Lansarea de carte a avut loc în data de 27 septembrie 2008, orele 11, la liceul teoretic “Onisifor Ghibu”. Nu este o poveste obiectivă a ceea ce a fost, este o relatare personală a ceea ce s-a întâmplat, au participat la eveniment mai mult de 50 de persoane, cunoștinte si prieteni cărora le-am deschis cartea sufletului meu. În sală a plutit melodia, emoția și cuvântul într-o simfonie a sentimentului. Au fost invitate și personalităti ale literelor, care au lipsit . Vă voi vorbi despre toate la rândul lor.
A început frumos, cu descrieri despre mine. Mi s-au analizat cuvinte de către doamnea mea dirigintă Florina Făgădar, mi s-au recitat poeziile: “Dragoste la prima vedere, salcâmi și cer”; “Dacă tot vii” și “Aceeași poveste cu balaur” de către eleve ale liceului, un liceu impozant prin arhitectură si oameni. Între aceste recitări am presărat accente de folk la chitară, cadou de la prieteni, iar la calitatea scrierii mele a făcut referință si doamna Făgădar, profesoară de limba română, și poetul Dan Sârbu (stejar al sufletului meu).
Am invitat redacția revistei “Familia” fără a le prezenta CV-ul meu, pentru că am considerat că puțin test de curiozitate pentru cuvânt nu strică, ceea ce m-a costat cu lipsa desâvărșită a dumnealor, confirmându-mi bănuielile despre interes și creație literară, deși am deschis ușile cuvintelor mele.
Nu-mi spuneți că am greșit, nu-mi oferiți alte modalități de prezentare, pentru că cei care nu doresc să ma cunoască așa cum sunt au fost trecuți absenți. Am invitat și profesori universitari care nu
s-au arătat dornici să își facă timp. Am invitat și alții care se numesc “oameni de litere” sau “oameni de cultura” în același fel (le-am dus invitația și atât). Pentru mine acest mod de chemare înseamnă o nouă abordare a valorificării noului, studierea amplă, căutare. Exist doar eu, lumea lui Luliki, și lumea balaurului meu. Singurătatea e o artă ce am dezvelit-o celor mai apropiați care de altfel sunt și cei mai periculoși, mă pot traduce mai bine, mă pot executa mai bine pe propriul meu front. De ei mă tem mai mult, de cei care au fost prezenți la debutul pe hârtie.
Au fost prezenți oameni ai zilelor mele, oameni printre care s-au născut poeziile mele, au fost prezenți factori declanșatori ai căutărilor mele și drumuri pe care le-am parcurs, a fost profesoara care mi-a învăluit sufletul cu ridicare la cuvânt, a fost poetul existent în mai mulți oameni, a fost lacrima ce nu mi-a curs pe obraz și lacrima ce a curs pe obrazul mamei.
Când am vorbit eu despre mine, am vorbit senină, fără teamă pentru că nu am cum să pic examenul despre mine, numai când iubesc. Și zambesc cand spun asta. Înainte cu o săptămână credeam că voi face gafele toate.. Când am vorbit despre mine am vorbit cu seninatatea primelor basme, am vorbit cu sinele meu despre sinele meu, am vorbit despre cum mi-am creat sinonimul în cuvânt și despre cum am suferit până l-am nascut, durerile facerii. Am vorbit despre uterul din “balauriada” mea (termen folosit de doamna profesor doctor în litere, Alina Vețeleanu în prefața cărții mele) și despre ce înseamnă a iubi din mine. Am recitat câteva zile din viața mea, (“Resuscitare”, “Să naștem chinte royale” “Când mă privești II”) , pentru cei care m-au vizitat pe hartie. Am reusit să mă pronunt vocal.
Dar cireașa de pe tortul lansării mele, cel mai gustos moment, a fost când am văzut elevii din liceu existând puternic în sală, i-am aplaudat din tot eul meu, deși cred ca a fost puțin pentru ceea ce vor trăi și vor realize în anii următori. I-am aplaudat pentru că au arătat că vor să afle, să trăiască un cuvânt nou, au întrecut frumos comparația cu oamenii de litere din orașul meu, Oradea. Nici ziariștii
n-au fost “pentru că sâmbăta sunt puțini de serviciu”, n-au fost să vadă viitorul din salile de clasă ce au venit la prima lor lansare, pe care dați-mi voie să spun că este ca o primă noapte de amor pentru mine și pentru ei, mi-am deschis prima data cartea în fața unui auditoriu și ei au venit pentru prima dată la a mea lansare, o onoare pentru mine demnă de lăudat. Sunt mândră de elevii pe care am crezut că îi pierdem, noi și țara aceasta, dar viitorul mi se pare un pic mai roz de când i-am văzut în sală, pe bobocii României, și pe cei din clase mai mari . Și doamna Făgădar nu i-a cumparat cu note mari. M-am gândit că sunt datoare să vă spun despre lansarea mea, pentru că mulți au fost curioși să apese pe imaginea cameliei și să afle. Cum eu sunt tot eu, imperfectă cu emoția lăngă mine, am uitat să îi las pe cititori să pună întrebări, și să ne vorbim, le-am vorbit doar eu. Îmi cer scuze pentru umbra aceasta, dar ca să desărvârșesc actiunea, voi merge pe la clasele celor care m-au onorat cu prezența și le voi vorbi despre poezie când voi ajunge pe la ei.
A fost o lansare cu vânzare de carte. Elevii au venit și au cumparat-o, eu le-am dat autograf cu sufletul meu, cu sinele și cu litera mea. Am primit bani, primii mei bani de cărti si astfel mi-am vândut un pic din mine, pentru prima oară în viața mea.
Și cu acești bani… Mi-am cumpărat detergent pentru spălat toaleta, pătrunjel, linte, și pâine.
Atât să valoreze un cuvânt, o durere, o metaforă, ori egoismul meu?