O femeie vinovată.

- Banii nu sunt totul în viață. Unii oameni au bani și sunt nefericiți. De cele mai multe ori toți renunțăm la bani pentru o simplă mulțumire sufletească.
Cuvintele astea le spunea un bărbat către alți doi care au protestat revoltați: ” Banii nu aduc fericirea? Numai un nebun poate să creadă asta. Numai un om cu psihicul zdruncinat ar renunța la bani pentru o ipotetică fericire! Banii sunt o realitate, fericirea o iluzie!”
Doamna Deleni, colegă de serviciu cu bărbații care discutau așa aprins îl privea pe furiș pe primul. Credea că vorbește pentru ea și lucrul acesta o încânta. De aproape trei luni ea și Victor erau mai mult decât colegi și vorbele acestea le rostise chiar ea la ultima lor întâlnire. Atunci sugerase că este gata să renunțe la căsătoria ei dacă și el ar fi liber.
Doamna Mauriciu, o persoană drăguță dar care avea o adevărată slăbiciune în a contrazice interveni în discuție:
- Oamenii sunt viețuitoarele cu cea mai bogată activitate psihică. In mod normal banii ar trebui să aducă fericire dar dacă din complicata ta activitate psihică rezultă altceva nu înseamnă că ești nebun. După părerea medicilor nu există om perfect sănătos dar asta nu înseamnă că toți trebuie să ne tratăm, să ne internăm la spital sau la ospiciu.
Si după aceste fraze doamna Mauriciu așteptă parcă aplauze. Bărbații însă săriră la unison. ”A! In viața ei există o dereglare psihică pe care o apără!”
Femeia a căutat să scape de discuții spunând că în ceea ce o privește dacă ar avea bani ar fi fericită și s-a îndepărtat de grupul de bărbați. Avea un sentiment nelămurit de vinovăție. Se simțea mincinoasă dar nu putea stabili cauza.Incercă să-și imagineze de la ce sumă de bani ar considera ea că ar putea să se considere ”fericită” așa cum afirmase. S-a gândit că banii în sine nu constituiau mare lucru și important era ce puteai face cu ei dar nici concluzia asta nu părea satisfăcătoare.
Avea o situație materială mai bună decât mulți de acolo. Avea o casă de invidiat, o mașină la fel și un soț cu o poziție socială importantă și la toate acestea era gata să renunțe. Incă nu se aflase, sau mai corect spus doar așa credea ea, dar nu mai locuia împreună cu soțul de două luni. Voia să divorțeze. Stătea în gazdă, fără apă caldă, fără baie, fără tot felul de obiecte care fac viața confortabilă.
Era sâmbătă. Doamnul Mauriciu o căutase la serviciu și o invitase să meargă împreună într-o excursie, cu mașina, unde dorește, fără obligații. El încă nu se împăcase cu ideea despărțirii și mai credea că dacă va ști cum să se poarte își va salva căsnicia.
Doamna Mauriciu puțin dezamăgită de ”fericirea” care își închipuise că o așteaptă atunci când se hotărâse să își urmeze sentimentele își punea sincer întrebarea dacă nu cumva cei doi bărbați aveau dreptate. Dar nu, era încă fericită ! Ochii îi străluceau, era mândră că poate să înfrunte totul, că refuzasa invitația soțului. Era mândră că nu își pierde încrederea în fericirea ei. Desigur, ar fi dorit o primire mai entuziasmată din partea celui de la care aștepta salvarea sufletului ei dar nu era bine să despici firul în patru când iubești. Intâi trebuie să dai și apoi să primești își zise ea și din acea clipă nu s-a mai gândit decât la întâlnirea din acea zi. Valentin a întâmpinat-o cu zâmbetul lui de totdeauna și au intrat la un restaurant.
- Draga mea, plec la Ploiești și vin tocmai luni, începu el.
- Merg și eu, s-a repezit doamna Mauriciu fericită de excursia pe care o întrevedea.
Valentin avu o scăpărare de necaz în privire și a hotărât la fel de repede ca și doamna Mauriciu să nu mai plece.
- Rămânem aici! Nu are rost să plecam doar pentru o zi. De altfel luni iau leafa și astă seara am de gând să fac niste buletine pronosport de toți banii care mi-au rămas. Este o etapă grea, cu multe posibilități și vreau să mă concentrez.
Doamna Mauriciu prevăzu ceva amenințător. Valentin era un jucător de pronosport înrăit și ca orice jucător pasionat avea superstiții. ”Acum ce superstiție mai are?” se întreba ea.
Incercă să fie un căteluș vesel, să facă glume, propuse să joace și ea cu el, s-a interesat de regulile jocului, s-a prefăcut plină de interes și l-a asigurat că va câștiga cu siguranță, că așa simte ea. Valentin însă a simțit un cuțit în inimă și a cerut plata. Se simțea un fel de ”coate goale”pe care cămătarul îl amăgește că va deveni ”prințul fericit”doar ca sa-și plătească datoriile la timp.
Femeia a simțit că îi fuge pământul de sub picioare.
- Valentin, ție îți este necaz pe mine?
- Sigur că da! Ai noroc, ai avut noroc mereu, ți s-au îndeplinit toate planurile. Acaparezi norocul.
- Ce noroc ? Ce ți se pare la mine atât de norocos?
- Totul! Si Valentin nu a considerat necesar să mai spună ceva.
- Nu sunt norocoasă, a protestat ea. Iți fac această impresie pentrucă sunt hotărâtă și știu ce vreau.
Reacția lui Valentin a fost devastatoare pentru doamna Mauriciu. El s-a hotărât brusc să se întâlnească cu ea abia mîine seară. Să îl aștepte deci mîine la ora șase. Era hotărât!
Doamna Mauriciu a petrecut sâmbăta seara și dimineața de duminică singură, cu ochii în străfundul sufletului ei. A început să se gătească de la ora trei. La 6 fără cinci minute arăta ca o fetiță care îl asteaptă pe Moș Crăciun. La 6 și treizeci de minute mai aștepta ”plină de noroc” cu zâmbetul său imperturbabil. La șapte fără un sfert a luat autobuzul și s-a dus la Valentin unde cineva a stins lumina la venirea ei și a rămas în tăcere. Oare se putea să fie cu altă femeie?
Cu același zâmbet doamna Mauriciu s-a întors în camera ei fără apă caldă și unde fără zgomot, așa, deodată, s-a ars becul. A început să citească despre arta abstractă utilizând lumina de pe culoar. Nu se simțea în stare să ia nici o hotărâre. ”Sunt sigură că mă iubește. Era supărat că nu i-au ieșit rezultatele la pronosport. Mâine mă va căuta și ne vom lămuri. Nu trebuie să mă pripesc. Nu trebuie să mă pripesc ! ”