim și să reușim.
Dacă majoritatea oamenilor citește cărți pe care noi le respingem, înseamnă că noi nu suntem normali. Nu este rău sau bine, este pur și simplu. Să nu mai încercăm să impunem părerea minorităților, pentru că majoritatea are drepturi egale. Vorbim prea mult despre discriminare, încercăm să îi protejăm pe cei aflați în minoritate, neînțelegând că astfel discriminăm majoritatea. Fiecare are șanse egale, cu toții putem realiza ceva important dacă știm să acționăm. În natură există însă învingători și învinși. Trebuie să îi lăsăm pe oameni să piardă uneori, fără a ne înduioșa. Nu vom învăța decât din greșelile noastre. Dacă începem să condamnăm 90% din oameni, demersul se va sorti cu un eșec. Minoritatea nu va învinge niciodată dacă încearcă să adopte o poziție de forță, pentru că minoritatea este definită de însăși plasarea ei în opoziție. Să dovedim înțelegere, să îi atragem pe cei din jurul nostru, să îi convingem. Cei cu adevărat puternici știu să câștige încredere, știu să își construiască o imagine autentică și impresionantă.
Criticul literar trebuie să aleagă cu atenție cărțile despre care scrie. Nu poți să scrii despre orice, pentru că oamenii nu vor rezona la orice, iar a îi păcăli nu este rentabil. Poți scrie pozitiv despre o carte plictisitoare, însă minciuna va fi descoperită de cititori, care nu se vor mai întoarce la recenziile tale. Dacă vrei să fii apreciat, scrie despre realitatea cărții. O poți îmbunătății, însă fără a o reconstrui. Trebuie să știi să îmbunătățești realitatea, să scoți în evidență părțile ei bune, fără să încerci să păcălești. Vorbește-le cititorilor despre ceea ce pot găsi în carte, convinge-i că merită să citească. Atunci majoritatea va aprecia efortul tău, pentru că nu este ușor să afli despre cărți care merită citite. Cineva trebuie să te ajute să faci selecția, cineva trebuie să te ajute să îți faci o imagine despre acea carte. Iar dacă un critic literar reușește să facă asta fără a te supune unei tirade elitiste interminabile, îl vei aprecia.
Alegerile nu mai țin astăzi de principii înalte, ci de un cinism existențial autentic. Nu alegi pentru că vrei să o faci, nu alegi pentru că varianta este perfectă. Alegi pentru că ești nevoit, alegi pentru că nu există alternative, alegi pentru că vrei să obții ceva, alegi pentru că există noțiunea de quid pro quo. Marile decizii se bazează astăzi pe diplomație. Oamenii învață să aprecieze alegerile care le aduc beneficii. Nu mai facem ceea ce vrem, facem ceea ce știm că trebuie să vrem. Criticul literar nu trebuie să scrie cu inima, ci cu mintea. Nu trebuie să te lași copleșit de sentimente, trebuie să le transmiți cititorilor. Fii rece în singurătatea ta dacă vei, fii fericit dacă așa te simți bine, important este însă să reușești să le transmiți căldură celor care te citesc. Pentru a îi apropia pe aceștia nu ai nevoie de trăiri personale reale, ci de construcții opulente. Impresionează-ți cititorii, construiește edificii viabile, bazează-te pe aparențe.
Pentru a reuși să se aproprie de public, criticul literar trebuie să fie un profesionist. Nu scrii dintr-o chemare înaltă, nu ești dator față de nimeni, nu trebuie să te răzbuni, nu trebuie să construiești sisteme imuabile. Singurul tău scop trebuie să fie impactul asupra publicului, singura ta dorință trebuie să fie dorința de a impresiona, de a oferi senzații intense. Singurul motiv pentru care trebuie să scrii este transmiterea mesajului cât mai departe. Iar pentru a reuși asta, mesajul trebuie să se potrivească cu profilul publicurilor tale.
A rămâne închistat în vechile tradiții înseamnă pentru un critic începutul sfârșitului. Oamenii nu vor să vadă dinozauri decât la muzeu, pentru că doar acolo poate fi apreciat farmecul acestora. Criticul trebuie să fie la curent cu noutățile și să facă pe baza acestora profilul psihologic al publicului său. Informația are valoare temporală, pentru că informația se degradează foarte repede, se transformă într-un element inutil. Dacă nu afli lucrurile imediat, dacă nu ști să folosești canalele media aflate la dispoziția ta, vei pierde un tempo, vei ajunge să scrii despre antichități. Astăzi lumea se mișcă prea repede. Nu mai avem timp nici măcar să ne relaxăm, de aceea vorbăria inutilă ne plictisește. Încearcă să îi vorbești unui om obosit, care vrea să se bucure de puținele momente de relaxare ale unei zile, despre teorii literare complexe și despre cât de desăvârșit și-a conceput autorul X romanul. Vei primi mai mult ca sigur o înjurătură în loc de răspuns, sau poate o invitație călduroasă de a te duce cât mai repede să te întâlnești cu făuritorii tăi.
A îl condamna pe cititor este absurd, este ca și cum i-ai spune unui om că nu trebuie să-și dorească să aibă succes. Oamenii sunt obosiți pentru că vor să facă foarte multe, de aceea criticul literar trebuie să găsească modalitatea potrivită pentru a ajunge la ei în timpul redus pe care îl au la dispoziție. Trebuie să îi distrezi pe oameni, să îi faci să se simtă bine. Prezentările de carte pot să îi plictisească pe cititori sau să îi facă curioși. Prima posibilitate înseamnă pierdea oamenilor, iar a doua înseamnă fidelizarea lor. Un critic literar modern știe că nu există în absența cititorilor, de aceea încearcă de fiecare dată să scrie pentru ei, satisfăcându-le nevoile și renunțând pe parcurs la “ifosele” de intelectual ratat.
Limbajul folosit în critica literară trebuie să evite pe cât posibil termenii seci. Nu avem nevoie de diagnostice medicale, pentru că acestea nu produc nicio emoție. Spune-i unui pacient că abnormalități în ADN-ul său generează mutații ale genelor care controlează înmulțirea celulelor și acesta va rămâne nepăsător, te va privi cruciș, însă spune-i că asta înseamnă cancer și s-ar putea să leșine. Iată diferența între modalitățile de exprimare. Aceeași informație poate fi ambalată în forme total diferite, fiind capabilă să genereze reacții surprinzătoare. În critica literară se întâmplă din păcate același lucru. În loc să vorbească pe înțelesul publicului țintă, criticii se întrec în teorii complicate, care nu interesează pe nimeni. Nu ne vom simți niciodată atrași de o istorie literară, de conceptul de generație, de procedeele artistice folosite de autori. Acestea sunt lucruri pe care suntem obligați să le învățăm la școală și nimic mai mult. Istoria ne interesează foarte puțin. O speculăm, o căutăm în cărți atunci când avem nevoie de ea, însă atât. Ea nu are strălucirea necesară pentru a deveni un simbol modern, decât în cazuri foarte rare. Critica literară scorțoasă este o relicvă istorică depășită de mult. Ea nu mai are ce căuta în mileniul progresului, în mileniul tehnicii, în mileniul în care omul a înțeles că e liber să trăiască exact așa cum îi convine.
Nu are rost să citești zeci de pagini pentru a te întreba la sfârșit despre ce era vorba, nu are rost să îți pierzi timpul cu o recenzie care nu îți spune nimic despre carte și nu te face să vrei să o descoperi la rândul tău. Ziarele occidentale au înțeles foarte bine această lecție și fac recenzii adresate exclusiv cititorului. Nu contează toate detaliile, exhaustivitatea nu mai impresionează de mult pe nimeni. Să extragem lucrurile care pot intriga, să scriem mai bine două rânduri decât două pagini. Trebuie să găsim elemente atractive, trebuie să căutăm exprimări emoționante. Să nu ne temem de un anume soi de patetism, pentru că folosirea patetismul pozitiv este una dintre cele mai vechi tehnici de marketing.
Pentru a reuși să se impună, cartea trebuie transformată într-un produs cât mai strălucitor. Dacă nu oferim strălucire, nu vom putea concura. Literatura există pe o piață deja suprasaturată. Există nenumărate posturi de televiziune, există o ofertă foarte largă de filme, există Internetul unde poți găsi absolut orice. Cu acestea trebuie să concureze cartea, la asta trebuie să se gândească criticul literar atunci când scrie. De ce este mai bun volumul decât o seară petrecută în fața televizorului, de ce merită citită acea carte.
