Aproape toamnă. Merg printre umbrele deschise în piața de pește. Ascult țipătul din mine.
*
Compartimentul de tren este îndesat cu tot felul de lucruri cu miros tare: brânză și pâine, saltele de plastic, nisip de pe plajă.
*
Privind în depărtare văd doar ochii mei oglindiți pe geamul întunecat. Plutind, scufundându-se.
*
Nu sunt curioasă. Întrebările se sparg ca sticla ieftină. Între timp șed, cu picioarele sub scaun.
*
Nu este destul spațiu aici. Oare ce se întâmplă cu timpul? Ce s-a întâmplat cu tic-tacul ceasului cu cuc? S-a oprit.
*
Toate lucrurile rămân la fel la un moment dat. Aceeași cafenea în aceeași stație mică. E un sentiment plăcut câteodată.
*
O femeie între două vârste varsă cafeaua pe rochie. Înainte să plece adaugă mai mult ruj pe buze.
*
Ziarul de azi va acoperi toată mizeria, absorbind de pe linoleum urmele de sub scaune.
*
Sunt prea obosită pentru o altă zi: de îndată ce deschid ochii, un porumbel negru zboară de la fereastră.
*
Plimbându-mă prin parc mi-am dat seama că bătrânii citesc știrile sub cireși înfloriți.
*
Desigur...minutul în care el se apleacă în fața zâmbetului ei, pe marginea lacului artificial.
*
De fiecare dată când pășesc încet pe gheața care se topește, mă gândesc că urmele mele cresc prea mari.
*
În timp ce gonesc pe autostradă, cu soarele în spatele meu, mă simt ca o străină pe pământ.
*
Traficul din capul meu crește în progresie geometrică. Atât timp cât încă îmi amintesc.
*
Însemne de graffiti într-un pasaj întunecat, niciodată descifrate, în lumină doar la solstițiul de vară. Anotimpurile se schimbă.