I

Hai să vorbim despre noutăți
Despre cum oamenii au devenit păpuși fără vlagă, fără păpușari, fără un impuls sau fără măcar
Cea mai primordială senzație de atingere

Îmi zic în fiecare zi
Să iubim păpușile
Când vorbim de fericire
Să ne iubim aproapele și să le lăsăm în baldachinele lor

Hai să vorbim despre speranța de viață
A non-valorilor, a principiilor care apasă arterele
Din plastic
Despre nemurirea nimicurilor
Să scriem
Să ardem paginile
Să ne plasticam viețile
Și morțile

Să ne rugăm
Către nicăieri

II

Da tată
Sunt departe de singurul loc despre care m-ai învățat
Și parcă aș avea o parte din tine
Care mă învață despre cum să fiu laș
Să fug
O parte care atârnă greu ca un plumb și alungă
Tot ceea ce se lipește de el
Ca de un plămân
Sănătos

Mi-a crescut o inimă neagră cu care mă lupt zilnic
Și înving

Da tată

M-ai urî
Și te-aș primi în viața mea ca pe cea mai iubită lipsă
La care nu aș putea să renunț
Niciodată

III

Întotdeauna am un public
De care nu scap, care nu se arată
Nu respiră, nu zâmbește

Doar mușcă din absență
Ca dintr-o rană la care speră

Am zis întotdeauna că orice animal sălbatic poate fi domesticit atâta timp cât
Respirația noastră
Nu are miros
De pradă