agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2789 .



BLESTEME
personale [ ]
din vol. Antologie I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Viorela Codreanu Tiron ]

2010-10-29  |     | 



Peștera Blestemelor

M-am așternut ploaie de vară
pe umerii sufletului tău
lăsînd lacrima
să despice ura iubirii
din iubirea urii
de unde scutur toate blestemele
în peștera nemuririi –
ce o acoperă vremea.


Îtîiul blestem

M-ai aruncat bulgăr de pămînt pe cer!
M-au acoperit norii,
m-au străpuns fulgerele,
m-au asurzit tunetele,
m-au hăituit vînturile nordului!
Și-acum,
așezată pe umerii ploii,
îți trimit dezmierdările ei
cu grindina îtîiului blestem
smuls din tăcerea inimii tale.



Blestemul lacrimilor

Curând te va ajunge
blestemul lacrimilor mele
spulber și vânt vor năvăli în tine
și toate acele lacrimi așternute pe nori
vor coborî la tine în casă.
Nu va fi nimeni să-ți deschidă ușa,
nici pleoapele, ca să mai vezi lumina!
Vei bâjbâi prin lume
cu brațe frânte,
ochi pustii și inimă stearpă!



Blestem cu mîna-ntinsă

Să nu-ți deschidă nimeni ușa!
Să nu-ți pătrundă soarele-n casă
Să fii zidit în piatră funerară
și dus în crînguri fără vară!
Înghețul să-ți cuprindă brațul
ce mi-a atins obrazul cu minciună!
Blestem cu mîna-ntinsă și lipită
de crucea pe care te-ai născut
în zorii dimineții mele!


Un fel de blestem

Să putrezești în fundul pămîntului!
fără să știi că eu îți sunt pămîntul.
Să spun: „Arde-te-ar focul!“
fără să știi că eu sunt flacăra
ce te va mistui
și-ți blestem fiecare zi,
fără să știi că-n fiecare dimineață
eu îți aduc zile cu rouă-de-rugă!


Roagă-te să plutești

Mă vei găsi în ruga pămîntului
ca un vis de durere-mpietrit
cînd frunze veștede vor pluti
oriunde-mprejurul nopților tale.
Mă vei găsi răstignită
pe un ecou de muțenie
ce va ajunge la tine ca un cutremur
risipindu-se-n tine!
Roagă-te să plutești
să nu te-atingă pămîntul!...


Blestem

Ruină fii!
pe chipul meu, străin de tine-acum!
Ruină fii! pentru albastrul infinit
în care mi-am dus dorul
înspăimîntat de vis,
și-n care rodul meu a devenit
lacrima frîntă,
umilă
și sfîrșită.
Ruină fii!


Blestemul oglindei

Săgeată pornește blestemul-oglindă
a chipului tău ce mă privește din ea;
arunc oglinda, dar ea se întoarce întreagă,
mereu cu chipul tău rîzător.
Blestem această oglindă obosită
și o arunc, ca pe o piatră, în lacul de foc
de unde aștept să te înalți
cu cenușa blestemului tău –
țăndări făcîndu-mi-se oglinda...


Blestemul geamătului

Dacă mîinile tale vor mai ajunge
pe pămîntul meu,
vei auzi blestemul unui geamăt prelung
ce șerpuiește prin noaptea-nveninată
de buzele tale!
Dacă mîinile tale vor mai atinge
cerul meu,
nori adînci se vor aduna
pe bolta-mi spulberată
și vor pecetlui blestemul ne-spus
al geamătului prelung
chemat de buzele tale.


Să fie un blestem?

Mi-ai ucis destinul
cînd încă învățam să merg
și te-am lăsat!
M-ai aruncat apoi în jocul focului
cînd flăcările începeau să respire...
și nu m-am împotrivit.
Dar cînd m-ai aruncat
în groapa de jariște spulberată
am devenit scînteia-iadului
de-acum și de-a-pururi
în cîte vieți vei mai avea.


Blestem

Să-ți fie frate geamăn chinul meu
și gura uscată de dorul sărutului!
Ploaia-de-mine să te ude!
Pămîntul-de-mine să-ți ardă tălpile!
În dorul dorului să te-mprăștii,
mereu căutîndu-mă
mereu negăsindu-mă.


Pentru toate tăcerile

Pentru toate tăcerile
lăsate de izbeliște pe pragul meu:
Să te ajungă veșnicia tăcerii
plumbul nimicului să fie turnat
în urechile tale!
Furia zgomotului de pretutindeni
să te prindă să te-nchidă.
Zilele și nopțile să-ți străpungă
viermii ce sfredelesc pămîntul
sub verdele gazon
pe care-acum l-am răsădit
în memoria tăcerilor tale


Să nu-ți dorești

să cunoști niciodată
cărarea sublimă a pasiunii,
nici adîncurile durerii
zămislite de ea!
Ferește-te, îți spun,
indiferent ce nume va purta,
de ființă va fi
sau obiect,
vei arde alături de ea
pînă dincolo de cenușă.


Pînă cînd inima ta va îngenunchea

Ca o spirală răsucită să-ți intre-n inimă
blestemul geamătului adîncit în noapte!
Atingerea aerului să te doară!
Izvoarele să nu-ți atingă buzele!
Foc să-ți trimită soarele!
Să-ți fie ziua noapte
și să te soarbă în întunecime
Să plutești în incertitudinea clipei
pînă cînd inima ta va îngenunchea!


Fără scăpare

Din pulberea de pietre-ascuțite
am să mă-adun
și-am să-ți umplu ochii,
urechile și gura;
În fiecare por de-al tău
voi scrijeli numele meu.
Voi fi colosul care prăduiește
și zîmbetul de oarbă-nșelăciune
Îți voi pîndi și visele
în care-am să pătrund
geană pe geană
să nu mai pui vreodată.


Protejat copyright: Viorela Codreanu Tiron

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!