tot mai des
oamenii fug de mine ca pescarii de galerele portugheze
la început îmi venea să le scot ochii pentru că cei ce nu văd
ce se întîmplă în oameni își merită întunericul
îmi venea să urlu sunt viu
sunt așa plin de viață că dacă-aș muri n-aș ajunge în rai sau în iad
ci m-ar trimite dumnezeu înapoi pe pămînt
de teamă să nu-i molipsesc adormiții

apoi nu-mi explicam de ce cînd vedeam magazine pustii
cu vînzători care se uită cu buze crăpate după oameni
care să le calce pragul
de parcă n-ar fi băut apă o zi întreagă
îmi venea să le dau binețe și să-i întreb cum o duc
știu cel mai bine cum e să nu vorbești vreme îndelungată
iar cînd cineva te salută
din piept îți sare inima ca o bandă magnetică
dintr-un casetofon rusesc

în cele din urmă m-am obișnuit cu ura
ca rețelele de socializare cu citatele din arsenie boca
ca să adorm în loc de oi număr morții despre care am scris la ziar
cînd ajung la tinerii spulberați în atentatele din madrid
mă cuprinde starea de veghe
poate așa e și moartea
o stare de veghe în care crezi că ești viu

ca să-și ridice moralul
unii se-ndoapă cu ciocolată calciu gluconic
magneziu pepene galben
eu mă gîndesc la lucruri mărunte
cum ar fi prima cămașă pe care am purtat-o scoasă din pantaloni
zgomotul adidașilor ewing cu scai și mîndria cu care-i purtam
pînă-am aflat că sunt imitații
citroenul plin de motoare pe care scria pește viu
fețele pămîntii din moteluri
trupurile aproape lichide din trenuri
luna plină din morden
sîcîitoare ca schizofrena din apartamentele sociale ce urla noaptea
reeedemption song

acum singurul lucru care mă mai ține în viață
e scrisul
un fel de a face dragoste cu strănii fără teamă
că vei fi judecat pentru micile stîngăcii
străinilor li se par adorabile ca niște mici semne din naștere
în zilele proaste
cînd nimeni nu mă ascultă
rugăciunile mele par niște replici de agățat icoane cougar
în zilele bune ascund oameni în mine
așa cum pitea ivan denisovici bucăți de pîine
în salteaua cu rumeguș