Câteva informații despre Saul Kripke. La vârsta de trei ani își surprinde mama afirmând că Dumnezeu, dacă într-adevăr se află pretutindeni, pentru a intra în bucătărie ar trebui mai întâi să iasă de acolo. La nouăsprezece ani șoca lumea matematicienilor rezolvând problema, care i-a preocupat pe logicieni de la Aristotel la Carnap, anume de a da o semnificație a logicii modale în termeni de “posibil” și „necesar”. La treizeci de ani revoluționa filosofia analitică, improvizând trei conferințe privind teoria referinței prezente în clasica lucrare Nume și Necesitate . De atunci Kripke a intrat în legendă. A predat la Harvard și Princeton, fără să fi avut doctoratul luat. A inspirat romanul scriitoarei Rebbeca Goldstein, Problema minte-corp, în care protagonistul este un geniu incapabil să-și trăiască viața cotidiană. A răvășit secta adoratorilor lui Wittgenstein axiomându-i gândirea în Despre reguli și limbaj privat.
(Interviul este luat la Bologna, pe 20 decembrie 2001, când Kripke avea aproape șaptezeci de ani.)

P.O. - Ați început de foarte tânăr, aproape copil. Cum ați ajuns la filozofie?
S.K. - Trăiam în Omaha, un loc pierdut în Nebraskca. La doisprezece sau treisprezece ani l-am întrebat pe tatăl meu cum putem ști că nu visăm. Mi-a spus că Descartes, nume pe care el îl pronunța literal “Descartis”, a dat deja un răspuns în Meditațiile sale și mi le-a dat să le citesc. Așa am început. Apoi am trecut la Hume și Berkeley, și spre paisprezece sau cincisprezece ani l-am citit pe Platon. Pe atunci nu am avut nici o tentativă serioasă de a-l citi pe Kant.
P.O. - Și logica unde ați învățat-o?
S.K. - Pentru că matematica care se studia în generală era elementară, profesoara mea m-a îndreptat spre anumite cărți mai avansate unde, într-una, am găsit scris ceva despre fundamente. Apoi am citit textele lui Quine și Rosser, precum și Introducerea în matematică de Kleene. Și, în final, am înțeles intuiționismul. Înainte de aceasta nu-mi puteam imagina respingerea terțiului exclus, care mi se părea evident.
P.O. - Nici una dintre cărțile acelea nu vorbea despre logica modală, domeniu în care dvs. ați devenit faimos.
S.K. - E adevărat. Logica modală am descoperit-o în revistele de specialitate pe care am început să le citesc în liceu. Mă duceam să le iau din Lincoln, “capitala” Nebraskăi, pentru că în Omaha nu se găseau. În paranteză, deși liceul meu se găsea într-un oraș rătăcit, de acolo au plecat Lawrence Klein și Alan Heeger care au câștigat premiul Nobel pentru economie în 1980 și, respectiv, pentru chimie în 2000. Tot acolo a învățat și Ronald Jensen, un alt logician faimos, pe care eu l-am cunoscut abia mai apoi.
P.O. - Și cum ați ajuns la primul rezultat?
S.K. - Cunoșteam tabelele de adevăr din logica clasică și încercam să le extind la logica modală. Era vorba mereu despre tabele cu două valori, dar cu mai multe spații , care ar fi devenit apoi modurile posibile. În originalul meu articol din 1959 am expus lucrurile așa cum le-am găsit.
P.O. - Și așa, la nouăsprezece ani, erați faimos…
S.K. - Vorba vine. Când am ajuns la Harvard, credeam că o să fiu încurajat când dimpotrivă, am trăit o perioadă foarte nefericită. Profesorul de logică, Burt Dreben, a fost foarte dogmatic și descurajator: îmi spunea întruna să studiez matematica, și să nu-mi risipesc talentul cu lucrările de filozofie care nici nu meritau osteneala de a fi publicate. Cred că nu trebuia să mă fi dus să studiez la Harvard.
P.O. - Poate că Dreben se gândea ca doar un matematician putea fi un bun filosof. Totuși dvs., Putnam și Dummet ați venit dinspre matematică; de fapt, dinspre logică.
S.K. - Nu cred că trebuie să fii neaparat un matematician ori un logician pentru a fi un bun filosof. Sunt unii care se pricep la una, și alții care se pricep la cealaltă. În cel privește pe Dummet, el a început cu o licență în istorie. Dvs. l-ați intervievat. Nu v-a spus?
P.O. - Nu l-am întrebat. Dvs. însă ați spus într-o zi despre un coleg: Ce vreți să știe? E un fenomenolog!
S.K. - N-am spus asta și sunt mulțumit că am ocazia să neg oficial. Și nici el nu a spus despre mine, ceea ce s-a zis că a spus. Ziariștii au scornit toate acestea. Sper că dvs. nu veți face la fel.
P.O. - Între logicieni nu se fac de astea. Spuneți-ne, așadar, ce gândiți despre fenomenologie!
S.K. - Cu siguranță că e de treabă serios aici. Eu am citit doar câteva traduceri din Husserl, nu prea bune. Nu se înțelegea nimic. Din Heidegger am citit doar frazele citate de Carnap. Credeam că le inventat Carnap, dar am controlat și am văzut că Heidegger le-a zis de-adevăratelea. Vă amintiți : Voi vorbi despre ființă și despre nimic altceva . Ce-ar mai putea fi dincolo de ființă? Astea sunt glume.
P.O. - Îi cunoașteți interviul postum Doar un zeu ne mai poate salva ? Heidegger susține că amicii lui francezi i-au confirmat următorul fapt : Când încep să gândească, trebuie să o facă în germană.
S.K. - Ridicol! Printre altele, Diderot spunea același lucru despre limba franceză.
P.O. - Apropo de glume, cineva v-a numit Bobby Fisher-ul filosofiei…
S.K. - Știu, și-s tare mâhnit din această pricină.
P.O. - Și de ce? Fisher a fost un șahist care, după ce a câștigat campionatul mondial, a decis să nu mai joace niciodată în public. Nici dvs. n-ați mai publicat vreo ceva, nu?
S.K. - Eu am luat-o ca o insultă, ca o acuză de sterilitate intelectuală mai ales pentru că, atunci când au zis-o, eu tocmai îmi publicasem cartea despre Wittgenstein. În orice caz, nu este prima oară când trece o vreme fără să public ceva. S-a mai întâmplat și în anii ’60, când lucram la teoria simultanei admisibilități.
P.O. - Cred că am niște copii după notițele din acei ani. Nici acelea nu au fost publicate.
S.K. - De unde le aveți? Eu nu le-am publicat pentru că teoria a fost dezvoltată aparte de către Richard Platek. Le-am prezentat într-o conferință, iar Georg Kreisel, care era reprezentantul lui Platek, mi-a spus că tot ceea ce am făcut se găsea implicit în opera acestuia. Eu cred că am ajuns primul. Însă, la drept vorbind, nici Platek nu a publicat ceva. Din fericire, cel care a scris o carte cu privire la acest argument a fost Barwise.
P.O. - Și la ce ați lucrat în acești ani de tăcere editorială?
S.K. - La multe. În filozofie, la legătura între identitate și timp. În matematică am găsit
un mod alternativ de a demonstra teoria incompletitudinii a lui Gödel. Câte ceva dintre acestea au fost prezentate într-o conferință, fiind înregistrate și transcrise. Apoi au distrus casetele. Nu este extraordinar?
P.O. - Și veți publica ceva din cele rostite?
S.K. - Cred că da. În fond, datorez aceasta lumii.


Traducere din limba italiană - Dan MAZILU