nu am pierdut nimic. tu te-ai transformat într-o tăcere oarecare

în curte au plantat panseluțe. nu are niciun rost să-ți mai spun că nu mă pot bucura. ele îmi amintesc de moarte. o moarte mică și catifelată.

pereții sunt verzi viguroși ca niște tulpini. îi ating în treacăt. femeia care tace seamănă cu o lebădă albastră în capotul ei imens.

aici oamenii nu mai au trup. suntem ascunși cu totul în pereți
în rutina îngrijitoarelor. ne e bine
așa cum îți este și ție acum
când nu mai ai nimic
de pierdut