nu știu cum din prima clipă mi se face prea târziu.
viața mea a început greșit
cu ultima clipă
sau poate că s-a terminat deja înainte de a începe

sunt singură. și cu asta am spus tot ceea ce era de spus

oamenii se strâng în brațe
și se sărută pe stradă
oamenii sunt unii cu alții

aici pereții mă obligă să-mi stârnesc toate durerile până obțin imacularea


stau dreaptă ca o linie de unde se dă startul la ceva. nu știu la ce.
e un început care-mi contrazice ființa
mă las provocată dintr-un fel de curiozitate
să văd cât pot să respir fără


oare cum mor libelulele?
crezi că în zbor ca oamenii care se iubesc?
sau cad pur și simplu cu un oftat?
crezi că se întorc și ele după aceea nebune
să locuiască în absențele astea?
oare cum fac libelulele? cum?

cred că va fi un an libelulă

vom abandona orice formă cunoscută
și ne vom naște pentru o clipă din altceva

dar dacă ne vom recunoaștem și de data asta
așa
ca fluturii?
dacă inevitabil ne vom iubi și în singura zi a existenței noastre?
dacă vom afla că am murit de câteva ori
trecând sfâșietor prin toți orbii?
dacă va fi așa?