De când ne-am născut, prieten cu mine te-am văzut prima oară într-un vis și mi-am dorit ca totul să fie real.
Castelul din praf de cacao și stafide își aprindea ferestrele cu o rază de lună. Pe un fursec în șanțul de apărare plin cu lapte ne lingeam degetele unul altuia.
Un cal galben pal ne aștepta pe malul de zahăr, ronțăia fire verzi cu acadele în vârf, cum bătea vântul clincheteau.
Se lăsau podurile cu zgomot de lanțuri ruginite ceea ce m-a făcut să tresar și m-am trezit.

Metroul se golește, doar noi și un bețiv adormit rămânem pentru încă o tură.
Îmi cade fesul prea larg pe ochi și tot mi-l aranjezi. Și dintr-o dată un impuls de nestăpânit mă ridică în picioare.
Hai să fugim cu ochii închiși dintr-un capăt în altul.
Mă iei de mâini râzând și încuviințând. S-a făcut întuneric.Tropăim ca o herghelie întreagă.
Bețivul trezit începe să urle: hai Steeeauaaa!
Tu deschizi ochii, mă tragi în curbă, sărim din vagon.

Cum te cheamă?
Pe tine?

Dar de ce ne prefacem că nu ne cunoaștem?
E amuzant!
Nu mi-se pare, deci ai chef de teatru, mormăie ca o babă știrbă mintea mea.
Bine, dacă vrei așa. Mă ierți străine, dar trebuie să mă întâlnesc la capătul zilei cu fratele meu de cruce. Mai e mult de mers, hai pa.

Și te las înmărmurit strecurându-mă pe uși chiar în timp ce se închid.Limba mea lungă ți-se arată pe geam drept la revedere. E doar un truc, am să cobor după trei stații, deoarece cu siguranță vei lua următorul tren și am să vin pe la spate să-ți trântesc ghiozdanul în cap.
Mă las pe un scaun mulțumită și nu-mi dau seama cum ațipesc.

De când ne-am născut, prieten cu mine te-am văzut prima oară în realitatea nefalsă a unei zile și m-am temut ca totul să nu fie vis.
Ne aplecăm peste marginea fursecului și îl scufundăm încet râzând nebunește, cine știe de ce. noi râdem tot timpul cu mici pauze.


Uite, aici ești tu mai mic.

http://www.youtube.com/watch?v=uV6Skq1ZBPg