Dacă aș fi putut să te iubesc, n-aș fi avut nevoie de tine. Dacă aveam pe altcineva, aș fi simțit că trebuia să te cunosc. Așa că ne cunoaștem, e draguț și trist.

E trist pentru că ne cunoaștem degeaba și pentru că tu n-ai nevoie de nimic altceva decât de tine.

În fine, mi-e dor. Mi-e dor nu de tine, să știi, mi-e dor de acel ceva ce am văzut în tine și acum nici nu mai știu dacă era o simplă vedenie, sau era doar un pisoi bolnav în fața unei ape de netrecut.

Mi-e dor să fiu ac cu gămălie și să fiu înfiptă. Atât de înfiptă, încât să-ți spun să te duci dracului înainte să iasă soarele. Știi că urăsc să mă trezesc cu cineva în pat dimineața. Iubirea ține o noapte.

Când curăți portocale și se face mirosul acela puternic, îmi aduce a dezgolire. E vulgar să scoți sucul dintr-un fruct, ca și când eu aș fi decis să te jupoi în felii, pretinzând că e un proces obișnuit. Lichidele trebuie lăsate în corpurile în care gâlgâie de obicei.

Încerc să-mi dau seama unde trebuia să mă opresc aseară. Cred că înainte de ultimele două pahare de vin roșu când brusc am devenit imponderabilă. La fel de brusc mi se făcuse dor de mare și de baclavale. De fapt, eram o baclava suculentă plutind într-o mare de vin roșu sec. Mi se părea imposibil să te pierd.

Urăsc butoanele. Butonul îți spune mereu : „Eu sunt aici pentru că nu e nevoie să știi ce e dincolo de mine”. Butoanele sunt tot timpul exoftalmice. Telecomanda are amprentele tale. O să-l rog pe fiecare bărbat cu care voi face dragoste de-acum înainte să atingă telecomanda.

Mi-ar plăcea să fiu fum de țigară, să ocup un trup pentru o clipă, să-i smulg câteva secunde și să plec ca o curvă nesimțită, pierzându-mă cine știe pe unde. Trage, iubitule din țigară, singura pe care nu ți-ai dorit niciodată s-o oprești în loc.

Cine ar avea nevoie de nouă milioane de biciclete și cine ar putea să aleagă una dintre ele fără s-o ia razna? Oare câte spițe au nouă milioane de biciclete, și oare dacă le-aș înfinge în tine ai putea să te învârți?