Mă ui la ceas, mă uit la foaie și mă întreb dacă mai am tăria și forța necesară de a continua să scriu pe ziua de azi.
Și...zbang, mă lovește gândul ăla dement de a lăsa totul baltă și a pleca cât mai departe posibil.
Mi se închid ochii, dar nu vreau să trec de partea cealaltă. Nu încă...
Mâine, poimâine tu poate vei pleca, dar rămân cu amintirile, amintiri pe care unii refuză să le mai păstreze. Rămân cu tot ce-i mai frumos în inimă, trup și minte. Și nimeni nu mi la va lua.
Am scris, dar nu mai pot. Vă las să-mi lecturați acest text scris parcă la beție.


Atât de somn îmi e...