agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4564 .



Despre un anumit gen de umor
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noricã ]

2011-11-24  |     | 



După ce am oferit volumul meu “Epi…gramatica” unor colegi și prieteni, am primit de la câțiva dintre ei remarci de genul: ”Dane, l-am citit și mi-a plăcut, dar am o întrebare. Eu te știam un tip blând, bonom și, când e nevoie, diplomat. Totuși, în ultimul capitol îi ataci destul de urât pe colegii tăi epigramiști. Nu s-a supărat niciunul pe tine?”
Lăsând la o parte bucuria dată de faptul că citiseră cartea în întregime, din moment ce ajunseseră la ultima parte, remarca m-a surprins și am recitit ultimul capitol. Nici de data asta nu mi s-a părut nimic supărător și mi-am dat seama de ce: în mod curent, epigramiștii se înțeapă între ei, uneori destul de dur, fără ca asta să stârnească animozități. Însă, privit din exterior, fenomenul poate fi șocant, precum lupta dintre doi boxeri, dacă nu știi că e o întrecere sportivă.
Toate considerațiile acestea mi-au venit în minte datorită epigramei scrisă de Ica Ungureanu, cu trimitere la Constantin Iurașcu-Tataia, cu ocazia unei dispute politice despre Emil Boc.

La un semn, pe metereze,
Pentru dragu' lui "copil",
A venit să te-amendeze
Un bătrân P.D.(L.)ofil.


Ica a fost acuzată de lipsă de respect, pentru aluzia clară la pedofilie, deși a negat-o ulterior. Sincer, mie înțepătura că Tataia -un epigramist venerabil- ar fi pedofil nu mi se pare indecentă, câtă vreme e cât se poate de evidentă absurditatea ei. E ca și cum aș acuza pe cineva de masochism -un alt tip de perversiune- pentru că refuză să emigreze. Ce mi s-a părut amuzant a fost jocul de cuvinte, în care pe de o parte apare paralela PDL-ofil – pedofil, pe de altă parte subiectul Boc, care ar trezi sentimente aparte de iubire datorită asemănării cu un copil.
Un alt aspect este acela, indus de către o parte din colegi, că Tataia ar trebui tratat în mod special datorită vârstei sale. Nu cred că lui Tataia îi convine să fie menajat ca un caz special ci, dimpotrivă, dorește să fie privit exact la fel cu alți epigramiști vechi și valoroși de pe agonia.
Singurul cuvânt ceva mai neelegant din epigramă este "bătrân". Indiferent de vârstă, nimănui nu-i pică bine. Dacă interpelezi un patriarh din biblie de 250 ani, îți va răspune: "Eu bătrân? Matusalem e bătrân, nu eu."

Același fenomen (protestele) apare în urma atacării unor subiecte considerate tabu de către unii neumoriști - prin asta nu înțeleg neapărat lipsiți de umor, ci neobișnuiți cu un anume gen de umor. Unele din subiecte sunt din categoria celor impuse, nu știu exact de cine, drept “political correctitude” (țigani, homosexuali), altele sunt introduse nejustificat în categoria “defecte fizice” (chelie, statură, burtă).

Promit că de astăzi mă voi comporta politically correct
de Dan Norea

Voi sprijini mereu, în noul an,
Pe toți minoritarii simultan,
Căci știu metoda de-a scăpa de ei:
Ca toți țiganii să devină gay.

Privind la două tablouri de președinți
de Laurentiu Ghita

Dezamăgirea noastră este veche,
Fiindcă, nu ne fie de deochi,
L-am răsturnat pe unu-ntr-o ureche,
Ca să alegem unul într-un ochi!


Cele mai sensibile subiecte sunt cele tragice. Ca dovadă, cele mai multe proteste au apărut în urma epigramelor prilejuite de moartea unor persoane, deși nu cei decedați erau ținta satirei.

Să ajutăm poporul frate polonez !
de Dan Norea

După-un accident ciudat,
Nu mai au bărbați de stat.
Haide să le dăm în loc
Pe Băsescu și pe Boc!

"Cronica Cârcotașilor" a fost scoasă din grila de programe a PRIMA TV
de Gârda Petru Ioan

În Media, tristețe: din păcate,
De azi se trage CRONICA pe tușă,
Că accidente mari și repetate
L-au transformat pe HUIDU-n GÂINUȘÂ.


Citind părerile cu semnificații opuse, mi-am amintit de un fost coleg de serviciu, oripilat de obiceiul unei categorii largi de români, care transformă pomenile și parastasele în adevărate petreceri cu mâncare, băutură și bancuri: “Popor de barbari!”. El nu se considera parte din acest popor, printre altele pentru că avea pe jumătate sânge de grec. De altfel, a și emigrat în Canada.

Și asta conduce firul logic spre expresia “Haz de necaz”, definitorie pentru poporul român, care îl face unic între alte națiuni. Voi justifica acest lucru.
Epigrama, un gen literar în care se îmbină satira, umorul și concizia, este populară numai la români. Deși apărut în Europa încă pe vremea romanilor, deși a avut reprezentanți de seamă (Martial, Voltaire), astăzi este prezent doar în arealul românesc. Alte genuri scurte umoristice (limerick-ul la irlandezi, senryu-ul la japonezi) au caracteristici complet diferite.
Umor au mulți, francezii un umor mai suculent, englezii unul mai subtil. Satiră găsești la cele mai multe popoare. Ironie găsești în toată literatura universală. Dar autoironie ca la români nu găsești nicăieri. Pentru că ce altceva decât autoironie dusă la extrem este hazul de necaz? Este o formă de rezistență împotriva vicisitudinilor de tot felul, este ceea ce îți dă putere când ești la pământ, este esența conceptului de “gândire pozitivă”.
Poate fi adus și argumentul “Alții când au un necaz, nu fac haz, ci pun osul la treabă.” După mine, cele două nu se exclud. Ca dovadă, umoriștii pe care îi cunosc, și nu sunt puțini, sunt persoane cât se poate de respectabile în viața civilă, care au știut să pună osul când a fost nevoie.

Întruparea cea mai sugestivă a hazului de necaz este comportarea în fața morții, un fenomen care, deși natural, este unanim considerat ca tragedia supremă. Aici trebuie să ne reamintim că, la origine, epigrama era o inscripție pe morminte. Chiar dacă ulterior și-a schimbat semnificația, există și astăzi o specie a epigramei, numită “epitaf”, a cărei definiție nu cred că e nevoie să o dau. Și, în acest context, merită pomenit cimitirul din Săpânța, un exemplu de sfidare a morții prin ceea ce desființează orice filon tragic – gluma.
Subliniez un lucru – nu trebuie confundat hazul de necaz cu umorul negru. Umorul negru recunoaște și chiar amplifică aspectul tragic, are în el o sămânță de macabru, uneori de sadism, pentru a crea un contrast. În schimb hazul de necaz este senin, minimalizează tragedia și o transformă într-un fenomen natural.

În acest context, amintesc o întâmplare care m-a marcat și, într-un fel, a contribuit la formarea profilului meu de umorist. În 1995 a murit un om la care țineam extrem de mult, tatăl meu vitreg. Într-o seară a făcut comoție cerebrală și am chemat ambulanța. Brancardierii nu puteau manevra din cauza locului strâmt. Deși paralizat de câteva minute, Tata Titi glumea cu ei: “Mai bine tăiați-mă în două și mă coaseți mai târziu, la spital”. A doua zi dimineață murea. Ei bine, îmi doresc și îmi place să cred că voi avea aceeași atitudine în fața morții. Și, cu siguranță, la pomeni, de undeva de sus, mă va bucura veselia “comesenilor”.

În același context, amintesc ultima epigramă a lui Păstorel, scrisă la un sanatoriu situat pe Șoseaua Viilor, cu câteva zile înainte de a muri.

Culmea ironiilor
Și râsul copiilor
Să pun punct bețiilor
Pe Șoseaua Viilor!


Remarcați excepționalul joc de cuvinte – dublul sens al cuvântului “vii”, Șoseaua Viilor fiind totodată sfârșitul beției, dar și al vieții.

Ei bine, dacă poți face haz de propria persoană și, mai mult, de propria moarte, eu cred că niciun subiect nu trebuie considerat tabu. Hai să nu ne punem în locul țiganilor, al homosexualilor sau al polonezilor rămași fără președinte. Hai să nu ne punem în locul lui Huidu și mai ales, nu în locul lui Tataia, care se poate apăra singur. Dacă începem așa, ne vom pune în continuare în locul soacrelor, al politicienilor sau al cârciumarilor care toarnă apă în vin și atunci desființăm epigrama în particular și satira în general. Bine tratat, niciun subiect nu poate fi considerat jignitor în sine. Nu aduceți exemple extreme cu handicapați, niciun epigramist nu va scrie despre așa ceva, nu de altceva, dar știe că nu va stârni zâmbete.

Deși mi-am propus să nu dau citate pro sau contra, închei cu spusele lui Carmen Chioinea, la care subscriu în totalitate: “…umoristul e născut să vadă ÎNTOTDEAUNA partea comică a oricărei tragedii. În primul rând, a propriilor tragedii”.






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!