Literatura oferă o gamă extinsă de posibilități. De aceea politica a apărut de multe ori ca sursă de inspirație, oferindu-le autorilor puncte de plecare și ajutându-i să-și ancoreze creațiile în actualitate. Oamenilor le plac discuțiile, le place să dețină puterea, chiar dacă este de multe ori una iluzorie. Politica îți oferă asta, te face să te simți capabil să schimbi. Ai impresia că votul tău contează, speri că părerea ta va însemna ceva. Și iată cum politica devine un punct central în viața fiecăruia dintre noi. Nu putem evita societatea, pentru că trăim în mijlocul ei, iar deciziile care se iau la nivelurile cele mai înalte ne afectează existența în fiecare moment. Facem politică fie că vrem fie că nu, pentru că însăși viața noastră este până la urmă politică.
Florin Iordache este un analist fin, ancorat în realitate, care reușește să surprindă multe dintre tarele societății actuale. În “O lume nebună”, el satirizează România post-decembristă, combinând stilul pamfletar cu admirabile pasaje moralizatoare. Personajele aflate în prim plan sunt disecate cu minuțiozitate, iar cititorul nu poate să nu zâmbească recunoscând în spatele numelor concepute cu abilitate oameni reali, persoane publice pe care le vedem în fiecare zi în mass-media și cărora autorul le adaugă o notă inconfundabilă de ridicol, generalizând defecte și transformându-le în elemente definitorii: “Desigur, am rămas pe gânduri... Peste câteva săptămâni opiniunea publică a aflat cu stupoare de moartea suspectă a miliardarului M. Dumitru... Acesta a fost găsit mort într-o piscină golită de apă... Sinucidere?... Asasinat?... Peste alte câteva săptămâni opiniunea publică este iarăși bulversată de o moarte ciudată... Amicul meu P a murit în condiții neelucidate într-un accident de automobil... Și miliardarul M. Dumitru și amicul P au lăsat în urma lor averi uriașe... Goana lor după o viață senzațională s-a sfârșit fără glorie... Unde ești tu nene Nae, să te simți răzbunat?... Nu mai e nevoie de o nouă revoluție care să spânzure mafioții, atâta vreme cât colo sus veghează Dumnezeu...”
Stilul este direct, iar limbajul folosit combină elemente colocviale cu arhaisme și regionalisme care oferă textelor culoare locală. Florin Iordache nu încearcă în niciun moment să își păstreze corectitudinea politică și nu se sfiește să atace teme considerate tabu. Crima devine o rezolvare firească, violența poate fi justificată prin discursuri sforăitoare, castelurile se construiesc în cel mai pur stil rromesc, iar imaginea de ansamblu a României apare aproape apocaliptică. Însă în ciuda tuturor elementelor sumbre, cartea reușește să păstreze un ton optimist. Cititorul este aruncat în această lume și este învățat să râdă. Cel mai bun de a combate prostia și incorectitudinea este zâmbetul, iar autorul reușește de multe ori să arunce în plan secund problemele prin intermediul comicului împins la paroxism.
Personajele lui Florin Iordache provin din clasa de mijloc. Fără aspirații majoare, indivizii își petrec viața în umbra marilor evenimente, încercând în fiecare moment să iasă în față. Încercările lor nu sunt însă încununate de succes, iar frustrările acumulate ajung să se materializeze în distrugere. Mediocritatea este evidențiată, iar prozele sunt construite ciclic, insistând pe tipologii și pe efectul devastator al bigotismului, de orice fel ar fi el. Realitatea nu trebuie evitată, chiar dacă de multe ori nu oferă nimic. Este trist, însă adevărat, iată cea mai importantă lecție pe care o putem desprinde din carte: “Maricica, superba blondă știristă de la “Vitalitatea TV”, ia cu eleganță în mâini paharul cu otravă și cu o mișcare bruscă îl sparge în capul Șefului... Acesta urlă de durere, în timp ce o salvă de mitralieră trasă de bodyguarzi îl aruncă fără viață în piscină... Maricica se îmbracă în fugă... Bodyguarzii o urmează cu fidelitate... Poarta, aflată pe role metalice, se dă la o parte și lasă loc Land Roverului, care accelerează, iar apoi frânează brusc în dreptul vilei-palat, construită în cel mai autentic stil rromesc, cu turnuri și turnulețe... Din Land Rover coboară îndată un bărbat mătăhălos, costumat într-o uniformă neagră de bodyguard. Maricica și bodyguarzii se aruncă în mașină... Land Roverul demarează în trombă și lasă în urmă misterioasa proprietate din codrii Vlăsiei... cu vila-palat în cel mai autentic stil rromesc, cu turnuri și turnulețe...”
