Plimbare citadina, decor artificial...pasii ma poarta, pierduti, catre o strada ascunsa...simt cum pantalonii mi se uda si cum apa imi intra in ghete. Fara sa le iau in seama, picioarele imi merg cu de la sine putere catre o strada pe care, o data, de mult, mergeam de mana cu tine... Peisajul imi pare deodata cunoscut...si timpul se strange tot in mine...amintirea ma face sa calc intr-o balta, aceeasi in care am calcat cu tine acum sase luni, in cea mai ploioasa noapte a iubirii noastre...aduceri aminte ma fac sa te zaresc la coltul la care ma sarutai mereu...Alung din gand imiaginea ta... o data, te iubeam...si inca te mai iubesc. Nu mai vreau sa te vad, nu vreau sa iti simt prezenta absurda, mana rece...vreau sa nu te simt deloc azi langa mine! Dar uite ca imaginea ta parca a prins viata. Dar uite ca tu parca vii spre mine. Si, in final, dar uite ca inima imi bate nebuneste si palmele-mi transpira, si aerul nu mi-e destul... Uite ca te-ai oprit si langa mine. Incredibil... vorbesti cu mine ca atunci:
-Inca te mai vreau langa mine...si regretul tau parca tipa in strada...
-Inca ai avea o sansa sa te iubesc...iar dorinta ta vrea sa se impuna in mine...
Ma uit la tine. Imi pari atat de singur, de pustiu si de strain incat nu stiu ce sa spun.
-Ma mai vrei?...
Ai ajuns sa te umilesti?! Da...ai ajuns sa te umilesti...asa cum faceam altadata eu... Da, ai ajuns sa te umilesti.
-Primeste-ma, imi spun ochii tai, pielea si trupul pacatos... accepta-ma si te voi lasa sa ma iubesti...ajuta-ma,ridica-ma, sustine-ma! Sunt singur, imi spune glasul tau. Si vorbele astea aduna in ele pustietatea Saharei. Sunt nemaipomenit de singur! Si sfarsirea din ochii tai ma taie prin ganduri. Si suferinta ta imi pare deodata cunoscuta. Ma uit la tine si nu te cunosc. E ca si cum nu te-as fi cunoscut deloc. Strain ai fost in veci si pururi si realizez ca nu am chef sa te susutin acum, cand ai nevoie... Tu nu ai fost cu mine cand am avut nevoie. Te uiti la mine cu ochii straini si apoi ma implori sa te primesc in suflet.
-Inca te mai vreau langa mine... Inca ai o sansa sa te iubesc... Ma mai vrei?
-Esti singur? Normal ca esti singur. Esti chiar foarte singur. Asa ca mai bine nu. Mai bine nu te vreau... Nu vreau sa te mai vreau...
............................................................
Am plecat atunci si l-am lasat in strada, nu cu ochii in lacrimi, ci parca usor uimit ca nu a reusit acolo unde era aproape sigur... Si cum ma intorceam pe drumul care ma purtase catre tine, am simtit cu cel de-al treilea ochi miscarea ta din umeri, indiferenta si iar straina, si api cum te-ai intors, uitandu-ma asa cum ti-ai adus aminte de mine: rapid si dureros.
Eu ma indreptam, usor si indolent, catre orasul care ma nascuse, sperand sa pot uita de tine si tot necazul de-a te fi cunoscut... Speram ca poate-o sa renasc intre asfalturi si intre blocurile de piatra...