agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-02-20 | |
Iarna ninge cu ultimele ei puteri pe undeva pe unde ghioceii au urât primăvara de când se știu. Brâncuși le taie cu dalta invitaților felii din tortul de ziua lui și îi face cu ochiul lui Enescu să-i cânte la mulți ani. În ierbarul pe care mi l-a făcut tata în '79 nu mai e iarnă de mult, de fapt nici nu a fost vreodată. Am găsit în el cârciumărese care încă îmi poartă amprenta de copil și am adăugat un bujor obraznic, două flori de captalan și una de Orchis Italica, am vrut să fiu ciudat și le-am căutat prin coclauri prin care nici câinii vagabonzi nu latră, darămite prezentatoarele de știri alarmiste. Fotografia străbunicii Ilinca îmi trimite pe buze gust de zmeură și de zahăr candel. Și ea e în ierbar, străbunica mea era o floare în trup de om. Totul ar fi bine dacă n-ar fi trist. Cioran își râde-n barbă iar Țuțea mă așteaptă să-i dau o cafea în colț la Cișmigiu, el, unicul geniu căruia patria nu i-a dat niciun leu pensie și care a trăit aproape treizeci de ani din mila prietenilor după ce fusese întemnițat alți treisprezece. Iarna nu are rost. Îți îngheață și lacrimile cele mai sărate, îți rănește irisul cu albul ei temporar și te pune să dai banii pe izmene în loc să-l inviți pe Țuțea la masă la "Capșa" și să-l asculți fermecat cum îți explică românismul și filosofia și cultura și tot. Sau să-i dai lui Nichita o vodkă și să-l rogi să inventeze cuvinte. Îmi place tortul servit de Brâncuși, are sirop de poartă a sărutului și esență de masă a tăcerii. Dacă ar fi aici, în această suspectă zi de februarie, și Maria Tănase să îmi cânte "Lie ciocârlie", ei bine, aș putea fi din nou român autentic câteva ore. În ierbar am și o poză cu autograf de-a lui Kim Wilde, e semnată cu carioca albastră, am ascuns-o în el pentru că nu mă credea nimeni că e autentică și nu acceptam să nu fiu crezut că o iubeam pe englezoaica în cauză tocmai de la mine, din țara comunistă și gri. Aud că au băgat unt și portocale la prăvălia din spatele cinematografului. Nu mă duc, nu am cum, e doar un ecou din '86 rătăcit cumva tot prin ierbarul ăsta cu flori ciudate, cu străbunica Ilinca, cu amprenta mea și poza lucioasă cu Kim Wilde și autograf. Vineri mi-a zis o doctoriță că stau bine cu inima ca întotdeauna și mi-a dat o dovadă ca un rezultat de seismograf. Asta mă liniștește: scara Richter mi s-a părut mereu ceva sexy, fonetic se apropie de numele unei iubite de departe, una care cânta la pian sau care juca volei sau care știuse întotdeauna unde îmi pusesem ierbarul și mai ales de ce.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate