voi spune că de mai multe ori am vrut să mor
dar în mine a devenit activă o forță inexplicabilă
cu mult mai puternică decât tot ceea ce știam despre mine
în împrejurări limită nimeni nu poate stăpâni energia morții
înțelegându-mi moartea m-am socotit un om curajos
la –nceput mai încet și pe urmă mai repede trupul
mi s-a desprins de suflet ca și cum aș fi vrut să percep
într-o singură noapte de noiemvrie
iubirea aproapelui ori pe macedonski
moartea nu mi-a fost loc de repliere a sinelui
am putut identifica lesne având înscrisă în sânge
mania persecuției mai multe generații succesive
care au cunoscut înfrângerea metafizică a bunului samarinean
în cercul de frunze de oleandru răsfrângându-se
printre umbre moi și adânci limpezindu-se ca suflarea zefirului
am simțit cât e de greu vidul sfâșiat de întrebări interzise
a căror monotonie și redundanță vopsește cerul în albastru
mulțimea de gură-cască neînțelegând o silabă din mugetul ploii
și dacă totuși răspunsul a fost formulat pentru un alt destin
moartea vine ca o enormă binecuvântare
ca după ciumă când trupurile sunt arse
și oasele sunt duse pe ultimul drum de groparul bețiv fără nume
puterea pe care i-o dau morții anonimi egalează forța unei armate
libertatea pe care o resimte învinsul se transmite celorlalți
ca o amintire glorioasă a sufletului în desfășurare pe flancuri
știind că aceasta a fost ultima luptă cu sine
cel care mă strigă nu este un cunoscut al meu și nici al tău hamlet
cel care m-a rănit nu fusese niciodată criminal deși fusese plătit să mă ucidă
cel care a spus că a pipăit lumina cu degetele a mințit cu nerușinare
niciodată acela nu a contemplat crucea de stele
pe nisipul încondeiat cu sfere și morți
pe piroga chayenne înaintez ca și cum aș auzi printre cei vii
descântecul selenar al primei ploi de vară
chemând strămoșii care nu pot să mă adoarmă