agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8442 .



poezia din viață
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai_curtean ]

2011-06-23  |     | 



1.
câteodată se poate întâmpla un fel de îngemănare între poezie și viață, care poate să facă și din poezie ceva mai profund, și din viață ceva mai profund. adică, poate să adâncească atât sensul poeziei, cât și sensul vieții. până acum, ce am spus sună a bălării idealiste, însă, după ce o să exemplific, sper ca percepția celui care citește să se schimbe. de exemplu, iustin panța spune, într-un text, despre surprinderea lui la replica fiului său, care spusese, la un moment dat, „mi s-a tocit albastrul”. colora ceva și i se tocise vârful unui creion. ceva spus cu sens denotativ poate avea, fără să-ți dai seama, multe alte conotații. sigur, e o diferență între a trăi acest lucru și a povesti acest lucru. a-l povesti cuiva nu poate avea un efect la fel de puternic ca a trăi situația reală. un asemenea fapt real de îngemănare între poezie și viață le potențează pe amândouă, adică poezia devine brusc trăită, iar viața devine brusc poetică. ajungi la un alt nivel, mai profund, unde viața și poezia, împreună, par să sondeze ființa în profunzime. e un exemplu a ceea ce se poate numi a trăi poezie sau, mai exact, a-ți fi dat să trăiești poezie. fascinația pentru asemenea fapte de viață poetice se regăsește și în unele încercări de-ale mele de-a documenta astfel de întâmplări și a le transpune în texte (cu precădere în cele dintr-un volum care se cheamă „camiku”). există situații trăite, reale, din care am vrut să extrag poezia trăită atunci. de exemplu, ea spune, la un moment dat, „hai să ne bronzăm fiecare cu urma trupului celuilalt”. nu îmi aparține replica, nu am făcut altceva decât să o notez într-un poem. e un fapt real, de îngemănare între poezie și viață, când toate lucrurile capătă o greutate mult mai mare decât viața însăși, luată separat, și decât poezia însăși, luată separat. viața trece de la sensurile denotative, banale ale lucrurilor, la conotațiile lor. în situația de față, dorința ta de a lăsa urme în celălalt și dorința celuilalt de a lăsa urme în tine – o îngemănare prin eros, care pleacă de la un fapt banal de a te bronza cu urme. subliniez din nou că a povesti, a auzi povestindu-se, a citi, a-ți imagina un asemenea fapt nu e totuna cu a-l trăi. a trăi situația reală are un efect mult mai puternic. însă, există situații care își pierd mult mai mult din forța acestui efect dacă sunt povestite. de exemplu, am un prosop pe care e imprimat un apus de soare între palmieri. dacă o femeie, după ce ar face baie, s-ar înfășura în acel prosop și apoi aș întreba-o „te-ai înfășurat în apus?”, cum aș putea povesti asta fără să se diminueze extrem de mult forța faptului trăit? „te-ai înfășurat în apus?” nu e mai mult decât o banalitate siropoasă dacă apare într-un text. însă, dacă apare într-o situație trăită, reală, devine o îngemănare între poezie și viață. viața intervine asupra poeziei și poezia intervine asupra vieții. să luăm un exemplu mai complex, în care cuvintele rostite se asociază cu o imagine, mai exact, o imagine le succede, realizând cu ele o sintaxă, ca și cum un text s-ar continua, în mod firesc, într-o imagine. adică, un fel de „scenariu” trăit, după cum urmează: o femeie îmi trimite pe e-mail un videoclip al unei melodii. mă uit la el și cred că versurile sunt un mesaj special pentru mine, pentru că se leagă de o situație anume dintre noi. mă întâlnesc cu ea, ne plimbăm pe stradă și aflu că nu pentru versuri mi-l trimisese. în secunda următoare, dezamăgit, îmi aplec privirea și văd pe trotuar un pui de pasăre mort. ca și cum dezamăgirea mea se materializase, prinsese pe loc forma unui pui de pasăre mort, imaginea continuând parcă discuția avută, ca și cum ar fi făcut parte din ultima frază pe care o spusesem. ca și cum mi-aș fi văzut dezamăgirea cu ochii, o dezamăgire încarnată. poate cineva să atingă același efect povestind un astfel de fapt de viață? poți trezi în celălalt același efect ca acela pe care îl trăiești într-o asemenea situație reală, când viața devine poetică și poezia devine trăită? poate să fie mai profund a scrie decât a trăi poetic? pentru ființa cuiva, nu e mai profundă poezia din viață decât poezia din scris?

2.
cred că e vorba aici despre potențarea contrastului între un sens denotativ și un sens conotativ, potențare ce are loc prin proximitatea referentului. probabil nu se înțelege mai nimic din ce am spus, pentru că sună foarte pretențios. și, cum nu-mi plac pretențiile academice, o să explic. proximitatea referentului, adică prezența lucrului la care se face referire: un creion albastru, trupurile pe o plajă, un prosop imprimat cu un apus de soare, un pui de pasăre mort. într-un text, ele nu sunt prezente, sunt doar numite. într-un fapt de viață, obiectele ăstea pot fi prezente și se poate face referire la ele în prezența lor. văzând obiectele, sensurile denotative sunt „încărcate” cu prezența lor. adică, văd un creion albastru și sensul denotativ al lui, de a fi un creion albastru și nimic mai mult, se echivalează cu prezența lui. atunci când îl văd, știu că e, pur și simplu, un creion albastru și nu mă aștept la nimic mai mult. sensul se echivalează cu ceea ce văd, existența lui se echivalează cu ceea ce văd. el există pentru a fi un creion albastru. la fel, văd un prosop imprimat cu un apus de soare și sensul lui denotativ se echivalează cu obiectul văzut etc. între sensul denotativ și conotațiile pe care le pot avea aceste obiecte există, firește, o diferență, un contrast. dar acest contrast, prin prezența acelor obiecte, se potențează, devine mai puternic. adică, atunci când creionul albastru devine, prin cuvânt, însuși albastrul, inocența, starea de grație, pentru că văd creionul albastru, efectul e mult mai puternic. „se tocește” inocența, „se tocește” starea de grație, când nu mă așteptasem la un asemenea gând, în fața unui simplu obiect. atunci când creionul albastru ca obiect devine simbol pentru inocență, faptul că e prezent în fața mea dă cuvintelor/simbolurilor o valoare performativă, care are mai mare efect decât un text scris/spus/citit/auzit. la fel, prosopul imprimat cu un apus de soare devine însuși apusul de soare, melancolia, nostalgia. iar prin faptul că prosopul e prezent, având sensul lui denotativ de simplu prosop, contrastul cu sensurile lui conotative e potențat, iar efectul obținut e mult mai mare decât în cazul unui text. la fel, bronzul cu urma trupului celuilalt devine simbol pentru urma mai subtilă lăsată de celălalt în tine și puiul de pasăre mort devine simbol pentru tristețe. pentru că aceste cuvinte/simboluri, asociate cu referentul lor care e prezent, au valoare performativă, reproducerea respectivelor „scene” într-un mod teatral sau filmic se îndepărtează cel mai puțin de efectul faptului de viață inițial. adică, redarea prin teatru sau film a acestor situații e mai fidelă decât redarea prin scris. totuși, niciodată valoarea ontologică a faptului de viață poetic nu poate fi depășită de o copie a acelui fapt.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!