Unde sfârșește?
De fapt, de unde a început?!
Unde este Ochiul Acela care cuprinde totul și nimicul?
Ce este Universul?
Scena amplă cu agore și culise? Piesa de teatru cu nesfârșite scene și decoruri?! Realitatea? Irealitatea? Obiectivul?! Subiectivul?! Plauzibilul?! Incredibilul?! Puțin din fiecare?!
Armonia rezultată din asocierea ideală a sunetelor?! A semnelor în general?!
Povestea zămislită de sensibilitatea poetică a cuiva mult prea singur...?! A cuiva dependent de Sens și prea puțin egoist, care nu a vrut să se bucure singur?! A fost fericit să împartă... și a împărțit...
Ce e dincolo de Univers?
Oare, hăul le ține pe toate sau totul stă într-o Palmă?! Dar hăul este frica, de fapt spaima și deznădejdea pierderii, a destrămării..., este destrămarea însăși,... nu are cum să... Atunci, Energia Aceea găzduitoare nu poate fi decât de esență divină, nu poate fi decât Dumnezeu Însuși!! Adică Iubirea și Logosul declanșatoare ale Big Bang-ului! Un Logos aparte, supraîncărcat afectiv, propulsând Infinitul... O Iubire aparte, supraîncărcată inteligent, propulsând Infinitul... Nu poate exista Iubire fără Logos!!! Iar Logos-ul fără Iubire ar fi un non-sens! Cu certitudine, Sentimentul are temelii dincolo de afect(iv)! Altfel, de ce, de exemplu, un nebun nu(-și) poate „induce” armonia, în ultimă instanță Cosmosul, Fericirea?! De fapt, cum „iubește” un nebun? Realitatea instituită de el este una fundamental deconstruită, pentru că totul se clădește, mai exact se demolează, în virtutea răului-instinct, privat de sensul înălțător al moralității și al Dumnezeului Bun. Cuvintele lui cad în vorbe, vorbele în întuneric, întunericul în moarte..., în nimic... Or, Omului i-a fost dat să ființeze în și prin Cuvânt... pentru că Ziditorul Însuși „a zis și s-a făcut”! Cuvântul – care fără îndoială a fost la Început – a împins dizarmoniile în Cosmos, pentru că El, Cuvântul, „era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”!
Iubind, mai exact experimentând Iubirea, Miracolul se extinde și... nu la microscop!
Aceasta este definiția Vieții!!
Mecanismul-matrioșkă în care niciodată ultima păpușă nu este ultima! Ea poate fi însă mereu prima!!
Iar universul nu poate fi decât un cerc. Geometria perfectă izvorâtă din Iubirea aceea... înțeleaptă. Entitatea suficientă sieși care – eternă și infinită – include și se autoinclude,... care, existând generos, împarte Darul propriu mulțimilor necuprinse...
La un moment dat, Universul își va reocupa locul în spațiul Logosului afectiv (Big Crunch). Va deveni mic-mic,... infinitezimal, va încăpea în cele din urmă în cel mai invizibil cuvânt-gând-sentiment..., în realitate o energie de temut... Și se va percepe.. Nu cu ochiul... Cu tresăririle Inimii... Poate cu un anume sentiment al (po)căinței... Va fi o viață in nuce, nu Viața!
Credința și Iubirea vor putea însă răspândi din nou acea „inflație cosmică” numită Viață!
Depinde mult de Om! Cât de aproape, cât de departe va sta de Creator...?!