Nu mai știu, îmi reținuse atenția faptul că era un fundal obsesiv(?). 24 ?.10.16
Cădere în mine = moarte. 25.10.16
Înainte de vorba este gândul?
Gând de rău. Se deschide apoi în spatele meu două linii orizontale « = », ca să vorbesc … un alt «mental». Este aerul noului început. 26.10.16
La muncă, Gihan, turcul, râde de Sfântul Dimitrie. Inconștient empatizez cu el, și apoi mă «acuz» că am râs eu de Sfânt.
După un timp o sferă sau un șir de sfere iese/ies prin oglinda mentală, oblic, în stânga, în aer. Atunci a fost ajutorul Lui Dumnezeu, izbăvirea mea.
În superstiție înlocuiesc spațiul cu o entitate: tată, eu, mama, Dumnezeu.
Gândirea de rău, spațiul = cerc-gand întors.
Când este gând întors nu mă duc în față, în celălalt, ce este cunoaștere(aer-gaz).
Cum apar ideile?
Sunt supărat. Câteodată pentru o secundă mă duc în un haos în dreapta. Haosul este ceva alb, fără margini, cu puncte.
Am visat casa mamei, am visat că eram pe un vapor, o cameră de acolo era camera din casa mea. În cameră era o vrabie gri. Am prins-o. Însă în mână era de un verde frumos. Am eliberat-o la țărm.
Mă trezesc. Descopăr că ideea apare oval în fata sentimentului oval, din nimic, după vreo secundă, în plan vertical. Sentimentul era roziu. Ideea era gri? 28.10.16
Într-o seminegatie față de mama spun: «jos» și apoi încep să sufăr. Simt cum răutatea aceasta mi-a oprit mintea. După un timp simt cum mă doare un punct în emisfera dreaptă spre sus. După un timp înțeleg că vorba ce îmi vine: «a murit mama » generează ideea morții mamei. Înțeleg logică în care eu devin sentimentul morții mamei: mai întâi apare sentimentul morții, apoi, sentimentul devine « este », apoi « este » se schimbă în « sunt ».
După un timp suferința data de seminegatie îmi iese prin pasărea verde din vis, spre dreapta.
Astfel ajung să mă simt plin, ducându-mă spre dreapta ca constiinta-entitate O->
Când împing de jos spre stânga = fixație.
Sunt Dumnezeu cum zice și Vechiul Testament (« după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu), sau actualii Don Miguel Ruiz și Neale Donald Walsh? M-am văzut o dată ca o sferă străină (=conștiința), în locașul Lui Dumnezeu, ce era Dumnezeu. S-a întâmplat cam aceeași logică: sfera străină ce eram era Dumnezeu. Este Dumnezeu se schimbă în sunt Dumnezeu.
Neale Donald Walsch: “scopul Meu în ceea ce vă privește este ca voi să vă cunoașteți pe voi înșivă că fiind Eu.
Înțeleg că o teamă mă face « să mă dau » spre dreapta. La început trebuie să fie teamă de rău.
Conștiința vine în cunoaștere. Apare gandul-vorba, sentiment, idee.
Observ că se repetă ideea, revine.
Revenirea = gândul « ca ».
Parcă din exterior îmi vine înspre emisfera dreaptă Dragoste.
Înțeleg că atunci când dreapta apasa pe stânga spun : moare mama.
Văd cum conștiința de-necuprins (fără formă) împinge constiinta-entitate (sferă) în spațiu, rezultând « gând adâncit ».
Înțeleg lucrurile și în un prezent continuu pentru un pozitiv sau negativ.
Colegul Petrică vorbește apăsat. Apăsarea este spre dreapta: marginea din stânga(cuvântul sau conștiința ?) apasă spre marginea din dreapta.
Dacă în dragoste trebuie să vibrăm (Psalmul 2, 11: « … și vă bucurați Lui cu cutremur » = trad. ebraică » tremurând sărutați-I picioarele »), atunci să-mi imaginez că și Dumnezeu vibrează?
Noul început este când sunt cu «vreau » (asociat) || 28.10.16
Asocierea obiect-subiect generează logică: « a subiectului. » (de exemplu: canal-tata = a lu tata.)
Binele și răul sunt înainte de tot.
Superstiție + simbol => logică: « a simbolului. »
Experiența acceptată => imagine pozitivă => stare de bine, a radia. (2010?)
Experiența neacceptata => imagine negativă => stare de rău, disconfort.
Informația pro sau contra față de ceva? se afla în locuri apropiate. Încă nu pot descrie. Ceva-ul pare gând.
Neale Donald Walsch: “Tot Ceea Ce Este s-a împărțit - devenind într-un moment minunat ceea ce este aceasta și ceea ce este aceea. Pentru prima dată, aceasta și aceea au existat separate una de cealaltă -și totuși amândouă au existat simultan. Și tot așa există ceea ce era nici una dintre ele. Astfel au existat simultan trei elemente: ceea ce este aici. Ceea ce este acolo. Și ceea ce este nici aici, nici acolo - dar care trebuie să existe, pentru că aici și acolo să existe. Nimicul ține la un loc totul. Non-spațiul ține la un loc spațiul. Întregul ține la un loc părțile.” (pag.29-30)
Neale Donald Walsch: “Aceia care cred că Dumnezeu este Tot Ceea Ce Este și Tot Ceea Ce Nu Este sunt cei a căror înțelegere e cea corectă.” (pag.30)
Din ce văd îmi vine să spun că în mine sunt : fluctuații de culoarea mustarului. Fluctuația este în plan vertical. În oglindă mentală? 29.10.16
Descopăr că Paganini a scris Sonata del diabolo https://www.youtube.com/watch?v=feVg__MtG2k
Descopăr că Rachmaninov a scris: The Isle of the Dead, Symphonic poem.
