agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-15 | |
te voi trece prin sufletul meu, prin solarele mele și te voi reda ție, purtând semnele iubirii: un bărbat strigându-se pe nume de copil. mai departe nu mai știu, eu plănuiesc doar lucruri mărunte.
albert einstein "I'm not an atheist, and I don't think I can call myself a pantheist. We are in the position of a little child entering a huge library filled with books in many languages. The child knows someone must have written those books. It does not know how. It does not understand the languages in which they are written. The child dimly suspects a mysterious order in the arrangement of the books but doesn't know what it is. That, it seems to me, is the attitude of even the most intelligent human being toward God. We see the universe marvelously arranged and obeying certain laws but only dimly understand these laws. Our limited minds grasp the mysterious force that moves the constellations." luna femininului inventa pașii de dans din sălile sale băiatul auzea muzica dezlegată în propriile cuvinte mi-e delirul vânt peste pământul încins strig după ploaie să vină ropote reci stingă-se focul dor ce mi-a cuprins visul în care tu exiști ai palmele moi îmi cuprinzi obrajii râzând ca un copil de toate ne-ar fi închise am aluneca ca pe suprafața oglinzii văzând misterul neputând să-l simțim ne-am sătura de viață iluzie fericirea ar părea nu am spera așteptând schimbarea imaginii ar fi un film pentru care plătim să vedem cum trăim marionete în față mereu deschizi drumul duce dincolo timpul arată clipa când te-ai născut unde țâșnesc izvoare chemi mă împingi în unde înoată spre mare strigi rugătoare ajung în ochii tăi într-o lacrimă albă alunec pe obraz apoi la picioare ești desculță pe coama acoperișului mergând ca pe sârmă e noapte cu stele te rușinezi de mine sărutul dulce atât de cunoscut nu pare primul îți gust sufletul de zahăr sughițând din gât ies baloane de săpun și fluturi de lumină oglinda e lumea secretă se va întâmpla în existența noastră un cântec de leagăn femeia din tine auzind cum crește prin ea bărbatul cai nărăvași prea cruzi fugiți vântul vă deschide poarta e mâna lunii masculine v-ați creat în vis milenii de-a rândul ați rupt din mine bucăți să vă faceți sufletul alergarea din suflarea mea am dat răsuflarea nechează în voi și focul cel veșnic veniți amândoi iată-mă mister cuprind ascund mătur urmele priviți doar în față michel foucault "Dacă ar trebui să “povestesc” cartea lui Deleuze, iată cam care ar fi fabula pe care aș încerca s-o inventez. Plictisită să mai aștepte ca Tezeu să iasă din Labirint, sătulă să mai pîndească pasul egal al acestuia și să-i regăsească chipul printre umbrele care trec, Ariadna s-a spînzurat. La capătul firului cu atîta dragoste împletit al identității, memoriei și recunoștinței, trupul său gînditor se rotește în jurul lui însuși. Cu toate acestea, Tezeu, parîmă ruptă, nu revine. Coridoare, tunele, beciuri și caverne, răspîntii, prăpăstii, fulgere întunecate, tunete subterane: el înaintează, șchioapătă, dansează, țopăie. Prin savanta geometrie a Labirintului abil centrat? Nici vorbă, ci de-a lungul asimetricului, întortocheatului, neregulatului, muntosului și abruptului. Cel puțin către capătul încercării sale, spre victoria ce-i promite întoarcerea? Nici atît; el se îndreaptă cu voioșie spre monstrul fără identitate, spre disparatul fără specie, spre cel ce nu aparține nici unui ordin animal, care este om și fiară, care juxtapune în sine timpul gol, repetitiv, al judecătorului infernal și violența genitală, instantanee, a taurului. Se îndreaptă către acesta nu pentru a șterge de pe fața pămîntului această formă insuportabilă, ci pentru a se pierde împreună cu ea în extrema ei distorsiune. Și tocmai aici, poate (nu la Naxos), pîndește zeul bahic: Dionysos mascat, Dionysos deghizat, infinit repetat. Faimosul fir a fost rupt, el, care era considerat atît de solid; Ariadna a fost părăsită mai devreme decît se credea: și întreaga istorie a gîndirii occidentale e de rescris"' prin timp vine spiritul pe urma unei iubiri trase spre eșafod călău e iadul îl taie cu sabia de lumină exact pe cuvântul sacrificiu salvând-o întunericul cade cortină despărțită-n două și se dezvăluie pregătită de spectacol scena cruzimii flăcări țâșnite din sine o transformă-n cenușă ca și cum nu ar fi fost vreodată posibilă durerea supremă aici războinicul așează primul diamant din coroana adevărului semn prin timp vine sufletul pe urma unei iubiri protejate recunoscând calea așează al doilea diamant din coroana adevărului semn |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate