Ierarhizarea comportamentelor

Niciodată nu ne schimbăm cu totul, nu pierdem ceea ce a fost înainte pentru a deveni cu totul alții. Cînd e vorba de comportamente, dobîndirea unora noi, de calitate, nu înseamnă că cele vechi au dispărut cu totul, ca și cum n-ar fi existat niciodată. Ele rămîn în stoc, sînt undeva la etajele inferioare ale manifestării noastre și oricînd pot răbufni în împrejurări în care ne pierdem controlul. În situații pe care nu le mai stăpînim, regresăm comportamental și vechile comportamente dezagreabile recidivează spontan și nedorit.

Bunele purtări și constanța lor sînt rodul unor intense străduințe, unei dorințe de a ne ține, odată dobîndit, rangul. Unei schimbări a tablei de valori, a viziunii despre viață. Și de multe ori al schimbării anturajului, al ambianței, al grupului pe care îl frecventăm, ca și a-l evitării celor care ne-ar stimula să regresăm.

Cel mai adesea, chiar dacă ne-am schimbat și simțim că sîntem alții, cei care ne știu de mult nu acceptă, nu recunosc, nu vor să creadă asta. Ei ne consideră de-ai lor doar dacă ne recunosc neschimbați și în fața lor niciodată nu vom putem da dezmințiri credibile. Și într-un fel ne obligă să rămînem ca ei, să regresăm la purtările dezirabile în grupul care altfel nu ne recunoaște (și adesea, dacă nu acceptăm, ne expulzează).


Orizonturi existențiale

Dacă învățarea este de calitate, adică formativă, și nu se rezumă la achiziții disparate și desperecheate de felurite deprinderi, informații, chiar competențe, ea tinde să-i deschidă accesul celui ce dobîndește învățătură către orizonturi existențiale superioare, să-l facă să resimtă că trăiește viața din plin, că viața sa este plină de rost și bucurie.

Asta pentru că învățătura este un stadiu mai curînd adoptiv al învățării. Învățul este spontan și se petrece cel mai adesea ca o simplă contaminare involuntară și inconștientă. În fața lui aproape că n-ai ce face, stînd multă vreme în prezența unora, altora începi să le semeni în același fel în care le preiei accentul vorbirii. Învățarea oficializată și legiferată – învățămîntul – este și ea o etapă inevitabilă a vieții civile. În ciuda mult trîmbițatelor ei bune intenții, ea se rezumă la instruire, socializare, profesionalizare. Pregătește forța de muncă, resursele, brațele și capetele competente.

Sigur că, datorită profesionalizării, carierei, indivizii sînt diferențiați și ierarhizați conform unor statute sociale, economice, financiare. Dar asta n-are nimic comun cu buna lor așezare în viață. Reușita, chiar reputată, în activitatea profesională, poate fi lesne dublată de o viață personală cvasi-inexistentă, de un eșec existențial rezolvabil doar la psihanalist.



Schimbarea mizei

Numai prin asumarea dorinței și căutării învățăturii indivizii pot găsi echilibrul vital și împlinirea dorită în viață. Pot accede în orizonturi existențiale autentice, superioare vieții la întîmplare, unde importană este știința vieții, schimbarea de sine, împlinirea (și nu simpla reușită, succesul sau gloria).

Cînd piața occidentală a fost invadată de artele marțiale orientale, s-a impus brusc o viziune schimbată despre ce înseamnă a învăța. Din capul locului, practicanului i se cerea nici mai mult nici mai puțin decît să-și schimbe viața. Conținutul celor învățate nu se rezuma la tehnici abile de dobîndire a unor deprinderi (șmecherii, secrete), ci îți impunea să pătrunzi o taină, să te inițiezi într-o artă, să-ți schimbi oarecum întreaga viziune despre lume, să adopți alt regim de viață.

Nu se punea atît problema să înveți tehnica unor procedee, cît să devii altul. Și poate cel mai bine se poate înțelege acest lucru comparînd această exigență cu ceva ultracunoscut din disputa între dieteticieni și cei care umplu piața de cele mai aberante și spectaculoase rețete pentru cure de slăbire. Dieteticienii nu vorbesc de cură, ci de regim de viață, nu trebuie să te chinui un timp limitat (și evident mereu repetat) să slăbești, ci trebuie să-ți schimbi valorile, viața, obiceiurile. Pentru totdeauna. Să te alimentezi decent, să faci mișcare, să te bucuri că ești suplu și elastic, să găsești alte bucurii în viață decît ghiftuiala.

Sper să pot încheia cu o ultimă postare cu accent pe dezvăț și susținere.


(citiți și:

Învățul și dezvățul (I)

Învățul și dezvățul (II)

Învățul și dezvățul (IV))