Poezia îmi pare de neînțeles când sunt toate pe lume. În trăirea spirituală ființele și lucrurile apar pe rând :
Acuma trăiesc în stânga pictura ei de fată, cu părul negru și haine roșii, sau văd pornindu-mi ochiu în dreapta pe calea de pe un lan cu flori. Iar pe piciorul stâng de cosmos văd fluture că urca…Și în dreapta am calea de pe lanul cu flori. (2011?)

În vis: strigare și retragere = blocaj? 30.10.16
Îmi apare unde este aproape simultan: raul fără formă, în stânga, cu dezvoltarea în simbolul crucii în față. 30.10.16
Știam că a face răul și binele sunt aproape simultane cu “a vrea” și “a nu vrea”. ?
Înțelegerea presupune existenta a două elemente: conștiința + “nu” = limitarea; conștiința + ființa/trupul = înțelegerea de sine.
Descopăr afirmații mai vechi: eul, conștiința s-au dus în stânga, în afară a ceea ce a fost spovedanie, care s-a dus în dreapta (în cosmos?). Când ating cu vorba "spovedania", fiind dedesuptul ei, scot un chiot de durere. Am chiuitul în urechi. Apoi o emoție în dreapta sus... Îmi lipsește platoul din față al gândirii. Am obsesia unui păcat. 14.07.15
În vârf este duh. Icoana-cu-duh. 30.10.16 (Duh = gând. 07.11.16)
Vine din stânga un val alb subțire, al înțelegerii. Valul este gând? 31.10.16
Cuvântul “da” îmi apare în spațiul mental din față. 02.11.16
Dorul de face să se întâlnească cerul din ochiul stâng cu cel drept în câte un punct, în dreapta. 03.11.16
Văd. Înțeleg trecând ca glonțul - - ->
Bunătatea este în ochi, mai mult în ochiul drept.
Nu se pune de rău înțelegerea infinitului (percepția infinitului înspre jos: ///).
Când informația se duce în stânga se șterge înțelegerea.
În vis lucruri dispar/fug din spațiu. 03.11.16
Am amintirea gurii în trăirile mele? Sau este vorba de ființă?
Percepția este tridimensională datorită gândului orizontal. Percepția dovleacului alb era însuși gândul? 05.11.16
Responsabilă de prezentul continuu este dreaptă.
Timpul trece foarte încet pentru că este și mama.
Prin fața mea trece un copil de 4 ani, pe nume David. Era pe platformă. Îl trăgea taicasu. În secunda aceea percep ca David, împăratul biblic, este în dreapta.
La serviciu observ că ce vrei să zici scrii.
O clientă care nu vedea și auzea ce i-a spus Petrică, a zis: eram concentrată.
Din notații mai vechi ordinile: contiinta, credința, vorba; voința/eu, vorba.
Vin sferă galbenă plină, din stânga înspre dreapta, unde este trecutul. De ce? 5.11.16
Stau cu gura închisă. Se schimbă în fața mea, în mental, senzația de doi în trei liniuțe.
Culeg de pe Digiworld o idée de la niște români ce trăiesc în Anglia: “crezi că este dragoste când acasă nu este un loc ci o persoană.” Mă gândesc la persoana Lui Iisus Hristos, care este tot timpul cu noi după spusele Lui.
Mai întâi se crează locul în mental (ca puncte albe aglomerate?), în față, apoi urmează fapta. 06.11.16
În vis devin pelicula-sferico-contiinta. Pelicula era foarte subțire și roz.
Am o falsă negație. Devin mai curajos. Parcă erau vreo trei percepții ale mele: observatorul perpetuu, personalitatea răutăcioasă și personalitatea pozitivă. 07.11.16
Vorbă din vis: mini344goluri = 1344 => visul este cu înțelegerea. 08.11.16
Pe drum evit să se pună de rău ceva și văd cum apare gând în locul pe care vroiam să-l evit, să-l cred într-un fel. 08.11.16
Parcă în dreapta este un plan vertical, în care sunt toate cuvintele limbii. Fiecare cuvânt este un punct.
Se repeta cuvintele spuse de celălalt în dreapta.
Pentru toate aceste înțelegeri văd scliparici de lumină în ochiul drept și în față.
Parcă este un magnetism: stanga atrage dreapta.
Văd cum o lacrimă mare albă din dreapta este atrasă spre mama care era în stânga fără formă.
Pentru o credință în ceva (simbolul-prova) mintea intra și în dreapta.
Drumul începe de la vârf )-> 9.11.16
În punctul mine, din urmă se face răul.
Cuvintele “nu mamă” sunt spuse în aer.
Nu vreau când creându-se distanta, în față este infinit?
Privitorul este în aer. În infinit? Eul negativ și cel pozitiv sunt finite?
Răul se face infinit și atrage.
Se face infinit din de două ori “este”. (negreala de pe deget o aruncasem spre locul iulica.)
Infinitul este soarele ce strălucește, este cel ce radiază.
Pentru toate înțelegerile de azi trec în stânga în o vibrație dogoritoare.