Oamenii sunt prin excelență entități individuale. Criticul literar nu trebuie să uite asta și trebuie să se axeze pe unicitatea sa. Scriem pentru a impresiona, scriem pentru a convinge. Nu contează cum reușim să o facem, nu contează ce mijloace folosim. Astăzi iluzia este o parte importantă a realității, pe care se bazează multe dintre simbolurile noastre. Nu avem cum să contestăm asta, pentru că ne bazăm la rândul nostru pe iluzii. Acțiunile noastre nu pot fi fundamentate întotdeauna pe logică, de multe ori ducem lipsă de aceasta. Nu suntem mașini, nu acționăm după niște tipare prestabilite. Criticul literar trebuie să analizeze atent contextul, să încerce să identifice posibilii factori aleatori și să țină seama de schimbările pe care aceștia le vor induce. Nu poți acționa în orb, nu poți acționa la întâmplare, pentru că inevitabil vei greși. Lumea modernă aparține profesioniștilor.
De foarte multe ori, criticii literari români acuză Occidentul. Ne izolăm într-un naționalism ridicol care nu ne aduce decât deservicii, ascunzându-ne în spatele unei idei vag definite de mândrie. Nu suntem neapărat mai buni dacă suntem diferiți, pentru că s-ar putea ca ceilalți să aibă dreptate. Nu trebuie să ne încrâncenăm, trebuie să rămânem detașați, pentru că doar astfel vom reuși să îi facem pe cei din jurul nostru să se simtă bine. Criticul literar trebuie să îi facă pe oameni să se simtă bine, să îi facă să își dorească să citească. Nu vociferând, nu aruncând cu noroi vei face asta. Oamenii nu au nevoie de maniaci, oamenii nu au nevoie de indivizi frustrați care nu știu să trăiască și încearcă să îi supere pe cei din jurul lor. Avem nevoie de povești frumoase, avem nevoie de momente pe care să ni le amintim cu plăcere. Lumea vrea să își construiască albume frumoase, lumea vrea să trăiască intens, iar criticul literar nu trebuie să conteste aceste dorințe, pentru că va fi automat respins. Dacă vrem să fim apreciați, trebuie să îi respectăm pe cei din jur și să le înțelegem dorințele.
Critica literară nu mai aparține astăzi intelectualilor, ci profesioniștilor. Vocile scolastice sunt ignorate, pentru că nu oferă nimic. Ne-am plictisit de discursuri greoaie, ne-am plictisit de o mulțime de cuvinte inutile, care nu reușesc să ne incite. Critica literară este valoroasă atunci când te face să vrei să citești o carte, critica literară este făcută bine atunci când te face să zâmbești. Da, vrem să descoperim elemente inedite, vrem să obținem informații. Însă nu suntem dispuși să renunțăm la plăcere pentru asta. Omul modern vrea să fie informat, însă nu este dispus să ofere prea mult timp pentru asta. Accentul trebuie să se pună astăzi pe utilitatea unui produs. Ce îți oferă o carte? Asta trebuie să explice criticul, în jurul acestui punct central trebuie el să-și ordoneze discursul. Să ne concentrăm asupra elementelor pozitive, să ne concentrăm asupra promisiunilor care se pot materializa. Nu avem nevoie de himere, avem nevoie de realități atrăgătoare.
Orgoliile nu au ce căuta în critica literară. Nu trebuie să încerci să stabilești sau să răstorni ierarhii, pentru că numai cititorii pot face asta. Întreaga activitate a unui critic nu înseamnă nimic dacă el nu reușește să ajungă la cititori, vorbești degeaba dacă nimeni nu te ascultă. Oamenii nu au nevoie de produse inutile, oamenii vor să descopere lucruri folositoare. Nu vrem să ne irosim timpul, pentru că nu putem dispune de el. Clipele sunt limitate, de aceea nu le putem irosi inutil.
Cărțile se vând astăzi ca produse media. Publicitatea este foarte importantă, pentru că doar ea poate asigura vizibilitatea necesară. În absența publicității, o carte nu poate fi cunoscută, iar dacă nu este cunoscută, o carte nu există. Nu putem vorbi de forța unor mesaje care nu ajung departe, iată de ce autorii de succes știu că imaginea este foarte importantă.
Criticul literar nu poate evita aceste realității. Nici măcar nu se poate pune problema să respingem publicitatea. Absența publicității înseamnă un impact redus, care nu poate aduce decât impact negativ. Nu mai apreciem produsele de nișă, pentru că acelea ne constrâng, ne izolează. Astăzi individul mizează pe comunicare, care este liantul mileniului trei. Nu existăm dacă nu comunicăm, iată de ce dorința de izolare a criticilor echivalează cu o sinucidere socială. Nu vrem să vedem oameni retrași care ne bombardează cu sentințe, avem nevoie de personaje joviale care știu să convingă.