Ritmul este alert, pasajele se succed cu repeziciune, iar atenția autorului se focalizează pe detalii, vrând parcă să sublinieze diferența dintre aparență și esență, care caracterizează societatea noastră. Marile crize sunt trecute cu vederea pentru că oamenii sunt prea ocupați cu detaliile pentru a mai ține cont de ele. Nimănui nu îi pasă, starea generală este delăsarea. Florin Iordache nu se teme de aceste concluzii, pentru că nu încearcă în niciun moment să condamne la modul absolut. Scurtele pasaje moralizatoare sunt înăbușite rapid de umor, cartea reușind astfel să evite patetismul. Autorul nu vrea să fie perceput ca un profet ratat, ci ca un observator coerent al unor realități pe care niciun cititor nu le poate ignora.
Simbolurile perioadei de tranziție sunt bagatelizate, Florin Iordache insistând pe aspectul lor derizoriu. Influența Occidentului este evidentă, însă ea nu apare ca o salvare. Satira este îndreptată cu precădere înspre filosofia socială defectuoasă, care devine prin extrapolare o condiție sine qua non a degradării umane. Destinele indivizilor sunt analizate obiectiv, tonul este rece. Autorul nu se implică afectiv, ci alege să descrie de la distanță drame familiare fiecăruia dintre noi. Chiar dacă tinde să devină antipatică pe alocuri prin repetarea anumitor obsesii, cartea poate oferi o lectură plăcută. Cititorul trebuie să nu ia însă lucrurile foarte în serios. Glumele rămân până la urmă simple glume, oricât de reale ar părea: “În cele din urmă, bossii au primit viza pentru Statele Unite și excursia pe gratis la New Orleans... Când au pășit pentru prima dată pe pământul american, pe aeroportul din New Orleans, Șpirache, Sache și Matache s-au simțit cu adevărat oameni liberi... Se aflau în sfârșit în țara tuturor posibilităților... Dar visul lor american a ținut doar câteva minute... Vameșii americani le-au descoperit în bagaje cocaină... Au fost imediat arestați, judecați și trimiși în închisoarea din New Orleans... Acolo i-a prins uraganul Katrina și rudele lor din clanurile de la București nu au mai știu nimic de ei... Ca să vezi cum o damă fatală cu un decolteu a la Pamela Anderson poate schimba soarte unor fericiți bossi ai tranziției din București... cei drept cam tembeli în afaceri neclasice...”
“O lume nebună” este o incursiune fascinantă în realitatea României post-decembriste. Cititorul va descoperi suferință, iubire, speranță, toate amestecate cu un umor generalizat. Chiar dacă pe alocuri cartea devine cinică, reușește să stârnească hohote de râs. Florin Iordache nu încearcă să ne convingă. Nu soluțiile sunt căutate în carte. Realitatea este descrisă cu precizie milimetrică, gesturile personajelor se înscriu în șabloane bine definite. Nu avem ce să facem. Râsul se dovedește a fi până la urmă singurul antidot...

Bibliografie

Florin Iordache – O lume nebună – Făt-Frumos – 2007