Ce rar se strâng, acum, copii tăi,
Dar tot la tine'n preajmă le e strânsul,
În colț de ochi încă'i îneacă plânsul
Iar lipsa ta, e vârful la nevoi.

Cu aripile mari de albatroși
Stau stingheriți de "capul" ce-a dus stolul
Azi ei sunt trei, ce'ți poartă'n viață rolul,
Toți feții tăi ce nu sunt Feți-Frumoși.

Azi clipele cu tine's rații mici
Din amintiri ce vremea nu le șterge,
Dar timpul , înainte, ne tot merge
Și-au apărut noi"Gongi" din gongii pici.

Eu, cel mai mic dintre copii tăi,
Încerc acum la trist'aniversare
Să te evoc din clipele de soare,
Din vremea fără griji, fără nevoi.

Ce zile'n casa plină'n Partizani,
Când rude și prieteni umpleau totul,
Când mama'n brâu își încheia capotul
Și ne'ndopa, pe rând, ca pe curcani!

Când ochelarii îți luceau spre cer,
S'o vezi pe "guta", să îți vezi "bălțații"
Și cum, în jurul tău, toți frații
Veneau la sfat, iar nelipstu-ți fler

Îi întărea pe toți, ca în război,
Cu hotărâre, fără ezitare,
Și-apoi plecau acasă, fiecare,
Ca să revină iar, și iar, "la noi".

Ai fost cu noi la greu, ne-ai ajutat,
Cu o dojană, cu o palmă, poate,
Dar greul nostru, tu l-ai dus în spate
Și niciodată n'ai îngenuncheat...

Ce rar se strâng, acum, copii tăi,
Dar tot la tine'n preajmă le e strânsul,
În colț de ochi, încă'i îneacă plânsul,
Iar lipsa ta e vârful la nevoi.