...așa e societatea, împărțită în două categorii de oameni: cei care se bucură și cei pentru care singura bucurie e, poate, să ajute la bucuria celor din prima categorie. Noi, cei din a doua categorie, trebuie să ne mulțumim cu ce avem, cu bucuria lor; fericirea noastră constă în a vedea fericirea lor. Nu trebuie să ne simțim mici și fără de rol la mersul societății... poate chiar noi avem rolul primordial la bunul ei mers, așa cum muncitorii și nu conducătorii au rolul principal în bunul mers al unei companii de exemplu. Noi, nefericiții, aducem fericirea lor, pentru că ei se numesc fericiți în comparație cu noi, cei care purtăm viața ca pe un sac. Și până la urmă echilibrul care trebuie să existe în orice și spre care tinde orice microcosmos își spune cuvântul: noi plătim fericirea lor, noi echilibrăm balanța, pentru că nu se poate să existe doar fericire... dacă ar fi așa fericirea asta unică nu s-ar mai numi fericire, ci o stare comună, care n-ar fi decât ceea ce noi cunoaștem atât de bine: nefericirea...