Pentru a influența cu adevărat alegerile oamenilor, criticul literar trebuie să renunțe la bigotism. Nu contează numai părerea ta, martirii nu mai sunt de mult apreciați. Demonstrează-le oamenilor că ții cont de părerea lor și ei te vor aprecia, învață să îi asculți pe cei din jurul tău și ei te vor asculta pe tine. Nu trebuie să prezinți produse construite în afara sistemului, pentru că acesta le va respinge. Dacă vrei să te impui, încearcă întâi să analizezi fiecare segment, încearcă să descoperi ce vor oamenii să audă. Dacă vei reuși să faci asta, mesajul critic va ajunge acolo unde trebuie.
Relația dintre autori și critici este foarte importantă, la fel cum este importantă relația dintre autor și cititorii să. Nu poți impresiona dacă nu ești plăcut, nu te poți apropia de cititorii tăi dacă ei te consideră enervant. Nu vorbi în numele tău, vorbește în numele lor.
România trebuie să se alinieze la standardele occidentale, pentru că doar acestea pot asigura o adaptare a autorilor la piața viitorului. Nu mai suntem aceeași ca în urmă cu 10 ani, nu mai suntem aceeași ca în urmă cu 50 de ani. Ne-am schimbat foarte mult, în fiecare clipă personalitatea noastră se modifică. Astăzi mobilitatea contează foarte mult. Vrem să vedem modele flexibile, vrem să descoperim o lume în metamorfoză. Criticul literar, dacă se închide într-un turn de fildeș, va fi respins de publicul său. Vrem ca simbolurile să fie la îndemâna noastră, vrem să le putem atinge. Oamenii care refuză tangibilitatea sunt învinși foarte ușor. Să nu trăim într-o lume a iluziilor, să ne concentrăm asupra realității care ne înconjoară.
Critica literară trebuie făcută pentru publicul mainstream. Dacă nu ne adresăm acestora, riscăm să ne izolăm într-o nișă obscură. Firește, nu toți oamenii sunt interesați, însă vei reuși să te impui doar atunci când vei descoperi un mesaj în fața cărora foarte mulți vor rămâne impresionați. Dacă te adresezi unei mulțimi, s-ar putea să descoperi foarte mulți indivizi interesați, dacă te adresezi unui grup mic, șansele se diminuează.
Să facem critică literară pentru a îi oferi cititorului un punct de plecare, să facem critică literară gândindu-ne la argumente în favoarea cărții. Dacă vrem să contestăm, să dărâmăm, nu are rost să ne pierdem timpul. Sunt foarte multe lucruri mult mai folositoare pe care am putea să le facem. Critica literară nu trebuie să fie făcută cu ură, ci cu înțelegere, nu cu disperare, ci cu calm. Să fim relaxați și îi vom insufla asta și cititorului nostru.
Haosul este foarte important pentru un critic literar. O capcană în care alunecă foarte mulți specialiști este artificializarea excesivă a discursului. Când citești, nu te concentrezi asupra imaginii de ansamblu, te lași furat de amănunte. Așa trebuie să scrii, pe moment, fără a construi înainte edificii false. Cititorul citește și vrea să se regăsească în critică. Nu avem nevoie de teorii pe care nu le putem înțelege, avem nevoie de o realitate în care să ne regăsim.
Omul se comportă de foarte multe ori imprevizibil, bazându-se pe impulsuri de moment. Cu toții ne uităm la televizor, unii dintre noi citesc, unii dintre noi folosesc calculatorul. Facem toate aceste lucruri pentru a reuși să găsim modele, pentru a ne regăsi în ceea ce vedem. Ne place să credem că și alții fac greșelile noastre, ne place să vedem că și noi reușim să ne impunem. Cu toate astea, suntem dispuși de foarte puține ori să facem sacrificiile aferente. Vrem gloria, însă nu vrem să muncim pentru ea. De asta apreciem imaginile strălucitoare, de asta vrem să fim mințiți frumos.
Ne uităm la filme și vedem cu eroii trec prin toate pericolele fără a avea o zgârietură. Știm că noi nu vom face niciodată asta, însă ne place să ne amăgim că am putea. La fel, privim cum alpiniștii urcă pe Everest și ne bucurăm de peisaje, știind că noi nu vom ajunge acolo. Strălucirea telenovelelor ne atrage într-o lume de basm, în care diferențele sunt minore. Da, am vrea și noi să trăim în vile de lux fără a munci pentru asta, am vrea și noi să nu facem nimic și totuși să obținem totul. Imaginile prezentate sunt foarte importante, pentru că ele reprezintă puncte spre care tindem. În absența lor, viața noastră nu ar putea fi definită. Chiar dacă nu ne dăm seama, stabilim întotdeauna puncte ideale. Vrem o casă care să arate ca în filme, vrem un corp care să rivalizeze cu ceea ce am văzut odată pe stradă. Nu este nimic negativ în a căuta elemente în care să te regăsești. Aceasta este natura umană, iar criticul literar nu trebuie să o ignore.
Marketingul literar este soluția viitorului. Oamenii nu mai cumpără astăzi realități, ci imagini. Singurele nevoi vitale sunt nevoile primare. Avem nevoie de apă să surpraviețuim, însă doar publicitatea se face vinovată pentru că alegem Coca Cola. Publicitatea este cea care ne aduce în atenție elementele lumii care ne înconjoară, iar cărțile nu pot evita aceste tipare. Valoarea este inutilă atâta timp cât nu este cunoscută. Ceea ce se petrece în spatele cortinei nu are nicio relevanță pentru individ. Simțim nevoia să fim recunoscuți, simțim nevoia să ne asumăm meritele, de aceea poziția retrasă nu ne va mulțumi niciodată.
Criticul literar, dacă vrea să se impună, trebuie să devină o figură publică populară. Dacă nu ești cunoscut, vorbești în gol, pentru că nimeni nu te ascultă. Iată de ce, înainte de a emite opinii, trebuie să câștigi respectul și aprecierea celor din jurul tău.
Oamenii pendulează între extreme. Ființa noastră nu poate rămâne în concordanță cu propriile opinii. Haosul este foarte important, pentru că doar haosul ne poate caracteriza. Ne schimbăm părerea foarte repede, trecem de la o stare la alta în funcție de evenimentele din jurul nostru. Criticul literar trebuie să scrie gândindu-se la momentul în care oamenii vor citi, încercând să le anticipeze reacțiile. Nu contează viitorul îndepărtat, pentru că nu trăim pentru a deveni statui. Să ne gândim la impactul pe care îl vor avea acum cuvintele noastre, să ne gândim la ce va spune cititorul prezentului, singurul care contează cu adevărat.
Nu trebuie să spui ceea ce a vrut să spună autorul, trebuie să spui ceea ce crezi că vor înțelege cititorii. Oamenii care se regăsesc în critica literară o apreciază, pentru că astfel comportamentul lor este justificat. Nu este o rușine să căutăm justificări. Criticul literar este la rândul lui om și caută de multe ori justificări. Iată de ce, înainte de a scrie, trebuie să dorești să-ți impresionezi cititorii.
Nu te adresa oamenilor ascunși, pe care îi intuiești. Vorbește cu persoanele pe care le ai în față. Așa zisa superficialitate nu trebuie să ascundă nimic, pentru că oamenii mileniului trei au înțeles de mult că au tot dreptul să fie superficiali. Vrem să fim așa cum simțim nevoia să o facem, vrem să fim liberi, să putem să spunem da și nu în același timp, fără probleme de conștiință. Omul modern se detașează din ce în ce mai mult de teorie și învață să trăiască, să se bucure. Nu avem nevoie de cărți pentru a face asta, de aceea criticul literar trebuie să își cunoască foarte bine statutul. Este un profesionist care încearcă să îi convingă pe oameni să îi acorde timpul lor, și nu un geniu care trebuie ascultat. Clientul nostru stăpânul nostru! Criticul literar trebuie să scrie pentru cititorii săi, încercând în fiecare moment să îi facă să se simtă bine. Restul este teorie inutilă, restul este iluzie.
Dacă vrem să facem critică literară, să o facem din perspectiva cititorului. Aceștia nu se tem de cuvintele mari, pentru că știu că nu sunt obligați niciodată să aducă argumente. Noi de ce ar trebui să fim? Libertatea este adevărata comoară, și doar libertatea ne permite să dărâmăm miturile și să ne așezăm pe noi înșine în loc. Poate că, până la urmă, vom învăța și noi să tratăm viața cu o doză de superficialitate atât de necesară. Cuvintele vor ieși atunci mult mai ușor la iveală și noi nu vom mai fi șocați de propriile idei. Până la urmă, orice e posibil, totul s-ar putea să fie adevărat: “Cea mai bună carte scrisă vreodată... ar merita să fie vândută în mai multe exemplare decât Biblia.!” (Rebel, Inc. despre Trainspotting).