În timpul examenului de admitere la facultate, m-a găzduit un unchi, văr cu bunica mea dinspre tată. Venea rar pe la noi, dar mi-a oferit posibilitatea să-mi petrec o săptămână cu Diana, fiica lui cu doi ani mai mică decât mine.

În ziua în care am susținut proba scrisă la analiză matematică, bucuroasă că am făcut o lucrare foarte bună, m-am grăbit să-i dau vestea unchiului meu. L-am găsit singur în cameră. Aranja niște coli cu poezii.

Eram surprinsă. Știam că unchiul meu, înainte de a se pensiona, fusese inginer.

Observând nedumerirea mea, m-a întrebat dacă citesc poezii. I-am răspuns că, atunci când am timp, când vreau să mă odihnesc, citesc.

Mi-a întins câteva foi. M-am așezat și am citit. Apoi, am luat altele, și altele…

Unchiul Dimitrie m-a întrebat care poezie care îmi place cel mai mult. Răspunsul a fost prompt: Brazii.

Am petrecut mai bine de o oră citind și comentând. Am aflat atunci că unchiul meu alegea poezii pentru volumul care urma să apară, în scurt timp, la Editura Dacia. Mi-a mai spus că este membru al Uniunii Scriitorilor.

Mi se părea că descopăr un alt om. Unchiul Dimitrie avea în ochi o lumină pe care atunci o descopeream. Vocea lui blândă și domoală, puțin răgușită, mă încânta când îmi povestea despre Săcel, comuna noastră natală.

Volumul a apărut în 1973, când eu nu mai eram în Cluj.

După 32 de ani, tot într-o zi de iulie, mă aflam în Săcel pentru o comemorare.

La biblioteca din căminul cultural, o mână de oameni: rude apropiate. Am evocat personalitatea unui important fiu al comunei: poetul Dimitrie Danciu. Au vorbit: fiul poetului, Horia Danciu, inginerul Ștefan Moț, învățătorul pensionar Dumitru Grad, tatăl meu, profesorul Teodor Grad, văr cu noi, primarul comunei și preotul. Verii mei, Horia Danciu și Ștefan Moț au adus din Cluj pachete cu volume de literatură beletristică pe care le-au donat bibliotecii comunale. Atunci, biblioteca a primit numele Dimitrie Danciu.

Am intervenit în discuția care s-a desfășurat pe marginea evenimentului și am povestit cum l-am descoperit pe poetul Dimitrie Danciu, cum am ajuns, poate și datorită lui, să scriu poezii. Și, pentru că am spus că poezia Brazii m-a marcat, cei prezenți m-au rugat să o citesc. Au citit apoi și ceilalți veri ai mei poeziile care au completat cele spuse de noi despre unchiul Dimitrie Danciu.

Textul a apărut în revista Dor de Dor în anul 2006